despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (340)

Furtuna de-acu’ două zile din Capitală a mai rupt o cracă mare a platanului de la Podul Cotroceni. Cît o mai rezista copacul ăsta, nu știu: dar se ține… se ține, nu se lasă!

nu așa 23: ce se pierde

Renovarea, repararea, reconstruirea… cîștiguri pentru oraș, cînd ceva dintr-o clădire veche nu se pierde întrutotul.

Dar ce păcat: de cîte ori șantierul însemnează distrugerea unor pomi care făceau întreaga proprietate să fie frumoasă!

Clădirea asta, de la părculețul Popa Soare, urmează să iasă – în sine – bine. Dar teii… of! Teii au dispărut.

Ne mutăm în Cotroceni, pe Thoma Ionescu, unde fusese ascuns un blocșor de colț.

 

După ceva vreme petrecută-n șantier, iată ce se întrevede. Lăsăm pentru altă dată banalitatea volumelor blocului răsărit și ne necăjim pentru uriașul tei și pentru peruca vegetală a vechii clădiri. Iar gărduțul vechi e-nlocuit de unul mediocru.

 

copaci, trebuie copaci

Anii trecuți, deși oamenii au trăit cu ideea că-n București „s-au nenorocit copacii”, în realitate s-au plantat sute și mii. Rezultatul se vede frumos, multe zone centrale devenind încîntător și surprinzător de verzi și umbroase.

Cu toate astea, restul Bucureștiului e din ce în ce mai puțin verde – de ce oare?

Să fie, desigur, uriașa dezvoltare imobiliară care a făcut să dispară cvartale întregi, înlocuite de complexuri masive de blocuri în fața cărora se pun doar niște boschete ornamentale?

Nu doar asta: dar ca să înțelegem mai bine, e nevoie să mergem pe străzile lăturalnice, unde găsim în continuare curți și case; unde n-au apărut încă construcții împovărătoare.

În primul rînd, oamenii nu prea mai țin pomi în curți.

La ce folos? Vrei umbră, mai bună-i o copertină, care-n plus ține și de ploaie. Nu mai cad frunze, nu se mai găinățează păsări, nu mai e nevoie să tai crăcile uscate. Ai loc să-ncropești o magazine, să-ți lași troacele și rablele să ruginească.

Apoi, nici în fața curților – pe trotuare – oamenii nu vor copaci. Îi încurcă la lăsatul mașinilor, li se pare că se strîng necurățenii pe lîngă trunchiuri.

Ce s-o dăm la-ntors… nu mai avem loc de ei!

La fiecare reamenajare edilitară a oricărei străzi bucureștene, pe lîngă schimbatul bordurilor și plantatul stîlpișorilor e nevoie să săpăm gropi și să punem copaci pe margini.

 

Niște copaci

scris de Florin

Am tot văzut prin diverse locuri o inscripție cu îndemnul „Privește cerul!”, așa că de la un timp am început să mai văd și ce se întâmplă dincolo de trotuarele murdare și pubelele neridicate. Am constatat că cel puțin în Bucureștii Noi există mai la tot pasul niște copaci de-a dreptul imenși, atât ca înălțime cât și ca dimensiuni ale coroanelor. Mai ales acestea din urmă, care nu au mai fost toaletate cam de multișor, au crescut în voie. Iată câțiva dintre uriașii verzi ce acoperă cu ramurile lor cerul către care, conform îndemnului invocat, ar trebui să ne îndreptăm privirile.

Forţa naturii

scris de Ando

Nu e prima oară şi chiar mă bucur când descopăr ceva nou sau deosebit pe acolo, pe unde am mai trecut de nenumărate ori. Aşa s-a întâmplat, recent, şi cu acest straniu rest de trunchi de copac aflat – nici nu ştiu cum e mai bine spus – „la” sau „prin” gardul unei curţi de pe Intrarea Slt. Constantin Stăniloiu, care porneşte din Mătăsari.

Trec des prin zonă şi, iniţial, nu m-am dumirit cum de mi-a scăpat, dar după ce am revăzut imaginile pe care le-am postat în serialul nostru cu fundăturile, am înţeles ce s-a petrecut.

Aşadar, la data fotografiilor, în noiembrie 2016, în acea curte exista încă acel copac masiv.

Recunosc, atunci nu i-am dat o atenţie deosebită şi, fiind aproape tot timpul maşini parcate în dreptul său, nici nu am remarcat ceea ce, acum, se vede extrem de clar.

Cum, când şi de ce a fost tăiat copacul, nu ştiu. Cert este că a fost lăsat acest fragment din trunchiul său şi acum se vede cum mare parte din grilajul metalic al gardului este, practic, „absorbită” de tulpina fostului arbore!

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte de o situaţie similară întâlnită acum câţiva ani pe strada Dionisie Lupu. Cred că aici, arborele supravieţuieşte.

Deşi, în mod sigur, nu sunt nişte situaţii total ieşite din comun (numai dacă mă gândesc la asfaltul trotuarelor, frecvent „ondulat” sau efectiv crăpat de rădăcinile de copaci), mă întreb, totuşi: oare câţi ani le-au trebuit acelor arbori ca să „înghită” fierăria gardului ivit în calea lor?… şi nu încetez să admir forţa şi răbdarea cu care natura încearcă, permanent, să-şi reintre în drepturi.

atît de verde!

Cîtă vreme ședem de-o parte și – în loc să ieșim din case și să vedem nemijlocit ce se petrece-n orașul nostru – ne luăm după fel de fel de prăpăstioși, ajungem să credem că trăim așa, într-un deșert de beton, lipsit de cea mai mică urmă de verdeață.

Și după aia, cînd ne lovim de frumusețea Capitalei, ne mirăm cum de se poate să credem toate minciunile astea!

Niciodată, nicicînd, n-a fost orașul nostru mai verde, mai plin de iarbă, mai umbrit de frunze.

Incredibil, nu-i așa?

Bine-nțeles… dar e adevărat!

Nu trebuie decît să ieșim și să vedem.

Iată, bulevardul Unirii, ajuns o panglică de asfalt într-un canion verde! Scuarurile centrale ale bulevardului dintre Cocor și Colțea pe care platanii puși acum patru ani s-au înălțat și deja-s zdraveni! Aleea Mitropoliei, unde te urci ca printr-o pădure! Buzești-Berzei, pe unde poți să mergi pe la umbră! Calea Victoriei, bucăți din Gîrlă, scuarul de pe Lascăr Catargiu, parcul Izvor, piața Aviatorilor, șoseaua Grozăvești – cîte și mai cîte locuri s-au preschimbat total în ultimii ani.

Dar – repet – nu trebuie decît să vedem.

… cu ochii noștri – nu se poate altfel.

din zbor

Rărit, ciumpăvit, tăiat, uscat… și totuși în picioare, gata să mai înfrunzească înc-o dată: platanul ăsta de la Podul Cotroceni se-ncăpățînează să nu moară!

E aici un înțeles, o lecție, ceva de luat-aminte.

s-a dus platanul de la Podul Cotroceni

A murit și platanul cel frumos și faimos de la pod, de la Cotroceni

Zilele astea-l taie; încet, încet: că era un platan măreț – el însuși cît o pădure.

… atît de uriaș și de impunător că la construirea albiei cele noi a Dîmboviței malul betonat a fost chiar deviat, ca să facă loc rădăcinii; ce concesie, în acele vremuri ceaușiste în care nici măcar podul de la Cotroceni nu mai fusese construit!!!

Trist moment! A supraviețuit betonării, a supraviețuit reconstrucției podului; dar n-o prea mai ducea el bine și pîn-aici i-a fost: pînă-n 2018.

Oţetaru’… Ce ne-am face fără el?

scris de Ando

Acum şase ani, Florin spunea că oţetarul este  „o plantă, care îşi începe viaţa ca o buruiană şi se transformă într-un adevărat copac”. Nimic mai adevărat. „Respectivul” se proţăpeşte fără jenă în orice fisură de zid sau petec de pământ părăsit şi, dacă nu se intervine, îşi urmează cu dârzenie drumul până la stadiul de…stăpân vegetal al zonei.

   

E bine, e rău? Problema e mai veche şi interesant este că am găsit un articol din România liberădin 25 septembrie 1964 – articol în care, după ce se lămureşte confuzia oţetar-cenuşar, sunt prezentate şi argumentele favorabile păstrării acestui arbore în oraş.

Revenim la vremurile noastre. Nu-i niciun secret: Bucureştiul suferă enorm, în lunile toride de vară, şi din cauza lipsei de vegetaţie. Beton, asfalt, tăieri necontrolate de pomi şi copaci, spaţii verzi sacrificate. Gropi şi spaţii imense abandonate de ani şi ani, acolo unde s-au demolat clădirile vechi în vederea unor construcţii noi, dar unde nu s-a construit încă nimic. Una peste alta, un oraş rănit!

Noroc – zic eu – cu această vegetaţie spontană care „lucrează” mai bine ca noi. Aşa se face că, de exemplu, groapa de pe locul fostului sediu al M.I.C.M. de pe Calea Victoriei – demolat acum zece ani – a fost năpădită de tufişuri şi oţetari.

Să zicem, deci, mersi că oţetarul sau cenuşarul şi „ruda” lor agăţătoare – iedera – îşi văd neabătut de viaţa lor şi mai oblojesc oraşul cu câteva petece de verdeaţă şi umbră.

  

din zbor

zilele astea s-au pus cîțiva platani noi între Cocor și Colțea, pe unde celor puși mai anii trecuți nu le-a mers.

IMG_2876

… dacă tot numărăm cioturi, să vedem mai multe-n jurul nostru.