despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Primăria noastră își face de treabă: plantează copaci în prostie; prostia e pe seama noastră, căci tot niște mizerii debile apar pe marginea străzii. Ăsta anume a luat locul unuia și mai prăpădit în Romană, din vremea administrației precedente. Doar nu credeți că am uitat.
… mai trec pe-aici, doar ca să mă conving; și mă conving că nici acum, după cea de-a patra încercare de-a pune pomi pe scuarul central al șoselei Tudor Vladimirescu, tot nu a ieșit. Estimp, orice alte bulevarde, orice alte șosele unde alte primării au lucrat sînt verzi, bogate-n vegetație, cu copaci deja umbroși, plăcuți; aici – nu.
de Ando și HM Pentru că am trecut recent pe aici, vă prezint cu amărăciune acest copac aflat la intersecţia străzilor Popa Rusu cu Marin Serghiescu, pentru că eu, unul, îl ştiam ca în fotografiile pe care le-am făcut în mai 2020.
Am mai spus-o pe aici: nu sunt ecologist fanatic, dar anumite situaţii mă revoltă. Oare există o explicaţie „profesionistă” pentru felul în care a fost ciumpăvit acest „arbore ocrotit”?
Şi de ce a dispărut şi placa explicativă de pe trunchiul copacului? Sper să nu se repete tristul episod de la Horei cu Ferdinand. Am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru aliniamentul dintre „Orizont” și Cîmpineanu: umbros, răcoros – trecătorul parcă mereu apărat de iureșul auto de șirul copacilor bătrîni… Din păcat, aceștia s-au tot uscat în ultimii ani și – de curînd – aproape toți au fost dați jos. Și-i așa trist, acuma.
scris de Ando Zilele astea, s-a prăbuşit uriaşul stejar – arbore ocrotit!!! – de lângă staţia de benzină de la intersecţia Horei cu Bd. Ferdinand. Bineînţeles, acum „la cald”, vuieşte internetul: cum a fost posibil, cine e vinovat, cine răspunde etc… dar, sunt convins că, după câteva zile, tristul episod va fi dat uitării.
Am spune că-i o veste bună – iată, nu se mai pun borduri peste borduri… ci copaci peste copaci.
Pînă cînd ne-ntrebăm: „de ce?” – la ce folos să mai adăugăm două rînduri de copăcei unui aliniament deja verde, umbros, reușit? La ce folos să ne chinuim cu plantatul joardelor astea care nu rezistă, care o să se usuce? … au trecut ani – vreo zece – de cînd aliniamentul cu platani de pe mîna dreaptă a străzii Berzei a dispărut. Odată cu lărgirea străzii, acesta a devenit scuar median și – cine credea! – chiar a fost repopulat cu platani. Care, vedem acum, arată bine, dau umbră, îs frumoși.
… de ani de zile ne mirăm cum de nu moare – încăpățînat copac, platanul de la pod din Cotroceni!
Din cînd în cînd ni se mai aruncă – așa, ca niște oase la cîinii străzii – „vești bune” din administrația bucureșteană. Ni se zice că s-au curățat străzi, că s-au grijit peluze și aliniamente, că s-au plantat copaci… Iar noi cînd ieșim prin Oraș, le căutăm și – cum dracu se face? – nu le găsim. Ba sîntem răi; le găsim. De pildă, găsim copacii plantați.
Uite: joarda… bățul ăsta inept… ăsta, în mintea oricărei primării, e copac plantat. Poza asta, dragi concetățeni, ilustrează mai grăitor ca orice tot ce face strîmb Primăria noastră în ziua de azi.
M-am bucurat, toamna asta, să văd că în sfîrșit s-au plantat copaci în alveolele goale de pe arterele centrale. … copaci! În orașul ăsta, unde toată lumea crede că spațiul verde e ceva vital, fiecare faptă bună merită lăudată înzecit. Așa s-o fi gîndit și Primarul, atunci cînd s-a dus cu hîrlețul și cu televiziunea după el să se lase văzut că plantează copaci pe bulevarde. Ce-a plantat… of! vedeți și voi dacă vă-nvigeți sila să vă plimbați prin Centru: niște chestii strîmbe, șui, contorsionate; din mizeriile astea se-așteaptă cineva să se nască un aliniament mîndru, plăcut, îmbietor, care să pună în valoare ce-a rămas încă frumos în Capitală? Ce drac’ să mai zici: rezultate pe măsură.
N-are cum să nu fi auzit despre acțiunile de împădurire. Fel de fel de cîmpuri pe care – prin inițiative de „CSR” ale diferitelor corporații – sîntem îmbiați să ne sacrificăm o sîmbătă ca să plantăm puieți. În tot timpul ăsta însă ne uităm la nenumărate firme, corporații, fabrici, depozite din marginile Capitalei: și, ce mirare, găsim tarlale întregi nefolosite… goale… doar cu boschete, jardiniere și gazon. Cuminte, nu ne putem opri să ne-ntrebăm: de ce nu-ncepe filotimia și implicarea socială a corporației din propria-i ogradă? Cît de greu e să planteze copacii aici și nu la zeci și sute de kilometri? Și, la fel de cuminte, ne dăm răspunsul: deoarece plantarea unui copac la noi în curte e un cadou otrăvit. Doamne-feri să fie nevoie, peste vreo cîțiva ani, să facem vreo extindere, să ne bată gîndul să mai construim ceva; birocrația tăierii e năucitoare. E unul din motivele meschine pentru care ne ferim atît de tare de extinderea „spațiului verde”. |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2026 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii