despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
scris de Ando Zilele astea, s-a prăbuşit uriaşul stejar – arbore ocrotit!!! – de lângă staţia de benzină de la intersecţia Horei cu Bd. Ferdinand. Bineînţeles, acum „la cald”, vuieşte internetul: cum a fost posibil, cine e vinovat, cine răspunde etc… dar, sunt convins că, după câteva zile, tristul episod va fi dat uitării.
Am spune că-i o veste bună – iată, nu se mai pun borduri peste borduri… ci copaci peste copaci.
Pînă cînd ne-ntrebăm: „de ce?” – la ce folos să mai adăugăm două rînduri de copăcei unui aliniament deja verde, umbros, reușit? La ce folos să ne chinuim cu plantatul joardelor astea care nu rezistă, care o să se usuce? … au trecut ani – vreo zece – de cînd aliniamentul cu platani de pe mîna dreaptă a străzii Berzei a dispărut. Odată cu lărgirea străzii, acesta a devenit scuar median și – cine credea! – chiar a fost repopulat cu platani. Care, vedem acum, arată bine, dau umbră, îs frumoși.
… de ani de zile ne mirăm cum de nu moare – încăpățînat copac, platanul de la pod din Cotroceni!
Din cînd în cînd ni se mai aruncă – așa, ca niște oase la cîinii străzii – „vești bune” din administrația bucureșteană. Ni se zice că s-au curățat străzi, că s-au grijit peluze și aliniamente, că s-au plantat copaci… Iar noi cînd ieșim prin Oraș, le căutăm și – cum dracu se face? – nu le găsim. Ba sîntem răi; le găsim. De pildă, găsim copacii plantați.
Uite: joarda… bățul ăsta inept… ăsta, în mintea oricărei primării, e copac plantat. Poza asta, dragi concetățeni, ilustrează mai grăitor ca orice tot ce face strîmb Primăria noastră în ziua de azi.
M-am bucurat, toamna asta, să văd că în sfîrșit s-au plantat copaci în alveolele goale de pe arterele centrale. … copaci! În orașul ăsta, unde toată lumea crede că spațiul verde e ceva vital, fiecare faptă bună merită lăudată înzecit. Așa s-o fi gîndit și Primarul, atunci cînd s-a dus cu hîrlețul și cu televiziunea după el să se lase văzut că plantează copaci pe bulevarde. Ce-a plantat… of! vedeți și voi dacă vă-nvigeți sila să vă plimbați prin Centru: niște chestii strîmbe, șui, contorsionate; din mizeriile astea se-așteaptă cineva să se nască un aliniament mîndru, plăcut, îmbietor, care să pună în valoare ce-a rămas încă frumos în Capitală? Ce drac’ să mai zici: rezultate pe măsură.
N-are cum să nu fi auzit despre acțiunile de împădurire. Fel de fel de cîmpuri pe care – prin inițiative de „CSR” ale diferitelor corporații – sîntem îmbiați să ne sacrificăm o sîmbătă ca să plantăm puieți. În tot timpul ăsta însă ne uităm la nenumărate firme, corporații, fabrici, depozite din marginile Capitalei: și, ce mirare, găsim tarlale întregi nefolosite… goale… doar cu boschete, jardiniere și gazon. Cuminte, nu ne putem opri să ne-ntrebăm: de ce nu-ncepe filotimia și implicarea socială a corporației din propria-i ogradă? Cît de greu e să planteze copacii aici și nu la zeci și sute de kilometri? Și, la fel de cuminte, ne dăm răspunsul: deoarece plantarea unui copac la noi în curte e un cadou otrăvit. Doamne-feri să fie nevoie, peste vreo cîțiva ani, să facem vreo extindere, să ne bată gîndul să mai construim ceva; birocrația tăierii e năucitoare. E unul din motivele meschine pentru care ne ferim atît de tare de extinderea „spațiului verde”. Sînt locuri din orașul nostru care s-au schimbat cu totul în ultimii ani. Nu doar prin demolări și construcții inepte, ci și prin alte intervenții urbane. De fiecare dată cînd mă sui la Mitropolie sînt obișnuit să văd, în zare, desfășurarea Pieței Unirii.
… însă, desigur, asta nu se mai poate de cînd aleea s-a umplut cu platani.
Sigur, e plăcut, e umbră, e răcoare, e verde, e aer curat – dar de jos nu mai vezi Mitropolia și de sus nu mai vezi Piața. Nu-i prima dată cînd taxăm batjocorirea monumentalului bucureștean: administrațiile noastre transformă piețele, scuarurile și aliniamentele în jungle – să pară frumos! – dar n-au nici un gînd să aducă vegetația pe străzile secundare, rămase deșerturi asfaltate. Furtuna de-acu’ două zile din Capitală a mai rupt o cracă mare a platanului de la Podul Cotroceni. Cît o mai rezista copacul ăsta, nu știu: dar se ține… se ține, nu se lasă!
Renovarea, repararea, reconstruirea… cîștiguri pentru oraș, cînd ceva dintr-o clădire veche nu se pierde întrutotul. Dar ce păcat: de cîte ori șantierul însemnează distrugerea unor pomi care făceau întreaga proprietate să fie frumoasă! Clădirea asta, de la părculețul Popa Soare, urmează să iasă – în sine – bine. Dar teii… of! Teii au dispărut.
Ne mutăm în Cotroceni, pe Thoma Ionescu, unde fusese ascuns un blocșor de colț.
După ceva vreme petrecută-n șantier, iată ce se întrevede. Lăsăm pentru altă dată banalitatea volumelor blocului răsărit și ne necăjim pentru uriașul tei și pentru peruca vegetală a vechii clădiri. Iar gărduțul vechi e-nlocuit de unul mediocru.
|
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2026 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii