despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Anii trecuți, deși oamenii au trăit cu ideea că-n București „s-au nenorocit copacii”, în realitate s-au plantat sute și mii. Rezultatul se vede frumos, multe zone centrale devenind încîntător și surprinzător de verzi și umbroase.
Cu toate astea, restul Bucureștiului e din ce în ce mai puțin verde – de ce oare?
Să fie, desigur, uriașa dezvoltare imobiliară care a făcut să dispară cvartale întregi, înlocuite de complexuri masive de blocuri în fața cărora se pun doar niște boschete ornamentale?
Nu doar asta: dar ca să înțelegem mai bine, e nevoie să mergem pe străzile lăturalnice, unde găsim în continuare curți și case; unde n-au apărut încă construcții împovărătoare.
În primul rînd, oamenii nu prea mai țin pomi în curți.
La ce folos? Vrei umbră, mai bună-i o copertină, care-n plus ține și de ploaie. Nu mai cad frunze, nu se mai găinățează păsări, nu mai e nevoie să tai crăcile uscate. Ai loc să-ncropești o magazine, să-ți lași troacele și rablele să ruginească.
Apoi, nici în fața curților – pe trotuare – oamenii nu vor copaci. Îi încurcă la lăsatul mașinilor, li se pare că se strîng necurățenii pe lîngă trunchiuri.
Ce s-o dăm la-ntors… nu mai avem loc de ei!
La fiecare reamenajare edilitară a oricărei străzi bucureștene, pe lîngă schimbatul bordurilor și plantatul stîlpișorilor e nevoie să săpăm gropi și să punem copaci pe margini.
           
scris de Ando
Nu e prima oară şi chiar mă bucur când descopăr ceva nou sau deosebit pe acolo, pe unde am mai trecut de nenumărate ori. Aşa s-a întâmplat, recent, şi cu acest straniu rest de trunchi de copac aflat – nici nu ştiu cum e mai bine spus – „la” sau „prin” gardul unei curţi de pe Intrarea Slt. Constantin Stăniloiu, care porneşte din Mătăsari.
 
Trec des prin zonă şi, iniţial, nu m-am dumirit cum de mi-a scăpat, dar după ce am revăzut imaginile pe care le-am postat în serialul nostru cu fundăturile, am înţeles ce s-a petrecut.
Aşadar, la data fotografiilor, în noiembrie 2016, în acea curte exista încă acel copac masiv.
 
Recunosc, atunci nu i-am dat o atenţie deosebită şi, fiind aproape tot timpul maşini parcate în dreptul său, nici nu am remarcat ceea ce, acum, se vede extrem de clar.
Cum, când şi de ce a fost tăiat copacul, nu ştiu. Cert este că a fost lăsat acest fragment din trunchiul său şi acum se vede cum mare parte din grilajul metalic al gardului este, practic, „absorbită” de tulpina fostului arbore!
  
Cu ocazia asta, mi-am adus aminte de o situaţie similară întâlnită acum câţiva ani pe strada Dionisie Lupu. Cred că aici, arborele supravieţuieşte.
  
Deşi, în mod sigur, nu sunt nişte situaţii total ieşite din comun (numai dacă mă gândesc la asfaltul trotuarelor, frecvent „ondulat” sau efectiv crăpat de rădăcinile de copaci), mă întreb, totuşi: oare câţi ani le-au trebuit acelor arbori ca să „înghită” fierăria gardului ivit în calea lor?… şi nu încetez să admir forţa şi răbdarea cu care natura încearcă, permanent, să-şi reintre în drepturi.
Cîtă vreme ședem de-o parte și – în loc să ieșim din case și să vedem nemijlocit ce se petrece-n orașul nostru – ne luăm după fel de fel de prăpăstioși, ajungem să credem că trăim așa, într-un deșert de beton, lipsit de cea mai mică urmă de verdeață.
Și după aia, cînd ne lovim de frumusețea Capitalei, ne mirăm cum de se poate să credem toate minciunile astea!
Niciodată, nicicînd, n-a fost orașul nostru mai verde, mai plin de iarbă, mai umbrit de frunze.
Incredibil, nu-i așa?
Bine-nțeles… dar e adevărat!
Nu trebuie decît să ieșim și să vedem.
Iată, bulevardul Unirii, ajuns o panglică de asfalt într-un canion verde! Scuarurile centrale ale bulevardului dintre Cocor și Colțea pe care platanii puși acum patru ani s-au înălțat și deja-s zdraveni! Aleea Mitropoliei, unde te urci ca printr-o pădure! Buzești-Berzei, pe unde poți să mergi pe la umbră! Calea Victoriei, bucăți din Gîrlă, scuarul de pe Lascăr Catargiu, parcul Izvor, piața Aviatorilor, șoseaua Grozăvești – cîte și mai cîte locuri s-au preschimbat total în ultimii ani.
Dar – repet – nu trebuie decît să vedem.
… cu ochii noștri – nu se poate altfel.
Rărit, ciumpăvit, tăiat, uscat… și totuși în picioare, gata să mai înfrunzească înc-o dată: platanul ăsta de la Podul Cotroceni se-ncăpățînează să nu moară!
E aici un înțeles, o lecție, ceva de luat-aminte.
A murit și platanul cel frumos și faimos de la pod, de la Cotroceni…
Zilele astea-l taie; încet, încet: că era un platan măreț – el însuși cît o pădure.
    
… atît de uriaș și de impunător că la construirea albiei cele noi a Dîmboviței malul betonat a fost chiar deviat, ca să facă loc rădăcinii; ce concesie, în acele vremuri ceaușiste în care nici măcar podul de la Cotroceni nu mai fusese construit!!!
Trist moment! A supraviețuit betonării, a supraviețuit reconstrucției podului; dar n-o prea mai ducea el bine și pîn-aici i-a fost: pînă-n 2018.
scris de Ando
Acum şase ani, Florin spunea că oţetarul este „o plantă, care îşi începe viaţa ca o buruiană şi se transformă într-un adevărat copac”. Nimic mai adevărat. „Respectivul” se proţăpeşte fără jenă în orice fisură de zid sau petec de pământ părăsit şi, dacă nu se intervine, îşi urmează cu dârzenie drumul până la stadiul de…stăpân vegetal al zonei.
       
E bine, e rău? Problema e mai veche şi interesant este că am găsit un articol din „România liberă” din 25 septembrie 1964 – articol în care, după ce se lămureşte confuzia oţetar-cenuşar, sunt prezentate şi argumentele favorabile păstrării acestui arbore în oraş.
Revenim la vremurile noastre. Nu-i niciun secret: Bucureştiul suferă enorm, în lunile toride de vară, şi din cauza lipsei de vegetaţie. Beton, asfalt, tăieri necontrolate de pomi şi copaci, spaţii verzi sacrificate. Gropi şi spaţii imense abandonate de ani şi ani, acolo unde s-au demolat clădirile vechi în vederea unor construcţii noi, dar unde nu s-a construit încă nimic. Una peste alta, un oraş rănit!
Noroc – zic eu – cu această vegetaţie spontană care „lucrează” mai bine ca noi. Aşa se face că, de exemplu, groapa de pe locul fostului sediu al M.I.C.M. de pe Calea Victoriei – demolat acum zece ani – a fost năpădită de tufişuri şi oţetari.
Să zicem, deci, mersi că oţetarul sau cenuşarul şi „ruda” lor agăţătoare – iedera – îşi văd neabătut de viaţa lor şi mai oblojesc oraşul cu câteva petece de verdeaţă şi umbră.
  
zilele astea s-au pus cîțiva platani noi între Cocor și Colțea, pe unde celor puși mai anii trecuți nu le-a mers.
… dacă tot numărăm cioturi, să vedem mai multe-n jurul nostru.
 … niciodată tăierea vreunui pom n-a fost o treabă ușor de hotărît; asta la noi – la oamenii gospodari. Dar copacii, chiar puși de om, fac parte din ciclul vieții, ceea-ce-nsemnează că, după ce ne dau umbră, aer curat și frumusețe, îmbătrînesc și mor.
Sînt, cică, prea puțini pomi în București. Bun-înțeles, fiecare dintre noi se face că nu vede miile de arbori plantați în ultimii ani – și se concentrează asupra sutelor tăiați din cauza beteșugurilor și zecilor doborîți de cine știe ce constructor hrăpăreț.
… dar la fiecare furtună avem oameni schilodiți, case zdrobite, mașini făcute praf: tăierea copacilor bolnavi nu e o crimă, ci tocmai evitarea uneia.
Dar, desigur, trebuie să-njurăm stăpînirea – așa se face.
M-am dus dinadins, săptămîna asta, prin Cișmigiu, Carol, pe Kiseleff… M-am oprit la fiecare copac tăiat proaspăt – fiecare fusese bolnav.
… lucru de care se poate convinge orice alt cetățean de bună-credință, de altfel.
… cu atît mai mult cu cît cei care-njură tăierea copacilor n-au putut produce nici o imagine cu un copac sănătos care-a fost tăiat.
scris de Ando
Iarna asta, mai blândă ca de obicei, (chiar dacă acum, martie – după mine, cea mai capricioasă lună de primăvară – încearcă să ne sperie), a decalat serios perioada de înflorire a pomilor. Aşa se face că am pozat, zilele trecute, magnolia de pe strada Dragoş Vodă, înflorită – într-o ipostază avansată cu peste două săptămâni faţă de acum trei ani!
  
Indiferent cum, cred că magnoliile înflorite sunt, în continuare, unul cele mai frumoase şi mult aşteptate spectacole florale ale oraşului. Păcat că durează atât de puţin. Să nu îl pierdem!
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii