despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Bună ziua am dat…

scris de Ando

Promiteam, mai demult, că o să mă adresez primăriei generale pentru a nu se pierde unul din frumoşii arbori de pe malul Dâmboviţei.

Zis şi făcut, iar pe 29 aprilie, am primit următorul răspuns.

Petitia dumneavoastra, adresata Primariei Municipiului Bucuresti prin intermediul site-ului www.pmb.ro, incarcata in data de 2015-04-28 15:49:46, a fost redirectionat/a spre competenta solutionare catre ‘Centrul de Protectia Plantelor’, Conform Ordonantei de Guvern nr. 27/30.01.2002, privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor.

A trecut timpul, am plecat în vacanţă şi, sincer, am uitat de mesaj.

Făcând curăţenie în căsuţa de mail, l-am regăsit şi pentru că nu primisem răspuns, l-am redirecţionat, de data asta direct către  C.P.P. – Centrul de Protecţia Plantelor (serviciu al primăriei generale).

La viaţa mea, am adresat destule petiţii diverselor autorităţi şi sunt suficient de tăbăcit la tot genul de răspunsuri primite.

De data asta însă, răspunsul C.P.P. m-a lăsat… mască:

Am primit petitia dumneavoastra, si va informam, ca la inceputul lunii mai am fost la locatia indicata de dumneavoastra si am efectuat tratamentul fitosanitar.

Prin urmare daca doriti cu exactitate un diagnostic exact si un tratament adecvat, va rugam sa va adresati Unitatii Fitosanitare Bucuresti, din cadrul Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, unde ei au posibilitatea sa duca probe la laborator, (Laboratorul de Carantina Fitosanitara), aceastea se pot face  gratuit prin UFB, iar dupa ce primiti diagnosticul,  va rugam sa va adresati din nou la noi pentru a efectua tratamentul fitosanitar conform diagnosticului dat.

Va multumim pentru intelegere.

Aşadar, noi – adică C.P.P. – am  făcut un tratament, chiar în lipsa “unui diagnostic exact”. O fi bun, n-o fi bun, asta n-are importanţă. L-am făcut. Dacă pe matale te freacă aşa de tare grija pentru platan, adresează-te către… ş.a.m.d., află diagnosticul şi cu ce zeamă să dăm pe copac şi se rezolvă.

Deci beleaua e, de fapt, la mine acum! 🙂

Din fugă: cât va mai supravieţui platanul de la podul Cotroceni?

scris de Ando

Trecând zilele acestea prin zonă, m-am oprit câteva minute la impunătorul platan de lângă podul Cotroceni, probabil unul dintre cei mai frumoşi din Bucureşti, alături de cel din Cişmigiu.

Pozele de mai sus sunt din luna mai 2013.Ce am văzut acum, m-a întristat… Deşi au dat frunzele unui nou sezon, se poate observa cum o imensă cavernă, vizibilă dinpre râu, s-a format în trunchiul copacului.

Nu mă pricep şi de aceea nu ştiu dacă se mai poate (şi în ce fel) interveni, dar ar fi tare trist să pierdem şi acest superb arbore al oraşului.

Niște… copaci

scris de Florin

Trecând zilele acestea pe “diametrala” Buzești-Berzei am făcut câteva poze copacilor ce, odată cu reamenajarea zonei, ies mai bine în evidență. În plus zona își descoperă și diversele stiluri arhitecturale ascunse de îngustimea fostei artere.

Ca un fapt de remarcat: dacă pâna de curând marea majoritate a arborilor erau plopi, tise sau salcâmi, locul lor a fost luat de omniprezentul și bine dezvoltatul oțetar despre care am scris cândva aici

Frumuseţea stâlpilor… vegetali

scris de Ando

Piaţa Charles de Gaulle. Sunt 4 sau 5 stâlpi vechi, rămaşi – nu ştiu cum – pe peluzele laterale.

Intr-un oraş care-şi devorează cu o sinucigaşă stăruinţă spaţiile verzi, nu ştiu cine, dar merită toate felicitările, a avut reconfortanta idee de a planta la baza lor nişte plante de alea agăţătoare, de care niciodată n-am ştiut ce soi sunt.

Şi iată cum acestea, în câţiva ani, au înconjurat cu lăcomie cilindrii de metal care, acum, la o primă vedere, arată ca nişte arbori!

Mă gândeam dacă nu asta poate fi o chiar soluţie mai rapidă şi mai ieftină decât plantarea de copaci pentru “a înverzi” – cât de cât – unele străzi atât de aride, fără nici-un pomişor…

Ca să nu zic de varianta gen “cortină”, aşa cum este cea din poza de mai jos, făcută pe strada Justiţiei…

seara la Izvor

Puţine momente bucureştene sînt mai plăcute ca serile petrecute în Parcul Izvor. Locul a avut şansa să primească doar strictul necesar de intervenţie din partea primăriei – nimic mai mult decît iarbă, alei, locuri de joacă şi sport, coşuri de gunoi şi felinare.

Casa Poporului nu mai atîrnă apăsător asupra fostei zone demolate aflate aici, blocurile ceauşiste au ajuns să mărginească cuminţi bulevardele înconjurătoare, oamenii şed pe iarbă şi se pupă, citesc, joacă mingea şi fac poze.

Pomii sînt frumoşi: au crescut în toţi aceşti ani; unii deja sînt bătrîni şi dau o umbră frumoasă. Alandala, găseşti platani, plopi, nuci, castani, păducei, corcoduşi şi duzi; s-a mai pripăşit şi cîte-un măr nealtoit; şi alte ciudăţenii îşi fac locul: nuci americani, catalpa (mulţam, Dragoş, de ajutor!) – şi alte chestii la care, sincer, nu mă pricep…

dimineaţa în care au căzut frunzele

În fiecare toamnă e o dimineaţă în care te trezeşti şi-ţi dai seama că pomii s-au desfrunzit de tot – că ploaia şi vîntul de peste noapte şi-au făcut treaba temeinic. Atunci îţi dai seama că iarna e la doi paşi, colea; că oricît de mult soare o mai fi la prînz, cald nu mai e decît în casă…

Aşa că frunzele le vedem mai mult pe doar pe trotuar de-acuma – sau în pozele făcute de Ando toamna asta. Că tot ne plac nouă… copacii frumoşi.

… deci, de la stînga la dreapta: pe străzile Roma, Xenopol şi Văilor:

… apoi pe străzile Popa Rusu şi Salcîmilor:

… şi un stejar de la Mănăstirea Cernica – cu panoul său:

follow-up

cînd mă uit în urmă, mă şi mir cum de-am amestecat – sub pretextul interesului pentru civilizaţia publică bucureşteană – atîtea şi atîtea subiecte. Şi coşuri de gunoi, şi staţii de tramvai; şi străzi şi copaci; şi maşini şi parcuri; şi capace de canal şi magazine: de toate!

Mi s-a întîmplat, fireşte, să-mi doresc să contiuni vreun subiect, dar să nu am cum să strîng material; şi să pun de-o parte nişte poze pentru vremea cînd o să am chef, pentru vremea cînd o să am timp, pentru vremea cînd o să am drum pe undeva.

Aşa că m-am gîndit să scriu un articol în care s-adun poze care nu şi-au mai găsit locul în continuarea altor articole…

Copaci frumoşi

Am scris anul trecut 5 copaci frumoşi şi mi-am dorit mult să mai caut şi alţii; dar uite că n-am apucat să găsesc decît stejarul ăsta din Parcul Carol:

Copacul de mai jos nu e nici frumos – şi nici măcar copac nu e; este stîlpul unei antene, din apropierea podului de cale ferată de la Băneasa. Ando l-a pozat mai de-aproape:

Străduţe înguste

M-am plimbat vreun an de zile strîngînd poze cu străduţele cele mai înguste. A ieşit un articol mişto, dar nu am mai avut răbarea să-i fac şi partea a doua; însă, pornind după sfaturile voastre, m-am dus prin cartierul Băneasa aflat între străzile Dobrogeanu-Gherea şi Gîrlei; străduţele de-acolo sînt pitoreşti şi merită luate la picior primăvara-vara, însă eu m-am nimerit acolo cînd mai era zăpadă pe jos…

   

Desigur, băgîndu-mi nasul prin fel de fel de coclauri, am mai găsit străzi ciudate; de pildă, în spatele Magistralei, se mai păstrează resturi din vechea stradă Spineni:

 Parcuri

Îmi plac parcurile. Nu doar ca locuri de joacă – ci şi ca colţuri de oraş unde-ţi sar în ochi chestii deosebite; cum ar fi o raţă cuminte:

Despre parcuri mai scriam şi dincolo; dar cum azi scriu numai aici, tot aici o să şi pun o poză cu un loc de joacă foarte drăguţ, aflat în Parcul Copiilor – cel din sectorul 4. Este sus pe deal; se mai poate ajunge la el fie dinspre Polivalentă, fie dinspre străzile dealului Mărţişor:

Civilizaţie publică

… nu am apucat să ilustrez cum mi-am dorit casetele acelea stradale din episodul Gaz, apă, electricitate, aşa că profit de-această ocazie:

… asta-i tot.

fiecare cu magnolia lui

Ando tocmai ce-a scris despre cîteva magnolii mari şi frumoase; Constantin Gheorghe ne-a arătat zeci de fotografii cu magnoliile sale preferate (căutaţi pentru început aici şi aici); aş zice că am şi eu dreptul să vă povestesc despre magnolia care-mi place mie tare mult:

… nu o fi nici cea mai mare, şi nici cea mai frumoasă; cu siguranţă nici nu înfloreşte prima – dar uite-aşa, îmi place mie de ea. E pe Delavrancea, peste drum de părculeţul Kiseleff – poate îmi place atît de mult de magnolia asta pentru că-mi place la fel de mult de întreaga zonă.

Poate-mi place şi pentru plăcuţa aceea veche care se vede în spate…

Magnolia e un arbore special. Domnesc. De fală – de mare fală! Nu face decît nişte flori odată pe an (bine, am auzit şi de magnolii care au înflorit şi toamna); în rest, ţii în curte un copac fără nici un rost – nu? Că nu face nici cireşe, nici prune, nici mere…

… nu, nu-i aşa; copacul ăla fără nici un alt rost face, la-nceputul primăverii, cele mai frumoase flori din lume…

magnolii frumoase

scris de Ando

Primăvara încearcă să recupereze în forţă, iar vegetaţia abia aşteaptă şi ea ca să explodeze. Tocmai de aceea, vă semnalez două superbe magnolii-gigant  pe la care trec, de mai mulţi ani, în perioada aceasta.

Una este situată pe str. Dragoş Vodă (cel mai uşor se ajunge de pe str. Mihai Eminescu, direct din faţa staţiei de ambulanţă; curtea cu magnolia se află la nici 100 de metri, pe stânga).

A doua este situată la intersecţia străzilor Ţepeş Vodă cu Borangicului (se intră în Ţepeş Vodă din şos. Mihai Bravu, iar curtea cu magnolia este la cca. 300 de metri, pe dreapta).

Dacă nu bate vântul ca să le scuture, cred că săptămâna asta vor fi în plină splendoare.

Dacă, totuşi, nu aveţi drum prin zonele respective, găsiţi o magnolie deosebit de frumoasă pe str. Jean Louis Calderon, în curtea ambasadei Ungariei, lângă Grădina Icoanei.

alţi copaci frumoşi – aici

platanii – şi mirosul anilor 90

… mă uitam zilele trecute la platanii din staţia de la ASE. Treceau zeci şi zeci de maşini şi era duhoare de gaze, de ulei fierbinte, de aer încins zvîrlit afară din compresoare – dar, pe undeva, foarte slab, se simţea mirosul copacilor.

Şi mi-am dat seama de-o chestie: mirosul ăsta ne-a însoţit multă vreme şi ne-a intrat, fără să ne dăm seama, în cap-undeva. Treaba asta s-a-ntîmplat la-nceputul anilor 90, atunci cînd în Bucureşti au apărut terasele: la margini de trotuar, pe scuaruri mititele – peste tot…

Terasele erau un lucru grozav! Scaunele alea noi de plastic… fumul de ţigări originale… gustul primei înghiţituri de cola din sticla de-abia deschisă… mirosul de cartofi prăjiţi peste care turnai ketchup – pentru mulţi dintre noi, toate astea erau ceva minunat, ceva nou – ceva nemaiîntîlnit.

Şi toate mirosurile astea, toate senzaţiile astea se împleteau cu mirosul platanilor; multe terase se găseau la umbra vreunui platan…

Azi nu mai avem atîtea lucruri de care să ne bucurăm pentru prima dată, ca de-o sărbătoare. Dar platanii au rămas – şi miros la fel ca întotdeauna.

Trageţi aer în piept fără grijă – ajunge la toată lumea.