despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

săracu Tudor

… cînd credeam că lucrurile nu pot fi mai nasoale pentru amărîtul de Tudor Vladimirescu – cel care s-a procopsit cu statuie nouă-n sectorul 5 – uite că realitatea-mi dete una peste ochi!

Pot fi mai nasoale.

Ca să se vază pandurul frumos și noaptea, trebuie s-aibă niscai becuri, nu-i așa?

Și ca să fim cu toții ecologiști – pesemne că și Tudor însuși s-ar fi luptat pentru salvarea planetei dacă n-ar fi avut pe cap alte tărășenii acum 200 de ani – am pus patru stîlpi eleganți cu niște panouașe solare pe ei!

Observăm cît de inspirat pun în valoare opera de artă contemporană.

Ca să fie treaba și mai eficientă, două din panurile astea-s deja ascunse de copacii care-au înfrunzit.

Străinii Bucureştiului 2: Gagarin şi… ceilalţi

scris de Ando

Aşadar, din 14 aprilie, avem un nou nume pe lista noastră începută acum câţiva ani. Este vorba de bustul primului cosmonaut care a cucerit spațiul cosmic, Iuri Gagarin.

Asta se întâmpla acum 58 de ani, pe 12 aprilie 1961.

Amplasat în parcul Herăstrău, destul de aproape de părculeţul de distracţii pentru cei mici, de la Roata Mare, “bustul de bronz este opera sculptorului Alexei Leonov, un cadou oferit de fondul caritabil «Dialogul culturilor – o lume unită», cum zice comunicatul Centrului Rus de Știință și Cultură din Bucureşti.

Bun. Cu ocazia asta ne-am zis să facem şi niţică ordine în acest serial care, fără să ne dăm seama, s-a întins în timp, devenind mai greu de urmărit.

Deci: avem primul episod, cel de bază, iar în cel de azi am postat fotografiile cu toate statuile personalităţilor care s-au adăugat în Bucureşti, de-a lungul celor cinci ani: Ismail Qemal Vlora, generalul AndranikLéopold Sédar Senghor, Rainier al III-lea, Elie Wiesel, Henri Mathias BerthelotJosé Martí și Alexander Dubček

    

moartea graficii

Ca să nu se vază urît schelele folosite la renovarea fațadei Casei Centrale a Armatei (mă rog, Cercul Militar Național), acestea s-au băgat sub preș.

… pardon: sub mesh.

Se practică și nu-i un capăt de țară; dar zău că prefer o reclamă onestă, decît să văd desfășurarea asta „artistică” înspăimîntătoare.

Acest uriaș cearșaf este o umilință grafică pe care eu nu pot să o descriu. Nu am cuvinte, oameni buni.

Norod, voievozi și bravi ostași – cu toții cu privirile încremenite, tîmpe și goale, așa cum ne-a obișnuit de ani de zile trista mînă a autorului: Valentin Tănase.

Pentru cine se-ntreabă cu ce rost armia română tot recurge la sale serviciile artistice, explicația e simplă.

Valentin Tănase conduce… Studioul de arte plastice al Armatei!

De prost gust nu ne poate apăra nimeni Țara.

la Muzeul de artă recentă

E interesant pe dinafară. Unora le place. Mie, nu: un căsoi orb, un hambar cocoțat pe-un acvariu; o clădire „statement”, cu o funcționalitate nefericită.

… dar pîn-la urmă, lumea caută ceva înăuntru, nu-i așa?

Pe dinăuntru nu-i interesant.

Nu că n-am avea ce să agățăm pe pereți – că avem! – dar… dar n-a ieșit.

Nu reprezintă, nu enumeră, nu istorisește, nu explică, nu provoacă, nu inspiră.

Poate-o s-ajungă și muzeu, cînd o-nceta să fie o colecție.

Da’ poate taman agreabilul ăsta chix particular să fie și tipic artei recente, cine știe?

Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor  • la Muzeul militar 

omenie pe jumate

… iată, în coasta bisericii Kretzulescu, o scară ce ajută pe cei ce vor să scurteze spre porticul unde se află librăriile.

Frumos, nu? Iată, se face ceva.

Dar ce păcat că în realitate și în viața cea adevărată… nu s-a făcut nimic.

Nimic: căci omul în scaun cu rotile sau omul care împinge un cărucior tot nu are cum să ajungă la librării decît coborînd cele trei trepte unde nu există nici azi o amărîtă de rampă.

statui noi în sectorul 5

Ne procopsim cu înc-un Tudor! După cum știam, primăria din Sectorul 5 nu-l putea lăsa pe pandurul nostru drag așa, fără statuie.

Nu că așezarea e neinspirată; ba chiar mai potrivită decît cea a statuii cele vechi, făcută în anii ’30 pe strada Mihai Eminescu.

Tudorul nostru cel nou șade pe șoseaua Panduri și privește chiar spre cealaltă șosea, cea care-i poartă numele!

Dar de privit, săracul, nu privește cu mîndrie; șade cu mîna-n șold ca un precupeț ce nu prea-și vinde marfa.

Avîntul cultural al primăriei noastre de sector nu se oprește aici. În dosul Pieței de flori, în scuarul unde strada Uranus se desprinde din vechea cale a Rahovei, se montează… un cap! Un alt cap, nu ăsta:

… ce cap frumos răsare! A cui să fie oare? Bună-ntrebare!

… florăreasa necunoscută n-are încă plăcuță, așa că nu știm ce caută aici. S-o lega de Calea Rahovei? – nu cred;, de strada Uranus, nici atît – că doar n-o fi monumentul doamnei Urania – așa că trebuie să așteptăm să vedem și noi cui tăiem panglica.

1948 – spectacole din presa vremii

de Ando și HM

Fiindcă-i sfîrșit de an – vreme de veselie! – privim peste umăr la atmosfera efervescentă de-acum șapte decenii. Se distrau oamenii și-atuncea; de ce n-ar fi făcut-o? Războiul trecuse. Și greutățile – cînd te saturi să lupți cu ele – mai bine să le uiți, pentru un ceas-două.

Găsim sumedenie de reclame: filme și spectacole, de la matineu pînă-n noapte. De-ajuns să se umple cîte-o pagină-ntreagă de ziar!

Artiști uitați, producători și companii teatrale, cinematografe – o bucurie să ne-ntoarcem în timp.

 

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

din zbor

… pe lîngă monumentele mari – alea pe care le pune ici-colo Primăria și la care oamenii se uită cruciș; exemple, Doamne-iartă-mă, îs destule: căruța cu proști din fața Naționalului, săracu’ Carol pe cal, cartoful înfipt în țeapă de lîngă el – dăm și peste sumedenie de pocitanii mai mici puse te miri pe unde; galeria de voievozi călare sau pe jos, fel de fel de „obligații” de-ale unor state cu care sîntem prieteni…

Așa că am văzut multe – să ne-ajungă.

Cele mai urîte statui sînt, firește, alea puse de primăriile mici, de sector – acolo unde, cînd s-a-mpărțit bunul gust, primarii… lipseau.

În fine!

Ne facem cuvenita datorie să semnalăm un nou Ștefan: anume, la Obor, în fața Primăriei sectorului 2 (acolo unde, mulți ani, a stat monumentul Răscoalei de la 1907, mutat mai la dos de Capitală).

Șade Ștefan tare aprig, așa cum îl știm!

… și, așa cum îi gata să puie mîna pe spadă, zici c-o să taie nădragii la vreun hoțoman care vinde telefoane sau să agațe sacoșa la o babă care vinde alifii și plasturi.

Ando l-a pozat.

Elie Wiesel

scris de Ando

O nouă actualizare la serialul început de noi aici şi completat în timp.

La începutul lunii, mai precis pe 9 octombrie, a fost dezvelit monumentul marelui scriitor şi filosof român, evreu, american: Elie Wiesel,supravieţuitor al lagărelor de la Auschwitz-Buchenwald, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Bustul lui Elie Wiesel – realizat de sculptorul american Marc Mellon – este amplasat în piaţeta cu acelasi nume, inaugurată acum doi ani, în rondul de la intersecţia străzilor Sofia cu Emile Zola, la 5 minute de mers pe jos din Piaţa Dorobanţi.

Ratatouille la „Mamma Mia!”

scris de Sonia Ratatouille

„Mamma Mia!” este o piesă de teatru – un musical – cu cântecele tupei ABBA. Este o poveste despre o fata pe nume Sophie care vrea să își cunoască tatăl. Piesa s-a jucat la Sala Palatului.

Am fost foarte atentă și parcă simțeam cum se întoace cineva la mine să mă întrebe ce părere am. Mă simțeam ca și cum eu eram într-o piesă.

V-o recomand, pentru că este super să ai o senzație ca asta, plus că piesa este cu multe vedete ca Loredana și Cornel Ilie. O porție perfectă de relaxare!

Personajele erau îmbrăcate în haine de vară, iar întâmplarea se petrece în Grecia unde, dacă nu știți, am fost și eu.

Personajele dansează, cântă, râd și mereu au o dispoziție bună. Bine, nu chiar tot timpul. Mi-au plăcut costumele Donnei și ale prietenelor ei. Erau strălucitoare.

Chiar și acum îmi sună în minte una dintre melodii: Câți vor ști/Cine-i ea/Cine dansează așa/Azi rescrii/Un destin/Prins într-un dans sublim…

Sper că dacă mergeți o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut mie.