despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

nu pot!

Un colț banal, bucureștean – la Kogălniceanu.

Dar cît puțin banal e cînd te uiți mai bine. În dreapta găsim, aici, șaormeria aceea celebră de unde poți să-ți iei una mică cu 6 lei. Cea mare ajunge la 11: mai ieftin ca oriunde!

Iar în stînga, un locșor care face gogoși – berlineze – unde cea mai ieftină, fără nimic în ea e… 8 lei. Dacă vrei să te bucuri și de umplutură, mai pui 4 lei.

Cum ar veni, la doi pași distanță, două lumi. De ce-ntr-una e ieftin și-n cealaltă scump, nu-i căderea mea să-mi dau cu presupusul.

Tot ce zic e că eu nu pot. Chiar cred că gogoașa aia care se vinde cu 8 lei e bună; doar că nu pot să dau 8 lei pe ea. Sau 12 – nici 12. Nu, atîta vreme cît știu că există-n țara asta locuri unde gogoașa-gogoașă e UN LEU.

E normal ca fiecare din noi să tragă o linie și să nu poată trece peste ea. De-aia n-am putut niciodată nici să-mi iau vreun ecler de lîngă Ateneu, fiindcă acum acolo se vinde cu 17 lei. Ce, vreți să vă spun că și o prăjitură de cofetărie se poate cumpăra tot cu UN LEU?

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Urme ale trecutului (XXV) – Coşul pentru cumpărături

scris de C. D. Mocanu

Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.

Este varianta modernă, la scară mai mică, stilizată, confecţionată dintr-un material sintetic (masă plastică) a tradiţionalei paporniţe împletite din papură. Le ştiu şi le-am folosit pe amândouă.

Mulţi ani o paporniţă adevărată, cumpărată din Obor, mi-a dat de lucru din primăvară până-n toamnă. Îndată după Sfintele Paşti, într-însa ne aducea bunica Lucreţia, tocmai din dosul Abatorului, zece boboci de raţă pe care eu aveam datoria să-i îngrijesc până ce poposeau pe varză sau într-o ciorbă de te scotea din boală.

Cu paporniţa din plastic am făcut cunoştinţă pe la trei-patru ani. Îi spunea coş şi-l folosea mama la cumpărături mărunte.

 

Pentru cele „cu greutate” dispunea de un arsenal pe măsură: plase împletite din fire (sfoară) de cânepă sau bumbac şi sacoşe din pânză rezistentă.

În multe cazuri plasele erau împletite de copii. Am făcut-o şi eu. Învăţau meşteşugul în clasa a treia la folositoarele ore de lucru manual. Mama confecţiona cu mare uşurinţă tot felul de sacoşe folosind maşina de cusut Singer, nelipsită din casa noastră.

Prin 1959-1960 l-am primit în dotare. Lista responsabilităţilor mele gospodăreşti se îmbogăţea în fiecare an. Am ajuns astfel să mă ocup de aprovizionarea cu pâine a familiei. Două negre – patru lei. Încăpeau la fix în coşul de care altfel eram foarte mândru.

Avea mare căutare. Nu cred că era produs în Romania. La vremea aia, industria noastră de profil se străduia să-şi găsească drumul. A fost bine făcut. După mai bine de şaizeci de ani a rămas la fel de flexibil şi de rezistent.

Iată paporniţa modernă tocmai la Oradea, în 1958,  purtată de o doamnă plecată cu prietenii la cumpărături şi fotografiaţi strategic în apropierea unui magazin Alimentara.

Voi scoate bătrânul coş de plasic în lume, aşa … de test, să vedem dacă atrage cuiva atenţia!

din zbor (294)

S-a-nchis magazinul „Miniprix” din Romană. Rămîne doar un magazin central – 1 Mai – plus cele două din Otopeni și Militari.

din zbor (293)

Un magazinaș de toată isprava, numai și numai cu băuturi – sună mai bine decît să spui „cu băutură”.

Îl găsiți pe 13 Septembrie înainte de Lira, pe aleea ce ducea la fostul complex comercial „Nick” de odinioară.

Magazinul se cheamă „Alfa Drink” și găsiți în el tot ce vreți. Are și site de unde puteți comanda.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

din zbor (292)

Populara „Măgura“ nu prea se mai găsește de vreo săptămînă. Nu știm de ce, firește.

case în regim „self-service” la „Lidl”

Gata minunea – începe și „Lidl” să introducă casele fără casier!

Dat fiind fireasca lipsă de spațiu, pentru amenajarea a șase case dintr-astea s-a renunțat la două obișnuite, iar locul pentru clienți nu-i taman generos!

Cum ar veni, cine chiar vrea să-și scaneze singur un cărucior plin, o să se cam chinuie: și pe el… și pe cei de lîngă.

Dar procesul – că asta contează și asta face experiența la cumpărături plăcută – cum e?

Pentru cei obișnuiți cu limitările atroce ale caselor „self-service” de la „Kaufland”, casele noi de la „Lidl” sînt… pasul următor.

Rămîne sistemul ca după ce scanezi un produs să-l pui pe un platan de control și să-l lași acolo. V-am spus că spațiul la case e minuscul? Și spațiul platanului este foarte mic, așa că nu prea ai cum să pui produsele dintr-un cărucior. Deci casele „self-service” de la „Lidl” sînt, într-adevăr, pentru cei care chiar cumpără repede cîteva lucrușoare.

Față de „Kaufland” s-a reușit performanța să poți introduce de unul singur numărul dorit de sticle de apă, atunci cînd iei mai multe – nu mai trebuie să vină un angajat s-o facă!

Altminterea, sistemul e bunuț, intuitiv, și firește că-i cineva care să te-ajute cînd ai nevoie.

în pauza de prînz

Cam oriunde te-ai afla la cumpărături, după ce trece ora babelor și-a moșilor, te nimerești la coadă cu cei ce-și iau ceva pentru pauza de prînz.

Nimic mai enervant decît stăruința lor de a-și face, cumva, loc mai în fața celor care au un coș ori un cărucior plin, fiindcă au și ei „două-trei lucruri”.

Firește, n-om fi noi taman ăia care să nu-nțelegem că toată lumea are dreptul să-și ia o pauză, și că pauza asta mereu pare prea scurtă…

Doar că restul oamenilor – care nu-s în pauză – nu prea au chef să-i lase să se bage, fiindcă-s pățiți.

Fiindcă, fie vorba-ntre noi, mai repede trece de casă un cărucior plin cu produse, decît niște aiuriți veniți împreună care cumpără, fiecare, cîte o mînă de prostioare. Niciodată n-o să-i vezi adunîndu-le pe toate și plătind împreună, deși-și împart traiul opt ore pe zi și-și cunosc obiceiurile mai bine decît pe ale celor de-acasă.

Degeaba se uită urît cînd le-ntorci spatele și nu-i lași să se bage.

din zbor (284)

… ceva bun la „Lidl”: produse din Republica Moldova – o droaie – și, dintre ele, alegem o senzațională dulceață de nuci verzi. E vreo 18 lei.

din zbor (283)

Norocos, am vreo patru magazine „Lidl” în preajmă. Ajung pe la fiecare după cum mi-e-n drum, fără preferințe: cel mult știu că-ncolo e mai aglomerat, încoace se mocăie la case, dincolo-i mai sărăcie, dincoace-i mai curat – mărunțișuri.

E firesc să fie diferențe-ntre magazine: sînt date și de oamenii cărora li se adresează, nu doar de configurația spațiului comercial în sine.

Nu-i firesc să se-ajungă la diferențe de mărfuri, însă. Nu-i bine cînd trebuie să mergi în mai multe magazine „Lidl”, pentru că nu știi în care o să găsești un produs anume – și nu ceva rar ori sezonier, ci ceva comun.

„politica magazinului” 2

E ridicol cum, aflîndu-ne în era „smart”, digitală, în care – cică – putem automatiza și îmbunătăți orice proces, ne lovim de opacitatea fizică a proceselor; totul traducîndu-se, în cele din urmă, în timp pierdut și stres pentru client.

De ce, cînd cineva cumpără țigări din magazinele „Mega Image”, vînzătorul de la casă trebuie să comunice paznicului – prin cască ori peste capul clientului – ce și cîte pachete a cumpărat? La ce folos, mai apoi, ca paznicul să noteze într-o terfeloagă țigările?

De ce, atunci cînd vînzătorul greșește scanarea unui produs, trebuie să aștepte toată lumea ca să vină (de cele mai multe ori din fundul magazinului) un șefuleț ori același paznic care să poată aproba îndreptarea greșelii în casa de marcat?

Treaba de mai sus se aplică și la „Lidl”, unde te mai întîlnești și cu altă minunăție: dacă se-ntîmplă să plătești c-o bancnotă mare, de 2 sau 5 milioane, casierul trebuie s-o fluture-n văzul tuturor, ca s-o vadă colegul de la casa principală… și restul oamenilor din magazin.

Cu siguranță că putem înțelege că magazinelor le este mai convenabil să recurgă la toate nivelurile astea suplimentare de control, dar pentru client însemnează că i se fură din timp și că e disconsiderat.

Cum ar veni, echivalentul privat al celebrului „dosar cu șină” pe care l-ar cere Statul.

Doar că cu Statul n-avem de-a face de două ori pe zi, nu-i așa?