despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
„Calif” a fost pe val acum niște ani, pe vremea cînd dezvoltase și conceptul „Condimental”. Apoi a venit și Pandemia, și schimbările obiceiurilor oamenilor care mănîncă la birou… am uitat de el.
Ei, uite că pare a reveni; caută acum să deschidă pe Mihalache cu Jitia, lîngă Banu-Manta; colțul ăsta a găzduit mereu cîte o „mîncătorie”, chiar dacă nici una n-a fost neapărat vreo pricopseală.

După cîțiva ani buni de funcționare, unitatea „South Burger” de pe Panduri s-a închis.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
Ia te uită: s-a închis restaurantul „KFC” de pe Bulevard, de la colțul cu Beldiman.
Dar – ca să nu ne apuce foamea prea tare pe aici – chiar în spațiul alăturat, care fusese nefolosit de mai bine de zece ani, s-a deschis o unitate din franciza ambițioasă „Dodo Pizza”.
Populara firmă „Pizza Ka” a-mpărțit în felii activitatea. Sediile din Militari și Pantelimon continuă sub același nume, în timp cele din Rahova și Berceni trec pe… „Pizza K”.
Calitatea a rămas.
Treci pe lîngă un loc zi de zi și nu-l bagi în seamă – știți cum e.
De-asta, pesemne, nici n-am văzut că „Pizza Hut” a-nchis unitatea de pe 13 Septembrie de la Șină. Nu-mi plăcuse niciodată faptul că nu luau comenzile de-acolo, dar nu mai contează acum.
Zona e deservită de la Pucheni – amplasament mai prielnic livrărilor limitrofe.
O poveste cu clătite: acum doi ani apărea un chioșculeț cu clătite pe strada Mărgeanului. A mers… cît de cît… nu de-ajuns de bine încît să merite chiria, așa că în locul lui a venit alt chioșc cu clătite, pesemne cu gîndul că deja rahovenilor li se deschisese gustul.
… iar acum, la nici juma’ de stație mai încolo, ghici ce? S-a deschis altă afacere cu clătite.
Naiba știe, încă n-am văzut vreun vecin să-și arunce tigăile.
Prima veste bună pe anul ăsta: una din cele mai bune șaormerii din București se extinde. De o săptămînă „La Băiatu” a deschis pe Sebastian, între Calea Rahovei și parc.

Cunoaștem șaormeria din Amzei și Dinicu Golescu; de astă vară e și-n Pantelimon, la „Lebăda”.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Nu stăm rău la lucrurile mărunte – alea care ne-mbogățesc viața de zi cu zi.
Ne bucură să știm, la îndemînă, patiserii de încredere, mici locuri unde mereu mîncarea e bună, prăvălii care nu păcălesc niciodată.
Laudele! „Apollo” de pe Dinicu Golescu, unde-i un gyros fenomenal. La un pas, funcționează și șaormeria „La Băiatu”, care chiar e foarte, foarte bună.
Patiserii? „Ianke” de pe Academiei, „La Nea Vasile” de pe Grozovici sînt descoperirile anului.
… dar cele mai bune merdenele rămîn cele de pe Batiștei.
Gogoși? Pe Cuza, la „Ido Memoș” – așa, mai pe dinaintea prînzului le găsim.
harta recomandărilor noastre
N-a funcționat prea mult; cam vreun an. „Za’atar” de vizavi de Scala s-a închis.
N-aș zice că-i vreo abundență de șaorme-n zona stradală a centrului și lucrul ăsta pare de mirare, zău așa.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

A trecut vara, vacanțele-s în albumul cu amintiri. Deja te-apucă dorul de gusturile de departe – ce faci?
Păi, uite că-ți iese-n cale un mic local grecesc – „Apollo” se cheamă.
S-a deschis nu de multă vreme pe Dinicu Golescu, între Virgiliu și Vulcănescu. E la un pas de celebra șaormerie „La Băiatu” – atractivitatea zonei se pregătește să crească, odată cu așteptata mutare a chinezescului „Blessing”.
Dar noi ne-ntoarcem la „Apollo”: în sfîrșit, gyros bucureștean care nu seamănă a șaormă cu tzatziki.
Gyros care zău că te duce-napoi în Grecia.
Bun! Sperăm să-i meargă bine, merită.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii