… azi împlinește 130 de ani și agenția noastră de presă ne face un cadou!
Se cheamă Muzeul Agerpres și este „un proiect prin care sunt prezentate publicului larg fotografii, documente şi informaţii cu valoare istorică”.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
„Agerpres” are – știm bine! – o arhivă uriașă de fotografii. Ce nu știm e că periodic – și chiar destul de des! – agenția noastră publică de presă adaugă fotografii pe care, cu siguranță, nu le cunoșteam. Așa că e ca-n bancul acela, cu „nu sunați, ies eu din cînd în cînd” – ca să fim la curent cu ce mai e nou printre lucrurile vechi e nevoie să le căutăm… și să le căutăm… și să le răs-căutăm. Da’ nu face nimic; că merită osteneala – chit că site-ul cel nou al agenției nu-i prea prietenos celui care scotocește prin el. cu fotografia lui Cristian Malide … uneori fotografului i se mai întîmplă ghidușia de a i se suprapune cadrele; dar cînd din asta iese o imagine nemaipomenită, nu face să se supere!
… Cît de genial a ieșit poza asta care te face să te gîndești la o pantă lină care se scoboară spre Herăstrău, lăsîndu-ți vederii o așa panoramă! Îl găsiți pe Cristian Malide și aici. … pe „Agerpres”, în secțiunea de documentare, s-a-nceput un soi de rubrică zilnică: „Bucureștiul în imagini”. La ce arhivă uriașă zace la agenția noastră de presă… scris de Ando Spuneam, spre finalul articolului scris în ianuarie, că fântâna „la fel cu Monumentul Pompierilor de pe Uranus, a avut noroc de oameni care au conservat-o şi, după 1989, au amplasat-o pe scuarul din faţa blocului Gioconda” Şi iata că unul dintre amicii blogului nostru, arhitectul Cristian Brăcăcescu, care a participat nemijlocit la demontarea fântânii, ne-a trimis câteva precizări, însoţite şi de două imagini. Să-i dăm, aşadar, cuvântul: (Fântâna)… „a fost demontată prin 1985, în chiar ziua în care s-a demolat Opereta. Nu găsesc pozele originale, am scanat nişte copii xerox vechi şi recopiate…. Impreună cu două colege de la Oficiul de Patrimoniu, Speranţa Diaconescu şi Doina Mândru, căpătasem, prin insistenţă şi milogire de la ICRAL, o automacara şi câţiva muncitori cu care am demontat fântâna şi am dus-o în curtea muzeului Obedenaru, unde era secţia de pictură a Muzeului Municipiului. Prin 1995-1996 am regăsit componentele pe Calea Văcăreşti, în apropierea bisericii Dobroteasa, în curtea arhitectului Dan Petreanu, care s-a ocupat de remontarea monumentului.”
Mulţumim! scris de Ando Tare mult m-am bucurat zilele trecute când am dat, pe net, de această fotografie:  fotografie de Paul Filip. sursa: Delcampe Da, este fântâna Lahovary dar aşa cum o ştiam eu din copilărie, adică amplasată pe splai, pe colţul cu strada Azilul de Noapte (Operetei, mai târziu), deci imediat după vechea clădire a Operetei. In poza asta din iarna lui 54, cu cheiul Dâmboviţei, se vede mai bine vechiul amplasament:
De ce era aşa de importantă şi de ce mi-a rămas atât de pregnant în memorie? Probabil pentru că era elemental central de atracţie din drumurile pe care le făceam cu gaşca la şi de la cinematografele de pe bulevard (6 Martie, actual Elisabeta). Stăteam pe Cazărmii şi indiferent de traseul pe care-l alegeam (cel mai scurt, Apolodor – Piaţa Splaiului şi apoi pe Calea Victoriei sau cel ocolit prin Bateriilor – Sf. Apostoli – Mihai Vodă – Brezoianu), musai la întoarcere ne opream spre a ne potoli setea la fântâna cu pricina – pentru că pe vremea aceea, fântâna era racordată la reţeaua de apă. Bine, setea e un fel de-a spune pentru că, de fapt, aşezaţi pe treptele din jurul fântânii fie făceam cronica ad-hoc a filmului văzut, fie ne stropeam în fel şi chip folosind ca armă apa de la ţurţuroiul fântânii. Asta până ne lua la trei păzeşte vreun trecător sau vreunul din cei care aşteptau tramvaiul în staţia din apropiere. Anii au trecut, şi timpul m-a împins în alte cartiere ale oraşului. Prin anii 70, dădeam încă, din când în când ochii cu fântana pentru că aveam mai mulţi colegi de facultate care încă locuiau în zonă şi ne opream uneori să bem o bere la una din grădinile din apropiere. Coboram împreună din 14 la Operetă şi eu plecam apoi cu 12, tot de la Operetă, spre casă. După demolările dramatice din zonă, la câte case şi biserici s-au distrus acolo, nu credeam că voi mai vedea vreodată „în carne şi oase” fântâna. Dar, la fel cu Monumentul Pompierilor de pe Uranus, a avut noroc de oameni care au conservat-o şi, după 1989, au amplasat-o pe scuarul din faţa blocului Gioconda.
Nu mai e la locul ei, nici nu se putea asta, dar de câte ori trec prin zonă, mă abat s-o revăd, un minut sau două, în amintirea uneia din bucuriile copilăriei, atât de îndepărtate acum. Dacă tot e de stat în casă… măcar să fie cu folos! Asociația culturală „Atelierele Albe” – știți bine, se ocupă de digitalizarea colecției Costică Acsinte, dar și a fototecii Muzeului Tehnic – a publicat și o droaie de dispozitive scanate din arhiva Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. De văzut.
Îmi pare bine că Andrei Bîrsan publică, cîte-un pic, imagini din arhiva lui personală. Are de unde: a fotografiat mult – foarte mult! – începînd cu anii ’80. Găsim comori și-aici și se cuvine să răspîndim vestea cît mai tare. Vedem și aerul Bucureștiului de la-nceput de ani ’90. Vedem multe: poate-n fiecare clișeu e o poveste.
cu fotografia lui Cristian Malide Să vedem o altă ipostază a Victoriei, dar mai din cel’lat cap: dinspre Doamnei spre Bulevard, undeva prin iarna lui ’94 – care-a fost destul de călduroasă, una peste alta, deși capricioasă. „Romarta Copiilor” era, încă, Romarta Copiilor; urmau să mai treacă vreo trei-patru ani ca să se transforme în magazinul „Benetton” (azi e B.R.D). Capșa avea încă firma veche. În fața Romartei se văd posturile telefoanelor publice cu cartelă – o noutate încă. Reclama aceea cu leduri roșii era mai veche – s-ar putea să fie chiar dintre primele montate după Revoluție. La parterul Palatului Nifon (azi, în renovare) se găsea magazinul „Incom Mod Italia” (nostim nume!) Vizavi, pe colțul dinspre C.C.A. încă era pusă o alimentară bună; avea să mai reziste aproape zece ani. Un amănunt foarte, foarte interesant era sensul unic din acel moment de pe Calea Victoriei: fix invers ca azi. Cînd eram mic, cărțile de istorie făceau haz de brambureala interbelică în care se instituise sens unic pe aici, dar pînă și comuniștii ajunseseră la soluția asta. Ce să mai zic? Oleac’ de modă și – dacă mai reiese din poză și-altceva interesant… ziceți și voi. Îl găsiți pe Cristian Malide și aici. cu fotografiile lui Cristian Malide … ne plimbăm iar un pic printre pozele surprinse de-a lungul anilor. Iată una care-mi place mult:
Se vede Bulevardu-n jos, spre Cișmigiu; totul e sumbru – asfințit urît și zgribulit. Senzația e amplificată și de goliciunea străzii, pe care-o vedem cu circulație-n ambele sensuri. Cam acum 20 de ani s-au instituit marile sensuri unice actuale: Kiselefful, Știrbey–Vodă, de la Ateneu în jos spre Berzei (cu perechea Ștefan Furtună) și Bulevardul, de la C.C.A. la Operă. O altă imagine istorică:
Fîntîna Miorița, așa cum era odinioară; dar nu doar atît: șoseaua, încă pavată cu păcătoasa aia de piatră cubică. Și troleul – ce să fi fost? 81 ori 82? – care ocolea Casa Scînteii prin dos. Mașinile goneau tare pe-aici și pe-atunci. Piatra cubică era frumoasă, dar tare lunecoasă – și chiar dacă fîntîna era semnalizată bine (baliza aceea cu soclul galben era luminoasă) multe mașini ajungeau în ea. Calea Victoriei, înainte de Cutremur:
Pe stînga, Majesticul și Capșa; iar în spate, departe – vechea clădire Delta Dunării. Pe dreapta, se zărește un colț din firma Simplonului. După, Lîna de aur și Capitolul: existente și azi. Îmi place și cum a surprins intersecția Căii Călărașilor cu Sfîntul Ștefan:
Se-ntîmpla, asta, prin anii ’80. Vedem că aerul nu diferea prea tare de cea din imaginile lui Dan Vartanian, luate cu vreun deceniu-nainte. Ceva-ul de-aici s-a păstrat, în linii mari, și astăzi! Chiar și hîrtoapele. Doar piatra cubică a fost acoperită cu asfalt.
Dan Vartanian a pozat mai mult partea stîngă a Călărașilor. Imaginea cu oamenii ce așteaptă tramvaiul în stație (la vremea aceeea treceau, de pildă, 13, 14 15 ori 23) arată și partea dreaptă. Cele două recipiente de lângă gard par a fi de petrol lampant. Probabil că cetățenii mergeau la „găzărie”, înspre Popa Nan… Vedem iar Piața Aviatorilor:
Se petrecea-n ’85, cînd se construia Metroul spre Pipera: peste doi ani urma să circule. Ditai gaura fusese săpată și circulația troleelor – care, oricum, ocoleau piața pe aleile marginale – bramburită masiv. Încă mai treceau pe-aici 82-ul, spre Băneasa, și 83-ul, spre Nordului. Se vede fundul unui autobuz articulat; poate o fi fost vreun 131 (pe 331 erau încă numai Ik-14) sau vreun 333 ori 334 (strămoașele lui 335 și 330 de azi). Deja transportul public de suprafață începea să fie distrus; urmau ani grei. Îl găsiți pe Cristian Malide și aici. |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2025 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
.jpg)
comentarii