… da, o făcurăm și pe asta.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Păi da, a-nceput școala! Cu toate ale ei: în funcție de dispoziție, noi vedem ba aglomerația din oraș, ba emoțiile și veselia copiilor. Și, desigur, zbaterile părinților – cum să le lăsăm deoparte? Mai vine cîte unul – deștept – ce se miră, de pildă, de cei ce lasă pe ultimele zile pregătirile. Oho, și sînt multe, multe pregătiri; și toate cer și timp, și drumuri, și bani. Rechizitele… poate acuma nu-mi mai vine să rîd de felu-n care ăi bătrîni, cînd eram mic, le poceau, zicîndu-le „rechiziții”: știau ei ce știau! În fine: doar să lămurim de ce oamenii lasă pregătirile astea chiar în pragul școlii. Poate… poate n-au bani! Anul ăsta școala a-nceput mai devreme – ticăloșii ne-au halit ultima săptămînă de Vacanță – și mulți oameni de-abia acuma, pe sfîrșit de lună august, și-au luat salariile. Poate s-au dus și ei în concediu: e o rușine, după un an de tras, să uiți de atîtea obligații? Și-apoi, pentru cîți dintre cei din jur școala nu-i decît o bătaie de cap? Parcă ei – pe vremea lor – cu mare drag așteptau să vină 15 Septembrie! Așa că nu-i decît o tradiție pe care-o transmit generației următoare. S-or fi gîndit să nu le strice cheful ălor mici și să le mai prelungească, cît mai mult, senzația de vacanță – da, poate și de asta n-au fost la cumpărături mai de dinainte.
Că ne place și ne pasă, nu-ncape îndoială; altminterea n-am face – de paișpe ani – treaba asta aici. Ne place Bucureștiul, deși… nu merită; n-ar trebui, dar ne place! L-am folosit, l-am bătut cu piciorul și mintea, l-am înțeles, l-am ales ca loc de joacă… Și încă ne place – din ce-n ce mai puțin, în starea lui de degradare și de nepăsare. Uite… anu’ ăsta, bunăoară, tot mai rar ne-am plimbat prin oraș. Nu că n-ar fi fost atîtea ocazii: pietonale de sfîrșit de săptămînă, locuri de ieșit. Și atunci? O fi scîrba. Scîrba de mizerie, de gunoi, de felu-n care totul decade și nimica nu se păstrează. Nu mai găsim, în Centru, nici un loc mai de Doamne-ajută. Calea Victoriei – privind-o mai bine – e tot mai neîngijită. Stîlpișorii scoși rămîn aruncați pe trotuare, partea la modă din zona Amzei e soioasă, ca o șaormerie uriașă. Ateneul e un maidan. Între Universitate și Romană totul pute: găinaț, pișat, gunoaie stivuite pe trepte, oameni prăpădiți pe bănci. Cișmigiul, învăluit de praf, pene, găinaț și mizerie uscată. Și totuși, lumea iese: orașu-i plin, chiar și-n zilele cînd circulația mașinilor nu-i oprită. Dar nu-i vezi pe oameni veseli… Nu-i vezi plimbîndu-se, bucurîndu-se de întîlnirile ocazionale, oprindu-se fără rost, doar de dragul de-a fi împreună. Lumea iese! Dar iese doar ca să aleagă să se ducă undeva: acolo pentru ceva, dincolo pentru altceva, dincoace pentru încă ceva… Nu să se vînture de colo-colo, nu să descopere, nu să-și încarce un sfert de ceas bateriile mergînd o stație pe jos. Ieșitul în oraș, de la an la an, e tot mai ratat. Vine toamna, se vede, se simte; ca de fiecare dată, vara parcă nici n-a fost: nu? N-are rost să mai lungim vorba, căci, pînă la urmă, știm așa de bine că și toamna are atîtea, atîtea lucruri frumoase. Le așteptăm și pe ele! Dar – știți? – așa cum, încet-încet dispar bucățele din viețuirea noastră, parcă nici toamnei nu-i mai sînt toate întregi. Mai țineți minte mirosurile de zacuscă de sfîrșit de vară? Cum, plimbîndu-ne la ceas de amiază printre case ori pe după blocuri ne izbeau din bucătării, de ne venea să ne oprim și să ne milogim să ne ungă un colț de pîine și să ni-l întindă pe geam… Din ce-n ce mai rare, din păcate. O fi fost și cald; și-i tot mai greu să stai o zi-ntreagă să tai, să speli, să fierbi. Da’ tot mai puține zacuști, fir-ar să fie.
Săptămîna trecută s-a ținut un eveniment reușit, întins pe vreo trei zile. „East European Comic Con” n-a fost rău deloc. Puhoi de oameni. Și mici, și mari, dar pe undeva… tot mici! Ne-am bucurat și de revederea cu Puiu Manu, venit la 94 de ani să-și înîlnească publicul. A fost frumos. Cărți, jocuri; joacă; costume – nu doar distracție, nu doar divertisment, ci o parte din viață.
Pe lîngă obișnuitele paturi, balustrade și garduri… păi, poți face orice din metal! Biblioteci? Bucătării? Orice! Și, aici, la atelierul „Metal Creativ”, orice-ul ăsta și iese și arată bine; bine de tot. Așa că ne bucurăm să facem, din toată inima, o recomandare. Atelierul – la vechea Postăvărie, pe Morarilor, în curte.
… pleacă omul, da’ se mai și-ntoarce! Unde? La ce? Acasă, în locul unde nu s-a-ntîmplat nimica. Acasă, la treburile obișnuite. Deschidem iar taraba; tragem nădejde că mușterii n-au uitat drumu-ncoa’. Marfă proaspătă? S-o găsi. Marfă bună… cu siguranță. scris de Ando Acum, când toată natura a intrat din plin pe „verde”, cum putea Negoiţă de la 3 să lase fântâna din faţa fostei poşte… neînverzită?
|
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2023 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii