despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

comentarii

arhiva

gogoașa revine

Uneori îmi vine să cred că mai avem o șansă.

Anii trecuți depîngeam dispariția și deprecierea gogoșii simple bucureștene. Uite că viața – și piața – ne dădură o lecție: gogoașa și-a revenit, încet-încet.

Am mîncat gogoși reușite de curînd în Sebastian și la Chirigiu.

Iar patiseria de pe 11 Iunie cu Gramont face din nou… și-s bune!

Ce să mai zici de cele din „Orășelul Copiilor”? Au rămas un etalon.

Nu-mi rămîne să sper decît că se va-ntoarce roata și pentru covrigi, și pentru merdenele.

… poate merită s-avem încredere.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

din zbor (367)

… taman cînd nu te-aștepți – da, astea-s și surprizele – gogoașa bucureșteană a făcut cîțiva pași îmbucurători.

Nu la unitățile mari – francize, lanțuri – ci ici-colea, la micile dughene de trotuar.

Ia, pe Sebastian, aproape de intersecția cu Rahova (lîngă magazinul „Ayt”, mai precis) se fac niște gogoși bunicele.

La Chirigiu, unde acum mai bine de un deceniu era o patiserie strașnică, de asemenea găsim produse chiar rezonabile.

Păi… e bine. Chiar e.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

ne pare că-s peste tot.

Ce pare mai banal și mai la-ndemînă decît covrigul, pateul, ștrudelul pe care oricine-l poate lua, de poftă și la repezeală, din orice stație?

Doar că, fir-ar să fie… după ce că nici nu mai găsim produse de patiserie simple și de calitate… nu prea găsim – în realitate – nici măcar dintr-alea congelate, furnizate de sumedenia de francize din domeniu.

Păi sînt zone de unde chiar nu găsești nimic!

Stai să te gîndești, de exemplu, că străbătînd Calea 13 Septembrie nu e nici măcar vreo patiserie ori covrigărie! Nici la „Lira”, nici la Trafic Greu, nici mai jos, spre Panduri și Puișor.

Sau s-o luăm altfel, pe Drumul Sării, Răzoare, Academia Militară, Eroilor, Știrbei, Berzei, Buzești: ia să vedem unde-i prima ocazie să-ți potolești foamea ieftin!

Dar în Centrul Vechi – ce? – e vreo patiserie populară? Ciuciu.

Surprinzător? Da – și dezamăgitor, desigur.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos.

„La Prăvălescu” s-a închis

Ce păcat!

Aflăm că „La Prăvălescu” – gata! – s-a închis.

Fusese un loc bun, cu adevărat bun.

O să ne lipsească.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă IX

Iată-ne la o nouă ediție a hărții recomandărilor noastre.

Pe lîngă ea, și cuvenitele vorbe însoțitoare care să ne ajute să vedem mai bine ce s-a mai întîmplat în jur. N-a fost deloc un an neinteresant: ne-a bucurat să putem găsi restaurante noi, la care-i o plăcere să mergem, fiindcă ne era într-adevăr dor să ieșim. De fapt, îmi pare – poate greșesc – că oamenilor le-a revenit tot mai mult cheful să mănînce bine în oraș, lăsînd comandatul acasă mai degrabă pentru „prostii” și feluri obișnuite.

Oricum: avem recomandări din toate. Ne-a plăcut la restaurantele „Mace” și „Imperial Turkish Cuisine & Steakhouse” și am luat la repezeală, cu interes, din locuri precum „Hala Mahala”, „Buoni e bravi”, „Çeşme” ori „Circus Döner”.

N-a fost chiar anul șaormei obișnuite: cu mîna pe inimă vă zic că nu prea mi-a mers niciuna la suflet!

Un mare cîștig e descoperirea cofetăriei „PlayBake” – bună, bună de tot.

N-am putut adăuga mare lucru în domeniul patiseriei; știți deja că aici stăm din ce în ce mai prost. Reușim, totuși, să lăudăm micuța unitate din Rondul Coșbuc; am păstrat, totuși, pe hartă și cîteva patiserii pe care nu le-am mai frecventat din cauza scăderii calității produselor, cum ar fi cea de la metrou, din Piața Victoriei.

În rest, ce să zic? Ce a mers bine… merge bine-n continuare – asta-i grozav! – și am călcat cu plăcere pragurile tuturor magazinelor preferate.

cum se duc.

Îmi dau seama cum au dispărut din viața noastră locuri și lucruri – unele n-au cum să se mai întoarcă.

Ia, de pildă, plăcinta cu carne. Oricum aproape n-o mai face nimeni – că n-are cine – și, chiar cine-o face, n-o mai face așa cum o știam odinioară. Pînă și eu aproape am uitat cum era: ultima plăcintă pe care-am mîncat-o, așa cum obișnuia să fie, a fost prin 2005; se găsea la patiseria aceea veche de pe Lipscani, dinspre Calea Victoriei. Nu mai e; s-a dus!

Și, dacă ne gîndim bine, chiar nu prea mai are cine să facă patiserie în sine. Cine mai poate să ducă o patiserie de modă veche, de unul singur, în ziua de azi? Majoritatea covîrșitoare a locurilor din București sînt doar francize, știm prea bine. Dacă ne uităm prin centru, mai avem o patiserie în Amzei – cea mai veche care există dintre toate! – alta, aproape neștiută, pe Batiștei, încă una pe Domnița Anastasia… Nu există nici o patiserie „de capul ei” la Romană, la Universitate, la Unirii, la Rosetti, la Kogălniceanu; cele de pe la Metrou s-au desființat iar prin cartiere, prin stații, prin și pe lîngă piețe se răresc de la un an la altul.

Am ajuns să nu mai știm cum trebuie să fie nici merdenelele. Ceea ce cumpărăm azi nu-s „merdenele”, ci un soi de pateuri lăbărțate. Dar, oare, numai sortimentul ăsta a dispărut? Unde-s trigoanele cu rahat… dobrogenele… brînzoaicele?

Mare ghinion, felu-n care locul modestei patiserii a fost luat, în ultimii ani, de brutărie: produsele s-au amestecat, s-au altoit și nu știi cum să le mai iei. Nu că-n panificație ne dăm seama cu adevărat de unde venim și-ncotro mergem; produse cu tradiție ca batonul și cornul au fost date uitării.

Cine mai face covrigi, altfel decît vînzînd coca congelată? S-au pierdut pentru vecie covrigii dulci, ușor dați cu sirop pe deasupra; nu-i mai găsim nicăieri.

Langoș nu am mai mîncat de vreun deceniu; iar gogoașa – dac-o să dispară, cîndva, gogoșeria din Orășelul Copiilor – n-o să mai știe s-o producă nimeni în partea asta de țară!

Sărăcește și varietatea de prăjituri de cofetărie. Uitate-n spatele miniprăjiturilor pe care le luăm la kil și a torturilor din ce-n ce mai reușite, prăjiturile dispar, încet-încet. Azi nu mai găsești una aici, mîine alta dincolo și poimîine îți dai seama că nu le mai găsești nicăieri. Așa cum au dispărut complet dulciuri emblematice bucureștene precum casata, pățim acum cu altele. Nici o cofetărie nu mai știe să facă cremșnit; între joffră și mascotă nu mai există diferențe; nici o amandină nu seamănă la gust și aspect cu alta; africana a ieșit din vînzare; sortimenul de bomboane și vracuri devine simbolic.

Sigur că da, avem o piață strașnică pentru produsele de cofetărie foarte scumpe și pentru cele făcute „în casă”; dar cofetăriile obișnuite nu s-au înmulțit și – mai ales – n-au inovat: cum să nu poți experimenta și vreo prăjitură nouă, e un mister.

Ceea ce putem numi „cercetare și dezvoltare” în patiserie și cofetărie e făcut în cîteva locuri curajoase, cărora le dă mîna s-o facă și care – mai apoi – își permit să vîndă scump.

Citiți mai multe:

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos.

nu pot!

Un colț banal, bucureștean – la Kogălniceanu.

Dar cît puțin banal e cînd te uiți mai bine. În dreapta găsim, aici, șaormeria aceea celebră de unde poți să-ți iei una mică cu 6 lei. Cea mare ajunge la 11: mai ieftin ca oriunde!

Iar în stînga, un locșor care face gogoși – berlineze – unde cea mai ieftină, fără nimic în ea e… 8 lei. Dacă vrei să te bucuri și de umplutură, mai pui 4 lei.

Cum ar veni, la doi pași distanță, două lumi. De ce-ntr-una e ieftin și-n cealaltă scump, nu-i căderea mea să-mi dau cu presupusul.

Tot ce zic e că eu nu pot. Chiar cred că gogoașa aia care se vinde cu 8 lei e bună; doar că nu pot să dau 8 lei pe ea. Sau 12 – nici 12. Nu, atîta vreme cît știu că există-n țara asta locuri unde gogoașa-gogoașă e UN LEU.

E normal ca fiecare din noi să tragă o linie și să nu poată trece peste ea. De-aia n-am putut niciodată nici să-mi iau vreun ecler de lîngă Ateneu, fiindcă acum acolo se vinde cu 17 lei. Ce, vreți să vă spun că și o prăjitură de cofetărie se poate cumpăra tot cu UN LEU?

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

momentul adevărului: sîntem buni la ceva?

La ce excelează Capitala?

Despre ce mîncare putem zice – cu mîndrie – că numai aici ne pricepem să facem și că ne iese cel mai bine?

Mici? Să fim serioși. Covrigi, pateuri, gogoși, prăjituri? Nu convingem pe nimeni.

În orașu-n care trei sferturi din patiserii-s francize, am uitat să coacem pînă și amărîta aia de merdenea; să nu ne amăgim cu patiseria din Amzei, ori cu cea de pe Batiștei – merdenelele lor sînt încă bune… dar doar prin comparație!

Gogoși? Cum să-ți fie inima mulțumită știind că la vreun parter de bloc din teritoriu se face o gogoașă care-i de două ori mai bună decît cea mai bună producție bucureșteană… și de cinci ori mai ieftină?

Prăjituri? Pizza? Șaorma? Haida-de! Nimic din Capitală nu-i memorabil și unic.

Vreun produs de măcelărie, de mezelărie, din domeniul lactatelor? Vai și-amar…

Poate finețea vreunui restaurant? Poate – însă, raportat la majoritatea unităților de alimentație, am mîncat de fiecare dată excepțional în restaurante de pluton de oriunde din Țară, așa că… ciocul mic!

Mă căznesc de cîteva zile să caut ceva cu care Bucureștiul să dea ora exactă; încă n-am găsit.

Vai.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Alba Iulia: gogoși, langoși și plăcinte.

… pare un plan simplu: te trezești în inima nopții, îți dai cu niște apă rece pe ochi, te pui în mașină și conduci vreo patru ceasuri-jumate.

Folosul, dacă e să mă-ntrebați pe mine, e că așa ajungi pe la vreo nouă-zece dimineața-n Alba Iulia, unde se află un loc cu cele mai bune gogoși, cei mai gustoși langoși și cele mai grozave plăcinte din Țară.

Nu zic nu; s-or găsi și mai încolo, peste ziuă, dar nu-i obligator; iar turistul care-și pune-n cap să viziteze frumusețea asta de oraș la sfîrșit de săptămînă o să găsească-nchis aici.

Plăcințile-s cu cartofi, ceapă călită, varză, ciuperci ori brînză și nu-s mai scumpe de patru lei; gogoașa – o buflă rumenă – un leu; iar langoșul… trei.

Și-mi aduc aminte că acum vreo 40 de ani, pe vremea asta, mi-am cumpărat primul langoș: era la Matache – aveam în mînă tot trei lei; o monedă grea, cu efigia unei uzine – și-am învățat atunci cît de încet se răcește minunata umplutură cu brînză, oricît ai sufla-n ea.

Ca să nu vă mîhnesc prea tare, în Alba mai sînt și alte patiserii care ne fac de rușine pe noi, pe bucureșteni – astea țin deschis și seara, și-n weekend.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XIII

E vremea pentru harta recomandărilor noastre.

O-nsoțim, firește, cu cîteva vorbe – ce mai e nou, ce mai e bun și ce a rămas pe dinafară.

N-a fost anul restaurantelor; deși am păstrat toate recomandările de pîn-acum, cine știe cîte dintre ele o să-și revină cu adevărat? La prea multe n-am mai fost; poate pe la „Pescăruș”, la „Hard Rock Cafe” și la „Berăria Centrală”.

Au dispărut două șaormerii: „La Haleală”, care oricum n-ar mai fi apucat vreo laudă, și „Royal Kebap”; din fericire, am putut adăuga, cu inima deschisă, „Fendi” și chiar „Panorama”.

Oareșce stagnare la patiserii – s-au mulțumit să subziste. Nici cofetăriile n-au venit cu nimica nou. Am inclus însă, la capitolul lucrurilor ce pot fi luate pe stradă, pizzeriile care vînd la felie – „Treevi” și „Latin Pizza”.

Dar – ce bucurie! – avem o creștere importantă la magazine. Băcănia „János Bácsi”, măcelăria și magazinul turcesc „Ayt”, plus „La Prăvălescu” (unde-s și cele mai bune gogoși din oraș). Plus un magazin de haine numit „Ishy outlet” unde chiar găsești… altceva.

Ce să mai zic? Am luat cozonaci de milioane de la „Ayt” și „Piticot”; pizza pentru acasă e fără reproș de la „Pizza Ka”; mîncare bună de fiecare dată de la „Nussdorf”, „Story Pizza”, „Oala cu bunătăți” – după chef; în general nu pot zice că-i rău!

N-am mai actualizat harta zonelor comerciale bucureștene; e de-ajuns de multă informație pe ediția scoasă în 2020 ca să ne facem o idee de cum sîntem înconjurați de magazine.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos