despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

anii ’90 XVIII – Pagini aurii

Anii ’90 au însemnat afaceri, comerț – și, desigur, reclamă. Reclama ne-a schimbat fantastic obiceiurile, ne-a influențat. Odată cu bugetele uriașe ale companiilor mari de produse de consum și telefonie, reclama a pătruns în mintea noastră, schimbîndu-ne gîndirea și vorba.

Marea reclamă – vizibilă peste tot – ne copleșea. Dar pentru mica reclamă era, de asemenea, loc.

De-aceea a avut succes catalogul „Pagini aurii”. Sloganul era eficient: „ești în Pagini aurii, deci exiști!” Și catalogul exista și el; ca să fie cît mai vizibil, șoferii care-l țineau la vedere în mașină, în spate, puteau primi un premiu – obiceiul a persistat îndelung și după ce s-a terminat cu acea campanie publicitară.

Nu mai avusesem nici măcar cărți de telefon de vreo trei decenii: era nevoie de un catalog unde să găsești telefoane și adrese. Nu-mi aduc aminte cînd anume a apărut prima ediție (prin ’97? prin ’98?), și nici cînd a fost tipărită ultima – cred că editarea catalogului anual s-a întins cam vreun deceniu și mai bine.

Aveai de toate acolo: mici meseriași, mici comercianți – am găsit și eu odată un electrician, cînd aveam nevoie – catalogul era util și-acasă, și la firmă.

Cu ce-a mai venit în plus? Cu hartă. A fost, probabil, prima hartă de încredere a Capitalei apărută după mulți ani: completă și actualizată – și, mai ales, gratis. O hartă care se putea desprinde din catalog și ține la-ndemînă, în mașină ori în geanta cu acte. Cîți taximetriști și agenți de teren n-au învățat Bucureștiul cu harta din „Pagini aurii”!

Cu vremea, terfeloagele galbene au ajuns la maculatură, fiindcă devenea tot mai lesne să găsești orice pe internet.

frumusețea geografiei

… să te călătorești, să umbli, să vezi și să-nțelegi lucruri și locuri: ce frumos!

Cînd am crescut noi – în vremurile vechi – visarea la locuri depărtate se făcea cu ochii deschiși, citind cărți de călătorie, urmărind cu degetul hărți din atlasuri; azi ne e ușor, cu internetul – și cu posibilitățile de călătorie, mai ales…

Dar ceva nu se schimbă în Om: năzuința de-a străbate, de-a cerceta…

Geografia e mai mult decît harta ceea cu munți și rîuri pe care-o băgăm în cap la școală. Afundîndu-te în știința asta, vei vedea că – la baza ei – șade înțelegerea multor alte lucruri.

Cum ar fi felul în care numele așezărilor s-au născut, schimbat – și felul în care putem lua urma acestor schimbări.

Sau munca uriașă a cartografilor și-a topografilor, care-au desenat planuri și hărți, pe hectare de hîrtie, de-a lungul vremii…

Și înțelegerea meteorologiei, științei drumeției, umanismului, puterii de-a avea de-a face cu felurite tipuri de oameni…

M-am uitat cu drag, mereu, peste articolele publicate de exploratorii urbani ai Bucureștiului – păcat că multe din materialele astea nu se mai găsesc, azi, pe internet. E-o muncă frumoasă. Ca să vedeți mai bine ce vreau să zic, vă recomand blogul acesta al lui Cezar. Iată, aici, cum să faci primii pași spre înțelegerea frumuseții geografiei; te poți plimba printr-un cartier aparent anost și să ridici niște voaluri de pe trecutu-i; s-o faci pe detectivul printre istoriile locurilor pornind de la urmărirea unui nume de localitate…

Dintr-una dai în alta. Ajungi la site-ul geo-spatial, unde – pe lîngă lucrări științifice, materiale istorice, articole despre geografii noștri de seamă, ai șansa să găsești neprețuite arhive: hărți vechi de toate felurile și fantastice planuri.

La drum, prieteni-

cu mulțumiri,

Săptămîna trecută, colegul Andrei Popescu a lansat o secțiune a site-ului Idei Urbane unde putem găsi planuri, hărți și alte documente.

DocuBucurești este aici. Iar eu îi mulțumesc lui Popescu pentru gest.

ultima ediţie

… nimic mai trist decît cărţile care-ajung să se vîndă în hipermarket: aruncate în coşuri, ca izmenele, ca ibricele, ca pufuleţii, cu etichete galbene pe care scrie „două la leu”…

Dar desigur, decît s-ajungă la maculatură, poate de-aici cineva le-o cumpăra – la kil

De fiecare dată cînd dau peste-un raft cu cărţi – oriunde-ar fi asta – mă opresc să mă uit, dintr-un soi de respect rămas de pe vremea cînd cuvîntul scris se găsea greu în ţara asta.

Uneori îmi pare rău că mă uit – pentru că văd chestii dintr-astea:

…. este (a fost!) cea mai bună hartă tipărită a oraşului nostru; harta „galbenă” care, de-a luingul anilor 2000, a fost un punct de referinţă pentru oricine voia să se descurce în Bucureşti, fie el taximetrist, agent imobiliar ori de vînzări, ori poate doar provincial curios.

A fost – pentru că ultima ediţie a acestei hărţi este cea din 2011/2012. Dar atlasul nu zice asta, pentru că cei ce-l editează vor încă să-l mai vîndă ca actual, aşa c-au acoperit anul cu un abţibild pe care scrie „ultima ediţie”.

Ultima ediţie chiar e ultima – din 2011 nu s-a mai tipărit o hartă bucureşteană actualizată; de ce s-ar face, azi, cînd e de-ajuns să te ducă telefonul absolut orinde-ai nevoie?

Doar că tu – cumpărătorul – nu ştii că eşti pe cale să cumperi o hartă scoasă acum mai bine de trei ani.

ştiţi ce se întîmplă cu NORC?

NORC este sursa mea preferată pentru imagini luate la nivelul străzii; ca street view, deci, îmi place chiar mai mult decît serviciul oferit de Google.

Doar că de vreo săptămînă NORC a căzut; zici că site-ul nu mai este. Ce naiba o fi cu el?

din zbor: o hartă, o poveste

E bine să te mai uiţi şi în urmă, la lucruri peste care ai trecut la repezeală. Aşa am ajuns din nou pe blogul proiectului România Digitală.

Aşa am citit acest splendid articol scris de Dan; articol care ne duce şi către o hartă excepţională din 1959:

În anul 1959 armata Statelor Unite prin corpul cartografilor reușește să pună planșă lângă planșă, hărți istorice și fotografii aeriene deopotrivă redactând cea mai complexă hartă a Europei disponibilă până în acel moment. Harta respectivă a fost între timp declasificată și a intrat în circuitul cercetării universitare fiind în același timp disponibilă oricui la adresa http://www.lib.utexas.edu/maps/ams/.

E vară, e vreme de plimbare, de visare. Şi te poţi plimba, cînd nu poţi altfel, şi pe hartă, mai ales cînd e o aşa minunăţie!

Îmi plac hărţile.

Yahoo! Maps are o versiune nouă de satelit

… mai clară – şi cu siguranţă mai nouă decît ce arată Google Maps din Bucureşti. Nu e la fel de mişto ca Bird’s eye de la Bing, dar – aşa, de curiozitate, e-n regulă.

Aici

Urbo: alt lucru bun

M-aţi văzut lăudînd în multe rînduri serviciul românesc de imagini panoramice luate la nivelul străzii – adică NORC; îl folosesc de mai bine de 3 ani şi m-a dezamăgit niciodată. Iar după ce l-am comparat cu street-view-ul de Google am ajuns să cred că NORC este mult mai reuşit şi mai complet.

Acum vreo lună am citit de lansarea altui serviciu utilitar local de la Google – Hotpot; este un serviciu interactiv de recomandări şi informaţii despre restaurante, baruri, hoteluri – şi aşa mai departe.

Atîta doar – în România avem deja un serviciu autohton care face treaba asta, chiar mult mai bine: se cheamă Urbo.

La-nceput, Urbo mi-a fost recomandat de Mike; apoi am văzut că e folosit şi de Mihai – şi mi-am zis că trebuie să fie ceva de capul lui, în cazul ăsta. Aşa că am luat legătura cu cei de la Urbo pentru a afla mai multe, pentru că mi-a plăcut conţinutul site-ului şi felul în care se îmbunătăţeşte constant: de la lansarea de anul trecut Urbo a strîns aproape 25.000 de locuri de interes bucureştene. Zic bucureştene, fiindcă Urbo este disponibil şi în alte oraşe (Cluj, Iaşi, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Sibiu – şi altele).

La ce mă interesează pe mine – restaurante, cofetării, patiserii – sînt peste 2300 de firme înregistate; din astea, aproape 1000 sînt restaurante; cofetării – vreo 150. Fireşte – nu sînt toate, dar sînt multe.

Dacă vrei să adaugi firme, restaurante sau alte locuri de interes şi să-ţi dai cu părerea despre ele, trebuie să-ţi faci un cont de Urbo, dar se lucrează la posibilitatea logării din contul Facebook (la Hotpot te loghezi cu adresa de GMail). Urbo e şi mobil – are aplicaţii pentru IPhone şi telefoanele Android.

Ce să mai zic? De la ei ştiu că au 5800 de utilizatori înregistraţi care contribuie cu păreri, recomandări şi informaţii, că se apropie de 20.000 de vizitatori pe zi şi că au strîns – din toată ţara – mai bine de 45.000 de locuri pe harta lor interactivă.

Google street view: avem o jucărie nouă

gata, i-au dat drumul:

merge şi arată excepţional, dar mai are nişte bug-uri (uite, pe Ion Mihalache sare de la Banu-Manta direct după Domenii); aşa că nu aruncăm la gunoi NORC, nu?

Google street view: aici

Un oraş în care să ajungi mai repede acasă

Mă-ntorc (dar am plecat vreodată?) la subiectul meu drag: transportul public. Azi, cu un pic mai multă vorbă.

Puneam la-ndoială săptămîna trecută cîteva aspecte ale  strategiei pentru centrul Bucureştiului. E firesc să mă-ntreb dacă insistenţa cu care se vorbeşte despre un Bucureşti pietonal e la locul ei. Eu cred că nu prea.

Ştiţi? Nu ştiu dacă am dreptate, dar cu siguranţă văd lucrurile altfel. Sigur, e frumos să te plimbi, e sănătos să te dai cu bicicleta, dar Bucureştiul rămîne un oraş al maşinilor.

E nevoie de parcări în multe locuri, dar ghici ce? – parcările o să fie scumpe. Şi, oricît ne-am da cu curu-n sus, niciodată Bucureştiul nu va fi un oraş liber: ambuteiajele vor dăinui.

De-aceea cred cu atîta putere că viitorul Bucureştiului stă în dezvoltarea transportului public, în aducerea sa cît mai aproape de oameni.

Transportul nostru public nu e gîndit în favoarea cetăţeanului. E un transport public care te obligă să mergi pe jos. Civilizaţia înseamnă să poţi merge pe jos, dacă ai chef. Civilizaţia nu înseamnă să fii nevoit să mergi pe jos.

Cei mai mulţi dintre noi folosim maşina nu pentru că e un moft, ci pentru că pierdem mai puţin timp cu ea. Nu mergem cu autobuzul dacă ştim că avem de mers zece minute pe jos pînă la cea mai apropiată staţie – şi apoi mai avem de schimbat un tramvai, a cărui staţie este amplasată hăt – peste două semafoare şi o intersecţie. Aş îndrăzni să spun că pierdem mai mult timp schimbînd mijloacele de transport, decît mergînd în ele.

Gîndiţi-vă cum ar fi să aveţi staţie de autobuz în capul străzii; să fie trasee flexibile care să unească cu adevărat cartierele de centru şi de punctele importante ale Bucureştiului!

La ce bun să faci un centru mai pietonal, dacă nu poţi ajunge în el repede? La ce bun să faci un centru pietonal dacă nu poţi să-l străbaţi cu autobuzul, dacă te dor picioarele, dacă e vremea urîtă sau dacă ai peste 60 de ani?

E normal să nu ai cum să ajungi direct din cartierul tău în Unirii, în Romană, la Universitate?

E frumos să ai un centru frumos, dar oamenii nu locuiesc în centru: oamenii locuiesc în cartiere. Să aducem oamenii în centru mai întîi, şi să-i aducem repede, confortabil, decent!

E frumos să ai un centru frumos, dar oamenii au tendinţa să ocolească centrul, sau să-l taie în mare grabă; e dreptul lor şi trebuie să le uşurezi drumul.

O să repet: liniile transportului public trebuie regîndite.

De aici trebuie început.

Şi-am stat şi m-am gîndit. La tramvaie nu putem schimba mai nimic pînă una-alta; asta e reţeaua!, la troleibuze aş spune că nu stăm rău chiar, fiindcă avem trasee destul de bune; dar putem să ne dorim noi trasee de autobuz.

Unele pot părea ciudate; altele sînt destul de greu de pus în practică. Dar fiţi siguri că fiecare e folositor. Sînt trasee care apropie zone, care ajută oameni care merg de două ori pe zi cîte un sfert de oră pe jos de nevoie.

Vise. Ce presupun traseele astea?

Destul de multe. În primul rînd, o atitudine curajoasă a Primăriei şi a Regiei de Transport; apoi, studii de teren, eliberarea multor străzi şi construirea de locuri de parcare pentru cei care blocau străzile acelea. Autobuzele se vor strecura greu printre blocuri şi case, dar oriunde în lume o fac.

Ce cîştigăm?

În primul rînd, ieşiri mai uşoare din cartierul în care locuim. Dacă ajungem mai repede la autobuz poate sîntem tentaţi să îl şi luăm. Altfel nu se poate.

Apoi, acces mai uşor în centru, pentru mai multă lume. Adică – mai puţine maşini în centru şi mai mulţi oameni.

  • 132  Pieptănari-Izvor

m-am gîndit la o pereche a liniei 232, care să circule (din Berceni) de la Pieptănari, pe Şerban-Vodă, apoi pe Cuţitul de Argint; de la Filaret să coboare la Parcul Carol, de unde să iasă direct la Rondul Coşbuc – şi de acolo să meargă drept înainte, pe bulevardul Libertăţii. Şi să întoarcă pur şi simplu la Dîmboviţa, la Izvor, în capul bulevardului.

  • 220 – Zeţari-Pucheni-Rahova

o altă abordare a actualei linii 220; de la Zeţarilor merge la Piaţa Ferentari, de unde – pe străzi  ca Trompetului să iasă înspre Humuleşti iar de acolo, prin strada Pucheni, să vină la Piaţa Rahova.

  • 118 – Sălaj-Rosetti

ăsta e cel mai important traseu la care m-am gîndit; uneşte, în sfîrşit, Rahova de Universitate şi aduce autobuze pe străzi ca Spătarul Preda şi Uranus. Este o pereche a liniei 117: vine pe Sălaj, Spătarul Preda şi iese în Viilor; de unde, ajungînd la Chirigiu, merge mai departe pe Uranus, 13 Septembrie, Izvor, Hasdeu; mai apoi o ia cuminte pe Kogălniceanu/Elisabeta/Carol pînă la Universitate şi Rosetti.

  • 273 – Pieptănari-Crîngaşi

dacă întrebaţi de ce?, o să zic de ce nu. De la Pieptănari ajunge în Ferentari şi o ţine înainte înspre Sebastian, ajungînd la Răzoare. Pînă aici crează o legătură rapidă între Sebastian/Rahova şi magistrala 2 de metrou; mai departe 273 ajunge la Leul, jos la Grozăveşti şi în Crîngaşi.

  • 323 – Timpuri Noi-Muncii

cum ar fi ca autobuzul 323 să fie prelungit de la Timpuri Noi pe Ion Minulescu-Zizin-Brăiliţa-Burebista-Decebal-Piaţa Muncii? O legătură interesantă de-a latul Vitanului, şi un folos celor care vor să iasă la metrou mai repede.

  • 190 – Pieptănari-Victoriei

un traseu nou-nouţ. Poate vi se pare nefolositor, odată ce tramvaiele vor circula pe Pasajul Basarab; dublează vechea linie 12, dar o face pe un traseu paralel, aş zice istoric: Pieptănari-Viilor-Tudor Vladimirescu-Panduri-Leul-Grozăveşti-Basarab-Banu Manta-1 Mai-Victoriei.

  • 191 – Apărători-Rosetti

o linie destul de lungă; uneşte Berceniul, Olteniţei şi Vitanul în primă fază; apoi are traseul Rîmnicu Sărat – Liviu Rebreanu-Şoseaua Cîmpia Libertăţii (Căţelu)-Basarabia (Muncii); de la Piaţa Muncii merge pe Calea Călăraşilor şi coteşte pe ceea ce ar trebui să fie artera Matei Basarab, mergînd înainte pe străduţe înspre Mircea Vodă, ieşind înapoi în Calea Călăraşilor şi – via Hristo Botev – ajungînd la Rosetti.

  • 192 – Sălăjan-Sf.Vineri

ştiţi că se lucrează la prelungirea bulevardului Grigorescu înspre Splai; cîndva se va uni cu o altă arteră care va coborî din şoseaua Olteniţei. Deocamdată mă gîndesc la un autobuz de-a lungul Splaiului pînă la Timpuri Noi, de unde va merge pe Mircea Vodă şi va întoarce la Sfînta Vineri.

Ce mai trebuie?

să putem merge cu autobuzul prin centru. staţiile să fie apropiate. să poţi lua autobuze pentru mai multe direcţii din acelaşi loc (uitaţi-vă la autobuzele care vin de pe Ştirbey-Vodă: cele care ajung în Romană merg pe la Orizont şi cele care merg la Universitate merg pe la Scala; dar de la Orizont nu poţi lua autobuz înspre Universitate şi nici de la Scala nu poţi lua autobuz înspre Romană).

——————-

Harta a fost luată de pe TransBuc.info – unde găsiţi cea mai bună hartă online a transportului public bucureştean – şi este creată de AGC Busman – cei care fac cele mai bune hărţi pe hîrtie, acelea galbene.