despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
scris de Sonia Ratatouille
Recent, mai exact joi pe 20 octombrie, am fost la Teatrul National, la piesa „Micul Infern” scrisă de Mircea Ștefănescu. Sala era plină!
Piesa îi urmărește pe Sandu și Viorica în diferite momente din viața lor, primul fiind la aniversarea de 5 ani de la căsătorie, al doilea la aniversarea de 35 și ultimul la cea de 45.
Piesa a avut toate felurile de comic literar: de situație, de limbaj, de mișcare și de personaj (un bun exemplu pentru cele două din urmă este Mielu, majordomul). Doctorul a fost deus ex machina, fiind un personaj care a schimbat cursul desfășurării acțiunilor..
În rolurile principale au fost Liviu Lucaci și Iuliana Moise, adică cuplul a căror neințelegeri ni se povestesc, Rodica Popescu-Bitănescu, soacra băgăcioasă și ciudat de longevivă, Marius Rizea în rolul doctorului (în drept, nu medicină) și Daniel Badale, majordomul ciudat și dus cu pluta.
Piesa durează aproape trei ore cu tot cu pauză, dar credeți-mă pe cuvânt, nu te plictisești.
Decorul și recuzita au fost foarte frumoase, piesa interesantă și personajele nu mai zic!
scris de Sonia Ratatouille
Recent am fost la Muzeul Național al Literaturii Române, care se află pe Nicolae Crețulescu 8.
Muzeul are două etaje, unde sunt expozițiile principale, și încă două spații, unul la subsol și unul în pod, unde se organizează evenimente și expoziții temporare.
Casa este, bineînțeles, una veche, dar frumos amenajată. Interiorul este modern, iar obiectele expuse sunt organizate în vitrinele dedicate fiecărui sciitor.
La primul etaj sunt prezentați poeți, dar și membrii ai mișcării Dada. Aici vitrinele conțin scrisori și poze care aparțineau autorilor, dar și obiecte valoroase, cum ar fi cutii de bijuterii sau penițe pentru scris.
La etajul al doilea vorbim despre prozatori. În holul principal îi vedem pe trei mari autori români: Titu Maiorescu (cunoscut pentru cenaclul „Junimea”), Eugen Lovinescu (cunoscut pentru cenaclul „Sburătorul”) și George Călinescu (cunoscut pentru „Istoria literaturii române”).
Pe pereți sunt înrămate ilustrații din reviste sau pur și simplu desene, iar unele dintre ele mi-au atras atenția prin stilul lor. Am încercat să țin minte numele artistului, dar l-am uitat de atunci.
Ceva care mi-a plăcut foarte mult au fost micile semne de carte (de fapt un fel de prespapier) în formă de mâini și foarte mici. Dacă te uiți la orice carte le poți vedea – și sunt și diferite!
La mansardă este o expoziție despre Mircea Eliade și felul în care descria Bucureștiul. În încăpere sunt mai multe mese, cu texte scrise pe ele și niște carduri cu informații de pe care poți citi, mesele având și ecrane unde sunt proiectate poze pentru a ajuta să vedem orașul lui Eliade.
În subsol sunt două sau trei camere cu pereții plini de fotografii cu scriitori și o cameră unde este o expoziție temporară (cel puțin era când am fost eu). Plus colecția cu desenele bucureștene ale lui Ioan Cârdei.
Mai este și o cameră unde te poți relaxa, poți să citești sau să desenezi și o încăpere cu o carte foarte lungă pe care mi-a fost frică să o citesc, pentru că nu voiam să îi rup paginile subțiri.
În curte, care este foarte frumoasă, este un proiector și niște scaune, dar nu sunt sigură dacă și când se organizează evenimente afară. Curtea este foarte frumoasă, asta e sigur!
Muzeul merită vizitat, chiar dacă nu ești un fan al literaturii române. Clădirea și felul cum sunt prezentați scriitorii și operele lor face învățatul mai atractiv pentru oricine.
Ne vedem și data viitoare, într-un an sau doi, când mai reușesc să scriu despre ceva! Până atunci, șobolanul vostru preferat trebuie să plece.
        
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu
… a crescut.
Nu mai e de mult maimuțica blonduță care bătea orașul cu noi, știind la număr toate vitrinele unde dorm pisici, toate abțibildurile colorate de pe burlane, toate parcurile, părculețele, statuile, librăriile, muzeele, terasele…
Ce s-o fi prins din toate astea? S-o fi prins.
A crescut. Are, de-acum, orașul ei – așa cum îl știe, îl înțelege, îl folosește.
scris de Sonia Ratatouille
A venit vacanța, cu trenul din Franța.
Și, oricât ne convingem că vara asta o să fie plină, productivă și distractivă, există întotdeauna zile când nu ai ce face.
Iar, într-una din zilele astea, poți merge la Teatrul Național din București, unde se fac tururi ghidate în fiecare sfârșit de săptămână.
Poți să afli istoria teatrului (care conține foarte multe date și nume, deci pregătiți-vă mental pentru asta) și să vezi cum e în culise.
Sincer, cel mai mult mi-a plăcut Sala Studio, care poate fi și amfiteatru și arenă, pentru că „pereții” se pot muta și scaunele la fel.
Mai e și Sala Atelier, care este foarte întunecată. Pereții și scena sunt negre. Sala e micuță, iar scaunele sunt ca niște plăci – cu câte două scaune pe ele – cu roți, care pot fi mutate.
La sfârșit, am văzut și cum arată depozitele, cabinele, culisele și cum se pune decorul pe scenă, în Sala Mare.
A fost super! Recomand 10/10!
scris de Sonia Ratatouille
Șobolanul vostru preferat a ieșit ÎN SFÂRȘIT afară și a avut norocul să ajungă în Grădina Botanică.
Florile și-au deschis petalele și natura a înviat. Am văzut flori frumoase – al căror nume l-am uitat – plus cele mai frumoase lalele de pe planetă.
Rațele se plimbă pe lac și peștii se foiesc pe la mal, așteptând să se oprească puștii ăia de 15 ani să încerce să îi atragă făcând „pis pis” – totuși, ei sunt pești și nu îi poți confunda în niciun fel cu dușmanii lor de moarte, mâțele.
Vorbind de mâțe, creaturile astea nu se pot opri din certat. Îl vezi pe Dom’ Miaunel că are o criză de nervi pentru că Madam Pisicescu s-a uitat urât la el, și toată scena asta îți cam strică cheful.
Dar lăsând drama la o parte, ați observant că restaurantul ăla care nu mai e restaurant a fost renovat? Eu da! Arată foarte bine, se vede că s-a lucrat ceva la el și că au încercat să-l facă cât mai asemănător cu vechiul model.
Nu știu de voi, dar după atâta timp în casă, cantitatea asta mare de verde îți dă o senzație ciudată, dar plăcută.
                   
Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia
scris de Sonia Ratatouille
Două articole la o distanță de nici o săptămână! Fericire peste lume.
M-am întors și nu dezamăgesc pe nimeni azi, căci vin cu părerea mea despre ce mai e prin Parcul Carol.
Primul lucru pe care vreau să îl menționez e că nu am mai trecut pe acolo de mult!
Și în articolul trecut, tot despre Carol, am văzut că pe insulă porțiuni mici din bordură erau inundate, rezultând două majore probleme:
• Rațele nu aveau unde să își ascundă ouăle și asta este teribil.
• Copiii neatenți care fug ca nebunii prin iarbă nu au de unde să știe unde se termină partea solidă a de pământ și pot să cadă în apă.
ȘI asta nu e tot!
Cred că știm că pe marginea podului mare sunt niște trepte care duc la o mică platformă care ar trebui să fie pentru bărci. Platforma? Ia-o de unde nu-i! O fi, n-o fi de la ploaie, dar dacă n-ai chef de baie, nu te apropia, te rog!
   
Ca atmosferă, e frumos! Multe culori colorate cu nuanțe nuanțate!
Acum, că apa e plină de frunze și arată mai ceva ca un mal, dar curat, asta e cu totul altceva!
   
Bineînțeles, nu mă oprește nimeni să nu mă plâng și de asta!
STAI să nu uit!
Într-o parte a parcului, pe o alee liniștită aproape de granița cu lumea de afară, e, ascunsă, dar nu prea, o dugheană. Un vechi restaurant, pe care nimeni nu s-a gândit că pot să-l curățe sau să facă CEVA cu locul gol rămas, stă acolo, plin de saci de gunoi, fără rost, fără motiv.
Bun, bun, mi-am mai stors creierul un pic pentru a face încă un articol în care mă plâng, așa că îl terminăm cu ceva frumos.
Parcul Carol este un loc frumos și liniștit, cât de liniștit poate fi un parc din mijlocul orașului!
Ei, sper că aveți o zi frumoasă și pe data viitoare!
scris de Sonia Ratatouille
Am dispărut pentru ceva timp și sincer, nu am nicio scuză pentru asta!
Vin totuși în forță, cu un articol scurt!
Opriți aplauzele, vă rog!
Ați fost vreodată la Sinaia? Dacă nu, merită!
Micuța prezentare a orașului pe care o să v-o fac acum nu este un ghid turistic despre locuri de vizitat, ca, nu știu…? Peștera Ialomiței?
E foarte mare și e ceva ce nu am mai văzut!
Pentru că e prima peșteră pe care am văzut-o care avea un pârâu subteran!
Peștera nu e îngustă și e foarte înaltă, are multe încăperi și merită vizitată.
                           
Acum hai să ne întoarcem la oile noastre.
Dacă mă gândesc bine, am fost la Sinaia pentru a treia oară și până și de data asta mă uimește orașul.
N-am ce zice, dacă ar fi Crăciunul și eram într-un film american, orașul ar fi mai ceva ca New York. Nu e mare, dar e destul pentru a-l lua pentru vreo 4-5 zile la puricat. Plus, simți că ești la munte, cum și trebuie!
Te-ai înfofolit în trei geci și ai și fular și căciulă? Io-te la domnul de pe partea cealaltă a străzii! Ce poartă, te intrebi? Îți zic eu! Poartă pantaloni scurți și tricou! Da, da, nu ești surd. (exagerez, bineînțeles)
Ce e Sinaia? Sinaia este locul perfect pentru a fugi de serviciu, copii gălăgioși, muncă în general și mai ales, chinul de a sta în trafic!
Nu că aș ști eu cum e cu probleme din astea, dar fac reclama, n-am ce face!
Vă mulțumesc pentru atenția acordată, sper că v-am ajutat și acum îmi permit să zic: Au revoir!
scris de Sonia Ratatouille
Cu toții am fost la munte, nu?
Ei, dar nu toți puteți spune că ați urcat pe unul.
Dar eu pot.
Deși trezitul la 5:30 nu mă atrage, nu puteam să nu fiu entuziasmată.
La început mi s-a părut extrem de ușor. Apoi a trecut juma de oră.
Aveam impresia că nu se termină. Ceea ce era parțial adevărat, deoarece asta era doar o zecime din drum. După o oră jumătate de chin, mă obișnuisem deja cu mersul și mă simțeam mai bine.
Și fix când mă descurcam mai bine, Cabana Ciucaș se zărește în depărtare (prin depărtare mă refer la 50 de metri).
După o pauză pe iarbă, am pornit iar la drum. Am avut drum domol, dar apoi a început partea grea – stâncile.
Traseu ușor, au zis ei, traseu ușor.
Am ajuns, în sfârșit, sus, de unde am ajuns în vârf. M-am gândit tot drumul că partea cea mai grea e să ajungi în vârf. Nuuuuuu! Se pare că nu știam ce e aia „coborât”. Nu doar că era abrupt, dar era și alunecos.
După alte două ore de coborât, timp în care am compus și un cântec minunat despre munte, am ajuns înapoi la cabana. O oră ne-a luat să ne revenim și nici atunci nu eram „fully charged”.
Am continuat să mergem prin altă parte, în speranța că ajungem înainte de a se întuneca. Am reușit, dar deși partea asta era cea mai ușoară, eram deja obosiți, așa că a fost foarte greu.
Cea mai mare bucurie e că am văzut lumea de sus, de mai sus decât am văzut-o vreodată.
         
În concluzie: Mi-a plăcut? DA
Plănuiesc să mai încerc asta curând? Nu
E o experiență super, dar e și foarte obositor.
toate vacanțele noastre – lista episoadelor
scris de Sonia Ratatouille
Salutare, oameni buni! Vin cu vești importante.
Unde credeți că a fost șoricelul ăsta în vacanță? Ați ghicit, probabil, din titlu.
Alba Iulia este un oraș istoric cu o frumusețe îngrozitor de misterioasă.
Cetatea este mare și plină de secrete. Este un loc perfect pentru o plimbare liniștită sau o aventură distractivă.
Catedrala romano-catolică, unde este mormântul lui Iancu de Hundeoara, este așa de impunătoare că ți se face pielea de găină când o vezi. Este în stilul gotic, având arcurile alea frânte pe tavan.
Am mai văzut și Catedrala Încoronării. De o culoare galbenă, locul parcă strălucește în lumina soarelui. Are o grădiniță mica și mulți bolovani antici de mormânt.
Un alt loc de vizitat este Muzeul Unirii, care este de fapt un muzeu despre toată istoria de la daci până la Unire. Se întinde pe 3 etaje, incluzând parterul.
Alba Iulia se poate mândri cu vremea schimbătoare. La 13:35 crăpi de frig, înfofolit în două geci, iar peste cinci minute vezi juma’ de populație în pantaloni scurți.
După părerea mea, care întotdeauna contează, este un loc care trebuie vizitat.
Acum vă las și ne vedem data viitoare cu alte locuri interesante!
         
Cetatea:
                                   
Porțile și Obeliscul:
                            
toate vacanțele noastre – lista episoadelor
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii