Singura clădire ce-a mai rămas din fosta fabrică de ulei „Muntenia”, cea demolată acum vreo 15 ani. Și-a rămas pustie.
Revedem și atmosfera de-acum jumătate de secol:
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Clădirea stradală a Țesătoriilor Reunite, din ce-n ce mai părăsită.
Clădirea învecinată (care nu ține de Țesătorii) a fost demolată anii trecuți. Aniversăm 500 de episoade c-o clădire de-al cărei număr nu sîntem siguri: asta e!
În încercarea de-a dibui mai multe despre ea, ne-am uitat pe hărți, planuri, anuare și cărți telefonice. Am zice că ține de strada Bucur, poate la numărul actual 12. Amplasarea construcției, cu frontispiciul vizibil dinspre Splai, ne poate face să ne gîndim că era accesibilă din fosta fundătură numită Miului. Cine poate ști; imaginea asta – surprinsă după marele Cutremur, cînd zona era deja afectată și de șantierul metroului – ne îndreptățește doar să ne dăm cu părerea:
Deslușim scris 1923 sus. Nu-nseamnă decît că specificul industrial se continua pe aici, fiindcă tradițional funcționau în aria asta ateliere și făbricuțe, nu doar de tăbăcărie. Conștiinciosul maior Pântea menționează, în planul apărut după primul Război, existența unei „Fabr. de piel. Weith.” Nu ne rămîne decît să-i dibuim urma și-n anuarul „Socec” din anii ulteriori: e tăbăcăria lui B. Weithase. Dar n-avem de unde ști dacă într-adevăr clădirea de care ne interesăm mai are de-a face cu acesta, mai ales pentru că nu-i mai găsim urma nicăieri ulterior. Pesemne că Weithase era deja bătrîn, fiindcă știm că ceruse să i se autorizeze o construcție pe strada Bucur 8… în 1891!
În Bucureștiul postindustrial – Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană din 2008, Liviu Chelcea aduce vorba despre clădire: „mai merită menționată o fabrică foarte plăcută la înfățișare, înființată în 1923 și care în prezent aparține de RENEL, fără a fi folosită. Este situată pe strada care merge spre cheiul Dîmboviței pe lîngă Fabrica Pionierul (Strada Între Gîrle). În trecut ea a fost Fabrica de Tricotaje Iacob Brunn, judecând după amplasarea pe planul industrial din 1928”. Urma întreprinderii menționate se confirmă și din alte surse, fiindcă regăsim cîțiva ani mai încolo fabrica de ață de cusut a Sofiei Brün pe strada Bucur 14. Doar că referința citată mai sus la „apartenența la RENEL” este greșită; poate încurcătura s-o fi născut fiindcă în clădirea învecinată funcționează Dispeceratul Centrale Termice ce aparținea de vechiul RADET, actualmente Termoenergetica. Ca să n-o mai lungim… ne-am resemnat că nu știm sigur-sigur. Ne e clar însă că după Naționalizare funcționează în clădirea asta și-n cele învecinate o sumedenie de ateliere și chiar birouri. Pur și simplu au fost dintotdeauna multe mici unități industriale pe-aici: ba amplasate direct pe Splai, ba pe străduța Între Gîrle – numită mai demult Dintre Gîrle, poate mai corect. Hei, cine se gîndește că aici Dîmbovița – leneșă, ca orice apă de cîmpie – făcea meandre, ocoluri, se desfăcea-n brațe? Strada Verzișori de azi urmează destul de fidel cursul Gîrliței, care se desprindea din Gîrla mare înainte-vreme de regularizarea cursului:
Se simte că ne apropiem de episodul aniversar al seriei dedicate dărăpănăturilor! Ne folosim de ocazia de azi pentru a reveni în zona industrială tradițională a tăbăcăriei și încălțămintei. Tăbăcarilor 7 Vechea „Talpa”; cunoscută apoi ca fabrica „Pionierul” și locul unde s-a petrecut nenorocirea din clubul „Colectiv”:
Dacă vă uitați la prima poză, accesul din gang este – de fapt – traseul străzii Tăbăcarilor, parazitat de dezvoltarea complexului industrial. Traficul s-a mutat pe o alee artificială ce corespunde străzii paralele, Verzișori. Splaiul Unirii 92-96 Fosta fabrică „Dîmbovița”. La-nceput, Grigore Alexandrescu – Gralex (sursă foto).
A încorporat, succesiv, toate fabricile și făbricuțele ce funcționau înainte de Naționalizare pe strada Avalanșei (Borroczin) și Verzișori.
De aceea mai avem în partea din spate – dinspre strada Verzișori – o serie de clădiri funcționale: au fost retrocedate.
Str. Avalanșei 8 Clădirile vechii fabrici „Bourul”, ulterior parte din „Dîmbovița”. Pe frontispiciul uneia se mai ghicea, anii trecuți, și silueta mîndrului animal.
S-a terminat treaba pe strada Samuil Vulcan: tot ce mai rămăsese din fosta fabrică „Fraga” a fost demolat; terenul e gol.
Să mai rămînem o țîră pe-aici; clădirea adiacentă – sclivisită un pic, modernizată și funcțională – e una din rămășițele vechiului front industrial al fabricilor „Vulcan”.
Regăsim locul, păstrat pentru amintire acum juma’ de secol cu ocazia prospecțiunilor pentru filmul „Puterea și adevărul”
… dar și fotografiat în 2008 – înainte de demolare – pe forumul „Softpedia”
Nu-s întrutotul împăcat cu episodul de azi. Da, îmi place cum s-a păstrat casa-n cărămidă; îmi pare bine că s-a curățat mizeria din curte; nu mă deranjează adaosul din sticlă dindărăt… dar mușamaua aia ce imită cărămida, zău că strică tot fasonul!
În fine – atît s-a putut; și dacă vi se pare și vouă că locul are un aer industrial, e pentru că a funcționat o făbricuță de apă gazoasă.
„Semne bune” – toate articolele • În cărămidă: partea întîi • partea a doua • partea a treia A fost fabrică de pîine cîndva. Ruinele i le găsiți ascunse-n dosul Pieței Victoriei, dacă vă băgați din Catargiu.
După aspect, trebuie c-a fost vreun institut-ceva. Ce anume, habar n-avem. Se-nvecinează cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie, de care ținea și liceul actual Nichita Stănescu; dar nu știm dacă să fi fost vreo legătură între toate clădirile astea – poate da. În fine: de ani buni clădirea zace nefolosită, părăsită, urîțită.
poze de Ando Ne rămîn pozele – ca întotdeauna – fiindcă zilele astea se demolează ce-a mai rămas din ruinele fabricii de dulciuri „Fraga” (înainte de Naționalizare „Zamfirescu”, ținînd de Calea 13 Septembrie, la numărul 183).
O clădire destul de animată pîn-acum cîțiva ani, fiindcă funcționa aici firma de salubritate „Rebu”, încă de pe vremea cînd șoseaua nu fusese încă reparată în urma demolărilor adiacente Centrului Civic. Acum zace-n mizerie:
… dacă tot am ajuns lîngă ea, luăm seama că se construiește un magazin „Lidl”, că rezistă clădirea fostului Depozit de hîrtie și că șoseaua Tudor Vladimirescu, dintre toate arterele bucureșteane distruse pe vremea ceaușismului, parcă e cea mai uitată și părăginită. Săracu’ Tudor! |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2022 simply bucharest: a league of gentlemen Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii