despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

bicicleta tot n-a prins.

Știți și voi: a fost o vreme în care chiar părea c-o să fie o soluție – doar că nu s-a întîmplat.

Sigur, sînt mulți bicicliști pe străzi. Sînt oameni care chiar se deplasează pe două roți – indiferent că-i vorba de biclă, trotinetă ori scuter – dar nu e o masă cetățenească.

Miile de curieri care-și cîștigă pîinea strecurîndu-se printre mașini, gonind cu comenzile noastre-n cîrcă, nu se pun; mai degrabă ne fac să asociem și mai tare bicicleta cu sărăcia.

Însumăm lipsa infrastructurii dinăuntrul Capitalei, chinul de a te simți tolerat în trafic, imposibilitatea de a ieși din periferie fără mașină. Pistele de biciclete-s făcute de unii care nu-s bicicliști, trotuarele și trecerile de pietoni de alții care nu merg niciodată pe jos, traseele transportului public de oameni care nu s-au suit vreodată-n tramvai… iar infrastructura rutieră de niște personaje care, atunci cînd circulă, se folosesc de girofar și de legitimația de serviciu.

Jinduim la „normalitate”, la „civilizație”, așa cum le vedem în alte orașe din lume; sunt, însă, lucruri care în aceeași măsura de a fi oferite de către administrație, sînt cu adevărat cerute și asumate de cetățean.

Nu zic că e vina societății, chiar dacă nici ei nu i se pare important nici transportul public, nici transportul alternativ. Vina, desigur, e a oricărei administrații, căci prin grijă și viziune publică se plănuiește și se construiește viitorul.

Estimp, bicicleta nu e o soluție, așa cum încă speram acum 10-15 ani. Capitala nu are un serviciu public prin care oamenii să folosească bicicleta. Serviciul particular „I’velo” – singurul rămas funcțional – continuă să nu acopere decît un segment central și a ajuns să fie foarte scump: poate prețul abonamentului anual de 250 de lei să fie corect pentru operator, dar pare foarte mare pentru cel care s-ar da cu bicla! Alternative din trecutul recent ca „Citylink” și „Aperider” n-au trecut de stadiul experimental.

cine sapă?

Înjurăm Primăria pentru fitece șantier de utilități publice. De ce nu? Orice șanț, orice groapă, orice ocoliș ne chinuie, ne-ncurcă, ne dă viața peste cap.

Și nu-s puține, șantierele astea! Doar că noi le-nțelegem rostul; ne bucură cînd îs gata și – cel puțin o vreme – ni-i mai bine.

Doar că, firește, nu doar Primăria-i de vină pentru toate șantierele din București: alea mari, care-nchid trotuare, care gîtuie bulevarde, care deviază transportul…

Primăria, da, răspunde direct de șantierele termoficării. Campania de înlocuire a magistralelor învechite a început greu și s-a mișcat – pînă acum – greoi; aici, din păcate, adăugăm nenumăratele lucrări de intervenții, de remedieri ale avariilor. Impresia generală e de peticeală; cu atît mai mult încît foarte rar se repară cumsecade trotuarele și străzile nenorocite.

La fel de multe – și cel puțin la fel de greu de ocolit – sînt șantierele companiei de apă. Spre deosebire de cele de mai sus, aici lucrările publice sînt… private; „Apa Nova” e o corporație, cu buget de presă, cu sponsorizări, acțiuni de relații cu publicul și… și nu prea-ți vine să sancționezi civic lentoarea cu care se lucrează și nesimțirea cu care se ocupă degeaba cu lunile benzi întregi de bulevard!

Cine mai lucrează? Păi, care-s restul utilităților? Gazul și electricitatea.

La gaze, ce să zici? Nu avem șantiere mari în Capitală; nu sînt – poate n-o fi nevoie, habar n-am – mari investiții, mari înlocuiri; ici-colea se mai intervine iute în caz de Doamne-ferește.

La electricitate e posibil să le mai încurcăm; nu orice cablu pentru care se sparge asfaltul e „de curent”; poate să fie de iluminat public, poate să fie de-al semafoarelor. Putem zice, fără să nedreptățim pe nimeni, că nici una din lucrările de genul ăsta nu e coordonată mulțumitor; șantierele trenează, se închid cu mare întîrziere și fără vreo grijă pentru aducerea locurilor afectate la starea de dinainte.

Un mare avînt a căpătat din nou proiectul „Netcity” prin care se trec în subteran nenorocitele de cabluri agățate-n stîlpi. Lucrările sînt subcontractate de Primăria Generală și se fac la mare repezeală – fiind vorba de săpături superficiale – și rezultă trotuare peticite cumplit, cu nesimțire.

Din fugă (142) – traseu nou sau deviere?

scris de Ando

Foarte recent, am observat că pe axa formată de străzile C. A. Rosetti – Maria Rosetti şi Popa Petre, au fost realizate marcaje galbene, specifice staţiilor S.T.B. pentru autobuze:

  • pe C. A. Rosetti, aproape de intersecţia cu J. L. Calderon, peste drum de circa ANAF
  • pe Maria Rosetti, chiar lângă fosta staţie de benzină de la intersecţia cu Vasile Lascăr
  • pe Popa Petre, la capăt, aproape de intersecţia cu Calea Moşilor

Am dat eu ceva căutări pe net, dar nu am găsit nimic lămuritor. O fi un traseu nou, o fi vreo deviere provizorie? Aşteptăm veştile de la S.T.B.

Intervențiile stradale din Sectorul 2 sînt bune în continuare.

Mie-mi place ce se-ntîmplă în Sectorul 2.

Refacerea străzilor, începută anii trecuți, merge mai departe. Se lucrează mulțumitor, pe cît se poate îngrijit, și rezultatul e – în sine – bun.

Rezultatul e chiar splendid prin comparație cu intervențiile din sectoarele 3, 4 și 5: fără bile de beton, fără lanțuri, fără borduri peste borduri, fără pavele de toate culorile și modelele.

În sfîrșit – omul se poate și plimba pe străzile astea, poate respira, poate merge fără să ocolească gropi, mașini parcate, fără să-i mai fie silă și frică.

Iar pe străzile mai centrale – cum ar fi Negustori – iată, totul iese mai bine decît mă așteptam.

În sfîrșit, treceri line între trotuar și carosabil: gata cu escaladatul bordurilor. S-a reușit și minunea de a se planta copaci pe margini, în locuri unde înainte aproape nici nu era trotuar

Sînt și parcaje, și alveole – și poate, cătinel, s-or mai îndura și riveranii să-și folosească curțile pentru a-și ține mașinile.

gata și 133

După ce anul trecut a dispărut 131, linia de autobuz care purta cel mai vechi indicativ și pe care – prin tradiție – societatea de transport lansa și experimenta dintotdeauna autobuzele noi, iată că mai ștergem cu buretele o frîntură de istorie.

Da, acuși dispare și 133 – altă „comasare”, după cele deja cunoscute: 300 în 381, 173 în 232, 361 în 205, 336 în 61, 201 în 90.

133 devine troleu; sub numele de 97 va lega Străuleștiul de Abator.

… ne bucură mult propășirea transportului electric, dar călătorul nu trebuie bramburit. Adică, mai multă lume folosea 133 decît 97; autobuzul dispărut era un reper mai important și înlocuirea indicativului său cu necunoscutul 97 e păguboasă.

Contează?

Iar noi, ca la fiecare pierdere de genul ăsta, ne aducem aminte că 33 a fost cîndva prima linie inelară de transport din Capitală, apărută ca atare acum 65 de ani în urmă.

Surse foto: Digitheca Arcanum și Tramclub.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

mereu speciali.

Cine-a profitat de primăvară, purtîndu-și pașii prin frumosul Cotroceni, poate-a văzut cîteva marcaje îngrijorătoare pe străzile Carol Davila și Lister.

Îngrijorătoare, da: căci vesteau introducerea transportului public prin cartier; să te ia cu leșin la inimă, nu alta.

Parte din planul societății de transport de a optimiza folosirea troleibuzelor odată cu apariția vehiculelor cu autonomie, însemna ajutarea oamenilor din cartier să ajungă mai lesne la transportul public.

Nu pot zice că-i o idee rea – odinioară au fost chiar și tramvaie pe aici, ca să nu mai zic că mulți ani după aceeea troleibuzele chiar au mers pe străzile astea!

Bunînțeles, „comunitatea” s-a revoltat, mai ales că stațiile prevăzute se găseau taman unde cîteva cunoscute localuri ocupau carosabilul și trotuarele cu mașinile proprietarilor și cu discretele rable folosite ca debara.

Plus că, firește, introducerea transportului public pe aici însemna și că nesimțiții locali – mulți la număr! – să nu mai poată să-și lase mașinile alandala; căci în cartierul ăsta, atît de frumos, pietonul e mereu futut în gură.

… așa-i mereu în București.

Că locuitorii de aici o să „cîștige” sau nu, habar n-am; pentru transportul nostru public nu-i o pierdere semnificativă.

Dar mi-i silă cum hămăiala celor din Cotroceni e mai importantă decît toate petițiile locuitorilor din zonele mărginașe, care-ar da orice să nu mai meargă pe jos un sfert de ceas pînă la prima stație.

Sau de arterele centrale care rămîn fără legături – Spătaru Preda, Rîmnicu Sărat, Hristo Botev, Libertății, Uranus, Sebastian, Vasile Pârvan-Hasdeu, Brăilița, Cîmpia Libertății – fără să vedem vreo preocupare din partea nimănui.

nu e gata.

Ce-nseamnă „gata”?

Păi… că treaba-i terminată, că – oricare-ar fi fost ea – de-acuma totu-i numai bun de folosit, că-i mai bine ca-nainte. Cam asta-nseamnă „gata”.

Doar că pentru Primăria Capitalei înseamnă… „gata, am făcut ceva și-am plecat”.

Astă toamnă, de exemplu, s-au refăcut trotuarele și o parte din carosabilul de pe Drumul Sării. Dacă e să-ntrebi Primăria, totul e gata – și, în sine, asta nu e greșit. Bordurile-s la locul lor, trotuarele-s asfaltate conștiincios și calitativ: e „gata”.

Doar că, atunci, de ce omului i-e silă să meargă pe aici? Pentru că lucrarea nu e gata – n-are cum, atîta vreme cît aliniamentele și scuarurile au fost lăsate mai urît decît arătau înainte.

De ce – mă puteți întreba – mă iau de Primăria Capitalei, și mă fac că nu văd aceleași mizerii, același abordări ale primăriilor de sector? De-aia, pentru că de la Primăria Capitalei avem pretenții… așteptări. Pe măsura importanței, pe măsura promisiunilor.

„locul unde nu s-a întîmplat nimic”

… din cînd în cînd m-apucă dorul să mă plimb prin oraș. Nu că n-aș trăi aici: îl străbat, îl folosesc, îl cunosc; zic doar că mi-i – uneori – și drag de el; de București.

Așa că dau o fugă pînă-n Centru, mă las atras, distras, mă duc încoace ca să mă-ntorc pe dincoace; haihui; fără vreun scop, fără nici măcar vreo așteptare anume.

Nu m-aleg cu nimic; și dacă eu nu m-aleg, păi nici voi – întrucît nu am ce scrie.

… dacă mă dau un pas în spate și mă uit mai atent, văd că s-au mai schimbat lucruri: mai intră vreo clădire-n reparații… se mai curăță un trotuar… mai trece un troleu, un autobuz nou.

Dar astea – cum să zic? – trebuie căutate, nu ies în cale, nu atrag privirea, nu se însumează într-atîta încît să zic: „da, ce s-a mai schimbat Bucureștiul!”

Fiindcă așa și e: Bucureștiul a stat, nu s-a schimbat – e încremenit.

Ne place, nu-i așa, să ne uităm în trecut, la „marii gospodari” ai Capitalei: cutare a tăiat bulevarde, cutare a clădit poduri, cutare a ridicat cartiere-ntregi. Înțelegem – erau și alte vremuri, cînd toate astea se-nfăptuiau și prin voință, și prin stăruință: acum nu mai merge să faci lucrurile așa. Nu mai putem aștepta de la o administrație să taie, să dărîme de dragul de-a ridica altceva – azi credem în ameliorarea locuirii, preschimbarea într-o conurbație prietenoasă; timpul tîrnăcopului trece peste tot în lume.

Doar că, în tot timpul ăsta, nu putem uita că Bucureștiul e – încă – și-n afara lumii, și-n afara timpului; așa că orice zi în care nu se face ceva e uriașă pagubă.

Administrația de azi n-a ridicat Bucureștiul; n-a știut, n-a putut, n-a găsit o cale și pentru asta: tot ce a reușit e un „reset” temporar al dezvoltării imobiliare nesănătoase, pe care din păcate-l percepem ca o stagnare, ca o piedică, ca o încremenire.

unde se pune coșul de gunoi.

Pe strada Calderon, între Dianei și Batișei, sînt niște nealinieri de case cumplite; așa or fi rămas de cînd lumea și treaba asta n-o să se schimbe. Pietonul n-are decît să se descurce cum poate.

Și peste toate astea, mai vine și Primăria de sector care – gîndindu-se că face un bine – plantează și un coș de gunoi taman unde trotuarul e mai îngust, sucit, desfundat și îmbîrligat.

vom face troleul atractiv?

Vedeți voi, am început bine după Război, atunci cînd ne-am pus în cap să introducem transportul ăsta electric în Capitală.

Acum avem trolee noi – și chiar bune. Mult le-am așteptat!

… puține mijloace de transport mai prăpădite, decăzute, hodorogite: cele care se află încă în serviciu au și 25 de ani de exploatare – te miri și că mai merg.

E firesc că le evităm, că ne displac, că alegem autobuzul în defavoarea lor.

Mai ales că o imensă parte a rețelei de troleu e încă gîndită doar ca un supliment, ca ceva-acolo care ajută…

Uitați-vă la Militari, pe care tot 336 a dus greul mereu; sau la Berceni, unde oamenii folosesc 312, 313 și 381. La Drumul Taberei, unde practic troleibuzul a dispărut. La Bucureștii-Noi…

Faptul că avem trolee frumoase, din păcate, nu înseamnă nimic – mai e nevoie de încă ceva pentru a le și face preferate.

Ne uităm la stîlpii care stau să cadă… la rețeaua învechită… la încrucișările unde se circulă ca melcul – și, mai ales, la lipsa oricărei ameliorări a traseelor.

Noroc că vrem să ne bazăm pe autonomia noilor trolee – ocazie să renunțăm măcar la cîteva din dublările autobuzelor.

Rămîn de părere că troleul rămîne un pariu cîștigător și pentru anii următori; chiar sper c-o avea înțelepciunea să-l exploatăm cît mai bine prin extinderea rețelei propriu-zise – stîlpi, fire, substații electrice.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici