despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

și zicem să lăsăm mașina.

În orașul ăsta al nostru – așa de sucit – ai nevoie de mașină taman pentru momentele în care nu vrei să folosești mașina!

Ia, vrei să mergi în parc, să te plimbi, să te recreezi, să te dai cu bicla.

Sau vrei să te duci în centru, să-ți porți picioarele pe străzi deschise pietonului.

Dar îți dai bine seama că n-ai cum s-ajungi lesne, fără să te umpli de nervi, ba chiar fără să simți că viața ți-i pusă-n pericol.

Astea-s treburi știute – doar noi scriem despre ele de atîția și atîția ani!

Și nici unul din cetățenii Capitalei nu-nțelege de ce niciodată n-au fost rezolvate; ba – mai mult – de ce nici acuma n-au fost măcar luate în seamă.

Culmea – pentru început nu e nevoie, pentru îmbunătățirea locuririi noastre, de o revoluție a infrastructurii, ci de ajustarea ei.

Cum ar veni, pînă la crearea unor veritabile culoare de acces a bicicliștilor și pietonilor din fiecare cartier atît către inima orașului, cît și către punctele locale de interes reprezentate de centre comerciale și locuri de recreere, oamenilor le-ar fi de folos practicarea și unor improvizații cît de cît sigure, fără obstacole deosebite.

Fiecare ar înțelege folosul și – după o vreme – fiecare și-ar găsi locul din spațiul public!

Dar – uite, na! – în continuare bucureșteanul își cațără bicicletele pe mașină ca să se ducă-n parc, la cîteva stații.

De ce? De-aia, fiindcă preferă să se chinuie așa decît să se știe-n primejdie.

Citiți și:

scopul „pietonalului”

Încă dinainte de-a ne apuca să producem veun „pietonal” veritabil în Capitală, am uitat scopul acestuia.

Nu, pietonalul nu se face ca să pedepsim șoferul!

Și nici ca să propășim afacerile, serviciile și comerțul…

Scopul pietonalului e s-aducă bucurie cetățeanului, să-i folosească: toate cele de mai sus vin cu vremea.

Creearea unor zone pietonale centrale – atît în inima orașului, cît și-n zonele importante ale cartierelor de locuit – aduce schimbarea obiceiurilor cetățenești. Oamenii încep să iasă, să se plimbe, să se întîlnească; asta se-ntîmplă primordial, nu faptul că vin să consume.

Oamenii se bucură mai mult ca zona pietonală să aibă magazinașe, ateliere, servicii și afaceri mici decît să fie o continuă înșiruire de restaurante și terase.

Oamenii se bucură să vadă că o stradă e numai a lor.

… dar mai mult decît atît, se bucură dacă asta se petrece fără amplasarea de bolovani, bucăți cretine de beton, garduri și porți. Oamenii nu vor să simtă că „li se dă ceva”, nu vor să se-ntîlnească cu mașini de poliție puse de-a curmezișul, cu echipaje bosumflate, cu restricții necunoscute, nepredictibile.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

ce nu e bicicleta

Pare că sîntem într-un soi de punct mort.

Bicicleta – în București – stagnează.

Cine o folosea ca mijloc plăcut de deplasare o face-n continuare, conștiincios: înțelegînd limitările, constrîngerile, minusurile.

Cine o-nțelegea – pieton ori șofer – o face de asemenea și acum: respectînd locul tuturor de pe stradă.

Doar că interesul pentru bicicletă n-a crescut!

O vedem: serviciile de închiriere sînt la fel de prăpădite, scumpe și-n nici un caz socotite ca o utilitate publică. Pistele n-au fost încurajate și nici duse la nivelul următor, de folos adus cetățenilor care vor să ajungă de colo-colo și nu bicicliștilor în sine.

Bicicleta – în București – nu aduce plăcere. Pasionatul își urcă mai degrabă bicla pe mașină și pleacă unde vede cu ochii.

Și, să fim tare drepți, bicicleta nici măcar nevoie nu este: și nici aparentul schimbat al obiceiurilor din ultimii doi ani n-a încurajat oamenii să se deplaseze pe două roate.

A – e folosită ca mijloc de deplasare utilitar de curieri și livratori; dar asta-i cam altceva!

… bicicleta a retrogradat din statutul firav de obiect de fițe; nu-i privită nici ca mijloc de practicare a sportului.

Deocamdată am stabilit ce nu e: nu e aproape nimic; nu aici, în Capitală.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

o pasarelă folositoare

Un oraș bun, prietenos – așa cum cică ni-l dorim – are o sumedenie de mărunțișuri care fac viața locuitorilor mai lesnicioasă.

… scurtături pietonale, stații puse acolo unde călătorii au nevoie de ele – cîte și mai cîte!

Paradoxal: cînd le dai șansa oamenilor să meargă mai puțin pe jos – fiindcă nu sînt siliți – o să vezi că ei o să meargă mai mult – dar de plăcere!

Oamenii nu-s împotriva mersului pe jos în sine, ci împotriva mersului pe jos inutil.

Uite aici o scurtătură care-ar însemna mult pentru pieton, dac-ar fi o pasarelă peste Dîmbovița între strada Costache Negri și zona Facultății de Drept.

Cît ar scuti… trei sute de pași? Da – dar ar fi pașii aceia inutili, care adunați la un traseu de plimbare și fugă altminterea încîntător, îi pot face pe oricine să se lase păgubaș de o frumoasă experiență pietonală.

Și mai înseamnă redarea Gîrlei bucureșteanului.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

gînduri pietonale

A venit vremea călduroasă, oamenii ies în oraș. Sînt zone centrale unde – seara și la sfîrșitul săptămînii – nu mai ai loc să te strecori pe trotuar.

E frumos, e plăcut, e normal.

Cît de curînd o să-nceapă și acțiunile de pietonalizare pe Calea Victoriei și pe alte străduțe din centru, dînd carosabilul tuturor în weekenduri.

Iar: e frumos, plăcut și normal.

E, însă, de ajuns? 

Privind la sumedenia de alte orașe unde calitatea locuirii ni se pare de invidiat, băgăm de seamă cît de mult din zonele lor centrale a fost transformat din șosea în loc de plimbare, de întîlnire, de făcut orice și ne-făcut nimic.

Și-apoi ne-ntoarcem privirea la Capitala noastră, unde singurul loc pietonal permanent este juma’ din Centrul Vechi.

O să vină și vremea aia cînd o să-nchidem și noi străzi, dar oferindu-le oamenilor și nu instituțiilor?

Pîn-atunci, ar doar nevoie să mai îngustăm dintre ele, reducînd aproape peste tot înăuntrul așa-numitului inel central arterele la cel mult două benzi de circulație pe sens, laolaltă cu folosirea corectă a fiecărui metru pătrat rămas din urma nealinierilor istorice bine-cunoscute.

  • Orice plimbare între Unirii și Romană e un adevărat chin: trotuarele-s meschine, traficul prea aproape de oameni – fiindcă sîntem oameni înainte de-a fi pietoni – e larmă, e vuiet!
  • Deși premisele pietonale ale bulevardului Unirii nu-s nici acum incorecte, punerea lor în operă nu mulțumește trecătorul îndeajuns!
  • Lipsa oricărei posibilități de promenadă de-a lungul Gîrlei e-n continuare o rușine!

Toate astea-s știute și „adresarea” lor ar însemna un uriaș folos pentru bucureșteni. Doar că orașul nostru nu-nsemnează doar zona centrală; viața concetățenilor se petrece-n cartiere, unde crearea de zone și culoare pietonale e o idee tabu.

Cu cît un loc atrage mai multă lume și mai mult trafic, cu atît e nevoie s-apară-n jurul lui un tampon pietonal și coridoare prietenoase pe care cei din vecinătate s-ajungă-n liniște și siguranță pe jos sau pe două roți.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

Din fugă (106): câte un pic, pic, pic…

scris de Ando

Aşa, mai uşurel, ca să nu ne ia ameţeala, iată că s-a ajuns şi la montarea panourilor de plastic pe cadrele cupolelor de protecţie pentru scările pasajului subteran Bucur Obor – Şos. Colentina.

au mai trecut cinci luni din viața noastră

Oare ce se mai petrece pe linia tramvaiului 1?

Oare se lucrează?

Oare se simte vreun progres?

… mai ales că s-au făcut, deja, aproape cinci luni de „muncă” propriu-zisă?

Se face ceva, dar încet.

Între Pompieri și Apaca s-a reușit punerea pe poziție a noilor șine doar pe un sens.

Să recapitulăm: tramvaiele au fost oprite, pentru începerea lucrărilor de schimbare a șinelor, pe 25 mai, dar lucrările au început de-abia pe 8 iunie.

Să fie, în sfârşit, final de lucrare, la capul Pantelimonului?

scris de Ando

Parcă nu îmi vine să cred, dar din ce am mai citit ici-colo sau de pe „surse” – adică de la un vatman de pe tramvaiul 55 – zilele astea, se apropie darea în folosinţă a parkingului de la Cora, cel din capătul Pantelimonului. Aşa, privit de la exterior, pare că e gata.

Acelaşi vatman mi-a mai spus că tramavaiele „bicefale” folosite acum pe linia 55 vor fi înlocuite cu cele normale, care vor putea face bucla de la parking, iar „bicefalele” vor reveni pe linia lui 5 care va fi, astfel, repusă în funcţiune. Iar eu sper să fie ultima oară când scriu pe acest subiect, adică despre o lucrare care s-a derulat într-o jalnică şi ruşinoasă lentoare, bineînţeles sub „atenta” supervizare a administraţiei oraşului.

cazul perfect

„Șantierul” schimbării șinelor de tramvai de la Apaca e cazul bucureștean perfect.

Ghilimelele ce-nsoțesc cuvîntul șantier sînt justificate pe deplin. Se lucrează – dar încet. Oameni puțini. Puține operațiuni în același timp. La ce s-ar grăbi constructorul, cînd știe că lucrarea trebuie să fie gata tocmai la primăvară? Nu-i vina lui.

Da-n schimb e vina noastră, a oamenilor, că neisprăviții din conducerea Bucureștiului nu fac pe dracu-n patru ca să terminăm cumva mai repede cu rușinea asta de „șantier”?

Lucrarea putea fi gata pînă acuma, oameni buni! Nu doar că putea fi gata, ci – mai ales – trebuia să fie gata. În patru luni poți face minuni; darămite să schimbi un kilometru de linii de tramvai!

Da-mi place mult – mult de tot! – că despre lucrarea asta nu vorbește nimeni, nicăieri. Ciuciu primar să-l văd pe aici, băgîndu-și nasul. Ciuciu presă să filmeze cum se stă pe „șantier” și mai ales cum sînt siliți bieții oameni să se deplaseze de patru luni de zile deja fără una din cele mai importante linii de tramvai din Capitală.

Cazul perfect: toată lumea și-a băgat pula.

linie de protocol!

Eu unul n-am nici o părere despre „noile” tramvaie din București. Îs verzi – chiar nu-mi pasă. Oricum îs urîte și, mai ales, doar niște reparații, re-reparații și re-re-reparații ale unor tramvaie care erau moderne acum cinci decenii.

În fine: de astea ne folosim. Tragem de ele, le bricolăm în curte, în spatele blocului, cum s-ar zice.

Dar am o părere despre faptul că tramvaiele astea reparate și înnoite nu circulă decît pe linia 41.

Da, am o părere. Nu-i linie de „protocol”, nu merg pe ea alți cetățeni decît în Colentina ori Rahova.

Nu e firesc ca doar pe o linie să circule vagoane curate și îngrijite și-n restul Capitalei celorlalți oameni să le fie frică și scîrbă să se suie-n tramvai.

foto: Cristian Malide

listă de articole selecționate despre transportul public – aici