despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Nu, nu sîntem răi – vedem și apreciem tot chinul administrației bucureștene de a reface infrastructura transportului public.
Mai boscorodim, prinși în șuvoiul gîtuit de mașini, dar – repet – apreciem.
Însă și vedem; și de exemplu aici pe Mihalache, în zona Filantropiei, unde în sfîrșit se-ncepe lucrul la liniile de tramvai, știți ce vedem?
Vedem deja doi ani de cînd avem șantier – cel de reabilitare termică a ținut nouă luni, cel puțin; și apoi bulevardul a rămas „în lucru”.
Vedem și ținem minte fușereala de anul trecut, cînd șinele au fost puse pentru o săptămînă în funcțiune ca să se plimbe tramvaiele istorice…
Da: vedem și asta.
Oare nu ieși mai bine doar dînd amenzi?
Uite, la asta mă gîndeam văzînd deunăzi isprava asta a Primăriei – un trotuar întreg zăgăzuit maniacal cu stîlpișori.
Sigur – e pentru binele nostru: o să putem merge fără să mai ocolim mașini parcate neregulamentar.
Asta e și cheia – neregulamentar: înseamnă că în loc de a cheltui bani pe fiare și pe montaj (sînt, aici, puși stîlpi cu treizeci la sută mai deși decît trebuie), am avea șansa să cîștigăm bani din amenzi; iar în momentul în care cetățenii se învață și nu mai parchează aiurea, trotuarul ne ramîne curat, nu ca o închisoare.
Dar – vedem odată în plus – preocuparea administrației nu e de a servi cetățeanul, de a-i oferi un mediu plăcut în care să trăiască.
 
Bucureștiul, în fața unui test covîrșitor: îl va trece?
E, desigur vorba despre multitudinea de lucrări de infrastructură din transportul public: deodată, se lucrează pe zeci de segmente importante, la repararea liniilor de tramvai. Sigur: e grozav; nevoia acestor schimbări presa Capitala de peste un deceniu, exploatarea devenind periculoasă pentru cetățeni!
Noi, însă, trebuie să fim atenți, cu băgare de seamă: cum se lucrează e important… nu doar că – în sfîrșit – se lucrează!
Avîntul constructorilor este lăudabil – neîntîlnit chiar, în orașul unde ne obișnuisem ca proiectele de infrastructură „coordonate“ de Primăria Generală să se desfășoare într-un ritm chinuitor.
Există, desigur, un „dar” – anume, că faptul că se lucrează e suficient pentru Municipalitate; șantierele lasă impresia că, pur și simplu, nu au nici o supraveghere publică: constructorii fac ce vor, se întind cît au chef și „nevoie”, fără ca această „nevoie” să fie evaluată și îngrădită.
Gîtuirile uriașe care au apărut sînt gestionate de către echipaje polițienești – după precară înțelegere – și mă tem că felu-n care toată desfășurarea asta e privită de către autorități ca un fel de «luați de-aici, înghițiți, lăsați-ne că măcar facem» .
listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici
De mult n-am mai văzut atîta efervescență în lucrările Capitalei! Căci uite, s-a scurs deja un sfert de secol de la ultimul „pachet” de reparații majore ale rețelei de tramvaie, cînd s-a reușit refacerea șinelor de pe linia 41 și – mai apoi – a celor de pe Giurgiului, Viilor, Trafic Greu, Rahova, Ferentari, Timișoara, Giulești, Chitila…
Unde ne uităm – zilele astea – dăm de un șantier… și slavă cerului, e bine; e așa cum trebuie să fie. Se repară șinele de tramvai din jumătate de oraș!
În tot acest timp, nu putem uita de celelalte lucrări: cele tărăgănate, batjocorite, cele cu care sîntem loviți peste bot de luni și luni de zile.
Uite Calea Rahovei, bucata de la Chirigiu spre Uranus, din preajma Pieței de flori. După ce toamna trecută s-au făcut intervenții mari la canalizare, carosabilul a rămas răzuit, așteptînd asfaltarea.
Dar de cînd a rămas așa? Vă spunem noi: din decembrie 2025. Au trecut patru luni și jumătate de cînd mizeria asta nu se repară.
 
… cînd chiar mă întrebam dacă mai există, iată că serviciul de închiriat biciclete „I’velo” s-a relansat: biciclete noi și… mai ales, prețuri noi: căci asta ne interesează.
Mai ales pentru că putem face o comparație.
Acum zece ani, cînd am început să mă folosesc de bicicletele astea, mă costa 35 de lei pe lună. Acum ar veni 99. Da, ce mai înseamnă un milion – ai zice? Ei, parcă totuși înseamnă.
Abonamentul anual, la vremea aceea, era 100 de lei. L-am reînnoit cîtă vreme a rămas așa; l-am reînnoit și cînd se făcuse 150 de lei – prin Pandemie – dar apoi, cînd a-nceput să se tot scumpească, m-am lăsat.
Acum doi ani era deja 250…
Azi a ajuns 365 de lei – și-i mult pe an pentru un serviciu care operează doar în inima Capitalei: în continuare, stațiile de biciclete nu s-au apropiat de cartiere.
Și, atîta vreme cît deplasarea în București te costă trei lei – și de banii ăștia poți merge oriunde și oricît timp de o oră-jumate cu transportul public de suprafață, care-n Centru, pe alocuri, a-nceput chiar să aibă o predictibilitate netăgăduită – bicicleta publică „I’velo” văzută ca alternativă ocazională e scumpă.
de’zăpezirea după viscolul anului 1954 (1) • de’zăpezirea după viscolul anului 1954 (2) • de’zăpezirea în anii ’60, 70 și 80
Erau, da, ierni în care așterneam articol după articol despre zăpadă, despre „intervenția” autorităților. Erau – dar demult; căci iernile recente ne-au speriat mai mult cu mizerie decît cu troiene.
Dar uite că dete iar zăpada – și încă una dintr-aia sănătoasă!
… iar noi, despre „intervenția” autorităților… n-avem decît să căutăm prin arhiva noastră – căci nici atunci și nici acum intervenția n-a fost potrivită.
În continuare transportul public a fost cel mai puțin susținut de către Primărie – la primele ore ale dimineții, tramvaiele de pe linii principale – 1, 25, 41 – nu circulau; iar singurii oameni care au ajuns boierește la treaba lor, ca întotdeauna, au fost cei care și-au scos mașinile din parcare.
Dacă-n ani trecuți „ora exactă” în de’zăpezire se dădea în sectoarele 1 și 4… păi acum a ajuns sectorul 5 să le-ntreacă.
Dar de-asta ninge, ca să se topească: așa că, pesemne, n-are rost să ne bătătorim prea mult palmele la lopată.
… mult mai tragem și acum, după aproape 40 de ani, cu una din improvizațiile ceaușiste!
Este vorba despre linia de tramvai 5 – știți, care a fost construită după mijlocul anilor ’80 pe Barbu Văcărescu, spre Aviației pînă la Băneasa. O linie care în toți anii de operare nu a devenit cu adevărat utilă: nu leagă neapărat nimic, nu a fost vreodată rapidă, nu a scurtat deplasarea nimănui. Dar – întrucît o avem; asta e! – măcar să o facem să meargă mai bine: de asta administrația noastră se cîcîie de cîțiva ani să schimbe șinele montate la 1987!
Pînă om vedea iar tramvaiele circulînd… cîteva vorbe despre trecut. Într-un mod surprinzător – orice e surprinzător cînd e vorba despre transportul public bucureștean – linia 5 este cam cea mai veche linie operațională din Capitală. Nu doar pentru că Societatea de transport nu mai are indicativele istorice 2, 3 4, 6, 8 și 9: dar și pentru că 5-ul de la-nceput de secol XX avea un traseu destul de… similar!
Primul 5 mergea de la Sft. Gheorghe pînă la Bariera Dorobanților; după primul Război se prelungește pînă la actuala Piață de azi – numită a Confederației Balcanice în epocă – iar odată cu avîntul industrial din Floreasca tramvaiul ajunge, pe străduțele care se desfac din Radu Beller, pînă la fabrica „Ford”.
Lungirea traseului spre Pipera este luată în calcul încă de la 1943, cînd podul cel nou de pe Calea Floreasca de peste lacuri e prevăzut cu spațiu pentru liniile de tramvai pe margine, însă de-abia la 1957 se înfăptuiește și 5-ul ajunge unde e azi stația de metrou Aurel Vlaicu.
Odată cu reamenajarea Căii Dorobanților – vorbim de blocurile noi de la mijlocul anilor ’70 de după „Perla” – se renunță la tramvai, care e mutat direct pe Calea Floreasca. Zece ani merge pe aici… pînă cînd este scos și mutat pe Barbu Văcărescu.
Sigur, în aparență se căuta o rocadă urbană care să evite parcursul central al transportului public de suprafață, care în anii aceia era supus unor ajustări discreționare ce au distrus pentru totdeauna legăturile organice dintre zonele bucureștene. În viziunea epocii, tramvaiul urma să plece de la Băneasa pe noul pasaj peste calea ferată, apoi pe o nouă arteră – Aviator Șerbănescu, azi – spre proaspăt ridicatul cartier Aviației și – pe prelungirea Barbu Văcărescu – să iasă spre Tunari, Piața Galați, străpungerea Armand Călinescu, urmînd ca după încrucișarea Căii Călărașilor să taie Centrul Civic în direcția Nerva Traian-Timpuri Noi; ultimul segment nu s-a mai realizat.
Doar că – de atunci încoace, cum ziceam – 5-ul n-a convins; e mai lesne pentru oricine din zona rezidențială și de birouri Aviației să se folosească de metrou. De mers, a mers dintotdeauna poticnit; chiar dacă pare că duce în Centru, în realitate tramvaiul ăsta șerpuiește, ajungînd într-o zonă moartă – Sft. Gheorghe, Sft. Vineri – de unde legăturile cu restul orașului sînt debile. Nici în anii ’90, cînd s-a transformat într-o linie mamut care continua pe Calea Călărașilor, Muncii și Titan, segmentul nordic n-a fost mai folosit.
Citiți și:
    
Anul trecut pe vremea asta…
Da, atît e de cînd pe bulevardul Mihalache, între Filantropia și Banu-Manta, s-a-nceput schimbarea țevilor de apă caldă și căldură. Cu chiu, cu vai, lucrarea în sine s-a gătat cam prin iunie.
Dar de atunci încoace, noi – cetățenii – tot cu șantier stăm: deoarece șinele tramvaiului – care au trebuit, știți, scoase, pentru săpături – nu s-au montat încă la loc decît pe jumătate.
Nu-i nici o grabă.
Oricum din Piața Victoriei pînă-n Dămăroaia e nevoie de reabilitarea completă a căii de rulare, nu? Ar fi fost doar minunat să se fi făcut deja acum, cît oamenii încă înghit mizeria.
Nu-i nici o grabă.
Pesemne că o să pună șinele la loc și după aia o să le scoată iar. Sau mai stăm cu ele așa un an… doi…
Nu-i nici o grabă.
Este, cu siguranță, cel mai cumplit și mai periculos an în transportul nostru public. S-a ajuns să moară oameni – și nu din cauza „traficului” și nici a „nesimțirii bucureștene” ci taman din nepăsarea criminală a autorităților noastre.
Deraieri de tramvaie… și cît să mai dăm vina doar pe „proasta infrastructură” care nu a fost întreținută: trebuia cumva s-o întreținem noi, cetățenii?
Accidente în intersecții… autobuze care intră în tramvaie și tramvaie care intră în autobuze, de fiecare dată fiindcă unul dintre conducători a „forțat” un roșu și celălalt nu s-a asigurat că poate, totuși, să intre în acea intersecție!
Tamponări în stații: aproape toți conducătorii vorbesc neîncetat la telefon… dar nu toți folosesc dispozitive hands-free.
Pe astea le vedem: dar nu vedem niciodată măsurile luate de conducerea Societății de transport: sesizările cetățenești primesc răspunsuri politicoase, dar nu rezolvări. Noi nu aflăm dacă acei conducători care au nenorocit pietoni și călători au fost dați afară sau – fără nici o stînjeneală – au rămas să nenorocească și pe alții.
Dar – mai ales acuma, că e campanie electorală – o să fim otrăviți doar cu „importanța transportului public”, cu „viitorul Capitalei”, cu „renunțatul la mașina personală”: pentru că, în realitate, nimănui nu-i pasă de felu-n care care ni se bagă pe gît cel mai important serviciu public bucureștean.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
 Mă uitam la noile șine de tramvai de pe bulevardul Expoziției.
De ce nu am ales soluția atît de frumoasă cu iarbă între ele?
Uite ce bulevard splendid avem pe Timișoara, unde de la bun început șinele au fost refăcute „green track”; și ce bine merg tramvaiele pe aici – după aproape 20 de ani! Chiar și Pantelimon e sînt îmblînzit un pic de spațiul verde.
Iar Giurgiului, Vitanul, și Trafic Greu, și Ferentariul arată chiar bine cu iarbă, deși soluția a fost improvizată ulterior.
Cît despre Rahova – rușinea transportului pe șine din Capitală – aici nu înierbarea a distrus șinele, ci lipsa întreținerii de dinainte – de care vinovată este doar Primăria Capitalei, prin societatea de transport.
Dar revenind aici, în nordul orașului, bulevardul ăsta ar fi ieșit mai plăcut dacă era mărginit de un culoar verde, în loc de… încă un bulevard!
Înțeleg, desigur, că pe șine pot circula și autobuze și sînt de acord cu toate îmbunătățirile aduse transportului public; doar că Expoziției e deja o arteră largă, îndestulătoare, fără gîtuiri îngrozitoare – așa că ar fi putut rămîne, pur și simplu, mai mult frumoasă și mai puțin eficientă.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii