despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
De ceva vreme, troleul 70 a fost prelungit de la Vasile Pârvan pînă la Medicină. Foarte bine; dar… hai să ne uităm la harta traseului.
La ce folos ditai bucla pe care-o face pe Carol Davila ca să revină spre Eroilor, dacă nici un călător nu poate lua troleul de pe Carol Davila, întrucît nu e stație?
Alt caz recent: autobuzul 182, care – spre Gară – merge mai rapid, pe strada Maltopol.
Și iar: la ce folos, dacă pe-aici n-are nici o stație?
Sau schimbarea traseului lui 105, care-ntoarce pe Cuza.
Iar: nici o stație; de la Titulescu pînă la Gară nu oprește nicăieri, nu folosește nimănui.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
N-am mai vorbit de multișor de felu-n care noi – oamenii care viețuim împreună – ne vedem unii pe alții. Ce să se fi schimbat? Nimic; sîntem la fel: cum dăm de o țîră de bine, cum uităm și de unde ne-am ridicat, și că nu toată lumea poate să se ridice.
Nu vrem, nu putem, nu știm să pricepem că viețuirea noastră cît mai bună însemnează să fie cît mai bine pentru cît mai mulți dintre noi.
Și – la fel – nu pricepem că, de multe ori, mai binele de care celălalt are nevoie se contrazice cu mai binele nostru.
De fiecare dată cînd aflu de vreo îmbunătățire a infrastructurii periurbane prin care ilfoveanul și bucureșteanul ajung să fie mai aproape, sînt mîhnit de „s-au mutat acolo, acum să rabde”… „de ce să le facem ălora”… „nu ne plătesc impozite, de ce să beneficieze”… care, nespus, ascund „mie mi-e bine aici, ia nu mai veni și tu să-mi iei din binele ăsta”.
Doar că… sîntem împreună; nu scoți Bucureștiul din Ilfov, nu iei Ilfovul fără București.
Mizerabilă, după două decenii de la modernizarea liniei de tramvai 32 ce unește Rahova de Centru – una din axele principale de transport ale Capitalei! – atitudinea tolerată de a lăsa traficul auto pe șine între Chirigiu și Piața Unirii.
Da; de acord – aglomerație… chin pentru șoferi… toate argumentele șubrede care ne-au otrăvit viața în orașul ăsta. Înțelegem! E-n regulă: știm că nu e loc, așa că oricine poate depăși pe linia tramvaiului… doar să nu o blocheze; să nu meargă, să nu stea în fața tramvaiului.
Dar situația cetățeanului de bună credință care ar putea străbate la orice oră de vîrf acest tronson în doar șase-șapte minute cu transportul public?
Cîtă ușurință ar fi pentru cei care folosesc și 32, și 23, și 7, și 47, și 117: fără nici un timp pierdut.
Au trecut 20 de ani; ani în care – chiar dacă nu prea vă vine a crede – noi, ca oraș, am crescut, ne-am mai deșteptat, ne-am mai umanizat. Dar nimeni din Administrația acestui oraș nu s-a ridicat vreodată din spatele biroului sau de pe bancheta mașinii de serviciu ca să zică măcar că situația tramvaiului de pe Coșbuc – Regina Maria e o rușine pentru oamenii din București.
Și de data asta nu e vorba nici că pe 32 circulă încă cele mai jegoase, jupuite și ruginite tramvaie, nici că întreținerea liniilor nu s-a efectuat niciodată după modernizare, nici că legătura prin Piața Unirii e distrusă de aproape 40 de ani: e vorba doar că interesul public legitim e călcat în picioare.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
Iată un nou mic giratoriu orășenesc – și de data asta nu pot să zic că-i nepotrivit; îmblînzește interescția rahoveană dintre Spătarul Preda și Doina.
A apărut literalmente peste noapte – după ce ani de zile Primăria Capitalei s-a văicărit că orice lucrare se face greu, acum, înainte de alegeri, se lucrează de mama focului.
Serios, ne-am obișnuit să ne crucim doar de intervențiile urbane din sectoarele 3, 4 și 5: poduri, pasaje, borduri, garduri… nebuneală nu doar inutilă, ci și dăunătoare orașului.
Dar cînd vedem o porcărie dintr-asta apărînd și-n sectorul 1, într-una din cele mai frumoase zone!
  
E vorba de piața străzii Alexandru Constantinescu, dintre Cașin și Domenii; în locul discretului ronduleț a apărut un giratoriu lăbărțat: intrarea pe autostradă mai lipsește.
Un colț nenorocit de lucrări.
Octombrie 2023:
Aprilie 2024:
Mai 2024:
Va urma… nu-i așa?
Nedumerirea noastră de acum ceva vreme a primit deslușire odată cu vestea modificării traseului central al liniei 311. Nu mai întoarce la Piața Rosetti ci iese la „Inter”, se bagă mai apoi la Sala Palatului, de unde se-ntoarce pe străzile C. A. Rosetti, Maria Rosetti și Popa Petre pînă-n Moșilor, după care o ia pe traseul știut înapoi spre Titan.
Toată îmbîrligătura asta, însă, s-a transformat într-o veste formidabilă pentru cei care vor să iasă de la Scala direct spre Calderon și Vasile Lascăr; în sfîrșit au la dispoziție un autobuz care nu doar îi ajută… dar o face și într-o cadență mulțumitoare și de încredere.
Rezultatul după aproape o lună de exploatare e că oamenii folosesc deja transportul public pe aici; îi vezi în stații – probă mai bună nu este. Bravo!
Încet, dar – uite – sigur, tot mai multe străzi centrale primesc viață și legături, ceea ce e de lăudat.
Știți și voi: a fost o vreme în care chiar părea c-o să fie o soluție – doar că nu s-a întîmplat.
Sigur, sînt mulți bicicliști pe străzi. Sînt oameni care chiar se deplasează pe două roți – indiferent că-i vorba de biclă, trotinetă ori scuter – dar nu e o masă cetățenească.
Miile de curieri care-și cîștigă pîinea strecurîndu-se printre mașini, gonind cu comenzile noastre-n cîrcă, nu se pun; mai degrabă ne fac să asociem și mai tare bicicleta cu sărăcia.
Însumăm lipsa infrastructurii dinăuntrul Capitalei, chinul de a te simți tolerat în trafic, imposibilitatea de a ieși din periferie fără mașină. Pistele de biciclete-s făcute de unii care nu-s bicicliști, trotuarele și trecerile de pietoni de alții care nu merg niciodată pe jos, traseele transportului public de oameni care nu s-au suit vreodată-n tramvai… iar infrastructura rutieră de niște personaje care, atunci cînd circulă, se folosesc de girofar și de legitimația de serviciu.
Jinduim la „normalitate”, la „civilizație”, așa cum le vedem în alte orașe din lume; sunt, însă, lucruri care în aceeași măsura de a fi oferite de către administrație, sînt cu adevărat cerute și asumate de cetățean.
Nu zic că e vina societății, chiar dacă nici ei nu i se pare important nici transportul public, nici transportul alternativ. Vina, desigur, e a oricărei administrații, căci prin grijă și viziune publică se plănuiește și se construiește viitorul.
Estimp, bicicleta nu e o soluție, așa cum încă speram acum 10-15 ani. Capitala nu are un serviciu public prin care oamenii să folosească bicicleta. Serviciul particular „I’velo” – singurul rămas funcțional – continuă să nu acopere decît un segment central și a ajuns să fie foarte scump: poate prețul abonamentului anual de 250 de lei să fie corect pentru operator, dar pare foarte mare pentru cel care s-ar da cu bicla! Alternative din trecutul recent ca „Citylink” și „Aperider” n-au trecut de stadiul experimental.
Înjurăm Primăria pentru fitece șantier de utilități publice. De ce nu? Orice șanț, orice groapă, orice ocoliș ne chinuie, ne-ncurcă, ne dă viața peste cap.
Și nu-s puține, șantierele astea! Doar că noi le-nțelegem rostul; ne bucură cînd îs gata și – cel puțin o vreme – ni-i mai bine.
Doar că, firește, nu doar Primăria-i de vină pentru toate șantierele din București: alea mari, care-nchid trotuare, care gîtuie bulevarde, care deviază transportul…
Primăria, da, răspunde direct de șantierele termoficării. Campania de înlocuire a magistralelor învechite a început greu și s-a mișcat – pînă acum – greoi; aici, din păcate, adăugăm nenumăratele lucrări de intervenții, de remedieri ale avariilor. Impresia generală e de peticeală; cu atît mai mult încît foarte rar se repară cumsecade trotuarele și străzile nenorocite.
La fel de multe – și cel puțin la fel de greu de ocolit – sînt șantierele companiei de apă. Spre deosebire de cele de mai sus, aici lucrările publice sînt… private; „Apa Nova” e o corporație, cu buget de presă, cu sponsorizări, acțiuni de relații cu publicul și… și nu prea-ți vine să sancționezi civic lentoarea cu care se lucrează și nesimțirea cu care se ocupă degeaba cu lunile benzi întregi de bulevard!
Cine mai lucrează? Păi, care-s restul utilităților? Gazul și electricitatea.
La gaze, ce să zici? Nu avem șantiere mari în Capitală; nu sînt – poate n-o fi nevoie, habar n-am – mari investiții, mari înlocuiri; ici-colea se mai intervine iute în caz de Doamne-ferește.
La electricitate e posibil să le mai încurcăm; nu orice cablu pentru care se sparge asfaltul e „de curent”; poate să fie de iluminat public, poate să fie de-al semafoarelor. Putem zice, fără să nedreptățim pe nimeni, că nici una din lucrările de genul ăsta nu e coordonată mulțumitor; șantierele trenează, se închid cu mare întîrziere și fără vreo grijă pentru aducerea locurilor afectate la starea de dinainte.
Un mare avînt a căpătat din nou proiectul „Netcity” prin care se trec în subteran nenorocitele de cabluri agățate-n stîlpi. Lucrările sînt subcontractate de Primăria Generală și se fac la mare repezeală – fiind vorba de săpături superficiale – și rezultă trotuare peticite cumplit, cu nesimțire.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii