despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Demult, pe vreme ca asta de toamnă, mă suiam pe bicicletă și plecam pe-aici prin pădure. Veneam acasă cu plasa plină de ciuperci – era vremea ghebelor, a celor de bălegar, poate și a cîtorva hribi întîrziați.
A rămas Soarele care mereu arde – pieziș – privirea, și cîteva pîlcuri nebăgate-n seamă. Autostrada – încă nepracticabilă – este viitoarea Centură ilfoveană.
De-abia în 1989 se termina Centura Capitalei noastre, odată cu construirea bucății lipsă din nord-vest – dintre Dragomirești și Chitila.
Dar chiar și „terminatul” ăsta nu prea era adevărat, căci între Chitila și Mogoșoaia drumul nu exista direct, ci ocolea prin localitățile astea – și a mai durat aproape două decenii să se construiască; astea-s chițibușuri. Infrastructura rutieră nu fusese niciodată vreo prioritate în comunismul nostru. Despre tronsonul menționat în articol șoferul bucureștean ține, desigur, minte că a fost cel mai prost făcut. Odată cu începerea traficului serios de după Revoluție, betonul s-a măcinat și s-au căscat gropi între plăci; ce mai – se circula cumplit. Călătoria cu autobuzul 150, care mergea pe Centură între Autostrada București-Pitești și Chitila, era o aventură! Ce mai e Centura azi? Avem un segment lărgit între Militari și Colentina, cu niscai pasaje chiar, dar și cu o droaie de giratorii; în rest, a rămas o șosea județeană săracă, cu intersecții la nivel chinuite și periculoase la care adăugăm miile de accesuri în curțile firmelor riverane. În continuare legătura Bucureștiului spre Cernica este închisă – se face un deceniu de cînd trebuie ocolit prin Pantelimon! Cît despre transportul public, în afara segmentului tradițional dintre Străulești și Otopeni, nu mai circulă nimic pe șoseaua asta. Puținele legături inelare ilfovene se realizează în exteriorul sau interiorul Centurii, pe unde – de fapt – sînt și localitățile. Acum 50 de ani, odată cu construcția șoselei, se vorbea și despre trenuri suburbane pe linia ferată care o dublează; că nu s-a realizat atunci, nu e de mirare; că nu s-a mai realizat nici apoi… la fel. Planuri în lucru? – pentru autostrada care va înconjura întreaga zonă periurbană în viitor și – tîrîș-grăpiș – eterna lărgire a toată Centurii la patru benzi.
listă de articole selecționate despre infrastructură – aici
V-am mai zis de strada Petru Rareș; dintr-o legătură industrială dintre Basarab și Cuza s-a transformat total: un corso rezidențial, cu magazine și vitrine, deja cu viața și ritmul lui.
Dacă ne aducem aminte să căutăm o vedere aeriană a locurilor – de dinainte de masiva prefacere, care acum un deceniu nici nu începuse – ne pare uluitoare întinderea clădirilor și terenurilor pe care – între Războaie – s-au pornit afaceri. Garaje și service pentru automobile; depozite de băuturi; mici făbricuțe. Dar să nu ne mirăm: zona adiacentă șoselei Basarab de atunci, începînd de la Piața Victoriei, nu era altfel!
Spațiile – cu timpul nepotrivite activităților industriale – s-au „risipit” după Revoluție; zona a continuat să fie căutată, pînă deunăzi, de cei interesați să cumpere manuale, culegeri și – în general – orice fel de cărți la preț mai avatajos, de depozit. Dar acum? Vedeți: chiar dacă nu e un canion rezidențial chinuit, complexurile se întind pe aproape toată lungimea străzii, mai ales cum intri dinspre Grivița. Doar un imobil pustiit ce-a mai rămas, stingher printre matahale.
Uite că n-am stat să văd dacă inițiativa de a folosi pe plăcuțele stradale literele obișnuite ale indicatoarelor rutiere propriu-zise se-ntîmplă doar în Sectorul 1. Mi se pare o alegere potrivită.
citiți și: Istoria modelelor de plăcuțe stradale • o colecție de mici plăcuțe cu numere • o colecție de tablițe și inscripții
Nimic de zis: una din cele mai bune și folositoare noi legături ale Capitalei noastre! Direct, fără chin, bucureșteanul ajunge din Olteniței pînă-n Titan, peste unul din noile poduri peste Dîmbovița. Ce să mai zici, are și-un autobuz care leagă Berceniul de Pipera. Totul, pînă te mîncă curiozitatea să și circuli pe aici, pe bulevardul ce poartă numele doctorului Hațieganu. Văleu! Realizarea arterei – cu care se fălește Primăria Sectorului 3 – e cumplită. Asfaltul este lăsat, bordurile înfundate, trotuarele și pistele de biciclete fugite, stîlpii aplecați în toate părțile. Te îngrozești cum asemenea entități administrative rasolesc și batjcoresc orice lucrare de infrastructură; și te gîndești – pe bună dreptate – cîtă încredere mai poți avea în podurile și pasajele construite de aceleași primării de sector!
Listă de articole selecționate despre infrastructură – aici. De ceva vreme, troleul 70 a fost prelungit de la Vasile Pârvan pînă la Medicină. Foarte bine; dar… hai să ne uităm la harta traseului.
La ce folos ditai bucla pe care-o face pe Carol Davila ca să revină spre Eroilor, dacă nici un călător nu poate lua troleul de pe Carol Davila, întrucît nu e stație? Alt caz recent: autobuzul 182, care – spre Gară – merge mai rapid, pe strada Maltopol.
Și iar: la ce folos, dacă pe-aici n-are nici o stație? Sau schimbarea traseului lui 105, care-ntoarce pe Cuza.
Iar: nici o stație; de la Titulescu pînă la Gară nu oprește nicăieri, nu folosește nimănui. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici N-am mai vorbit de multișor de felu-n care noi – oamenii care viețuim împreună – ne vedem unii pe alții. Ce să se fi schimbat? Nimic; sîntem la fel: cum dăm de o țîră de bine, cum uităm și de unde ne-am ridicat, și că nu toată lumea poate să se ridice. Nu vrem, nu putem, nu știm să pricepem că viețuirea noastră cît mai bună însemnează să fie cît mai bine pentru cît mai mulți dintre noi. Și – la fel – nu pricepem că, de multe ori, mai binele de care celălalt are nevoie se contrazice cu mai binele nostru. De fiecare dată cînd aflu de vreo îmbunătățire a infrastructurii periurbane prin care ilfoveanul și bucureșteanul ajung să fie mai aproape, sînt mîhnit de „s-au mutat acolo, acum să rabde”… „de ce să le facem ălora”… „nu ne plătesc impozite, de ce să beneficieze”… care, nespus, ascund „mie mi-e bine aici, ia nu mai veni și tu să-mi iei din binele ăsta”. Doar că… sîntem împreună; nu scoți Bucureștiul din Ilfov, nu iei Ilfovul fără București.
Mizerabilă, după două decenii de la modernizarea liniei de tramvai 32 ce unește Rahova de Centru – una din axele principale de transport ale Capitalei! – atitudinea tolerată de a lăsa traficul auto pe șine între Chirigiu și Piața Unirii. Da; de acord – aglomerație… chin pentru șoferi… toate argumentele șubrede care ne-au otrăvit viața în orașul ăsta. Înțelegem! E-n regulă: știm că nu e loc, așa că oricine poate depăși pe linia tramvaiului… doar să nu o blocheze; să nu meargă, să nu stea în fața tramvaiului. Dar situația cetățeanului de bună credință care ar putea străbate la orice oră de vîrf acest tronson în doar șase-șapte minute cu transportul public? Cîtă ușurință ar fi pentru cei care folosesc și 32, și 23, și 7, și 47, și 117: fără nici un timp pierdut. Au trecut 20 de ani; ani în care – chiar dacă nu prea vă vine a crede – noi, ca oraș, am crescut, ne-am mai deșteptat, ne-am mai umanizat. Dar nimeni din Administrația acestui oraș nu s-a ridicat vreodată din spatele biroului sau de pe bancheta mașinii de serviciu ca să zică măcar că situația tramvaiului de pe Coșbuc – Regina Maria e o rușine pentru oamenii din București. Și de data asta nu e vorba nici că pe 32 circulă încă cele mai jegoase, jupuite și ruginite tramvaie, nici că întreținerea liniilor nu s-a efectuat niciodată după modernizare, nici că legătura prin Piața Unirii e distrusă de aproape 40 de ani: e vorba doar că interesul public legitim e călcat în picioare. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici Iată un nou mic giratoriu orășenesc – și de data asta nu pot să zic că-i nepotrivit; îmblînzește interescția rahoveană dintre Spătarul Preda și Doina. A apărut literalmente peste noapte – după ce ani de zile Primăria Capitalei s-a văicărit că orice lucrare se face greu, acum, înainte de alegeri, se lucrează de mama focului.
Serios, ne-am obișnuit să ne crucim doar de intervențiile urbane din sectoarele 3, 4 și 5: poduri, pasaje, borduri, garduri… nebuneală nu doar inutilă, ci și dăunătoare orașului. Dar cînd vedem o porcărie dintr-asta apărînd și-n sectorul 1, într-una din cele mai frumoase zone!
E vorba de piața străzii Alexandru Constantinescu, dintre Cașin și Domenii; în locul discretului ronduleț a apărut un giratoriu lăbărțat: intrarea pe autostradă mai lipsește. |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2024 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii