Bruma dimineţii acoperise casele. Soarele îşi lua avînt şi încerca să încălzească mîţele care nu se-nvîrtiseră de un horn mai cald. În Ferentari lumea se ducea la piaţă – unde găini, raţe şi curci zgribulite aşteptau să fie cumpărate. Vînzătorii erau şi ei zgribuliţi, dar se mai înzdrăveneau cu cîte-o duşcă de ceva tare.

Era frig; cafeaua la un leu nu prea ajuta, şi nici ţigările. Mi-am început sîmbăta chibiţînd pe lîngă doi meşteri care se chinuiau să dea bascula afară şi să schimbe bucşile.

Treaba asta s-a terminat cu bine înainte de prînz, cînd m-am tras acasă să-mi încălzesc oasele – aşa că n-am fost să-l văd pe Beligan aniversîndu-şi cei 95 de ani; dar mi-am scos pîrleala în ceas de seară, cînd, la un drum cu căscatul gurii la bîlciul colorat de Crăciun de la Universitate, am trecut să cumpăr albumul „Ioniţă Tunsu” şi să-i iau autograful lui Puiu Manu.

Puiu Manu are „doar” 85 de ani. Desenează aşa cum joacă Beligan.