scris de Mini-Economicus

Motto – Cin’a luat cârciuma din drum, ăla chiar c-a fost nebun!

Vorba „limbajului de lemn” şi a clipurilor existente pe YouTube – Calea Moşilor, arteră veche şi de tradiţie păstrează farmecul de altă dată, într-o formă nouă, cerută de anii 78 – 84 când a fost construită şi „dată în funcţiune” finalmente! Ce s-a ales dup’ aia… Mutu ştie.

Ce ne facem însă atunci când constatăm că timpul nu stă pe loc (deşi am vrea) şi ne trezim pe artera seculară… cu „glanda uscată” şi eventual şi cu „neşte pretenari” autoinvitaţi „la băute”?

Până şi celebrul Cizmar a socotit cu cale să accepte la parterul blocurilor noi Berării-Braserii… iar azi, dacă te plimbi de la un cap la altul al Căii Moşilor, n-ai nicio şansă să bei o bere, întrucât capitalismul victorios… Mi-A CASTRAT TREABA, BA MI-A TĂIAT ŞI VREJUL!!

Plăcându-mi şcoala „ca la câine lanţul”, dar fiind un breaz absolvent de etilism, specializarea BRRC, îmi aduc cu drag aminte de „sălile de curs” înşiruite pe noua şi strălucitoarea Cale, unde am frecventat la zi, uneori cu meditaţii la Seral, tot ce era de absolvit… pardon, de ABSORBIT!

Inainte de a o lua metodic cu istoria locului (Creştineşte, cum s-ar zice!) trebuie sa spun că oricum ai da-o, pe o cale de o asemenea lungime şi importanţă, este o pură RUŞINE să nu ai unde sta pentru o BRRC… mai mizer chiar, nici măcar pentru o cafea?? Trădare!? Nu… RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE!

Aşadar, facem un încurs în timp, în anul (să zicem 1977-78) şi enumerăm ca la şcoala primară… că doar acolo eram disperat să nu încurc „sălile de clasa”.

1 – Dau să intru pe Calea Moşilor, dinspre intersecţia cea mare cu Bulevardul Repu(b)licii, Strada Mântuleasa şi Latină şi ce văz că răsare!? Colea, pe colţul cu Mântuleasa, lângă un ceas înalt şi verde, o BERARIE LA BAZĂ(!) având şi o tentativă de „împinge tava” precum şi faimoasele merdenele antediluviene!

O bombă nespălată de pe vremea lui Noe, dar plasată strategic pentru consumatorii avizi de… a număra tramvaiele şi troleele, între două HALBERE!

Jalnică oricum locanta, găzduieşte acum un spaţiu de birouri, vag asociat cu o societate de petrol si gaze… naturale! RIP!

2 – Evoluăm în paşi de dans de seară, întrucât schimbăm registrul bahic… taman vis-a-vis, pe celălalt colţ al străzii Mântuleasa cu deschidere către Moșilor şi ne scuturăm „ţinuta” căci intram la Crama Mioriţa, vorba lui Topârceanu… „lung prilej de vorbe si de ipoteze”! Local cu ştaif la vremea aceea, nu prea intra oricine, iar preţurile erau foarte mari; se bea, în genere, bere poloneză ori bulgăreasca, mai rar Radeberger, în special cognac Mioriţa, Triumf şi Murfatlar! Crama la anii aceea mi se parea o frumuseţe, mă simteam important şi mai ales… nu aveam absenţe! Acum, acolo e o Bancă… ca’numai d’astea nu erau prin zonă! RIP cu durere!

3 – Cum călătorului îi şade bine cu drumul, iar beţivului cu gardurile, trecui şi eu drumul – după principiul „brâul pe opt” – şapte paşi laterali (dreapta-stanga), unul înainte, în diagonală exact lânga Cinema Mioriţa (pare a fi real că blestemul mioriţei ne urmăreşte) şi chiar lângă el se afla un BIRT (vorba lui Tănase adaptată: au venit-au liberalii ş‘au luat pielea de pe noi… adu’ Doamne ţărăniştii, să ne dea… Birtu’ napoi) Mic, înghesuit, la varice, vindea BRRC (!!) cafea (aoleu, mamă) şi nişte mulaje ce păreau a fi din spumă poliuretanică, de fapt însa erau pateuri…

N-a existat film văzut acolo, (încă de când intrasem în fibrilaţii că se demolează) după care să nu intru „să semnez condica” şi să plec… „cocă”.

Ad ultimum, celebrul BIRT a ajuns la un moment-dat lăptărie… ironia sorţii! RIP!

4 – Pe cuvântul meu de pionier expirat, dacă până la vârsta actuală, a senectuţii, am văzut om mai ambiţios decât beţivul care „mai are loc de ceva”! Aşa si eu în vremurile apuse (dar care lumineaza mirific), mai trecui o data strada (tot in diagonala şi tot rugându-mă la Doamne-Doamne să nu mă facă 21 sau 66 coală de hârtie… să mă bage IML-ul la taică-meu pe sub uşă)… către Braseria-Berăria-Patiseria aflată strategic, exact pe colţul cu „Liceul Industrial George Coşbuc”, chiar primul colţ cum se iesea prin spate, printre viluţe, pe Calea Moşilor.

Local mare, bine împărţit (cu socoteală) fiecare specializare cu „amfiteatrul” ei! Culmea este că pe lângă BRRC (dahhhhh), pateurile erau excelente, cu o menţiune specială pentru merdenele, iar mâncarea puţină de la sectiunea Braserie, era exact ce trebuia, caldă, condimentată şi fără sos excedentar! Se putea bea acolo Ad libitum până seara la 22.00, fără să te deranjeze Miliţia… că deh, eram cam minori! Şi asta a cedat „nervos”… imediat dupa’ 90. RIP cu durere!

5 – Pasiunea subsemnatului etilist (pardon, elitist) pentru Şah nu este un secret pentru nimeni, originea ei însă cred că se afla pe diagonala pe care merge doar nebunul: forţând un pic termenii, iar trecui Calea Moșilor în felul acesta, dar doar ca sa „ling vitrinele” noului Restaurant Odobeşti… unde „Mareşalul” de la intrare era un adevarat Cerberus, nu trecea nici musca… aşa că am continuat cu igienizarea vitrinelor până am împlinit opt’şpe primăveri 🙂

Ironia sortii i-am putea spune, este că prin 1997, printr-o voinţă celestă am avut ocazia să intru, pipăi, simt, miros… Crama Odobeşti pe care nu o deranjase nimeni la demolarea restaurantului(!!!), iar în acel moment era vecină DE UŞĂ cu un depozit de cărţi… unde „dădeam eu cu sapa”, în vremea aceea… Până şi şerveţelele, scrumierele şi barul erau intacte!! Restaurantul a mai trăit o perioadă… iar acum cred că este ori Supermarket, ori Bancă, adică… mare lipsă în zonă!? RIP, RIP, RIP!

O tempora, o mores! Hai că pentru stimabila audienţă continui „tura nebunului” de-a dreptul pe trecerea de pietoni dintre colţul cu actualul Pizza Hut şi… paradisul culinar aflat pe colțul spre Eminescu! Ohhhh, aici e de lucru, ca şi pe partea cea mai „împănată” a Căii Moșilor spre OBOR, pe ambele părţi!!

6 – Voicus Gestionarus/Patronus Imperator!

Nu m-a preocupat Istoria Romei până în momentul în care nu am „vizualizat” un Imperiu adevărat, la lucru: „castrele” numite, în ordinea numerelor de pe tricou: Bufet (devenit Gospodina apoi Dulciuri) drept pe colţul cu Moşilor, unde acum se află o casa de schimb valutar, Pizza pe coltul cu Strada Argeş, prima pe CM dupa intersectia cu Eminescu, unde azi dăinuie o farmacie (tristă soartă) apoi, întorcându-ne pe latura dinspre Eminescu găseam, în ordine: Braserie, Restaurantul Hunedoara şi un Bar… mai bar – așa după cum arătau în anii aceia, în toată splendoarea lor bahico-culinară, posesiunile omului încununat cu lauri, erau strașnic apărate de „cuceririli iepocii de aur”!

Dacă ar fi să vorbesc, despre toate cele menţionate mai sus…. aş începe de la stânga la dreapta cu Pizzeria. La vremea aceea, adică ’79-89, cred că erau doar patru Pizzerii mari şi late in Bucureşti: aceasta, „Bella Italia” (porecla) mai sus pe Moşilor pe colţul cu Făinari, Rosetti chiar în Piaţă, vis-a-vis de „Peştera”, Cotroceni lângă Cinema-ul cu acelaşi nume! Este posibil ca mai târziu să se fi deschis una pe Titulescu şi una la Lujerului… înca neconfirmate?

In această pizzerie am absolvit opt clase, liceul cu brio şi… brioşe, precum şi ceva din armată… în timpul liber!

Nici acum nu ştiu cum în 1986 (an turbat economic), „Impăratul” reuşea să mai faca pizza cu salam de iarnă, măsline, brânză topită şi să ne delecteze la desert cu un Pepsi şi o amandină! Incurcate sunt căile Domnului!

Important de spus că, în micul local de colţ străluceau celebrele globuri „disco” şi muzica aşijderea, până peste ora oficială a închiderii… Era pur şi simplu o oază de capitalism pe o Cale a Moșilor rămasă fără becuri stradale, de „delicatesele” amintite nici nu mai zic… că-mi creşte tensiunea şi acum !!

După părerea mea şi nu numai, era cea mai bună pizzerie din Bucureşti, din toate punctele de vedere!! RIP, RIP, RIP… cu o mare coroană funerară de la mandea!

7 – Gospodina, am localizat-o mai sus, a avut şi ea perioada ei scurtă, până prin ’81 cred, după care s-a numit Bufet, denumire de altfel vizibilă şi în clipurile de arhivă! Ca la balamuc… băutură n-avea, în schimb făceau o salată boeuf şi nişte pârjoale moldoveneşti ÎNGEREŞTI! Când s-a împuţit rău treaba… făceau ochiuri cu spanac şi cu o felie de şuncă prăjită din conservă, pentru numai 7 Lei… Marfa de Bragulia 🙂

8 – Mergem mai departe urmărind linia colţului Calea Moşilor cu Eminescu şi dăm de Braserie – fără mari pretenţii, întotdeauna am avut impresia că era „de umplutură” doar ca să ţină spaţiul… bere expirată, pateuri aduse din „spaţiul cosmic”, locul nejustificat de mare, etc.. vă puteţi face o idee… Clientela?… „clasa muncitoare merge în paradis”. Un simplu RIP, atâta merită…

9 –  In continuarea Braseriei, (ba chiar am impresia că spațiul se putea comasa, pentru nunţi, botezuri, tăierea moțului și… incinerări cu dar) se afla muuult mai spălatul Restaurant.  Era un fel de premieră în Comerţul Socialist de Stat – ceea ce numim azi un „combo”… un împinge tava de bună calitate, combinat cu o sală mică unde puteai comanda… cam tot aia, dacă nu erai d’al casei!! Întotdeauna mâncarea era cu carne, excelent preparată, iar ciorba de burta și BRRC curgeau în valuri, „ajutate” și de terasa încăpătoare, aflată cam pe toată lungimea străzii Mihai Eminescu, de la Bufetul pomenit până la prima casa pe Eminescu, ce era de fapt o Croitorie. De zece ori RIP și două Acatiste de pomenire!!

10 – Barul era situat pe Eminescu, puţin retras de la stradă, aproape gard în gard cu Ambasada Indiei de azi! Cel din urma in şirul stabilimentelor de pierzanie… şi cel care a mierlit-o primul, culmea: din lipsă de… „lichid”… nu îmi pot explica de ce? – dar am suferit rău!! Am citit în „Arici Pogonici„ că Imperiile se nasc şi mor! Aşa o fi? Parcă Iorga avea ceva pe tema asta… că să mă dau și eu ‘telectual :)) Oricum RIP și ăsta!

11 – Întoarcem căruța înapoi pe Calea Moşilor, pe aceiași parte – stânga -, cea cu Pizza Voicus Imperator și mergem pana la intersecţia cu Făinari. In afara de faptul că pe acel colţ se afla o (altă) Pizzerie (pârâtă, ce n-a făcut în viaţa ei vreo pizza), dar cu niste ospătăriţe o splendoare… nu-mi pot aduce aminte sub nicio forma, cum se numea restaurantul ce avea ca anexa Pizzeria! Moşilor, oare? După fușereala din ’90, s-au numit o perioadă „Bella Italia”. Cine ştie, este bine venit! Restaurantul în sine era o pierdere de timp, mare şi gol, acolo am gustat, pentru prima oara, celebrii creveţi vietnamezi BEN-GHE şi ciorba din umbre de… perişoare! BRRC , apă spălată, doar cu mâncare! Bine că ați dispărut pentru că simțeam că fac urticarie… hai de la mine 1/2 RIP!

12 – Să fim însă optimişti si să trecem strada (nu în diagonala) ci direct pe trecerea de pietoni, în „gura” străzii Cenuşeresei. Acolo, în vremurile în care consumam vitamine și nu Voltaren, era pe tot colţul un mare Lacto-Bar cu (raritate) Laborator propriu, care făcea toate bunătățile, de la amandine la sarmale și avea din belșug, de la lapte-batut la BRRC!! Se stătea atât jos cât și la varice, se fuma, bea, întotdeauna era o atmosferă excelentă! Prin 1983-84 aveau și țigări bulgărești și chinezești… după care, fără nicio explicație, a rămas doar sub numele de Dulciuri-Cofetărie, ulterior preluată ca Melba… actualmente „Tata si Fiul”!?

Nu voi înţelege niciodată asocierea dintre Lapte şi Bar decât în contextul în care „alimentația științifică” trebuia însoțită, musai, de o „purgație” la fel de riguroasă… Mă rog: de la mandea 8 RIP și un Acatist pentru fostul Lacto-Bar!!

13 – Hai că am ajuns și în acest punct și ne apropiem cu pași grăbiți către „Perla Coroanei” Căii Moșilor și anume celebra, gigantica și excelenta Patiserie-Berărie Obor, ce ocupa practic tot parterul în semicerc al marii deschideri, pe partea stângă. Începea practic la Loto-Prono și se sfîrşea aproape de IDEB – mai exagerez și eu pentru efectul artistic 🙂

Acolo s-ar fi putut preda studentilor de la ASE şi elevilor de la Economic „Rolul şi exploatarea eficientă a VADULUI COMERCIAL”! Nu cred să mai fi văzut aşa ceva în viaţa mea, pui orice la vânzare şi… îţi sar banii în buzunare (lirică de cartier); acum fără glumă, cel puţin în perioada de până în 1985, era acolo ca în Bazar la Istanbul, atât ca bunătăţi cât şi ca aglomeraţie! Nu pot să fac o listă exhaustivă a „bijourilor patisereşti-cofetăreşti” ce te îmbiau – mereu calde şi aromate – pentru că mi-ar mai trebui vreo două săptămâni şi veun milion de neuroni în plus… Cert este că, pe lângă toate astea, grădina „de BRRC” era direct aprovizionată din depozitul localului, printr-un sistem de furtunuri racordate la butoaiele de aluminiu RAHOVA, venite la intervale regulate (cu camioanele) direct din tancurile de producţie… după cum se spovedeau obişnuiţii locului! Adevăr ori minciună, a fost un Paradis, până prin 2000, când acţionarii turci s-au despărţit, spatiul s-a spart în cinci, BRRC nu prea mai e, iar Pizza e (dacă mai e) o copie  a celei originale! 25 RIP + 5 Coroane şi în fiecare an la Parastas cu mine!

Concluzia este mult prea evidentă, pe nici 2,5 km cât măsura Calea Moşilor nouă, existau cam 13-14 stabilimente DE BUN SIMŢ INTR-UN ORAŞ CIVILIZAT, UNDE SĂ TE POTI INTÂLNI ŞI DISCUTA CU CINEVA!

… iar astăzi, IOC/CANCI… cum ar spune Dicţionarul Academiei!

Chiar dacă am amplificat cubul la puterea a treia, l-am integrat in cerc şi i-am scăzut derivata, am pus şi ecuaţia lui Riemann… tot se cheama ca era un POPAS undeva la 2-300 metri liniari… deşi mie, după Gheba, îmi ies 165. Acu’ treacă-meargă, că după o BRRC nu-i mai numără nici drak!

Da acu’ vorba e… ce facem fraţilor, că nu văz nimic la orizont?

Cu nespusă pasiune şi arzătoare sete, al Dvs, Mini-economicus.