despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (505)

De-abia în 1989 se termina Centura Capitalei noastre, odată cu construirea bucății lipsă din nord-vest – dintre Dragomirești și Chitila.

Dar chiar și „terminatul” ăsta nu prea era adevărat, căci între Chitila și Mogoșoaia drumul nu exista direct, ci ocolea prin localitățile astea – și a mai durat aproape două decenii să se construiască; astea-s chițibușuri. Infrastructura rutieră nu fusese niciodată vreo prioritate în comunismul nostru.

Despre tronsonul menționat în articol șoferul bucureștean ține, desigur, minte că a fost cel mai prost făcut. Odată cu începerea traficului serios de după Revoluție, betonul s-a măcinat și s-au căscat gropi între plăci; ce mai – se circula cumplit. Călătoria cu autobuzul 150, care mergea pe Centură între Autostrada București-Pitești și Chitila, era o aventură!

Ce mai e Centura azi?

Avem un segment lărgit între Militari și Colentina, cu niscai pasaje chiar, dar și cu o droaie de giratorii; în rest, a rămas o șosea județeană săracă, cu intersecții la nivel chinuite și periculoase la care adăugăm miile de accesuri în curțile firmelor riverane.

În continuare legătura Bucureștiului spre Cernica este închisă – se face un deceniu de cînd trebuie ocolit prin Pantelimon!

Cît despre transportul public, în afara segmentului tradițional dintre Străulești și Otopeni, nu mai circulă nimic pe șoseaua asta. Puținele legături inelare ilfovene se realizează în exteriorul sau interiorul Centurii, pe unde – de fapt – sînt și localitățile. Acum 50 de ani, odată cu construcția șoselei, se vorbea și despre trenuri suburbane pe linia ferată care o dublează; că nu s-a realizat atunci, nu e de mirare; că nu s-a mai realizat nici apoi… la fel.

Planuri în lucru? – pentru autostrada care va înconjura întreaga zonă periurbană în viitor și – tîrîș-grăpiș – eterna lărgire a toată Centurii la patru benzi.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

Civilizaţie publică (LXXXVIII) – geamuri… mari

de Ando și HM

… după ce am colecționat marchize și ferestre vechi, ne uităm azi la clădirile cu ferestre mari, foarte mari – unele ciudat de mari. Ce-or ascunde? Vreun salon, vreun atelier spațios de artă? Nu știm.

Am plecat de la clădirea de pe colţul străzilor Precupeţii Vechi şi Monumentului.

În Floreasca, casa dispărută de pe Aviator Paul Urechescu.

Cunoscuta casă Costa-Foru de la Mitropolie.

Zefirului.

George Enescu cu Intrarea Amzei.

Vasile Alecsandri.

Polonă.

Intrarea Blaj, din G-ral Constantin Coandă.

Dimitrie Onciul.

Marin Serghiescu.

Iată și un geam care nu e mare în sine – doar că, atunci cînd luăm în seamă întreaga clădire, strada, felu-n care e la nivelul trecătorului, zicem că… e destul de mare. E pe strada Maltopol; și casa are o poveste pe calcan.

Ne place cum frumusețea asta de colț – Vulcănescu cu Aman – are toate geamurile mari!

Deși ne-ați putea trage de mînecă – fiindcă mai degrabă e un balcon închis – nu ne lasă inima să trecem peste soluția asta așa de reușită din Cotroceni, de lîngă scuarul cu benzinăria de pe Carol Davila.

Un bloc pe Aurel Vlaicu – ați zice că-i casa scărilor, nu?

  

Nu, aceea-i după colț:

Și cîteva case ale scărilor veritabile. Pe Luca Stroici și Radu Calomfirescu.

 

Iată-ne pe Arthur Verona, la fosta ambasada a Elveției.

 

Ne îndreptăm spre clădiri utilitare, admirînd pentru început încă o casă a scărilor – cea a fostului Palat al Monopolurilor de pe Calea Victoriei.

Și ajungem la Centrala telefonică Dacia.

La clădirea de lîngă Biserica Armenească.

Centrala Grozăvești, o frumusețe în cărămidă.

Clădirea AGIR, care mereu ne face cu ochiurile geamurilor.

Iată și un spațiu comercial vitrat de zile mari. N-am deslușit destinația inițială a clădirii. E pe Grivița.

Garaje: Dr. Sergiu și Aviatorilor

Firească nevoia de lumină, atunci cînd ai săli de cursuri. Iată-ne la Medicină.

Sau la clădirile „atelierelor” uniunii artiștilor plastici, de lîngă Televiziune.

Arhitectura zilelor noastre înseamnă multă sticlă-oglindă. Iată o clădire de pe strada Leonida.

O soluție care-mi place, pe Ioan Cantacuzino.

La un pas, pe colț cu Emanoil Porumbaru.

Pe Magatti, un colț… holbat.

O înălțare interesantă căreia i-am găsit acuma locul; am uitat unde-am văzut-o.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

din presa vremii (122)

Că – cel puțin dacă ne uităm la calendar – vine toamna, știm. Și mai știm că-nseamnă vremea bogăției, a mersului la piață, a cumpărăturilor.

Din iulie 1968, despre extinderea rețelei piețelor bucureștene.

 

Cu tot c-o hartă.

surse: Digiteca Arcanum 

Calea Moşilor castrată de BRRC (adică: BeRe ReCe)

scris de Mini-Economicus

Motto – Cin’a luat cârciuma din drum, ăla chiar c-a fost nebun!

Vorba „limbajului de lemn” şi a clipurilor existente pe YouTube – Calea Moşilor, arteră veche şi de tradiţie păstrează farmecul de altă dată, într-o formă nouă, cerută de anii 78 – 84 când a fost construită şi „dată în funcţiune” finalmente! Ce s-a ales dup’ aia… Mutu ştie.

Ce ne facem însă atunci când constatăm că timpul nu stă pe loc (deşi am vrea) şi ne trezim pe artera seculară… cu „glanda uscată” şi eventual şi cu „neşte pretenari” autoinvitaţi „la băute”?

Până şi celebrul Cizmar a socotit cu cale să accepte la parterul blocurilor noi Berării-Braserii… iar azi, dacă te plimbi de la un cap la altul al Căii Moşilor, n-ai nicio şansă să bei o bere, întrucât capitalismul victorios… Mi-A CASTRAT TREABA, BA MI-A TĂIAT ŞI VREJUL!!

Plăcându-mi şcoala „ca la câine lanţul”, dar fiind un breaz absolvent de etilism, specializarea BRRC, îmi aduc cu drag aminte de „sălile de curs” înşiruite pe noua şi strălucitoarea Cale, unde am frecventat la zi, uneori cu meditaţii la Seral, tot ce era de absolvit… pardon, de ABSORBIT!

Inainte de a o lua metodic cu istoria locului (Creştineşte, cum s-ar zice!) trebuie sa spun că oricum ai da-o, pe o cale de o asemenea lungime şi importanţă, este o pură RUŞINE să nu ai unde sta pentru o BRRC… mai mizer chiar, nici măcar pentru o cafea?? Trădare!? Nu… RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE!

Aşadar, facem un încurs în timp, în anul (să zicem 1977-78) şi enumerăm ca la şcoala primară… că doar acolo eram disperat să nu încurc „sălile de clasa”.

1 – Dau să intru pe Calea Moşilor, dinspre intersecţia cea mare cu Bulevardul Repu(b)licii, Strada Mântuleasa şi Latină şi ce văz că răsare!? Colea, pe colţul cu Mântuleasa, lângă un ceas înalt şi verde, o BERARIE LA BAZĂ(!) având şi o tentativă de „împinge tava” precum şi faimoasele merdenele antediluviene!

O bombă nespălată de pe vremea lui Noe, dar plasată strategic pentru consumatorii avizi de… a număra tramvaiele şi troleele, între două HALBERE!

Jalnică oricum locanta, găzduieşte acum un spaţiu de birouri, vag asociat cu o societate de petrol si gaze… naturale! RIP!

2 – Evoluăm în paşi de dans de seară, întrucât schimbăm registrul bahic… taman vis-a-vis, pe celălalt colţ al străzii Mântuleasa cu deschidere către Moșilor şi ne scuturăm „ţinuta” căci intram la Crama Mioriţa, vorba lui Topârceanu… „lung prilej de vorbe si de ipoteze”! Local cu ştaif la vremea aceea, nu prea intra oricine, iar preţurile erau foarte mari; se bea, în genere, bere poloneză ori bulgăreasca, mai rar Radeberger, în special cognac Mioriţa, Triumf şi Murfatlar! Crama la anii aceea mi se parea o frumuseţe, mă simteam important şi mai ales… nu aveam absenţe! Acum, acolo e o Bancă… ca’numai d’astea nu erau prin zonă! RIP cu durere!

3 – Cum călătorului îi şade bine cu drumul, iar beţivului cu gardurile, trecui şi eu drumul – după principiul „brâul pe opt” – şapte paşi laterali (dreapta-stanga), unul înainte, în diagonală exact lânga Cinema Mioriţa (pare a fi real că blestemul mioriţei ne urmăreşte) şi chiar lângă el se afla un BIRT (vorba lui Tănase adaptată: au venit-au liberalii ş‘au luat pielea de pe noi… adu’ Doamne ţărăniştii, să ne dea… Birtu’ napoi) Mic, înghesuit, la varice, vindea BRRC (!!) cafea (aoleu, mamă) şi nişte mulaje ce păreau a fi din spumă poliuretanică, de fapt însa erau pateuri…

N-a existat film văzut acolo, (încă de când intrasem în fibrilaţii că se demolează) după care să nu intru „să semnez condica” şi să plec… „cocă”.

Ad ultimum, celebrul BIRT a ajuns la un moment-dat lăptărie… ironia sorţii! RIP!

4 – Pe cuvântul meu de pionier expirat, dacă până la vârsta actuală, a senectuţii, am văzut om mai ambiţios decât beţivul care „mai are loc de ceva”! Aşa si eu în vremurile apuse (dar care lumineaza mirific), mai trecui o data strada (tot in diagonala şi tot rugându-mă la Doamne-Doamne să nu mă facă 21 sau 66 coală de hârtie… să mă bage IML-ul la taică-meu pe sub uşă)… către Braseria-Berăria-Patiseria aflată strategic, exact pe colţul cu „Liceul Industrial George Coşbuc”, chiar primul colţ cum se iesea prin spate, printre viluţe, pe Calea Moşilor.

Local mare, bine împărţit (cu socoteală) fiecare specializare cu „amfiteatrul” ei! Culmea este că pe lângă BRRC (dahhhhh), pateurile erau excelente, cu o menţiune specială pentru merdenele, iar mâncarea puţină de la sectiunea Braserie, era exact ce trebuia, caldă, condimentată şi fără sos excedentar! Se putea bea acolo Ad libitum până seara la 22.00, fără să te deranjeze Miliţia… că deh, eram cam minori! Şi asta a cedat „nervos”… imediat dupa’ 90. RIP cu durere!

5 – Pasiunea subsemnatului etilist (pardon, elitist) pentru Şah nu este un secret pentru nimeni, originea ei însă cred că se afla pe diagonala pe care merge doar nebunul: forţând un pic termenii, iar trecui Calea Moșilor în felul acesta, dar doar ca sa „ling vitrinele” noului Restaurant Odobeşti… unde „Mareşalul” de la intrare era un adevarat Cerberus, nu trecea nici musca… aşa că am continuat cu igienizarea vitrinelor până am împlinit opt’şpe primăveri 🙂

Ironia sortii i-am putea spune, este că prin 1997, printr-o voinţă celestă am avut ocazia să intru, pipăi, simt, miros… Crama Odobeşti pe care nu o deranjase nimeni la demolarea restaurantului(!!!), iar în acel moment era vecină DE UŞĂ cu un depozit de cărţi… unde „dădeam eu cu sapa”, în vremea aceea… Până şi şerveţelele, scrumierele şi barul erau intacte!! Restaurantul a mai trăit o perioadă… iar acum cred că este ori Supermarket, ori Bancă, adică… mare lipsă în zonă!? RIP, RIP, RIP!

O tempora, o mores! Hai că pentru stimabila audienţă continui „tura nebunului” de-a dreptul pe trecerea de pietoni dintre colţul cu actualul Pizza Hut şi… paradisul culinar aflat pe colțul spre Eminescu! Ohhhh, aici e de lucru, ca şi pe partea cea mai „împănată” a Căii Moșilor spre OBOR, pe ambele părţi!!

6 – Voicus Gestionarus/Patronus Imperator!

Nu m-a preocupat Istoria Romei până în momentul în care nu am „vizualizat” un Imperiu adevărat, la lucru: „castrele” numite, în ordinea numerelor de pe tricou: Bufet (devenit Gospodina apoi Dulciuri) drept pe colţul cu Moşilor, unde acum se află o casa de schimb valutar, Pizza pe coltul cu Strada Argeş, prima pe CM dupa intersectia cu Eminescu, unde azi dăinuie o farmacie (tristă soartă) apoi, întorcându-ne pe latura dinspre Eminescu găseam, în ordine: Braserie, Restaurantul Hunedoara şi un Bar… mai bar – așa după cum arătau în anii aceia, în toată splendoarea lor bahico-culinară, posesiunile omului încununat cu lauri, erau strașnic apărate de „cuceririli iepocii de aur”!

Dacă ar fi să vorbesc, despre toate cele menţionate mai sus…. aş începe de la stânga la dreapta cu Pizzeria. La vremea aceea, adică ’79-89, cred că erau doar patru Pizzerii mari şi late in Bucureşti: aceasta, „Bella Italia” (porecla) mai sus pe Moşilor pe colţul cu Făinari, Rosetti chiar în Piaţă, vis-a-vis de „Peştera”, Cotroceni lângă Cinema-ul cu acelaşi nume! Este posibil ca mai târziu să se fi deschis una pe Titulescu şi una la Lujerului… înca neconfirmate?

In această pizzerie am absolvit opt clase, liceul cu brio şi… brioşe, precum şi ceva din armată… în timpul liber!

Nici acum nu ştiu cum în 1986 (an turbat economic), „Impăratul” reuşea să mai faca pizza cu salam de iarnă, măsline, brânză topită şi să ne delecteze la desert cu un Pepsi şi o amandină! Incurcate sunt căile Domnului!

Important de spus că, în micul local de colţ străluceau celebrele globuri „disco” şi muzica aşijderea, până peste ora oficială a închiderii… Era pur şi simplu o oază de capitalism pe o Cale a Moșilor rămasă fără becuri stradale, de „delicatesele” amintite nici nu mai zic… că-mi creşte tensiunea şi acum !!

După părerea mea şi nu numai, era cea mai bună pizzerie din Bucureşti, din toate punctele de vedere!! RIP, RIP, RIP… cu o mare coroană funerară de la mandea!

7 – Gospodina, am localizat-o mai sus, a avut şi ea perioada ei scurtă, până prin ’81 cred, după care s-a numit Bufet, denumire de altfel vizibilă şi în clipurile de arhivă! Ca la balamuc… băutură n-avea, în schimb făceau o salată boeuf şi nişte pârjoale moldoveneşti ÎNGEREŞTI! Când s-a împuţit rău treaba… făceau ochiuri cu spanac şi cu o felie de şuncă prăjită din conservă, pentru numai 7 Lei… Marfa de Bragulia 🙂

8 – Mergem mai departe urmărind linia colţului Calea Moşilor cu Eminescu şi dăm de Braserie – fără mari pretenţii, întotdeauna am avut impresia că era „de umplutură” doar ca să ţină spaţiul… bere expirată, pateuri aduse din „spaţiul cosmic”, locul nejustificat de mare, etc.. vă puteţi face o idee… Clientela?… „clasa muncitoare merge în paradis”. Un simplu RIP, atâta merită…

9 –  In continuarea Braseriei, (ba chiar am impresia că spațiul se putea comasa, pentru nunţi, botezuri, tăierea moțului și… incinerări cu dar) se afla muuult mai spălatul Restaurant.  Era un fel de premieră în Comerţul Socialist de Stat – ceea ce numim azi un „combo”… un împinge tava de bună calitate, combinat cu o sală mică unde puteai comanda… cam tot aia, dacă nu erai d’al casei!! Întotdeauna mâncarea era cu carne, excelent preparată, iar ciorba de burta și BRRC curgeau în valuri, „ajutate” și de terasa încăpătoare, aflată cam pe toată lungimea străzii Mihai Eminescu, de la Bufetul pomenit până la prima casa pe Eminescu, ce era de fapt o Croitorie. De zece ori RIP și două Acatiste de pomenire!!

10 – Barul era situat pe Eminescu, puţin retras de la stradă, aproape gard în gard cu Ambasada Indiei de azi! Cel din urma in şirul stabilimentelor de pierzanie… şi cel care a mierlit-o primul, culmea: din lipsă de… „lichid”… nu îmi pot explica de ce? – dar am suferit rău!! Am citit în „Arici Pogonici„ că Imperiile se nasc şi mor! Aşa o fi? Parcă Iorga avea ceva pe tema asta… că să mă dau și eu ‘telectual :)) Oricum RIP și ăsta!

11 – Întoarcem căruța înapoi pe Calea Moşilor, pe aceiași parte – stânga -, cea cu Pizza Voicus Imperator și mergem pana la intersecţia cu Făinari. In afara de faptul că pe acel colţ se afla o (altă) Pizzerie (pârâtă, ce n-a făcut în viaţa ei vreo pizza), dar cu niste ospătăriţe o splendoare… nu-mi pot aduce aminte sub nicio forma, cum se numea restaurantul ce avea ca anexa Pizzeria! Moşilor, oare? După fușereala din ’90, s-au numit o perioadă „Bella Italia”. Cine ştie, este bine venit! Restaurantul în sine era o pierdere de timp, mare şi gol, acolo am gustat, pentru prima oara, celebrii creveţi vietnamezi BEN-GHE şi ciorba din umbre de… perişoare! BRRC , apă spălată, doar cu mâncare! Bine că ați dispărut pentru că simțeam că fac urticarie… hai de la mine 1/2 RIP!

12 – Să fim însă optimişti si să trecem strada (nu în diagonala) ci direct pe trecerea de pietoni, în „gura” străzii Cenuşeresei. Acolo, în vremurile în care consumam vitamine și nu Voltaren, era pe tot colţul un mare Lacto-Bar cu (raritate) Laborator propriu, care făcea toate bunătățile, de la amandine la sarmale și avea din belșug, de la lapte-batut la BRRC!! Se stătea atât jos cât și la varice, se fuma, bea, întotdeauna era o atmosferă excelentă! Prin 1983-84 aveau și țigări bulgărești și chinezești… după care, fără nicio explicație, a rămas doar sub numele de Dulciuri-Cofetărie, ulterior preluată ca Melba… actualmente „Tata si Fiul”!?

Nu voi înţelege niciodată asocierea dintre Lapte şi Bar decât în contextul în care „alimentația științifică” trebuia însoțită, musai, de o „purgație” la fel de riguroasă… Mă rog: de la mandea 8 RIP și un Acatist pentru fostul Lacto-Bar!!

13 – Hai că am ajuns și în acest punct și ne apropiem cu pași grăbiți către „Perla Coroanei” Căii Moșilor și anume celebra, gigantica și excelenta Patiserie-Berărie Obor, ce ocupa practic tot parterul în semicerc al marii deschideri, pe partea stângă. Începea practic la Loto-Prono și se sfîrşea aproape de IDEB – mai exagerez și eu pentru efectul artistic 🙂

Acolo s-ar fi putut preda studentilor de la ASE şi elevilor de la Economic „Rolul şi exploatarea eficientă a VADULUI COMERCIAL”! Nu cred să mai fi văzut aşa ceva în viaţa mea, pui orice la vânzare şi… îţi sar banii în buzunare (lirică de cartier); acum fără glumă, cel puţin în perioada de până în 1985, era acolo ca în Bazar la Istanbul, atât ca bunătăţi cât şi ca aglomeraţie! Nu pot să fac o listă exhaustivă a „bijourilor patisereşti-cofetăreşti” ce te îmbiau – mereu calde şi aromate – pentru că mi-ar mai trebui vreo două săptămâni şi veun milion de neuroni în plus… Cert este că, pe lângă toate astea, grădina „de BRRC” era direct aprovizionată din depozitul localului, printr-un sistem de furtunuri racordate la butoaiele de aluminiu RAHOVA, venite la intervale regulate (cu camioanele) direct din tancurile de producţie… după cum se spovedeau obişnuiţii locului! Adevăr ori minciună, a fost un Paradis, până prin 2000, când acţionarii turci s-au despărţit, spatiul s-a spart în cinci, BRRC nu prea mai e, iar Pizza e (dacă mai e) o copie  a celei originale! 25 RIP + 5 Coroane şi în fiecare an la Parastas cu mine!

Concluzia este mult prea evidentă, pe nici 2,5 km cât măsura Calea Moşilor nouă, existau cam 13-14 stabilimente DE BUN SIMŢ INTR-UN ORAŞ CIVILIZAT, UNDE SĂ TE POTI INTÂLNI ŞI DISCUTA CU CINEVA!

… iar astăzi, IOC/CANCI… cum ar spune Dicţionarul Academiei!

Chiar dacă am amplificat cubul la puterea a treia, l-am integrat in cerc şi i-am scăzut derivata, am pus şi ecuaţia lui Riemann… tot se cheama ca era un POPAS undeva la 2-300 metri liniari… deşi mie, după Gheba, îmi ies 165. Acu’ treacă-meargă, că după o BRRC nu-i mai numără nici drak!

Da acu’ vorba e… ce facem fraţilor, că nu văz nimic la orizont?

Cu nespusă pasiune şi arzătoare sete, al Dvs, Mini-economicus.

Plimbări în Bucureşti XLIV

A venit vara: plimbările cele mai frumoase-s dimineața, cînd umbra încă mai dă și răcoare!

O bucată-n care – dacă se-ntîmplă să ajungi – merită să te pierzi un pic este în spatele șoselei Mihai Bravu, între Ferdinand, Pantelimon, Iancului și Vatra Luminoasă.

Ai zice că-s doar blocuri – blocurile gri, alea din cîntec – și într-adevăr, pe ele le vezi, cînd te uiți din afară.

Însă dacă te mînă ceva să scotocești înăuntru?

… întîlnești rămășițele unui cartier interbelic elegant și închegat, care n-au fost distruse de îndesirile continue de blocuri din anii comunismului.

Aici – pe străzi ca Avrig, Măgura Vulturului, Elev Ștefănescu, Visarion Sachelarie.

 

actualizare: o vedere aeriană de pe grupul „Demolările din Estul Capitalei”.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

frumoasele jegoase XIII

Cum? Mai sînt? Uite că mai sînt, deși ne-am cam plictisit să căscăm gura după ele.

Pe Calea Călărașilor, cum ieși la Muncii.

Colțul dintre Negustori și Mîntuleasa

Alt colț, cu Paleologu.

Pe Bulevard, la Kogălniceanu.

Nu departe, cum te bagi pe strada Gheorghe Lazăr, dintre Sft. Constantin și Cobălcescu.

 

Neașteptat de prăpădit, corpul central al frumoaselor clădiri de pe Cobălcescu!

  

… și pe Plevnei, bucata de pîn’la Vasile Pârvan.

Vai, cum se strică blocurile din cvartalul Cuțitului de Argint; îți vine să-ntorci privirea de rușine, deși locul merită explorat.

În apropiere – pe Veniamin Costache – o frumusețe de casă, cîndva cu un centru de pîine.

Ajungem pe Candiano-Popescu; ce mai pantă minunată! Aici, clădirea folosită de Poliție arată tot mai jalnic.

Lîngă ea, un bloculeț care deși se ascunde după vegetație… nu ne păcălește.

Pe una din străduțele adiacente, ce corespund în Șerban Vodă.

11 iunie, vizavi de Gramont. Cîte jupuituri mai sînt pe-aici!

Ne băgăm nasul în zona Ferdinand-Pantelimon; un triunghi cu destule frumuseți în diferite stări. Pe Ferdinand…

La colț cu Pantelimon:

Pe Pantelimon:

Ne-ntoarcem; un imobil reușit, între Ferdinand și Ritmului; partea dinspre Ferdinand e cam năcăjită.

 

Rămînem în zonă, între Pantelimon și Iancului. Neașteptat: în spatele blocurilor au rămas bucăți delicioase nedemolate pe străzi ca Măgura Vulturului, Ștefan Ștefănescu, Visarion Sachelarie.

Puțină lume știe că Policlinica de la Iancului mai are-n spate un corp separat; îl vedem și noi, fiindcă e amărît.

 

Mai dăm o dată tîrcoale Foișorului, de data asta bagîndu-ne nasul pe strada Vasile Vasilievici Stroescu.

Peste drum de Arhitectură, pe Academiei: o feliuță.

Pe Maria Rosetti.

Tomáš Masaryk – cîndva Iulius Fucik.

La Armenească cu Latină.

Lîngă biserică, la Popa Rusu.

Pe Lucaci, partea de după Traian.

Între Dorobanți și Floreasca, o încrengătură de străduțe chinuite. Pe Naum Rîmniceanu.

Între Dorobanți și Televiziune, cum te bagi pe străzile cu aviatori.

Pe Năsăud – bucata de început a Sălajului – un bloc micuț.

… ca să-ncheiem de unde am pornit; de la Chirigiu, adică.

 

O revedem și printre imaginile surprinse de Peter Hautzinger la final de ani ’90.

citiți și frumoasele jegoasefrumoasele jegoase IIfrumoasele jegoase IIIfrumoasele jegoase IVfrumoasele jegoase Vfrumoasele jegoase VIfrumoasele jegoase VIIfrumoasele jegoase VIIIfrumoasele jegoase IXfrumoasele jegoase Xfrumoasele jegoase XIfrumoasele jegoase XII

o poveste din Mărgeanului.

Întreaga zonă dintre Rahova, Mărgeanului și Petre Ispirescu îți pare plină de blocuri – un alt cartier ridicat în București la-nceputul anilor ’80 din secolul trecut. Cine mai știe cum era înainte? Hărțile rămase de dinaintea demolărilor ne arată o așezare suburbană, nesistematizată, cu străzi tăiate care-cum înainte de Război, aidoma multor periferii bucureștene care ne-au rămas.

 

Prefacerea cartierului, așadar, nu-i cine știe ce pierdere; o vedem prea bine uitîndu-ne la enclavele nedemolate datorită venirii Revoluției: case amărîte, loturi puchinoase, străzi înguste fără loc pentru trotuar.

Construcția cartierului a avansat iute; eliberat de modestele construcții existente, terenul s-a umplut cu blocuri de opt și zece etaje. Vecinătățile – ansamblurile Petre Ispirescu-Sebastian și Sălaj-Vasile Croitoru – întregesc veritabilul nou oraș.

   

Prea puține clădiri vechi rămîn iertate, ceea ce ne dă odată-n plus dovada că nu era mai nimic ce merita păstrat.

O modestă cruce pe care-o găsim azi în curtea unui bloc de pe strada Caporal Petre Mișcă, aproape de intersecția cu Mărgeanului, ne aduce aminte de prima biserică demolată de regimul Ceaușescu pentru sistematizarea vreunui cartier.

… era mare? Era mică? Era veche? Era nouă? La nici o stație depărtare și-n stînga și-n dreapta erau – sînt și azi – alte două biserici.

Cartierul Mărgeanului nu s-a finalizat. Șoseaua care-i dă numele a rămas un drum mărginaș, conectat defectuos cu restul orașului, pe care se chinuie autobuzul 139 de cînd lumea și pămîntul.

surse: Digiteca Arcanum 

Un nume nou pe lista „străinilor”: Emmanuel de Martonne

scris de Ando

 Duminică 2 iunie, cu  mult fast (primari, profesori unversitari, brigada de gardă, sobor de preoţi, bucureşteni) a fost inaugurat bustul lui Emmanuel de Martonne, savant cu o operă impresionantă, celebru geograf francez care și-a legat activitatea științifică şi de spațiul geografic locuit de români. El a contribuit în mod semnificativ, la finalul Primului Război Mondial, la trasarea graniţelor României – între România, Serbia şi Ungaria (dar şi Cehoslovaciei), graniţe care mai sunt valabile şi în ziua de azi.

Proiectul a fost finanțat și realizat din fonduri exclusiv private și a fost donat către P.M.B. Monumentul este amplasat pe Calea Victoriei, chiar în scuarul de unde porneşte Calea Griviţei, prilej să facem şi noi cuvenita adăugire la lista noastră.

frumoasele jegoase XII

Uite c-a trecut un an de cînd tooot numărăm imobile necăjite! Ne-o fi ajuns?

Pășim într-o zonă care-ar putea surpinde, știind-o plină de blocuri. Printre ele… numai surprize. Hai, așadar, între Văcărești, Șincai și Tineretului. Începem chiar din Văcărești, din zona V. V. Stanciu.

La colț, lîngă biserica Cărămidarii de Jos.

Mergem acum printre blocuri, întîlnind o casă stingheră.

Mai înspre Șincai, pe uitata stradă Mocăncuței, unde au rămas trei bloculețe. Primele două-s doar așa, de luat în seamă.

… al treilea, însă, e chiar o apariție.

Un ultim popas aici, pe strada Viorele (Viorelelor).

Ajungem acum pe strada Remus unde blocul ăsta ni se pare tare frumos.

Un blocșor încîntător pe Fetițelor – am mai pomenit de el.

Ne ducem pe Lucaci; întîi, un bloc retras și lung, care se face plăcut.

O casă care se depreciază…

Și un blocșor care anul trecut arăta cumplit; iată-l acum măcar pus un pic în siguranță.

Pe cealaltă parte a Călărașilor, intrăm pe Traian. La colț cu Vișinilor…

… și la cîțiva pași mai departe.

Pe Austrului:

Hai și pe Sfîntul Ștefan.

Pe Popa Soare, la balconașul liliputan…

…de unde ieșim iar în Calea Călărașilor, la blocul ăsta așa frumos.

Ne apropiem de Centru, pe Calea Moșilor veche, în spatele Cocorului.

 

La Cavafii Vechi, unde-ntoarce tramvaiul. E, la parter, și-o patiserie bună.

Din mizeria nesfîrșită de la Sfîntu-Gheorghe, o clădire ignorată pe infama stradă Mavrogheni.

Hai pe strada Colței, printre amintirile negustorești.

 

Pe Slănic:

Din intrarea Ivo Andrić.

Rămas ca prin minune la colț – Traian cu Moșilor – bloculețul care-i mereu ascuns sub reclame.

O luăm spre Foișor, dibuind mai întîi un imobil ascuns…

Chiar cum dai în piațetă, vai ce urît e!

Ne băgăm nasu’ un pic pe Ferdinand – doar să facem de rușine paragina asta.

citiți și frumoasele jegoasefrumoasele jegoase IIfrumoasele jegoase IIIfrumoasele jegoase IVfrumoasele jegoase Vfrumoasele jegoase VIfrumoasele jegoase VIIfrumoasele jegoase VIIIfrumoasele jegoase IXfrumoasele jegoase Xfrumoasele jegoase XI

frumoasele jegoase XI

… tot nu ne-am oprit? Nu.

Ce poate fi mai trist decît starea-n care ghicim casele Brătianu? Le vedem din părculețul de pe Dacia, dar – în fapt – ele țin de strada Biserica Amzei.

O frumusețe de colț, pe Regina Maria, între Rondul Coșbuc și 11 Iunie.

Ne abatem și pe Gramont:

Ascunsă-n josul Mitropoliei, la colțul dintre Ienăchiță Văcărescu și Profesorilor.

Principatele Unite; ce mai stradă!

Rămînem prin zonă; pe Muzelor:

Pe Budai-Deleanu, o pereche de bloculețe.

Pe Căpitan Preoțescu:

Părăsim locurile, aruncînd o ultimă privire pe Șerban Vodă, la frumosul bloc de pe locul intersecției cu Leon Vodă.

În Cotroceni, pe Doctor Staicovici.

Peste drum de piața 1 Mai, pe cocheta alee Maica Alexandra.

Pe Alexandru Câmpeanu, lîngă „Mircea” – cunoscuta măcelărie. O frumusețe, și gardul, și cărămida – mult folosită pe strada asta.

Un pas mai încolo, la intersecția cu Frosa Sarandy, peste drum de populara mîncătorie „La Cristi”.

… intrînd pe Grigore Manolescu, un garaj interbelic care s-a păstrat mulțumitor. Poate nu-și găsea loc în serialul nostru, dacă nu m-ar fi pus pe gînduri că era pustiu; asta nu-i un semn bun. Vizavi funcționează și azi micuța afacere cu cafea a regretatului Haig Keșkerian!

Între Banu-Manta și Doctor Felix, cîteva exemple – Sava Henția, Scărlătescu, Maria Hagi Moscu.

Nu toate clădirile vechi sînt și frumoase – unele-s nereușite, altele pur și simplu banale. Uite și blocșorul ăsta de pe Theodor Aman.

În jos pe Cîmpineanu, cum dai să te bagi spre spatele magazinului „Muzica”, un bloc destul de nedreptățit. Și nu urmele gloanțelor Revoluției îl urîțesc și azi.

Apolodor cu Sfinții Apostoli, frumoasă clădire comercială!

 

Nu departe, pe Poliției, vizavi de infamul hotel „Tranzit” care nici acum nu a mai fost demolat, un bloc neîngrijit; uite că vecinul lui a avut mai mult noroc.

Cine să-i ia seama? Din intrarea Bisericii Ghencea, un bloculeț.

… și, firește, vizavi, bine-cunoscutul complex „Lira”.

Lîngă Chirigiu – iar pe aici! – în feliuța dintre Rahova și Tudor Vladimirescu care, timid, se mai modernizează.

  

O revenire-n Dudești, înainte de Depou.

Intrăm pe… intrarea Episcopul Radu:

Pe Dragoș Vodă…

 

Și chiar pe Mihai Eminescu, două bloculețe vecine.

citiți și frumoasele jegoasefrumoasele jegoase IIfrumoasele jegoase IIIfrumoasele jegoase IVfrumoasele jegoase Vfrumoasele jegoase VIfrumoasele jegoase VIIfrumoasele jegoase VIIIfrumoasele jegoase IXfrumoasele jegoase X