despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

o cafea ieftină

Doi lei e de-ajuns pentru o cafea rezonabilă, pe care să ți-o iei la repezeală de la automat.

Din păcate, cu doi lei nu mai găsești aproape niciunde; toate-s mai scumpe cu cel puțin 50 de bani.

Din fericire, automatele de la intrarea-n magazinele „Lidl” încă nu au făcut pasul și – mai ales – dau o cafea bunuță, măricică, care nu dezamăgește.

Ce dezamăgește, desigur, e des-întîlnita posibilitate să găsești automatele nefuncționînd… sau funcționînd necorespunzător: ba neavînd zahăr… ba lapte.

Sigur, dacă e și vreun șantier prin preajmă, atunci chiar – vînzîndu-se atîtea cafele dimineața! – e o loterie să mai găsești și tu vreuna, fiindcă nu prea se știe precis cine și cînd alimentează aparatele: dac-o face personalul angajat al magazinului, trebuie mai întîi să fie anunțat… apoi să găsească timp… și după aia s-o și facă.

În fine: cît mai e doi lei cafeaua, e bine.

o recomandare

În magazinele „Lidl” se găsește cu trei lei, la vitrinele panificației, o bună învârtită cu prune și nuci.

de la Ando

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos.

probleme cetățenești

Nu ne putem lipsi niciodată de etichetele alea ce ne oferă confortul psihologic necesar. Bunăoară, ce-i făcut de Stat e prost și-n batjocură iar ce-i făcut de privat strălucește precum soarele de pe cer.

Ca-ntotdeauna, ne vedem fiind clienții ambelor sisteme, ceea ce rămîne greșit – fiindcă cel puțin în toate întîlnirile noastre cu Statul sîntem mereu cetățeni: nu altceva.

Iar faptul că sîntem clienți ai vreunui sistem privat nu ne scutește să privim relația cu acesta din perspectiva cetățenească, fiind liberi să-i constatăm fiecare greșeală care nu ne afectează nici mult, nici direct.

O să vă dau două exemple.

Magazinele „Lidl”. Atît de convenabil așezate de casă și de drumurile pe care le fac zi de zi! Dar de ce prefer mereu doar unul din cele patru magazine din vecinătate? Pentru că-i singurul care are întotdeauna sortimentul complet de marfă la raft. De fiecare dată cînd intru-n magazinul de pe Nuțu Ion, lipsește ceva; mereu ceva și mereu altceva; și nu doar de curînd, de cînd putem da vina pe sincopele lanțurilor globale de aprovizionare – ci dintotdeauna. De aia mă duc mereu la magazinul „Lidl” de pe Rahova, fiindcă niciodată nu-i lipsește nimic!

Din cînd în cînd mă folosesc de serviciile rețelei de sănătate „Regina Maria”. O interacțiune plăcută – de fiecare dată corectă și rezonabilă. Ca-n toate sediile și policlinicile particulare, spațiul destinat așteptării este mereu chibzuit, fiindcă metrul pătrat e scump. Intrînd în policlinica „Perla” de pe Dorobanți amenajată într-un fost mare magazin cu etaj, am rămas dezamăgit: holul în care e recepția și se așteaptă la cabinete deși uriaș, e de-a dreptul neprietenos cu pacienții. Prea puține scaune pe care să stai; doar o măsuță minusculă la care trebuie să se-ngrămădească mai mulți oameni de-odată ca să completeze fișe; ce să mai zici că e frig și că… nimeni nu efectuează vreun triaj la intrare.

Astea sînt probleme cetățenești, chiar dacă nu se adresează Statului.

Jurnalul realităţii (XL) – În Elveţia „s-a izbândit”!

scris de C. D. Mocanu

Un produs românesc s-a strecurat cu acte în regulă pe piaţa de produse alimentare din Ţara Cantoanelor. Nu-i glumă! Urmaşii lui Wilhelm Tell, iscusiţii combinatori ai finanţelor, mecanicii necontestaţi ai celor mai delicate maşinării, mănâncă…. Pufuleţi produşi în eterna şi fascinanta Românie.

Iată-i fotografiaţi marţi, 19 octombrie 2021, în galantarul unui magazin Lidl din orăşelul Kloten (circa 20.000 de locuitori) aflat la treisprezece kilometri de Zürich:

Sunt fabricaţi p-aci, pe la noi, din ingrediente naturale (făină de porumb, ulei de floarea soarelui, sare), fără aditivi, pentru Vendo Handels GmbH-Austria şi vânduţi în Elveţia prin reţeaua Lidl.

Pufuleţii sunt cuprinşi în baza de date Food Repo. Aceasta conţine informaţii despre produsele alimentare care au primit un cod de identificare şi se comercializează în Elveţia.

Preţul la raft, nesemnificativ pentru puterea de cumpărare a cetăţenilor confederaţi, este de circa trei ori mai mare decât cel din Romania. Probabil, câştigul producătorului, al cărui nume nu apare niciunde, este foarte mic. Cred că partea leului se duce, ca de obicei, către comercianţi.

Specialităţi culinare româneşti sofisticate, adevărate delicatese, unele cu indicaţie geografică protejată atestată de Uniunea Europeană (magiunul de Topoloveni, cârnaţii virşli de Brad , novacul afumat din Ţara Bârsei…) nu au reuşit performanţa sărăcăcioşilor Pufuleţi. Să fie într-un ceas bun!

salam… de lîngă Sibiu

O fi ceva cu salamul de Sibiu – ăla care, în magazin, se vinde-n fel de fel de ambalaje dichisite, pe măsura prețului pe care trebuie să-l plătești – și eu nu-mi dau seama.

Ceva-ul e că nici un salam pe care scrie, cu mîndrie, că e „de Sibiu”, nu mai aduce la gust cu salamul de Sibiu!

E greu de explicat și cu siguranță greu de dovedit, dar experimente nefericite pe banii mei eu nu mai fac.

Cînd am chef de-un salam în care să am încredere, mă opresc pe la „Sergiana”, unde întotdeauna găsesc ceva ce-mi priește.

Sau pe la băcănia „János Bácsi”, dacă tot vreau să mă răsfăț o țîră!

Dar culmea-culmilor e că-n magazinele „Lidl” se reușește comercializarea unui salam „cu mucegai nobil” care, fără farafastîcuri, dă peste nasul oricărui salam „de Sibiu” din zilele noastre.

Și e făcut și-n Ungaria, ca să fie rușinea mai mare.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

case în regim „self-service” la „Lidl”

Gata minunea – începe și „Lidl” să introducă casele fără casier!

Dat fiind fireasca lipsă de spațiu, pentru amenajarea a șase case dintr-astea s-a renunțat la două obișnuite, iar locul pentru clienți nu-i taman generos!

Cum ar veni, cine chiar vrea să-și scaneze singur un cărucior plin, o să se cam chinuie: și pe el… și pe cei de lîngă.

Dar procesul – că asta contează și asta face experiența la cumpărături plăcută – cum e?

Pentru cei obișnuiți cu limitările atroce ale caselor „self-service” de la „Kaufland”, casele noi de la „Lidl” sînt… pasul următor.

Rămîne sistemul ca după ce scanezi un produs să-l pui pe un platan de control și să-l lași acolo. V-am spus că spațiul la case e minuscul? Și spațiul platanului este foarte mic, așa că nu prea ai cum să pui produsele dintr-un cărucior. Deci casele „self-service” de la „Lidl” sînt, într-adevăr, pentru cei care chiar cumpără repede cîteva lucrușoare.

Față de „Kaufland” s-a reușit performanța să poți introduce de unul singur numărul dorit de sticle de apă, atunci cînd iei mai multe – nu mai trebuie să vină un angajat s-o facă!

Altminterea, sistemul e bunuț, intuitiv, și firește că-i cineva care să te-ajute cînd ai nevoie.

din zbor (284)

… ceva bun la „Lidl”: produse din Republica Moldova – o droaie – și, dintre ele, alegem o senzațională dulceață de nuci verzi. E vreo 18 lei.

din zbor (283)

Norocos, am vreo patru magazine „Lidl” în preajmă. Ajung pe la fiecare după cum mi-e-n drum, fără preferințe: cel mult știu că-ncolo e mai aglomerat, încoace se mocăie la case, dincolo-i mai sărăcie, dincoace-i mai curat – mărunțișuri.

E firesc să fie diferențe-ntre magazine: sînt date și de oamenii cărora li se adresează, nu doar de configurația spațiului comercial în sine.

Nu-i firesc să se-ajungă la diferențe de mărfuri, însă. Nu-i bine cînd trebuie să mergi în mai multe magazine „Lidl”, pentru că nu știi în care o să găsești un produs anume – și nu ceva rar ori sezonier, ci ceva comun.

„politica magazinului” 2

E ridicol cum, aflîndu-ne în era „smart”, digitală, în care – cică – putem automatiza și îmbunătăți orice proces, ne lovim de opacitatea fizică a proceselor; totul traducîndu-se, în cele din urmă, în timp pierdut și stres pentru client.

De ce, cînd cineva cumpără țigări din magazinele „Mega Image”, vînzătorul de la casă trebuie să comunice paznicului – prin cască ori peste capul clientului – ce și cîte pachete a cumpărat? La ce folos, mai apoi, ca paznicul să noteze într-o terfeloagă țigările?

De ce, atunci cînd vînzătorul greșește scanarea unui produs, trebuie să aștepte toată lumea ca să vină (de cele mai multe ori din fundul magazinului) un șefuleț ori același paznic care să poată aproba îndreptarea greșelii în casa de marcat?

Treaba de mai sus se aplică și la „Lidl”, unde te mai întîlnești și cu altă minunăție: dacă se-ntîmplă să plătești c-o bancnotă mare, de 2 sau 5 milioane, casierul trebuie s-o fluture-n văzul tuturor, ca s-o vadă colegul de la casa principală… și restul oamenilor din magazin.

Cu siguranță că putem înțelege că magazinelor le este mai convenabil să recurgă la toate nivelurile astea suplimentare de control, dar pentru client însemnează că i se fură din timp și că e disconsiderat.

Cum ar veni, echivalentul privat al celebrului „dosar cu șină” pe care l-ar cere Statul.

Doar că cu Statul n-avem de-a face de două ori pe zi, nu-i așa?

un bun start pentru ghiveci

Din sortimentul recent al îndrăgitelor magazine „Lidl”, ditai conserva asta de giveci!

Dacă mai călești cîteva cuburi de carne, fierbi vreo doi cartofi și arunci o mînă de mazăre, te pomenești cu-n adevărat ghiveci-ghiveci de zile mari… fără osteneală.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos