despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
… a-nceput să-mi placă de Lidl cînd am dat peste mărci proprii bune, decente, folositoare. Ani în șir am curățat casa cu produsele „W5” și m-am bucurat de eficiența produselor cosmetice „Cien”.
Pîn-acu’ ceva vreme, cînd m-am prins că nu mai e la fel. Lichidul de spălat vase nu mai e concentrat. Detergenții de toaletă au rămas doar cu mirosul. Deodorantul ține juma’ de zi. Prosopul de hîrtie nu mai absoarbe cum o făcea. Doar sacii de gunoi, încă, îs buni; dar pentru atîta chiar merită să m-abat în Lidl?
Nu-i păcat?
Repet – după ceva ani – lauda adusă cozonacului făcut de „La Tati”. Bun, plin, dulce, 14 lei.
Pentru amatorii de-un chec bun de cofetărie, recomand cu drag „Anomis” și „Liliana”.
Iar în Lidl, tot sub marca proprie „First Nice”, o altă ciocolățică: e cu rom, are vreo 45 de grame și se-apropie cu gustul de ciocolata „Rom” adevărată – cea care se mai făcea pînă-nspre mijlocul anilor ’80, nu azi. Nu știu cît costă și nu vă spun cîte cumpăr.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
Iacătă! S-a deschis Kauflandul de la fosta fabrică de bere Grivița. Cu acest prilej cred că avem cel mai apropiat de centru hipermarket din oraș: Kaufland este, într-adevăr, cel mai „obraznic” la capitolul ăsta.
O s-avem și-altă premieră, cît de curînd: un Kaufland la un kilometru-jumate distanță de cel’lalt!
E vorba de Kauflandul cel nou din Ferentari, care se construiește lîngă „blocurile roșii”, pe locul viran rămas în urma demolării vechii fabrici de pile. La două stații de el îl avem pe cel de la Sebastian.
Kaufland urmărește, desigur, cucerirea Ferentariului și – mai ales – a noii zone rezidențiale din capătul Sălajului, dinspre Măgurele.
———————–
… dar nu mă omor după Kaufland: de cîțiva ani nu mai e magazinul preferat. P-onoarea mea că-mi iese mai bine bugetul, cumpărîndu-mi cele trebuincioase numai din Lidl.
Fie vorba-ntre noi, Lidl și Kaufland au același stăpîn; dacă ai răbdare să compari, sunt multe produse identice care se vînd separat, fiecare sub marca proprie a fiecărui magazin.
Cu toate astea, produsele foarte ieftine din Kaufland îmi par mult mai proaste decît produsele Lidl: ies mai bine cumpărînd mai scump ceva care mă ține mai mult și mai bine… Așa-mi pare mie.
———————–
… mai zic și că merită mult să te bagi, din cînd în cînd, prin magazinele dm. Destule din produsele marcă proprie sînt bune și nu scumpe; iar obișnuitul locului va putea vîna, periodic, reduceri foarte bune la ele.
… ziua de salariu – ziua aia-n care „muncim pe bani” e ziua-n care oamenii, îndeobște, își plătesc datoriile. Ratele, banii ceruți „pînă pe-ntîi”, cumpărăturile trecute pe caiet.
Mai e o zi luminoasă; uneori se pupă cu cea de salarii, alteori pică altcîndva – depinde de ce socoteli are angajatorul: e ziua cînd vin bonurile de masă. Bun, desigur – pentru cine primește.
Cu bonurile de masă, oamenii se duc la cumpărături.
Cumpărăturile cele mari, alea care umplu un portbagaj…
În aste cumpărături, bunînțeles că intră și niște băutură – să fim serioși, cine nu bea bere? Cine nu bea un vin? Dar și țigări. Și altele.
E o lege, care spune că pe bonuri de masă poți lua doar produse alimentare; nu tigăi, nu șampon, nu hîrtie igienică, nici ciorapi; și-n niciun caz bere, tărie și țigări.
Dar toată lumea știe că… că nu-i așa.
Cu ani în urmă, la Carrefour casiera împărțea produsele care puteau fi luate pe bonuri și pe cele care nu. Îmi convenea? Hm… parcă nu – știind că în Cora aceeași casieră mai închidea ochii la trebușoara asta.
Apoi a venit Kaufland, unde absolut tot – orice! – putea fi luat pe bonuri: și mai ales țigări și băutură. Apoi a venit Penny, care face la fel. Și apoi a venit Lidl, care la-nceput nu accepta bonuri; dar de cînd s-a apucat s-accepte, păi – la fel! – vindea absolut totul pe bonuri de masă.
Aș greși dacă aș spune că azi – pe verificatelea – orice hipermarket dă totul și orice pe bonuri de masă?
Și că singurele magazine care se tem să dea băutură și țigări pe bonuri sînt – culmea! – amărîtele de buticuri; primele care sînt controlate și puricate de autorități?
Păi, dacă ai de ales între un magazin care-ți dă orice pe bonuri și unul care respectă legea și n-o face, tu unde mergi, cumpărătorule?
Mă mir că n-am văzut treaba asta luată-n colimatorul nici unei instituții.
scris de Ando
In magazinele Lidl se găsesc multe mezeluri ale firmei PIKOK, din Cehia. Bune toate, gustoase. Mie îmi place mult şi îndrăznesc să recomand, în special, gama de pate-uri PIKOK.
Există: pate din ficat de porc, pate cu şuncă şi, pentru cei cu gusturi mai… picante, pate cu piper alb. Ultima oară, pe la începutul lunii, toate costau 2,36 lei cutia.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
… poate s-o fi-ntîmplat și la Lidîlul vostru; schimbări de așezare a produselor la raft – nici mai rău, nici mai bine: doar mai multe drumuri prin magazin ca să dibui ce-ai nevoie; asta pînă înveți noua amplasare.
Tot la Lidl: pungile de plastic sînt mai proaste. Rezistă la cărat, dar se spintecă mintenaș. Nu-i o noutate, sînt așa de ceva vreme, dar trebuia s-o amintesc.
… probabil cel mai bun deodorant care se poate cumpăra în țara asta este cel vîndut sub marca proprie de magazinele Lidl – anume Cien.
Nu doar prețul – 6 lei; nu doar cantitatea – 200 de mililitri; ci și mai ales faptul că rezistă la fel de bine ca orice alt deodorant eficient scump mi l-au făcut preferat de vreo doi ani.
Cien se schimbă, însă – trece printr-un fel de rebranding, mai tern (zic eu) dar mai după ce se poartă acum în materie de design. Și rețeta e un pic schimbată, fără a-i afecta calitatea.
Doar v-am zis.
 stînga: deodorantul nou
… cumpărăturile presupun două chestii: bani, şi timp… mda, gîndindu-te mai bine, şi timpul îţi dai seama că tot bani este.
Oricum, e primăvară; ba chiar pe la orele amiezei chiar vară. Se cer lucruri noi; aşa-i frumos.
N-am mai apucat să m-opresc, în drum spre casă, pe la magazinul Carra de multă vreme; în schimb am călcat pragul unui alt preferat: magazinul Marelbo – acela de la „intrarea pe Lipscani”. Nu-i la fel de ieftin aici ca şi cum ai cumpăra aceleaşi produse de la Rădăuţi ori direct de la Vicovu de Sus, dar îmi plac pantofii lor; şi am văzut şi ceva modele mult mai mişto decît anii trecuţi.
Marelbo zice c-are şi un magazin online; eu vă zic că, chiar dacă nu face 45-uri, cîteva calapoade de 44 sînt mai mari şi comode. Mi se pare că marfa e adusă de la fabrică în fiecare marţi, dar pot să mă-nşel; puteţi să-ntrebaţi voi cînd întraţi pe-acolo.
„Evenimentul Zilei” avea acum cîţiva ani un interviu cu patronul acestei fabrici, dar – prin atîtea schimbări de site – s-a pierdut; un pic din el găsiţi aici.
După cum am zis, e cald; asta se simte cu… nasul liber în tramvai, din păcate.
Încercînd s-o răresc cu Lidl (v-am mai spus) m-am gîndit să schimb şi deodorantul lor marcă proprie „Cien” – căruia n-am ce-i reproşa, la jumatea aceea de preţ cu care se vinde faţă de orice alt deodorant „de marcă”.
Căscînd gura-n Kaufland (apropo, au şi ei deodorante marcă proprie ieftine, s-ar putea să fie bune) am dibuit pe raftul de jos o marcă pe care cîndva chiar am folosit-o: Athos, de la Farmec.
E mai ieftin decît un „Rexona”, să zicem – dar mai scump decît un „Cien”. Are 150 de mililitri, şi miroase la fel de bine ca acum 15 ani şi rezistă cum trebuie la subraţ.
Eu, unul, cumpăr chestii de la „Farmec” (produsele de curăţenie sînt foarte bune) şi vă recomand şi documentarul ăsta despre istoria companiei.
… de la mijlocul lui 2013 încoace Lidl a început să atragă tot mai mulţi clienţi. Cu preţuri bune pe mărcile proprii, cu cîteva chestii care altundeva nu sînt, cu o mişcare destul de rapidă la casă… Nu zic; mi-a plăcut.
Însă… însă. Însă văd Lidl întorcîndu-se la obiceiurile de dinainte. Stocuri zero la bunuri uzuale, lipsa nenorocitei de ape minerale, cărucioarele de aprovizionare lăsate alandala şi atitudinea de băgat-picioarele: cu asta Lidl primeşte clientul anului 2014.
Cînd fac cumpărăturile, mă interesează să gasesc ce am nevoie, să am măcar cum alege între două sortimente rezonabile şi să nu stau la nenorocita aia de coadă de la casă.
Văd că pe Lidl nu-l interesează astea, din păcate.
Iar măgăria cu casele închise, cînd e cioporul de oameni mai mare, eu n-o accept.
Da – să ştiţi că aştept după trei-patru-cinci cetăţeni la rînd; dar dacă e coada mai mare şi nici după un sfert de oră nu deschizi case noi şi – mai ales – dacă tu, casier, te mocăi în batjocură, eu îmi las naibii căruciorul plin în faţa unei case închise şi mă duc altundeva.
Şi nu doar eu; am mai văzut şi pe alţii; să înţeleagă magazinul că pe acele cumpărături ar fi putut lua bani, dacă ar fi fost un pic mai cu bun-simţ.
Dacă-i vorba de case şi rînduri, îmi place cum a început Carrefour să facă culoarul acela de aşteptare – te opreşti o „linie de discreţie”, eşti anunţat ce casă se eliberează, şi te duci frumuşel acolo.
… tocmai mi-am adus aminte de ce nu îmi plăcea Lidl înainte să-mi placă: pentru că nu poţi alege. Îmi plac destule din mărcile lor proprii (mai bine zis, îmi plac anume chestii foarte ieftine şi bune care se vînd doar la ei) dar nu-mi place cînd nu mai găsesc şi alte lucruri. Un an de zile am călcat magazinele astea pentru că găseam apa Bucovina la un preţ excepţional; acuma – s-o fi terminat contractul, nu ştiu – nu mai e deloc. Şi asta nu-mi place. Apa vîndută sub marca proprie Lidl nu e proastă, dar pet-urile sînt dintr-alea subţiri, care se îndoaie imediat – nu-mi plac defel.
Îmi pare mie, sau Lidl nu face faţă succesului din 2013? N-ar fi primul caz – în ultimele luni mi s-a întîmplat cam prea des să nu găsesc ba aia, ba ailaltă: nasol.
Am revenit şi pe la Penny, găsind aceeaşi atmosferă tristă, de magazin comunal, cu mărfuri risipite alandala şi-n plus, şi cam proaste. Şi – văleu! – mai toate mărcile proprii de la Penny sînt varză; nu încercaţi, vă rog eu.
Am intrat şi prin vreo două magazine de electrocasnice – ştiţi voi, să casc gura. Alde Flanco, Media Galaxy, Altex; înţeleg că acuma – după ce boom-ul cumpărăturilor de Black Friday şi Crăciun s-a dus, oamenii nu prea mai intră să-şi cumpere chestii. Oriunde m-am dus, am dat peste vînzători prostiţi de plictiseală, prea obosiţi ca să preia clienţii.
Mi se pare că acestor magazine – şi nu numai! – le-ar fi de mare folos nişte şefi: dintr-aceia care să nu stea în birou, ci să umble printre rafturi, urmărind vînzătorii, întîmpinînd clienţii, lăsînd impresia că cineva chiar conduce locul ăla. Cînd intri într-un magazin mare, nu ştii niciodată dacă vînzătorul care te însoţeşte printre rafturi chiar se pricepe sau e doar vreun go-getter aflat în prima săptămînă de muncă.
Ţin minte că vînzarea e o chestie serioasă, care presupune fler şi experienţă – şi astea nu se învaţă din chart-uri şi din team-building-uri. Vînzătorul de azi are doar atîta nas încît să depisteze un parvenit cu bani, dar nu ştie să-şi dea seama care este un potenţial client bun.
Un vînzător bun e aur pentru orice magazin. Iar un vînzător bun nu poate merge decît împreună cu un şef bun.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii