despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
scris de C. D. Mocanu
„Dacă aș fi grădinar
mi-aș sădi cuvintele în pământ:
iar din ele ar încolți cândva,
limba română.”
„În România, limba oficială este limba română.” [Constituția României, Titlul I, Art. 13].
Am pretenția ca președintele României, oricare ar fi acesta, să cunoască și să vorbească perfect limba oficială a țării mele.
Românii îl urcă în dealul Cotrocenilor ca să slujească națiunea iar limba neamului meu, „limba vechilor cazanii”, este un simbol național, un element definitoriu al identității naționale și culturale, este o valoare „moștenită, creată, tezaurizată, asumată, apărată, afirmată universal și utilizată” de poporul român „pe teritoriul său de sorginte numit” România.
Milioane de conaționali, oameni simpli, anonimi neatârnați de vreo demnitate publică, cinstesc limba moștenită din moși-strămoși vorbind-o corect și păstrând-o cu grijă fără să fie obligați de fișa postului. Doar din patriotism. Limba română e România.
Mânat de curiozitate, am vrut să știu dacă actualul președinte al țării mele, onorându-și obligațiile, face parte dintre aceștia. Iată ce mi-a fost dat să aflu:
Luni, 9 septembrie 2017 domnul Klaus Werner Johannis a participat, în București, la festivitatea organizată de Colegiul Național Gheorghe Șincai pentru a marca debutul anului școlar dar și împlinirea a 125 de ani de când prestigioasa unitate de învățământ face performanță în domeniul instruirii și educației.
Președintele țării mele nu a ratat ocazia de a transmite asistenței (și nu numai) câteva gânduri bine simțite, potrivite ca nuca-n perete cu cele două evenimente. Printre altele, întâiul demnitar român a spus:
[…]„Din păcate sunt mulți elevi în România care încep anul școlar fără manuale sau în clădiri care nu respectă standarde minime.
Se pare că de fiecare dată începerea noului an școlar pe unii îi ia prin surprindere.
În România anului două mii șaptâșpe (2017) soluția salvatoare a ajuns să fie reintroducerea și reîntoarcerea la metode de mult apuse ca de exemplu manualul unic sau recentralizarea la București a tuturor lucrurilor care au întâmpinat dificultăți la nivel local. Această abordare nu este cea bună.
Legea educației trebuie să înceteze să mai fie un pazăl (puzzle) al cărei piese se schimbă continuu pierzându-se astfel imaginea unitară.”[…]
Ia uite! Președintele țării mele dă în gard cu oiștea limbii române. Să zăbovim o clipă și să ne aplecăm asupra textului!
Stilul acestuia este complicat, lipsit de claritate, nepotrivit. Concluzii și sentințe alăturate de-a valma, fără un fir logic, anulează mesajul care se cuvenea să sublinieze importanța și semnificația evenimentelor sărbătorite. Cuvintele bolovănoase, colțuroase, alese fără pricepere și fără fantezie dintr-un vocabular sărăcuț mă fac să cred că autorul (o fi președintele țării mele?) este restanțier la lecturile consistente, de bună calitate.
Utilizarea adjectivului apus – apuse (cu sensul de dispărut – dispărute pentru totdeauna,ex. Vremuri apuse) împreună cu substantivul metodă – metode (metode de mult apuse) se adaugă inventarului de stângăcii stilistice.
Forma rostită unșpe, doișpe, treișpe … nouășpe a numeralului compus este un element de limbaj colocvial, neacademic, și nepermis de normele limbii române, specific celor cu o instruire deficitară.
Folosirea acesteia de către oricare demnitar, de la primar la președintele țării mele, în ocazii oficiale, este dovada neștiinței sau a ignoranței, ambele imputabile și condamnabile.
Și nu e tot! Va urma.
scris de C. D. Mocanu
„Pre pământ străvechi și magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.”
Nu mă aflu printre mulții admiratori ai Antenei 3. Ba din contră. Am în inventar o listă lungă de reproșuri și observații critice.
Cred însă că merită o vorbă bună pentru inițiativa de a pune în program „un mic curs de supraviețuire a limbii române în jungla de astăzi”, o încercare „de a recupera buna-cuviință față de cuvântul scris și rostit”.
Emisiunea se numește „Pe cuvânt” și este realizată și prezentată cu farmec, cu pricepere de o tânără specialistă stăpână pe ce face, pe ce spune.
Este vorba de Ana Iorga, doctor în lingvistică, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, deținătoare a Premiului Academiei Române pentru contribuția sa la elaborarea tratatului „The Grammar of Romanian” apărut în 2013 la Oxford University Press.
În zi de mare sărbătoare, Ziua Națională a României, Ana Iorga a făcut o pledoarie echilibrată, rațională și inteligentă pentru limba română:
„Ce dovadă mai mare de patriotism ar putea exista, dacă nu respectul pentru limba pe care o vorbim? Poate că nu toți vom avea mari fapte de arme, să sperăm că nu va fi nevoie. Și nu toți ne vom pune numele pe vreo decizie importantă pentru țară. Dar, uite asta de exemplu, respectul pentru limba română e deja ceva foarte important și ne este la îndemână tuturor. Să vorbim o limbă română curată, corectă și inspirată!
Dar, fără să ne supărăm prea tare pe neologisme și fără să ne entuziasmăm exagerat la „romgleză”, în același timp. Normal că astăzi „sharuim”, „customizăm”, downloadăm”, ne „focusăm” să creăm „content”, adică ne concentrăm să creăm ceva consistent, plin de informații utile sau nou. În același timp suntem „determinați”, a spus și președintele, adică hotărâți, ambițioși sau „bossy” adică ne purtăm uneori ca șefii. Ne plac proiectele „challenging” așa, adică cele interesante care ne stimulează intelectul sau ne testează abilitățile fizice. Whatever! De multe ori am ajuns să vorbim numai așa. E un pic exagerat. Am putea să ne mai înfrânăm acolo unde nu e neapărat nevoie de cuvinte englezești!
Dar nici să luptăm orbește cu ele nu-i o soluție. Știți că au încercat șmecheria asta alții înaintea noastră, în secolul al XIX-lea, atunci când se simțeau asaltați de cuvintele franțuzești. Atunci, la vremea aceea, nu era influența engleză atât de puternică. Au fost niște intelectuali care se luau foarte tare în serios și propuneau cuvinte neaoșe și caraghioase în locul cuvintelor străine.
Dacă s-ar fi impus, fiți atenți, azi nu ați mai fi spus „cravată”, de exemplu, pentru că ar fi existat „gâtlegău”, care se leagă la gât adică. Foarte clar, nu? N-am mai fi avut batistă ci „nasuflete” sau „nasștergău”. Pe urmă, n-ați mai fi mers cu tramvaiul pentru că puriști de acum un secol și jumătate v-ar fi recomandat să spuneți „peșinămergător”. Și acum preferatul meu, „deperetefrecătoriu”, cel mai tare cuvânt. „Deperetefrecătoriu” era chibritul. Ar fi fost complet ridicol, trebuie să fiți de acord.
La fel cum exagerat ar fi astăzi să ne facem că unele englezisme nu există și să nu le dăm nicio șansă. Recomandarea mea așadar, este măsura.
Și mai am o recomandare care o să vi se pară un pic frivolă. Dar iat-o! Să cultivăm cuvinte mai vechi, românești. Au un farmec aparte, așa, o frumusețe care uneori te șochează. Poate că unele vă par azi desuete dar, câteodată se potrivesc de minune în contexte cât se poate de actuale. De pildă: istoricul Neagu Djuvara, care iubește enorm cuvintele, spune mereu „primejdie” în loc de pericol. Nu? Sună frumos! De când nu ați mai auzit „primejdios” în loc de periculos? Sau suntem în „primejdie”. Și pot fi foarte multe. Unele slavone, vechi, foarte frumoase. De pildă: „desfătare„ sau „înfrânare”, „vremelnic” în loc de temporar sau efemer, „desfrânat” în loc de depravat sau libertin, „ostenit” de pildă, în loc de obosit.
Dar mă opresc aici. Destul pentru astăzi. Mă înfrânez și eu până nu vă smintesc cu totul. Cu cuvintele!”
De luat aminte! De la vlădică până la opincă. „Felul în care vorbim ne recomandă sau ne descalifică în societate”.
scris de C. D. Mocanu
„Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu
 Urmăresc, atunci când alte îndeletniciri mult mai profitabile îmi dau învoire, o emisiune transmisă de televiziunea „Și mai mult decât atât – Cel mai urmărit post din România la evenimentele importante”.
Deși televiziunea cu pricina își alimentează telespectatorii numai cu știri și informații cutremurătoare, emisiunea de care fac vorbire a scăpat.
Cei doi realizatori–prezentatori, buni vorbitori ai limbii române, culeg cu sârg bâlbele, dudele, gafele de limbaj, de exprimare, de comportament ale unor analfabeți, ale unor agramați, ale unora cu o instruire sumară care, din nefericire, sunt politicieni, demnitari, șefi și șefuți. Odată ajunși, fără prea multe merite, în importante dregătorii aceștia ne regulează viața după cum le dictează mintea lor îngustă, neantrenată pentru un exercițiu intelectual eficient, folositor.
Făptașii sunt, pe bună dreptate, cu haz și cu decență, luați în tărbacă ajungând de râsul lumii. Numai că în România „ridendo castigat mores”, forța educativă a râsului, nu funcționează.
În schimb constatăm zilnic că diavolul se ascunde în detalii. Sarsailă și-a făcut culcuș confortabil în titlul emisiunii și de acolo se cocoșează de râs. Un priceput (sau o pricepută) s-a căznit să născocească unul sugestiv care să trimită din capul locului la subiectul emisiunii – politicenii și eșecurile lor rușinoase. A ajuns astfel să combine ingenios, într-un singur cuvânt, substantivele politică și chix. Rezultatul a fost ortografiat „Po….kix”.
Dacă autorul (sau autoarea) găselniței ar fi avut habar de limba română sau dacă ar fi avut deprinderea de a consulta dicționarele, ar fi aflat că pe la noi termenul german kicks se scrie chix și are înțelesul de „nereușită, de eșec într-o acțiune sau într-o manifestare”.
Și uite așa, a dat chix cu „Po….kix”!
scris de C. D. Mocanu
„De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?”
Nu mă pasionează televiziunile de știri, mai ales cele care comentează partizan, în dezbateri interminabile, realitățile românești încercând să înnegrească albul și să albească negrul. Dacă s-ar mulțumi să transmită informații neprelucrate și să mă lase pe mine să despic firu-n patru, le-aș fi telespectator devotat.
Într-un jurnal de prânz, o cunoscută și respectabilă ziaristă a prezentat știrea:
[…] „Starea de sănătate a regelui Mihai s-a agravat. Casa regală a României a transmis un comunicat în care anunță că Altețele Lor Regale principesa moștenitoare Margareta și principele Radu au revenit în Elveția aseară, la reședința privată a majestății sale.” […]
Cineva a simțit nevoia să pună un pitpalac cu nume de hipermarket să detalieze spusele acesteia și iată ce a ieșit:
[…] „Starea lui de rezistență este una nu tocmai bună la acest moment. Tocmai din acest motiv Altețele Sale principesa Margareta și principele Radu s-au dus de urgență în Elveția pentru a-i fi alături. Știm că regele Mihai trece printr-o lungă perioadaă de suferință. De circa un an și jumătate casa regală ne transmitea că regele Mihai suferă de o formă de leucemie și o formă de cancer a sângelui. Regele Mihai era tratat chiar acolo în Elveția. Acum rămâne de văzut medicii cu care se vor întâlni Altețele Sale Regale ce vor spune și care vor fi protocoalele de urmat pentru Majestatea Sa regele Mihai.” […]
Dincolo de: topica aiuritoare, stângăciile de stil, lipsa acordului între articolul posesiv al și substantivul pe care îl determină, cancer (cancer al sângelui), dincolo de faptul că leucemia este chiar un cancer al sângelui, eu am rămas cu o dilemă. Ale cui or fi altețele, frate?
Cred că tânărul purtător de microfon reprezintă o cauză dinainte pierdută. Și pentru astfel de cauze, vorba unui renumit jurist, nu merită să lupți. Mi-aș scoate pălăria în fața lui dacă ar face ce n-a făcut la timpul potrivit. Adică să citească basmele copilăriei. Poate află astfel câte ceva despre împărați, regi, prinți, prințese, principi, principese și mai ales despre formulele de respect, de politețe (maiestate, alteță) utilizate atunci când se vorbește cu (sau despre) aceștia (sau acestea).
(Alteța Sa – Altețele Lor, locuțiune pronominală).
Niciodată nu-i tîrziu!
Cărțile de gramatică sau dicționarele limbii române sunt mai dificile, mai complicate și mai obositoare! În industria alimentară acestea nu sunt de folos. Prietenii știu de ce! Ca să faci cârnați nu-i musai să vorbești corect limba neamului tău deși, ar fi de dorit!
scris de C. D. Mocanu
„De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?”
Constat cu îngrijorare, fără să fiu surprins, că unii ziariști, slujitori ai microfonului, ignoră nu numai limba română, folosind-o cum le tună, ci și cunoștințele elementare menite să le înlesnească înțelegerea domeniilor de care se ocupă.
Mă gândesc, spre exemplu, la cei care zilnic consumă aerul la guvern, la parlament, la partide sau în alte locuri unde se pune țara la cale și se zămislește politica românească.
Dumnealor cred că gazul ars pe la porțile instituțiilor și autorităților e suficient pentru a deveni specialiști și comentatori avizați ai evenimentelor politico – economice.
Munca lor (necesară și utilă), făcută cu profesionalism, presupune cunoașterea limbii române, utilizarea acesteia cu ușurință prin mesaje clare, structurate logic, într-un limbaj simplu, sugestiv și o documentare serioasă, permanentă. Aceste deprinderi se dobândesc în școală. Altfel efortul este zadarnic.
Spre exemplificare, iată ce poate o tânără care, din clădirea guvernului, ne ține la curent cu mersul evenimentelor legate de promovarea unui nou cod fiscal și a altor reglementări cu impact major asupra salariilor și pensiilor:
„Bun găsit! Premierul Mihai Tudose în urmă cu puțin timp a plecat de aici de la Palatul Victoria, a sosit de la ora nouă și zece minute a avut o serie de întrevederi pe zona transporturilor cu reprezentanții Strabag și cu ministrul transporturilor Felix Stroe iar în momentul de față toți miniștri așteaptă să vadă ce se va întâmpla cu ședința extraordinară de guvern în condițiile în care nu au fost convocați nici până la această oră în mod oficial pentru această ședință chiar dacă după cum bine știm încă de vineri când a fost amânată ședința extraordinară biroul de presă al guvernului anunța clar atât mass media cât și membrii cabinetului că luni ar urma să aibă loc această ședință extraordinară de guvern pe tema codului fiscal. Iată că nici până la această oră nu s-a decis convocarea acestei ședințe. Este o derută și în rândul miniștrilor cabinetului Tudose pe această temă. Se așteaptă discuțiile de la nivelul Partidului Social Democrat. Din informațiile pe care le avem ar urma să aibă loc o asemenea discuție cu parlamentarii și premierul Mihai Tudose și evident liderul PSD Liviu Dragnea. Sunt luate în calcul și două scenarii în momentul de față respectiv pe lângă varianta clasică respectiv ședința extraordinară să aibă loc ordonanța de urgență să fie aprobată mai este și varianta în care premierul Mihai Tudose cere transformarea ordonanței de urgență în proiect de lege astfel încât să ajungă pe masa parlamentarilor iar coaliția de guvernămât să-și asume toate modificările în parlament sau varianta în care să mai amâne câteva zile ședința de guvern până când se stabilește clar la nivelul Partidului Social Democrat ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2018.”[…] „Deocamdată nu au apărut informații cu privire la planul B pe care l-ar avea premierul Mihai Tudose în ceea ce privește legea salarizării. Cert este că în momentul de față să nu uităm vorbim de o coaliție de guvernământ care are o majoritate amplă la nivelul parlamentului.”[…]
Când risca să se sufoce a intervenit din studio prezentatoarea emisiunii: […]„Au fost foarte siguri reprezentanții executivului până acum, cât și cei ai partidului de guvernământ principal, pesedeul….”[…]
M-a năucit! Am uitat începutul și n-am înțeles sfârșitul. Totul a fost rostit dintr-o bucată, fără punct, fără virgulă, fără intonație, pe un ton nepotrivit, cu o topică defectuoasă. A făcut praf limba română!
Formulările de felul „coaliția de guvernământ” sau „partidul de guvernământ” pot fi auzite de zeci de ori într-o zi, utilizate deopotrivă de oameni ai presei și de politicieni. Toți sunt departe de vocabularul limbii române dar și de cunoștințele elementare despre stat și politică confundând guvernarea cu guvernământul.
Substantivul neutru guvernământ – guvernăminte este folosit de regulă în sintagma „Formă de guvernământ” cu sensul de „ formă de conducere a unui stat”.
Constituția României, Titlul I-Principii generale, Art. 1-Statul român, Alin. 2, stabilește că „Forma de guvernământ a statului român este republica”.
Iată deci că un partid, fie el și într-o coaliție, nu are nici în clin, nici în mânecă cu forma de conducere a statului.
Sintagma partidul aflat la guvernare sau coaliția de (aflată la) guvernare nu este nici ea potrivită. Cititorul/ascultătorul obișnuit, nefamiliarizat cu subtilitățile semantice, poate înțelege că partidul sau coaliția de partide guvernează, adică administrează, conduce, dirijează statul.
Constituția și celelalte reguli ale vieții politice precizează că acțiunea de a guverna este exercitată numai de guvern, chiar dacă acesta pune în practică programul unui partid.
Neștiința și nepriceperea au mai răpus încă o dată limba română. Nepricepuții sunt ingenioși!
scris de C. D. Mocanu
„Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu!”
Au trecut doi ani de la producerea accidentului în care și-a pierdut viața tânărul polițist Bogdan Gigină, motociclistul antemergător aflat în componența coloanei oficiale a ministrului de interne de la vremea aceea, Gabriel Oprea.
Direcția Națională Anticorupție se face că cercetează (Nu pricep nici bătut de ce Sperietoarea Națională caută corupți într-un accident rutier!) și bate pasul pe loc de atât amar de vreme. Cele șase cereri de urgentare a anchetei adresate procurorilor au rămas fără răspuns și fără efecte sporind suferința familiei celui dispărut.
O gureșă pitpalacă, o Roxană programată să scoată direct pe gură (fără ocolișuri stânjenitoare prin creier) prostii cu viteză maximă, profită de necazul oamenilor și se simte datoare să ne informeze:
„Și familia dar și avocatul se gândesc și la alte măsuri, să se adreseze și altor căi pentru a face în așa fel încât Direcția Națională Anticorupție să soluționeze cât mai repede această cauză.”
O zicere tipică celor care sunt mistuiți de dorința de a se auzi vorbind.
Eu unul îmi doresc să asist la momentul în care gurista deghizată în reporter TV se adresează căii ferate București–Oltenița sau căii Văcărești solicitând finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată a celor acuzați de moartea polițistului aflat în misiune.
În limba românilor, substantivul feminin cale are înțelesul de „drum, fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor” sau de „arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă”sau de „element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină” sau de „succesiune de linii și centrale prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între localități.”
Verbul a (se) adresa are la rându-i înțelesul clar definit prin „ a (se) îndrepta (cu) vorba către cineva, a (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.”.
Calea nefiind nici persoană, nici instituție, formularea „să se adreseze și altor căi” ofensează limba română și pe vorbitorii ei avizați.
Și uite așa, o ignorantă cu aere de vedetă a transmisiunilor în direct aruncă în derizoriu un fapt de viață grav, sensibil cu care niște semeni de-ai noștri se confruntă.
O singură măCiucă poate face zob un car de oale!
scris de C. D. Mocanu
„De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?”
Ascult radioul de când mă știu. În familiile gospodarilor din Vitanul copilăriei mele televizorul a poposit târziu. Își construiau case, cumpărau în rate mobilă, aragaz și frigider. Televizorul era un lux. Nu încăpea în bugetul drămuit cu multă chibzuință.
Aparatul de radio îmi este prieten bun de mulți, mulți ani. Acasă, la birou, în grădină, în mașină, suntem nedespărțiți.
Zilele trecute, aflat pe niște drumuri lăturalnice din Ilfov, încercam să fac suportabilă monotonia peisajului ascultând o emisiune pentru prietenii de la zece!
Prezentatoarea descria în cuvinte meșteșugite belșugul unei piețe de aiurea. Legumele și fructele toamnei au fost trecute în revistă: mere, pere… și gutui, gogoșari, varză, castraveți… și ridichii. Cum? Ridichii?
Această formă de plural a substantivului ridiche a fost lansată public de „academicienii” de la „Academia Mega Image”. Nu credeam că vor face prozeliți, mai ales în lumea bună. Printre cei alături de care trăiesc într-o localitate mai apropiată de Fierbinți decât de București, mi-a fost dat să o aud foarte rar.
Academicienii de la Academia Română spun că e greșită. Sunt singurii pe care avem datoria să-i credem.
Dacă postul care a transmis emisiunea nu ar pătrunde peste tot în țară, aș fi tratat pozna cu oarecare toleranță acceptând că oricine are dreptul să greșească. Unii însă, abuzează de acest drept. În cazul limbii române, abuzul este doar neștiință și ignoranță.
Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic face lumină. Acest valoros instrument de lucru pentru toți cei care au ca principal mijloc de producție limba neamului lor, ne învață că pluralul substantivului feminin ridiche – art. ridichea (NU ridichie – ridichia!) este ridichi – art. ridichile (NU ridichii – ridichiile!).
Sunt din ce în ce mai sigur că mulți dintre „meseriașii” presei audio–vizuale nu au scule.
scris de C. D. Mocanu
„Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu!”
„Analizele făcute de reprezentanții ASF arată că randamentul la pilonul întâi de pensii este de trei ori mai mare decât cel de la pilonul doi iar, potrivit unor surse, Ministerul de Finanțe face o simulare, fie pe mutarea banilor între cele două piloane, fie pe reducerea contribuțiilor.”[…]
[…]„Sindicaliștii cred că în spatele modificării raportului de contribuții între cele două piloane de pensii ar fi de fapt o gaură financiară care trebuie mascată, iar analiștii financiari sunt de părere că efectele se vor vedea în câteva luni prin deprecierea leului și prăbușirea economiei.”[…]
Această informație cutremurătoare a fost difuzată de o televiziune care nu transmite decât informații cutremurătoare, toate în exclusivitate. O pitpalacă anonimă a citit-o pe nerăsuflate într-o emisiune de știri (cum altfel?) cutremurătoare.
Redactorul textului, dar și gurista care l-a redat cum redă patefonul „His Master’s Voice” discul de vinil, au plasat substantivul pilon în aceeași categorie cu bulon – buloane sau piron – piroane.
Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic îi învață pe cei care cutează să-l deschidă că pilonul face parte din altă categorie, alături de neuron – neuroni.
Dacă cei doi i-ar fi avut (pe ei, pe neuroni) și aceștia (neuronii) ar fi fost antrenați pentru a cunoaște și a folosi „dulcea rostire românească, din ea născuți, și-ntr-însa aduși la țintirim”, atunci ar fi evitat să facă de râs televiziunea „Și mai mult decât atât – cel mai urmărit post din România la evenimentele importante” (căci despre ea facem vorbire).
De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Așa că le dăm o mână de ajutor: Pilon-un pilon-doi piloni.
Nu piloane! Altfel, pitpalacii ăștia ar trebui să poarte sub căciulă neuroane!
scris de C. D. Mocanu
„Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu!”
„Zeului” Automobil i se aduce jertfă zilnică. Mulți, prea mulți oameni își află sfârșitul pe drumurile României.
Un autoturism a lovit în plin un motociclist și l-a proiectat peste „parapetele despărțitor”, pe celălalt sens de mers, unde a fost acroșat de un alt autovehicul care se deplasa regulamentar.
La grozăvia evenimentului, o pitpalacă de la una dintre televiziunile care deschid emisiunile de știri cu crime, violuri, sinucideri, jafuri, pedofili, proxeneți, scandaluri, incendii, accidente rutiere a adăugat și necunoașterea limbii române, principalului ei instrument de lucru.
N-a trecut decât o zi și o altă ziaristă specializată în citirea prompterului, de la aceeași televiziune, prezintă ca știre de interes general (ce altceva?) un accident rutier soldat cu victime și face vorbire despre „parapeții” care mărginesc albia artificială a Dâmboviței.
Parapete, parapeți, ce contează! Pentru cele două pitpalace e tot una. Și totuși!
Substantivul neutru „parapet” are pluralul terminat în –e („un parapet – două parapete”, accentuat „parapetul – parapetele”). Fără a fi o regulă, forma de plural a substantivelor neutre se termină în -uri sau în -e. Când există forme diferite de plural, de obicei, este admisă în limba literară doar una dintre acestea.
Iată un motiv serios pentru a recurge la ajutorul dicționarelor de specialitate.
Oricum, „parapetele despărțitor” este o greșeală:
- Dacă învățata ziaristă a folosit cu bună știință forma de plural, atunci a ratat acordul în gen și număr dintre adjectiv și substantivul pe care îl determină: parapetele despărțitoare.
- Dacă a avut în vedere singularul, atunci lexicul limbii române este pentru dumneaiei o taină: parapetul despărțitor.
Cât privește „parapeții”…! Începând cu clasicii (Scriban, Șăineanu, Candrea…) și terminând cu Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM) pluralul „parapeți” nu este nici măcar menționat ca variantă care trebuie evitată.
Prima condiție pentru a aspira la statutul de ziarist este cunoașterea și utilizarea fără cusur a limbii române. Apoi urmează talentul, inspirația, spontaneitatea, cultura generală, ……
Cele două mai au de lucrat. Nu au trecut încă de faza eliminatorie, chiar dacă se dau în spectacol la televizor. „Parapetele despărțitor” și „parapeții” le separă, fără îndoială, de limba neamului lor – „grai tămâiat, cățuie de petale” căci adesea amândouă proptesc oiștea în gard.
scris de C. D. Mocanu
„Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”
Doar ce a încheiat primarul general prezentarea contorsionată a concepției municipalității despre colectarea deșeurilor și o cititoare profesionistă de prompter, guristă cu experiență, de la televiziunea „Și mai mult decât atât”, a simțit nevoia să sintetizeze spusele primașului:
„Primarul capitalei Gabriela Vrânceanu Firea vorbind despre contractul semnat în urmă cu o oră de recoltare selectivă. Mai multe containere cumpărate de Primăria Capitalei amplasate în toate sectoarele capitalei astfel încât să se înceapă recoltarea selectivă. Un prim pas, spune Gabriela Firea, nu este suficient dar vom face demersuri în acest sens.”
Cartea („prietenul care vă sfătuiește fără să vă râdă”) ne învață că recoltarea este „operația de strângere, de culegere a roadelor produse de plantele agricole”, adică a „produselor vegetale obținute de la plantele cultivate”.
O și văd pe înrăita vorbitoare în dodii cultivând sticle de lampă și peturi. Numai după ce acestea cresc, se coc și capătă o culoare frumoasă, le poate recolta selectiv; sticlele de lampă în containerul verde, peturile în containerul galben.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii