despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

„Veranda” prinde contur

scris de Ando

După curăţenia începută acum trei ani, în gura pieţei Obor se lucrează de zor la ceea ce va fi complexul comercial Veranda – de fapt un nou mall.

1 2 3

Termenul de finalizare afişat este septembrie 2016.

Din punct de vedere strict estetic va fi, clar, un câştig – latura respectivei  străzi (Ziduri Moşi) arătând, mai ales după 1989, ca dracu, dată fiind starea de netulburată paragină a vechilor obiective industriale de pe platformă.

M_Veranda

Rămâne de văzut, aşa cum ne întrebam şi aici ce calcule şi-au făcut proprietarii când au decis aruncarea viitorului mall în lupta cu năravurile consumatorilor din zona oboreană.

Cine nu e gata – sapa cu lopata

Cine nu e gata? Grand Arena din Berceni – care-si zice ca o sa fie Mall. Da, tehnic e deschis pe sfert – insa pina si la sfertul ala deschis se lucreaza inca!

Grand Arena este localizat la intersectia a 3 bulevarde importante: Drumul Gilaului, Bulevardul Metalurgiei si Turnu Magurele. (zice pe site la Grand Arena)

Drumul Gilaului trebuie sa fie cel putin noul Magheru al Berceniului! (acu’ doi-trei ani era inca drum de pamint)

Localizat intr-una din cele mai populate zone ale Bucurestiului beneficiaza de o buna vizibilitate si de un acces usor de pe ambele bulevarde.

Sau, altfel spus: Grand Arena e localizat indaratul Depoului de autobuze Berceni si inghesuit intre Hornbach si Selgros. Sa intri e intr-adevar usor – insa sa iesi de-acolo e mai complicat; dupa ce dai vreo doua ture de parcare iti dai seama ca poti iesi doar prin Metalurgiei.

Pina una-alta, e deschis un Carrefour. Luati aminte la banda rulanta ce duce din magazin jos in parcare; in mod normal benzile acestea au un sistem magnetic care blocheaza rotile carucioarelor de cumparaturi; insa aici nu functioneaza. E un sport intersant sa stapinesti un carucior incarcat la vale.

Daca tot vorbim de benzi rulante pe care carucioarele nu stau blocate, la fel se intimpla si in Rahova, la noul Mall.

Mai mult comert civilizat in partea de sud-vest a orasului

Iesirile din oras par a fi sufocate de hipermarketuri; avem vreo 7 inspre Ploiesti, 7 inspre Militari, vreo 3-4 inspre Colentina; iar despre Berceni – ce-ar mai fi de zis? e plin ochi!

In mod ciudat, daca vrei sa iesi inspre Giurgiu-Alexandria, nu e nimic; nici un magazin; stare de fapt de care sufera o intreaga zona – cea a sectorului 5. De saptamina trecuta insa, Kaufland a deschis un magazin pe Sebastian, vizavi de parc. Venind dupa deschiderea noului Mall de la Trafic Greu, colt cu Rahova, (care are un magazin Billa la parter), e un semn ca in partea de sud-vest poti face in sfirsit cumparaturi aproape de casa.