… se întîmplă din nou: începe iar festivalul acela, „Bucureştii lui Caragiale”. Ştiu sigur, de-acuma, că o să aibă uneori şi părţile lui proaste – n-are cum altfel – dar a pornit cu dreptul, măcar.

A pornit cu o paradă, care-a şerpuit printre terase şi turiştii încîntaţi ce se găseau – fireşte – în Centrul Vechi. La paradă erau cei de la teatrul Masca, nişte studenţi la actorie şi artişti de la Circ – de la Circul Globus. Ba chiar aveau şi nişte cămile, nişte cai, şi nişte ponei cu maimuţe adevărate cocoţate pe ei. Fanfara bubuia cu entuziasm, artiştii făceau jonglerii, clovnul dădea bomboane, directoarea circului bobina plutonul şi dădea indicaţii – ce mai! Caragiale însuşi s-ar fi dus să-şi facă un selfie cu animatoarele care însoţeau parada.

Desigur, cînd era distracţia mai în toi şi lumea mai încîntată, au ieşit talibanii de la Stavropoleos să urle că zgomotul îi deranjează – pesemne că pierduseră şirul la numărat banii, cine ştie – dar treaba asta nu a fost băgată-n seamă de prea multă lume.

Ce mai – a fost balamuc, dar balamuc dintr-ăla simpatic. Lumea s-a simţit bine şi parada n-a părut de prost-gust; doar e paradă, e pentru oameni, e pentru a-i face să rîdă.

Aveţi şi poze, ca să ştiţi ce-au făcut oamenii.