despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
de Ando, Bobocul și HM
Episodul 161. Ce poate fi mai interesant – în vînătoarea noastră – decît momentul în care dibuim orice pitit într-un fund de curte?
       
De acord: nu-s cine știe ce descoperiri, dar ne plac, chiar și așa! Încercăm, cît de cît, să le găsim și „perechi”.
O Broască și-un Cielo…
 
Un Opel – nu Ascona, ca-n curte, ci Rekord:
  
Cîteva Citroëne – nu CX, ci XM.
     
Un Renault Espace…
  
Dar și cîteva Dacii – în diferite stări de dez…agregare.
        
… deși pe următoarea, cinstit, chiar am admirat-o.
   
… și pe încă una, dar mai veche – 1100.
   
Punem și punct: o mențiune onorabilă uneia dintre primele mașini de flotă din anii 90 – Fordul Escort – pe final de serie.
 
(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)
Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.
de Ando, Bobocul și HM
… iată-ne la episodul 160.
O descoperire de toată frumusețea, Chryslerul ăsta atît de vechi care prinde suta… suta de ani!
   
Raritate, mai degrabă, un model mărișor dezvoltat de Kia – Clarus.
 
Nici mașina următoare nu prea s-a întîlnit pe la noi. Mitsubishi Space Star n-a arătat rău și a apărut într-o perioadă cînd genul ăsta de MPV european (Opel Zafira, Renault Scenic) începea să fie îndrăgit de publicul european.
 
Modelul următor ca mărime – de-aceea s-a dedicat mai mult pieței americane – a fost Space Wagon; produs însă și sub sigla Hyundai, îl întîlnim ca Santamo:
 
Un utilitar pe care-l găsim și sub mărcile Citroën (Jumpy) și Peugeot (Expert); noi îl avem aici ca Fiat – Fiat Scudo.
Volvo 740, urmat de 940. Mașini; chiar mașini.
     
Încă două, dar mai mici; 340, înlocuită și ea de seria mai mare – 440.
    
Škoda Felicia – din ce-n ce mai rare. Dar au ținut.
     
(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)
Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.
de Ando, Bobocul și HM
Episodul 159 – am ajuns și aici.
Coborîm în timp… chiar cu 70 de ani! O marcă uitată – Hudson – și modelul Hornet:
  
Rămînem în Statele Unite; nu-i cea mai interesantă mașină din oraș, da-i apreciem raritatea: Cadillac Eldorado, ultima generație, a douăsprezecea, fabricată de-a lungul anilor ’90.
  
Uite și un Jaguar XJS, modelul mai nou – și tot sfîrșit de serie.
  
O mașină care nu și-a făcut loc în episoadele noastre e Peugeot 406, un urmaș decent al lui 405 și un personaj memorabil în popularele filme franceze „Taxi”.
  
Mercedes MB – îl vedem sub formă de camionetă – e un model utilitar mai puțin folosit pe la noi. S-a fabricat în Spania.
 
Ne oprim un pic la Renault Twingo din prima generaţie. Micuţul automobil, intrat pe piaţă în 1993, deşi în Franţa şi în Europa a fost bine primit (maşină de oraş, preţ accesibil – cca. 8.400 euro), pe la noi nu prea şi-a găsit mulţi amatori. Ultimile veşti arată că, după 30 de ani, într-un context economic extrem de complicat, Renault va renunţa la fabricarea lui, aşa că e cazul să-l pozăm, cât îl mai găsim pe străzi.
   
Nu-i mașină – e drept! – și-n plus, deși arată ca un autobuz tăiat cu două capete, i se zice „drezină-camion”. În orice caz, e haioasă și încă-și face treaba.
  
(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)
Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.
de Ando, Bobocul și HM
Episodul 158: și știți că facem serialul ăsta de 12 ani? Ei, da: îl facem.
O marcă care n-a prea ajuns pe aici; Geely – cu modelul SL – s-a vîndut prin vecinii care n-au atîtea reglementări de siguranță europene. Odată cu venirea cetățenilor ucrainieni, am văzut că piața lor auto a fost destul de variată.
  
Rar și deja vechi – face 40 de ani, socot – un Datsun 280Z. Place!
  
Rămase din ce-n ce mai puține pe străzi, Audi-urile 100/200 ne impresionează și azi, la aceeași vîrstă frumoasă ca și Datsunul de mai sus.
  
Ce mai mașină a fost și Peugeotul 405… și uite: încă mai e!
  
… mai modestă – nu însă de trecut cu vederea – și destul de trainică pentru un Renault, mai vedem înc-un 19:
  
Mercedes SL și SLC. Pentru profani, cel cu „C” în coadă e modelul oleacă mai mare, cu locuri cît de cît confortabile în spate. Cel mai mic ne-a intrat în suflet acum patru decenii, fiind condus de personajul Bobby din popularul serial „Dallas”.
        
Ei, după atîtea exemplare îngrijite, ne-ntoarcem la specificul seriei noastre cu unul prăpădit!
Iacă și-o Mobră, motoreta noastră de pe vremuri.
(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)
Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.
pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM
Citiți prima parte • citiți a doua parte
Mergem mai departe: urmărind listele stațiilor de alimentare de dinainte de Război, dibuim alte benzinării – azi desființate – care au înfruntat timpurile:
- din fața „Arhitecturii”, care a rezistat și-n anii ’60, dar, odată cu extinderea clădirii facultății, a dispărut.
- de pe Mincu – între Kiseleff și Aviatorilor, desființată relativ recent: aproape 15 ani.
- de la Piața Amzei – similar. Vedem doar o bucățică din ea, surprinsă într-un cadru acum 50 de ani.
- de pe strada Vaselor – similar.
- de pe Vaporul lui Assan – similar; pare că la toate astea s-a renunțat fiindcă erau mici, greu accesibile, ori prea aproape de zone rezidențiale.
- de pe strada Scaune – foarte mică și pitită imediat după cum intri din Hristo Botev.
- de pe Atelierului; ar părea să fi fost la intersecția cu Calea Griviței; poate așa se explică și urmele unei toalete publice subterane dezafectate din fața blocului cunoscut pentru Agenția de bilete C. F. R.; e posibil să fi fost, apoi, găzărie.
- de la Grădina Icoanei: să fi fost în partea dinspre Arthur Verona (acolo unde a fost toaleta subterană pe locul căreia azi e un restaurant) sau înspre piața Cantacuzino?
- de pe colțul dintre Șerban Vodă și Viilor; extinsă în anii ’90, acum e doar magazin de piese auto.
- de la Chirigiu – ajunsă cu timpul găzărie. Avem o fotografie cu zona, și v-o arătăm așa, de drag.
Pentru o imagine cît mai cuprinzătoare, publicăm și puținele referințe din cărțile de telefon postbelice. Da, puține; mai multe informații găsim în Ghidul Bucureștiului din 1962.
 
Ne uităm acum pe o listă a stațiilor Peco din anii ’70, ocazie cu care pășim într-o epocă mai apropiată. Vedem că se extind spre periferii, mai ales în noile cartiere construite. Preferăm însă să ne oprim atenția asupra celor cît de cît centrale.
Reies stații despre care nu știm cu adevărat cînd au apărut; poate erau și ele vechi, de pe vremurile „Distribuției”:
- de pe strada Medeleni (între Calea Călărașilor și Vasile Lucaciu), care s-a desființat de curînd!
- cea de pe Cîmpineanu, unde-i azi piațeta Iosif Sava – desființată un pic mai demult, în acceași perioadă cu celelalte benzinării mici centrale
- de pe Schitu Măgureanu, colț cu Sfîntul Constantin – acceași situație
- din spatele Teatrului Național – există
- de pe Veniamin Costache (lîngă Cuțitul de Argint) – există
- de la Gara de Nord – există; o vedem cum arăta acum juma’ de secol; ea nu mai aparține de „Petrom”.
Nu apar deloc – și e de mirare – cîteva benzinării care și azi funcționează, a căror vechime de asemenea nu ni-i precis cunoscută:
- din Cotroceni, din scuarul de pe Carol Davila
- de la 11 Iunie
- de pe Mîntuleasa
- de pe Cuza
- de pe Vasile Lascăr colț cu Domnița Ruxandra
- de pe Ferdinand, din scuarul de la Horei – ultimele două nu mai aparțin de „Petrom”.
Amintim stația de pe strada Agricultori colț cu Teleajen, care nu era o benzinărie publică. Cele două pompe de la poartă constituiau staţia de alimentare cu carburant a maşinilor dintr-o autobază a primăriei.
Nici în anii de după Război benzinăria nu e vreun model arhitectural – după cum vedeți, o gheretă, un mic magazinaș. Nu exista „casă”- banii se dădeau direct angajatului care făcea alimentarea.
 
Imaginile păstrate ale găzăriilor – ca să ne facem o idee – sînt grăitoare: niște borcane!
  
În ordine, le vedem mai sus pe cele de la Șerban Vodă-Radu Vodă, Șerban Vodă-Olimpului și Grivița-Vulcănescu.
Desigur, stațiile nou construite (în cartiere și la ieșirile din oraș) au fost un pic mai măricele. Cea de la Băneasa – de pe deal, de după pod, a rămas cea mai mare.
Urmează vremuri grele – cumplite – în comercializarea benzinei.
În 1979 – după marea criză a petrolulului – încep raționalizările; cîțiva ani mai încolo cozile la benzinării devin kilometrice.
Articolele conțin actualizări.
Resurse: Benzinării desființate în București • Norihiro Haruta • Cartierul Evreiesc • Cartierul Uranus • Petroblog • Peter Hautzinger • Robert Janak • Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelică • Vlad Capotescu • Reclame vechi românești • Bucureștiul de altădată
lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici
pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM
Citiți prima parte
Luăm acum la picior orașul, căutînd urmele benzinăriilor mai vechi și mai noi. Începem, desigur, cu cele mai vechi.
Veche-veche, o bucată din cea de la Matache; vedem și cum se păstrase pînă-n anii ’90. Ulterior coloanele au fost zidite; totul a dispărut odată cu refacerea zonei.
  
Ne-ntoarcem în Centru, cu benzinăria de la Lido, care a fost dezafectată în anii de după Cutremurul din ’77.
       
Ne uităm un pic mai atenți la una din imaginile vechi ale ei (din 1931), fiindcă ne face să gîndim că înainte de a aparține „Distribuției”, fusese stație a companiei „Unirea”, aidoma celei de la Băneasa: elementele grafice sînt similare celor folosite atît de „Unirea”, cît și de produsele sale cunoscute, precum uleiurile „Luboil”.
Destul de mult pozate, coloanele toaletei publice de la Sfînta Vineri.
Se ghicește, parcă, într-un colț și o gheretă. O fi fost și aici benzinărie? Nu scrie nicăieri, însă amintirea unei găzării s-a păstrat și după ce toată zona a fost distrusă de demolări.
    
Nu departe însă – asta e sigur – a fost stație la răspîntia dintre Calea Călărașilor cu Mîntuleasa; în scuarul actual a supraviețuit – o vreme – toaleta.
Rămînem în zonă: o benzinărie Distribuţia tipică, devenită PECO, la intersecţia străzii Col. Orero, devenită Avram Goldfaden, cu Mircea Vodă (la joncţiunea Avram Goldfaden cu Dudeşti). Avea şi WC cu coloane. Azi nu mai există!
 
Iată benzinăria de la fosta Operetă; să nu uităm de ea.
 
A fost și-n Piața Romană; noi de aducem aminte mai degrabă de toaleta publică dinspre prelungirea Dacia, dar benzinăria era pe colțul dinspre ASE. Coloanele toaletei – vedem cu interes – au un model un pic diferit; pergola tipică lipsește.
    
Din cele închise dar din care a mai rămas cîte ceva și azi, trebuie să amintim benzinăria de pe Grivița colț cu Vulcănescu (Ștefan Furtună), deși nu o găsim atestată ca atare nicăieri. Ca găzărie, da: o știm. Coloanele – degradate oribil – au fost recent restaurate.
  
… și bineînțeles, cea de pe Maria Rosetti!
   
Cea de la Ferdinand (Dimitrov) – colț cu Mihai Bravu – a dispărut complet în 2022; fusese închisă de cîțiva ani buni.
  
Nu uităm nici de benzinăria de pe Șerban-Vodă colț cu Olimpului, pe care o întîlnim în anii ’60 ca găzărie. Vestigiile ei ni-s vizibile și azi.
  
De acum jumătate de secol, vedem cum benzinăria de la Podul Cotroceni era orientată nu spre Splai, ci spre strada Juvara; monumentul din spate, care azi e ascuns de bălării, era încă pus în valoare.
 
De altfel, dacă revizităm colecția noastră de piațete, scuaruri și ronduri, găsim destule benzinării!
Încercînd să enumerăm benzinăriile-tip cu coloane despre care sîntem siguri-siguri, alcătuim lista asta:
- Splai-Mihai Vodă
- Lido
- Tunari
- Matache
- Ferdinand
- Maria Rosetti
- Colonel Orero
- Operetă
… la care adăugăm pe cele cu coloane „pline” ori un pic diferite:
- Sfînta Vineri
- Grivița-Vulcănescu
- Romană
Va urma!
Resurse: Benzinării desființate în București • Norihiro Haruta • Cartierul Evreiesc • Cartierul Uranus • Petroblog • Peter Hautzinger • Robert Janak • Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelică • Vlad Capotescu • Reclame vechi românești • Bucureștiul de altădată
lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici
pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM
… banal subiect! Ce-am putea zice despre benzinăriile bucureștene? Cum arătau, pe unde erau, cîte din cele vechi mai sînt și azi?
Cu un pic de migală, poate găsim cîteva răspunsuri; și acolo unde nu reușim, măcar încercăm să punem întrebările cum trebuie.
Istoria răspîndirii lor e legată, desigur, de activitatea societății „Distribuția”, despre care nu greșim cînd spunem că aproape avea monopolul desfacerii produselor petroliere către populație. Spre sfîrșitul perioadei interbelice, societatea – fără a-și schimba nici o clipă titulatura – intră în conștiința publică mai degrabă sub numele de succes „OSIN”, care ne-a dat multă bătaie de cap: de la ce venea? Deslușirea a venit cînd am aflat mai multe despre inginerul Constantin Osiceanu; denumirea „OSIN” sub care se comercializau celebrele uleiuri pentru automobile, dar și alte produse legendare, precum „Petrosin”… lui i-o datorăm.
    
În fine; după Naționalizare, lucrurile se schimbă și odată cu ele și numele; intră apoi în conștiința publicului noua denumire „PECO” (de la Petrol-Comerț); o folosim și astăzi cînd ne gîndim la orice benzinărie. Ciudat și un pic dezamăgitor e că numele „OSIN” nu pare să fi străbătut vremurile, ieșind relativ iute din conștiința oamenilor. Asta e: „PECO” a prins.
Să ne întrebăm acum și cum arătau vechile benzinării din Capitală. Fără să greșim, credem că nu erau vreun monument arhitectural. Imaginea benzinăriei din Piața Victoriei e mai degrabă o excepție; arăta dichisit pentru a nu spurca vizual noua clădire a Președinției.
  
Restul stațiilor de alimentare însemnau, de cele mai multe ori, o pompă-două la marginea trotuarului și o chițimie pentru angajatul care deservea. Imagini interbelice emblematice nu-s; putem zice că… dacă ar fi fost ceva de fotografiat, s-ar fi fotografiat, nu?
Zicem asta fiindcă, de pildă, celebra benzinărie ploieșteană a fost documentată nu o dată: avea și de ce!
 
De asemenea, cîteva din stațiile „Distribuției” din zona apropiată Bucureștiului prezintă valoroase elemente arhitecturale; sînt – alături de cea din Piața Victoriei – opera arhitectului Grigore M. Hirsch:
  
O staţiune identică cu cea de la Sinaia a funcţionat la intrarea în Tâncăbeşti dinspre Bucureşti, pe stânga, la baza rampei, vizavi de staţia de radio, înainte de a traversa coada lacului Snagov.
E drept că în pagina aceasta publicitară pare a fi și o benzinărie cu copertină, încadrată de coloanele care ascundeau accesul la toaletele subterane (dacă-i dai copertina jos, rămîne un chioșc). E de-aici, din București? Poate; nu știm dacă modelul cu coloane a fost întîlnit și-n restul țării.
Aproape de adevăr – dac-am vrea să ne facem o idee despre benzinăria interbelică bucureșteană tipică – am zice c-ar fi schița următoare.
E bine cunoscută simbioza benzinăriilor interbelice cu toaletele publice subterane cu coloane… care arătau cu siguranță mai bine decît stațiile de alimentare. Una fără cealaltă? Nu știu ce să zic!
Ce-o fi fost mai întîi? Cum s-a ajuns aici? A fost o decizie edilitară care a condiționat construirea lor de cea a toaletelor? Pînă la urmă, dacă tot săpai să montezi rezervoarele de combustibil era mai lesnicios să faci, cu același drum, și amenajarea toaletelor subterane.
Nu știm cînd anume – precis – au fost construite benzinăriile astea cu toalete; fără să greșim prea tare, să zicem că în anii ’30. Nu știm nici cîte anume; dar ceva ne face să credem că nu mai mult de o duzină.
Pesemne că toaletele erau ale Uzinelor Comunale.
N-avem cum să-ncheiem partea… teoretică fără a ne lămuri cum se construia o stațiune de alimentare.
Și-acum… să purcedem la drum, luînd urma benzinăriilor! Iată resursele la îndemînă – adresele benzinăriilor „OSIN” din perioada anilor 1930-40. Remarcăm și menționarea pompelor aflate și în marile garaje ale Capitalei.
   
Nu prea știm, însă, despre cele care aparțineau altor companii. De pildă, Societatea Creditul Minier opera o rețea mai redusă, cunoscută sub numele „CREMIN”; iată și două dovezi fotografice ale stațiilor – la Aviatorilor și pe bulevard, peste drum de Scala; absolut banale – doar firma de ele…
 
O mărturie interesantă despre zona celei de-a doua e următoarea: pare că se văd și două coloane decorative?
Mai puține în București, benzinăriile ce țineau de societatea petrolieră „UNIREA”; cea mai cunoscută dar și cea mai mare dintre ele este cea de la Băneasa, de după podul C. F. R. – de pe deal! E, de altfel, cam singura benzinărie interbelică care și are o aparență monumentală!
   
Cu siguranță trebuie să fi fost și alte benzinării particulare, mai mici – dar nu multe.
 
Numărul benzinăriilor părea mai mare înainte de începerea Războiului – dar, dacă ne gîndim mai bine, acesta venise cu raționalizări, rechiziții, lipsuri și destule greutăți; pesemne că și distribuirea produselor petroliere fusese afectată. Eforturile societății „Distribuția” se îndreptau, după cum știm, spre comercializarea petrolului destinat consumului casnic. Stațiile care desfăceau petrol lampant (adică „gaz”), motorină tip M pentru încălzit, petrosin, neofalină – binecunoscutele găzării – sînt și mai puțin documentate decît benzinăriile; desigur că ne propunem să ne ocupăm și de îndreptarea acestei nedreptăți.
 
Putem să stabilim fără îndoială și care sînt cele mai vechi șase benzinării în funcțiune astăzi:
- la Podul Băneasa
- la Podul Cotroceni
- pe Kogălniceanu colț cu Vasile Pârvan
- pe Splai, la Pompieri, între Elie Radu și Saligny
- pe Dorobanți colț cu Tudor Ștefan
- pe Tunari colț cu Eminescu.
Dintre toate mai găsim (vizibile dar degradate) coloanele toaletelor publice subterane doar pe Splai și Tunari.
   
Benzinăria de la „Drept” are și acum toaleta subterană, dar e dezafectată; dacă erau și coloane, înseamnă că s-au pierdut de mult. Cea de la Cotroceni poate chiar n-a avut. Cea de pe Dorobanți… nu știm; dar știm că peste drum – în marele părculeț – erau toalete publice „pe pămînt”.
Cea de la Băneasa, care oricum nu ținuse de societatea „Distribuția” a fost, desigur, modernizată succesiv.
 
Să remarcăm și faptul că – cel puțin la toalete – sînt două modele. Diferențele nu-s mari… dar sînt. Parcă primele sînt mai frumoase, nu? Oricum, erau ani în care ne reușeau bine – peste tot prin oraș – adaosurile arhitectonice mărunte.
Lăsăm acum toaletele subterane, încercînd doar să ne dăm seama dacă s-au construit și fără benzinării. Ne putem gîndi la cea de la Piața Galați (Gemeni), dar zău dacă mai știm dacă avea sau nu coloane, și la cea din scuarul bulevardului Republicii (Carol) de dinaintea intersecției cu Traian.
Va urma!
Resurse: Benzinării desființate în București • Norihiro Haruta • Cartierul Evreiesc • Cartierul Uranus • Petroblog • Peter Hautzinger • Robert Janak • Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelică • Vlad Capotescu • Reclame vechi românești • Bucureștiul de altădată
lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici
de Ando, Bobocul și HM
Episodul 157, așadar. Două Jaguaruri rablagite pentru început:
   
Și un Aro și mai rablagit – o carcasă, ce mai – urmat de alte droaște binecunoscute: o Ladă și două Berline.
  
Iată și-un scuter de transport – celebrul model Ape, fabricat de Piaggio.
 
Semnalăm, cu bucurie, o rablă… care nu mai e rablă: Peugeotul ăsta 404 care a fost restaurat.
  
Și nici cu Renaultul 4 care urmează nu ni-i rușine!
 
Ne-ntoarcem la rable-rable cu două Fiețeluri. Cocoțat pe-o gheretă, un Uno:
 
… și-un Cinquecento.
  
(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)
Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.
De ceva vreme în părăsire, clădirea atît de frumoasă a garajului folosit îndelung de Televiziunea Română pe care-o vedem din Doctor Felix, fapt pentru care, la repezeală, ne vine să credem că ține de strada asta.
Piațeta pietruită din față e o aparență, fiind în fapt începutul străzii Doctor Sergiu, care azi e blocată de construcții.
Garajul, construit acum un secol, e opera arhitectului Arghir Culina. În anii următori Capitala urma să se umple de multe altele – precum Ciclop, Lutherană, Dorobanți, Cobălcescu (ultimele trei de Ion I. Berindey).
    
mai multe despre Case căzute
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii