despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

7 mașini vechi CXLII

de Ando, Bobocul și HM

Ce mai poze de toamnă, pentru episodul 142! Două Polski Fiaturi roșii.

Tot de toamnă – dar de data asta cu-n mezanplas tematic – îl regăsim pe Morris Minor:

Fiindcă mi-era dor cu adevărat să văd un Renault 5 din prima serie, m-am scoborît în parcarea subterană de la „Inter”. Să fim cinstiți, merită; variantei următoare le lipsește ceva-ul ăla care face o mașină să te atragă.

Dacă tot ne aflăm în parcarea amintită, pozăm și-un Rolls. Și ce Rolls! Tre’ să fie un Silver Cloud.

Un concurent al Matizului care încă se ține pe picioare – Hyundai Atos.

Am mai găsit o Broască; fiindcă peste iarnă o să steie-n garaj, i-am făcut iute cîteva poze.

 

Imeseul ăsta face parte din decor la Rîșnov, în „Dino Parc”:

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

o mînă de mașini

cu Bobocul

Am fost să le vedem – și, cu noi, multă lume. Sus, în dosul Casei Republicii, unde funcționează Muzeul de artă contemporană, a fost o expoziție cu mașini vechi: „Socialistele orașului”.

Vechi, dar bibilite, îngrijite – să-ți ia ochii și azi, nu doar cu zeci de ani în urmă.

N-a fost rău!

7 mașini vechi CXLI

de Ando, Bobocul și HM

Azi nu mai tragem chiulul: chiar avem și rable adevărate. Deschidem episodul 141 cu un Citroën CX 25 GTI:

Două sportive japoneze – Honda și Toyota:

Meritînd cu prisosință apariția, un Fiat Punto din generația a doua.

Acuns în vegetație, un Volvo din seria 300; hai să-l admirăm și-n stare neașteptat de bună.

 

Un Chevrolet din care n-a mai rămas mare lucru.

Ne oprim cu două vehicule funcționale: o automacara redegistă Takraf și-un tractor de-al nostru Universal.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXL

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 140: vară, cald, mașini frumoase și gata-gata de plecare – niciuna nu-i căzătură!

De pe vremea cînd  Škoda se numea Skodiță:

La fel de frumoasă și caldă, Broasca asta.

Două gîgîlici de Mini:

 

Un Jaguar

Și-un Packard pus de fală-n fața noului hotel ce s-a deschis în vechea bancă Marmorosch Blank:

Două Cobre la soare…

 

Și-o raritate care intră-n serial taman pentru calitatea asta – un Saturn.

Nu lăsăm pe dinafară doi Trăbănței, că-i păcat de ei.

cu imagini și de la Cristian Malide

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXXIX

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 139 – aici sîntem azi, și-ncepem c-o colecție de dubițe: unele mai norocoase și mai bălțate, altele… mai lăsate-n plata Domnului.

 

Niște mașini de vacanță – că doar e vacanță – un Hymer B544, lansat prin anii ’80, și-un Peugeot.

Nissan Primera, generația a doua: nu rău, nu nereușit.

Nissan Maxima, generația a patra, ce mai poartă și indicativul QX la coadă.

… cîteva hardughii americane: Chevrolet Van și Tahoe plus Ford 150.

   

 cu imagini și de la Cosmin Dragnea

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXXVIII

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 138.

Cineva care chiar iubește Volvo-urile a mai adus unul acasă!

 

O fi el cam… Pobedă, da-i totuși Volvo 544.

Într-o curte prăpădită la margine de București, un Moskvici, ale cărui ornamente ne duc cu gîndul c-ar fi un 403.

Un vestigiu al transporturilor rutiere: printre primele modele de remorci pe care le-am folosit în flota noastră de camioane.

Mașina care-a dovedit că le poți avea pe toate. Opel Zafira mi-a plăcut din prima.

Ford Scorpio a fost o mașină de ispravă: o avem și din prima, și din a doua generație – că atîtea a avut; dup-aia a venit Mondeo.

    

Chevrolet Astro – prima generație – nu rău pentru sfîrșit de ani ’80, cînd a apărut.

… nici Mercedes Vito n-a fost de lepădat, un deceniu mai încolo.

cu imagini și de la Cosmin Dragnea

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

După Leonida

Leonida-i unul acele nume vechi care încă mai dăinuie-n București; dăinuie și după mai bine de șapte decenii de cînd a ieșit din uzul oficial.

Dar prea puține – rușinos de puține! – știm despre Leonida. A fost Leon Leonida – la începtul secolului trecut – unul din primii pasionați, comercianți și piloți de automobile. De unde venise, din ce familie, cît de mulți bani avea, mister. Moare în 1911, la nici 30 de ani; nu deslușim dacă are descendenți. Unii-l consideră primul român care-a murit într-un accident auto. Tînăr teribil, la 20-și ceva de ani înființează firma ce i-a purtat numele. Trece Primul Război; firma rămîne, se dezvoltă și devine celebră, nu doar ca reprezentanță de vînzări cu filiale în toată țara, ci și ca veritabilă fabrică de carosări auto.

Cine conduce afacerea în tot acest timp, e neclar; sfîrșitul acesteia – odată cu Naționalizarea – e previzibil; ce s-a petrecut apoi e-n pîcla nedreaptă a istoriei: se vorbește despre un Leonida care „a sfîrșit prin a lucra într-un atelier de reparat frigidere”. Cel mai probabil „industriașul Leonida” al cărui nume apare ici-colo în perioada interbelică este Constantin – tatăl lui Leon. Familia trece prin multe nenorociri. După cîțiva ani de la moartea lui Leon, lui Constantin i se naște următoarea descendentă, Ioana Maria (Peggy) care piere și ea tragic de tînără: la înmormîntare, conform jurnalului Irinei Procopiu, „tatăl e disperat, mama nici măcar nu a venit”; episodul e evocat și de Steindhart.

Știm de casa familei Leonida pe bulevardul Dacia, pe mîna stîngă între Polonă și Aurel Vlaicu la numărul actual 81, fost 31. La vreo două case mai încolo, locuiește, la un moment dat, Paul Leonida; el e din cealaltă familie celebră Leonida, cea care i-a dat și pe Dimitrie, Elisa și Gheorghe. E vreo legătură între familii? Nu reiese de nicăieri. S-o fi petrecut, în timp, și vreo amestecare firească a amintirilor urbane legate de ele? Mai mult ca sigur.

… Să vedem ce știm; ce ne-a rămas. În primul rînd, blocul cu magazinul „Leonida” de pe Magheru.

Blocul (îl vedem chiar azi în reparații) a fost construit la mijlocul anilor ’30 și spațiul comercial, firește, nu era de… mîncare – ci de mașini; dar după Război, cînd se transformă în magazin alimentar, își păstrează numele atît de bine, încît bucureșteanul ar putea jura că dintotdeauna Leonida fusese vreun… băcan!

Primul garaj Leonida apare într-o reclamă publicată pe la 1906-1907 ca fiind pe „strada Cătunu Nou 10”. Peste vreun an, îl găsim pe Leon însuși pozînd lîngă unul din automobilele importate în fața garajului. Numele străzii – pierdut azi – se trage de la actuala Tache Ionescu, care s-a numit Nikos Beloiannis, Atena, Costaforu și… Cătunului. Inițal o fundătură adiacentă, Cătunul nou devine odată cu tăierea marelui bulevard un soi de bretea care i se asimilează. Celebrul bloc Leonida urmează, deci, să se ridice pe locul garajului, vadul păstrîndu-se. E doar o „potriveală” că sediul actual A.C.R. – Leon Leonida aflîndu-se printre fondatori și fiind primul președinte – e la doi pași.

Al doilea reper e garajul cel mare – mai bine zis, atelierele. La doi pași de Piața Victoriei, păstrează încă, după mai bine de un secol, funcțiunea inițială, cu toate că acum vreo cinci ani s-a vorbit de demolarea construcției și înlocuirea ei cu alt edificiu public.

Spicuim din informațiile strînse în proiectul „Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească”:

„Societatea anonimă pe acţiuni „Garajul Leonida” a fost înfiinţată în 1911 de către I. Boambă (președinte), dr. I. Costinescu, D. Darvari (vice-președinte), L. Leonida și V. Toroceanu. Pentru o vreme au închiriat garajele Leonida din str. Cătunu Nou nr. 10, pentru suma de 10000 lei, urmând ca ulterior să achiziţioneze și casele vecine lor. A urmat apoi tranzacţia cu Alexandru Filipescu, pentru terenul din Șoseaua Jianu, în limita sumei de 100000 lei.  Planurile din 1911-1912 au fost semnate de arhitectul Radu Culcer; asupra acestora, mai ales în ceea ce privește unele corpuri de clădire cu etaj, primăria a intervenit reducând înălţimea lor și chiar anulând un set de planuri, concepute în stilul Art Deco. Stilul adoptat a fost cel eclectic academist, în prezent păstrându-se unele elemente decorative în partea superioară a corpului central, precum și iniţialele G. L. în feroneria porţilor din stânga. Remarcăm deschiderile ample ale faţadelor, la care s-a folosit metal și geamuri. În aceste ateliere au fost transformate în Primul Război Mondial 500 de automobile pentru Crucea Roșie. Inginerul N. I. Brătescu adaugă un acoperiș metalic între clădirile existente în 1920. Lucrări majore au loc în 1927 când se ridică o magazine de beton, sub coordonarea Antreprizei inginerului T. Eremia. La acea dată Societatea Leonida deţinea și proprietatea vecină, a Societăţii Române de Automobile, realizându-se fuziunea sub denumirea „Societatea Română de Automobile LEONIDA & Co. Unite”. Din planurile de situaţie prezente în dosarele din perioada 1920-1927 observăm că deţineau terenuri în porţiunea Aleea Alexandru nr. 6-12, iar la nr. 2 există încă o clădire în formă de L (arh. G. Simotta), cu latura lungă pe Șoseaua Jianu.”

Activitatea de aici a fost impresionantă. Pe șasiurile importate s-au carosat autovehicule utilitare și autobuze iar în vremea Războiului producția a asimilat blindate ușoare. După Naționalizare ajunge în administrarea C.F.R., fiind nucleul de la care ulterior se naște Intreprinderea de reparații auto – I.R.A. Grivița – unde obiectul de activitate inițial se păstrează chiar și-n prezent. Activatea industrială, firește, se mută repede din centrul orașului, aici rămînînd partea de garaj și service, îndeosebi pentru flota auto a entităților guvernamentale învecinate.

Articolul din martie 1937 pe care-l cităm – dacă ne permiteți divagarea – ne înfățișează și-o cutumă simpatică pe care S.T.B. n-a uitat-o întrutotul nici azi: folosirea autobuzelor noi pe linia 31.

N-avem nici un motiv să ne îndoim că autobuzul de mai jos – surprins la mijlocul anilor ’60, în timp ce dădea „probă” pentru filmul „Duminică la ora 6” – nu fusese carosat cu aproape 30 de ani înainte, la atelierele „Leonida”. Nu era însă singurul loc unde Societații de transport i se asamblau autobuzele – cu asta se ocupa și garajul Peleanu.

Altă urmă – alt garaj – pe Luterană. Se găsea în convenabilă apropiere de alt sediu al companiei, de pe Calea Victoriei 53 – loc dispărut de multă vreme, din care ne-a rămas imaginea interiorului.

E interesant de stabilit dacă această clădire – construită în anii ’30 – n-a luat, cumva, locul alteia mai vechi în care-ar fi funcționat un precedent garaj, activitatea fiind atestată ca atare încă de la-nceputul anilor ’20. După Naționalizare garajul ajunge o vreme la Ministerul metalurgiei și industriei chimice; imediat după se transformă și el în Intreprindere de reparații auto; dar mai apoi intră sub O.N.T. (ca direcție de transporturi turistice și asociație a automobiliștilor). Într-o ultimă etapă devine I.A.P.I.T. – intreprindere care se ocupa de aparatele de agrement din parcuri și stațiuni turistice, de la „păcănele” la felurite tiribombe și mașinuțe. După Revoluție funcționează celebrul club „Salsa 2”. Clădirea, nefolosită de aproape două decenii, nu credem să mai reziste mult.

… obiectele de activitate ale firmei „Leonida” au fost mai variate decît comerțul auto. Registrul importatorilor din 1944 enumeră „automobile, motociclete, mașini agricole, aparate tehnice și piese de schimb”. S-ar fi ocupat și cu distribuția produselor petroliere. Cu siguranță a fost implicată în comerțul cu aparate de radio și frigidere – numele devenit azi comun vine de la marca răcitorului automat produs de „General Motors”. Garajul de pe Magheru, de altfel, rămîne și după naționalizare alocat domeniului. Cu atît mai tristă-i soarta acelui Leonida care ajunge să repare frigidere-n anii puterii populare!

   

Cît de puțin, iată, cunoaștem despre una din cele mai importante firme care-a funcționat în București. Pe-onoarea noastră dac-am scris vreodată un material mai frustrant; sperăm doar că în timp, cumva, să putem completa istoria „Leonida”.

Material pregătit împreună cu Ando și C. D. Mocanu. Resurse la dispoziția redacției: Garaje bucureștene •  Atelierele LeonidaLeonida&Co. • Leon LeonidaComerțul bucureștean în anii 1984-1985 • Istoria tehnicii și a industriei româneștiBoierii zilelor noastreCălăuze prin Bucureștiul vechiTacam T-60Mașini utilitare în presa vremiiNaționalizarea în presa vremii 

cu geamul jos

Unul din cele mai frumoase cîștiguri ale vremii călduroase e că lumea e tot mai aproape. Nu trebuie decît să scoți mîna, s-o atingi, s-o simți. Ce bine e să poți merge cu geamurile lăsate prin oraș, de exemplu!

Simți, nu-i așa? Nu doar mizeriile, ci și tot ce-i plăcut în jur: aerul bun al dimineții, răcoarea unui bulevard umbros, zumzetul și ritmul Bucureștiului.

Plus cîte posibilități de comunicare, toate din poignet… sau cu un deșt!

«Stai dracu pe loc»
«Lasă-mă și pe mine»
«Bagă-te, fraiere»
«Mersi, colegu»

Afară e restul lumii. Ce nu-nțelegem – și-i păcat! – e că-n lumea asta nu-s „ceilalți”, ci… tot noi.

7 mașini vechi CXXXVII

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 137, cu descoperirile lui.

O model despre care-am fi putut băga mîna-n foc că-i dispărut; dar uite că și merge! E un Chrysler Horizon – versiunea americană a mașinii lansate inițial ca Simca și ulterior vîndută și sub marca Talbot.

Pitulat într-o curte, un Opel Rekord P2 – încă arată bine, la cei 60 de anișori!

… înghesuit într-o parcare, unul mai tinerel – cu vreo 10-15 ani – și mai bine păstrat. E Rekord D.

Tot păstrat bine – și o plăcută revedere – un Renault 16 de la Cosmin Dragnea:

Chrysler Voyager, generația a patra: să fie și el în serialul nostru.

Două jucării! Prima, franțuzească, e un Acrea Zest – model roadster – și a doua, chinezească, e un Cfmoto Uforce.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXXVI

de Ando, Bobocul și HM

Și suntem la episodul 136! Ne reîntîlnim c-o hardughie care nu se lasă mîncată de rugină – Chevrolet Blazer:

… c-o raritate-n bălării: un Buick Regal ’88; ultima versiune a modelului e, în zilele noastre… Opel Insignia.

Un Rover din seria 800 care s-a păstrat de minune; și să știți că-i chiar vechi! Rămas din anii’80, cînd Rover și Honda făceau treabă-mpreună.

Un Wartburg 353 care, spre cinstea lui, merge!

… un Citroën 2CV, care pesemne c-așteaptă să devină mașină de reclamă:

… precum Fiețelul ăsta 600.

Două Broaște bine păstrate la sfîrșit; ocazie cu care putem documenta c-am avut și noi vreo patru zile de iarnă… astă-iarnă. Plus încă una – mai bling-bling – care zace-ntr-o curte unde mai sînt și alte rable.

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.