Notăm că la un an de la redeschiderea centrului comercial „Prosper” de peste drum de Lira, încă ducem lipsa unui mare magazin: supermarketul „Mega Image” nu doar că nu funcționează încă, dar nici nu-s semne că s-ar pune în funcțiune cîndva, curînd.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Și totuși e ceva care se-ntinde mai dihai ca gripa-n rîndul copiilor. Ghici ce? Ei ce: o nouă campanie cu cartonașe a magazinelor «Mega Image»! Precum cele de odinioară, cînd cei mici colecționau sute și cei mari se dădeau bine pe lîngă vînzătoare, să nu cumva să vină acasă fără cartonașele colorate. Cu întîlniri de schimb prin parcuri, cu albume completate… Mereu sînt campanii dintr-astea, toate magazinele le fac; doar că unele campanii prind foarte, foarte bine. Și campania recentă a «Mega Image» pare că prinde: are-n plus, pe lîngă sumedenia de cartonașe – cu animale sălbatice – și-o boxă care, atunci cînd scanezi cu ea un cartonaș, îți reproduce sunetul animalului înfățișat. Distracție, cum ar veni… și chiar e! Pentru că – orice-ați crede despre copii și despre cît de mult sînt legați de tehnologie – ei tot copii sînt; le place să strîngă lucruri, să s facă schimb, să se joace cu ele. Și campania asta se potrivește la mare fix, mai ales că nu implică folosirea telefonului. Asta e: ne vedem la casă, să vedem ce mai primim azi. Shop&Go… ProfiGo… Nu mai știi-n care te bagi, toate arată la fel.
Încetișor, și magazinele „Pepco” își schimbă sigla. Brand nou, în pas cu ce se crede că se poartă.
… vedeți – cam tot comerțul, azi, caută în aceeași măsură, în același timp și din păcate pe același calapod să scape de identitățile vizuale vechi: și-i iese pe dos, cum ar veni. scris de Ando Am trăit s-o văd şi pe asta: Mega Image închide un „şopângău”!
E ridicol cum, aflîndu-ne în era „smart”, digitală, în care – cică – putem automatiza și îmbunătăți orice proces, ne lovim de opacitatea fizică a proceselor; totul traducîndu-se, în cele din urmă, în timp pierdut și stres pentru client. De ce, cînd cineva cumpără țigări din magazinele „Mega Image”, vînzătorul de la casă trebuie să comunice paznicului – prin cască ori peste capul clientului – ce și cîte pachete a cumpărat? La ce folos, mai apoi, ca paznicul să noteze într-o terfeloagă țigările? De ce, atunci cînd vînzătorul greșește scanarea unui produs, trebuie să aștepte toată lumea ca să vină (de cele mai multe ori din fundul magazinului) un șefuleț ori același paznic care să poată aproba îndreptarea greșelii în casa de marcat? Treaba de mai sus se aplică și la „Lidl”, unde te mai întîlnești și cu altă minunăție: dacă se-ntîmplă să plătești c-o bancnotă mare, de 2 sau 5 milioane, casierul trebuie s-o fluture-n văzul tuturor, ca s-o vadă colegul de la casa principală… și restul oamenilor din magazin. Cu siguranță că putem înțelege că magazinelor le este mai convenabil să recurgă la toate nivelurile astea suplimentare de control, dar pentru client însemnează că i se fură din timp și că e disconsiderat. Cum ar veni, echivalentul privat al celebrului „dosar cu șină” pe care l-ar cere Statul. Doar că cu Statul n-avem de-a face de două ori pe zi, nu-i așa?
Se cuvin mulțumiri dup-atîta vreme-n care stăturăm așa, mai pe lîngă cășile noastre. Și laude – ca-ntre vecini buni. Uite magazinul de unde ne-am luat de toate: și la-nceput, cînd lumea se bulucea-n hipermarketuri după provizii, și mai apoia, cînd se ducea cu țidula-n buzunar după de-ale gurii. E magazinul „Mega Image” de pe Petre Ispirescu cu Mărgeanului: mare, aerisit, aprovizionat bine (fără farafastîcuri, ce-i drept) și cu băieți și fete de ispravă. A făcut minuni și apropierea de măcelăria turcească „Ayt” de pe Sebastian – cu chiftelele, kebabii, burgerii ei dar și cu lipiile cu brînză, măslinele pe grătar, brînza la fir, rahatul și baclavalele pe care le vinde. Acasă – fără mari haiducii – ne-am lins deștele cu cea mai bună pizza cu quattro formaggi adusă de la „Pizza Ka”. oameni mici, probleme mici… „Mega Image” renunță la pungile de plastic mai solide pe care le avea-n magazinele mari; de-acum găsim aceleași pungi slabe, zise biodegradabile, peste tot – nu doar în magazinașele „Shop & Go”. Pungile din supermarketurile „Mega Image” îs, așadar, mai proaste, doar că prețul lor e rămas tot 70 de bani, ca la pungile de dinainte care erau mai bune. În București avem vreo 250 de magazine mari „Mega Image” și vreo 350 de magazine mici „Shop & Go”. S-ajungă la toată lumea. Nu o dată, între magazinele astea vedem diferențe – în cele mici e mai mereu mai scump; confortul de-a avea la doi pași de casă un magazinaș se plătește! Dar mai e ceva.
… viața de cartier are micile ei bucurii și surprize frumoase; totul e să fii curios și să-ncerci să te uiți în jurul tău, la nici zece minute de casă. Subzistă o droaie de mici afaceri locale ce oferă calitate: produse bune, servire plăcută. Mă apucai să număr chestiile bune pe care le-am descoperit, recent, în jurul părții mele de Rahova – și nu-s deloc puține!
E bine – foarte bine!
După cum simte oricine, ecologia asta ne costă; becuri mai scumpe, pungi mai proaste, hîrtie mai grosolană. Dacă, într-un acces de slăbiciune, te pune aghiuță să iei o sacoșă de plastic dintr-aia „biodegradabilă”, descoperi că dai pe ea mai mult decît pe una dintr-aia simplă, de plastic. Păi la ce folos să dai 50 de bani în plus pe-o… pungă? Să faci o faptă bună pe banii tăi? – de fapt, cam așa ar trebui să se și facă faptele bune – de-acord! … dar cînd știi că-n treaba asta e, mereu, un interes al comerciantului, zău c-o lași baltă! Mai ales că sacoșele de plastic obișnuite rămîn bune și trainice: folosesc și refolosesc de aproape trei luni doar cîteva de la Mega Image și nu s-au rupt deloc. Asta de reciclare! |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2025 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii