despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

iar cartonașe!

Și totuși e ceva care se-ntinde mai dihai ca gripa-n rîndul copiilor. Ghici ce?

Ei ce: o nouă campanie cu cartonașe a magazinelor «Mega Image»! Precum cele de odinioară, cînd cei mici colecționau sute și cei mari se dădeau bine pe lîngă vînzătoare, să nu cumva să vină acasă fără cartonașele colorate. Cu întîlniri de schimb prin parcuri, cu albume completate…

Mereu sînt campanii dintr-astea, toate magazinele le fac; doar că unele campanii prind foarte, foarte bine.

Și campania recentă a «Mega Image» pare că prinde: are-n plus, pe lîngă sumedenia de cartonașe – cu animale sălbatice – și-o boxă care, atunci cînd scanezi cu ea un cartonaș, îți reproduce sunetul animalului înfățișat.

Distracție, cum ar veni… și chiar e!

Pentru că – orice-ați crede despre copii și despre cît de mult sînt legați de tehnologie – ei tot copii sînt; le place să strîngă lucruri, să s facă schimb, să se joace cu ele. Și campania asta se potrivește la mare fix, mai ales că nu implică folosirea telefonului.

Asta e: ne vedem la casă, să vedem ce mai primim azi.

din zbor (330)

Shop&Go… ProfiGo… Nu mai știi-n care te bagi, toate arată la fel.

Încetișor, și magazinele „Pepco” își schimbă sigla. Brand nou, în pas cu ce se crede că se poartă.

… vedeți – cam tot comerțul, azi, caută în aceeași măsură, în același timp și din păcate pe același calapod să scape de identitățile vizuale vechi: și-i iese pe dos, cum ar veni.

Din fugă (110): ceva rar!

scris de Ando

Am trăit s-o văd şi pe asta: Mega Image închide un „şopângău”!

„politica magazinului” 2

E ridicol cum, aflîndu-ne în era „smart”, digitală, în care – cică – putem automatiza și îmbunătăți orice proces, ne lovim de opacitatea fizică a proceselor; totul traducîndu-se, în cele din urmă, în timp pierdut și stres pentru client.

De ce, cînd cineva cumpără țigări din magazinele „Mega Image”, vînzătorul de la casă trebuie să comunice paznicului – prin cască ori peste capul clientului – ce și cîte pachete a cumpărat? La ce folos, mai apoi, ca paznicul să noteze într-o terfeloagă țigările?

De ce, atunci cînd vînzătorul greșește scanarea unui produs, trebuie să aștepte toată lumea ca să vină (de cele mai multe ori din fundul magazinului) un șefuleț ori același paznic care să poată aproba îndreptarea greșelii în casa de marcat?

Treaba de mai sus se aplică și la „Lidl”, unde te mai întîlnești și cu altă minunăție: dacă se-ntîmplă să plătești c-o bancnotă mare, de 2 sau 5 milioane, casierul trebuie s-o fluture-n văzul tuturor, ca s-o vadă colegul de la casa principală… și restul oamenilor din magazin.

Cu siguranță că putem înțelege că magazinelor le este mai convenabil să recurgă la toate nivelurile astea suplimentare de control, dar pentru client însemnează că i se fură din timp și că e disconsiderat.

Cum ar veni, echivalentul privat al celebrului „dosar cu șină” pe care l-ar cere Statul.

Doar că cu Statul n-avem de-a face de două ori pe zi, nu-i așa?

cu cine făcurăm treabă

Se cuvin mulțumiri dup-atîta vreme-n care stăturăm așa, mai pe lîngă cășile noastre.

Și laude – ca-ntre vecini buni.

Uite magazinul de unde ne-am luat de toate: și la-nceput, cînd lumea se bulucea-n hipermarketuri după provizii, și mai apoia, cînd se ducea cu țidula-n buzunar după de-ale gurii.

E magazinul „Mega Image” de pe Petre Ispirescu cu Mărgeanului: mare, aerisit, aprovizionat bine (fără farafastîcuri, ce-i drept) și cu băieți și fete de ispravă.

A făcut minuni și apropierea de măcelăria turcească „Ayt” de pe Sebastian – cu chiftelele, kebabii, burgerii ei dar și cu lipiile cu brînză, măslinele pe grătar, brînza la fir, rahatul și baclavalele pe care le vinde.

Acasă – fără mari haiducii – ne-am lins deștele cu cea mai bună pizza cu quattro formaggi adusă de la „Pizza Ka”.

din zbor

oameni mici, probleme mici…

„Mega Image” renunță la pungile de plastic mai solide pe care le avea-n magazinele mari; de-acum găsim aceleași pungi slabe, zise biodegradabile, peste tot – nu doar în magazinașele „Shop & Go”.

Pungile din supermarketurile „Mega Image” îs, așadar, mai proaste, doar că prețul lor e rămas tot 70 de bani, ca la pungile de dinainte care erau mai bune.

Mă-ntreb de ce

În București avem vreo 250 de magazine mari „Mega Image” și vreo 350 de magazine mici „Shop & Go”. S-ajungă la toată lumea. Nu o dată, între magazinele astea vedem diferențe – în cele mici e mai mereu mai scump; confortul de-a avea la doi pași de casă un magazinaș se plătește! Dar mai e ceva.

  • plasele care se vînd în magazinele mari sînt trainice, făcute din plastic bun, rezistent, și se pot refolosi îndelung după aceea; cică pot duce șapte kile de cumpărături. Costă vreo 70 de bani.
  • plasele care se vînd în magazinele mici sînt proaste, subțiri, făcute dintr-un material biodegradabil care se sfîșie și rezistă doar pînă cînd ajungi acasă; colac peste pupăză, plasele astea țin doar patru kile. Ce-i drept, îs și cu… 10 bani mai ieftine.

plimbare locală, nu pe burta goală

… viața de cartier are micile ei bucurii și surprize frumoase; totul e să fii curios și să-ncerci să te uiți în jurul tău, la nici zece minute de casă. Subzistă o droaie de mici afaceri locale ce oferă calitate: produse bune, servire plăcută.

Mă apucai să număr chestiile bune pe care le-am descoperit, recent, în jurul părții mele de Rahova – și nu-s deloc puține!

  • O făbricuță de pîine pe Nedeleanu, după Dumbrava Nouă – are niște covrigi la șir nemaipomeniți!
  • O șaormerie nemaipomenită – printre cele mai bune din București! – pe Mărgeanului: „Royal Kebap” (face și cu vită; închis dumineca)
  • Coadă mereu la „Fendi Kebap“ pe Nedeleanu cu Novaci – ăsta e semn bun.
  • Un magazin cu mezeluri și brînzeturi din secuime tot pe Mărgeanului.
  • Un „Mega Image” mare și foarte bine garnisit, la care-mi place faptul că lipsesc vitrinele cu servire asistată – ca atare, nu pierzi timp și găsești multe lucruri de calitate gata feliate: pe Petre Ispirescu, colț cu Mărgeanului.
  • Vizavi de el, pe Petre Ispirescu, cofetăria „Piticot”.
  • O măcelărie formidabilă, pe calea Rahovei, la trecerea de pietoni de la strada Bîrca (s-a extins de curînd cu pescărie).
  • Și, peste drum de ea, un fast-food cu livrare acasă – „Story Pizza”. Absolut decent și cu niște papanași delicioși.
  • La același capitol, oleacă mai departe – pe Alexandriei colț cu Mărgeanului, „Pizza Ka”.
  • … și „Pikandy Plus” de pe Sebastian.
  • Nu uităm „Sergiana” din Kaufland Sebastian.
  • Nici, nu departe, magazinele „La Bia”, cu carne bună și alte chestii reușite.
  • Patiseria de la „Prosper” e bună…
  • … precum și „La tati”, deși văd că s-a închis cea de la Petre Ispirescu, dar a rămas măcar pe Iancu Jianu.
  • Deloc de lepădat, restaurante locale: „Britannia“ și „Excellence“ la capetele opuse ale străzii Petre Ispirescu și – pe Novaci – „Casa Brândușa“.

E bine – foarte bine!

ecologia costă

După cum știe oricine, e frumos să ții cu planeta: să reciclezi – cînd se poate – și să nu risipești.

După cum simte oricine, ecologia asta ne costă; becuri mai scumpe, pungi mai proaste, hîrtie mai grosolană.

Dacă, într-un acces de slăbiciune, te pune aghiuță să iei o sacoșă de plastic dintr-aia „biodegradabilă”, descoperi că dai pe ea mai mult decît pe una dintr-aia simplă, de plastic.

Păi la ce folos să dai 50 de bani în plus pe-o… pungă?

Să faci o faptă bună pe banii tăi? – de fapt, cam așa ar trebui să se și facă faptele bune – de-acord!

… dar cînd știi că-n treaba asta e, mereu, un interes al comerciantului, zău c-o lași baltă!

Mai ales că sacoșele de plastic obișnuite rămîn bune și trainice: folosesc și refolosesc de aproape trei luni doar cîteva de la Mega Image și nu s-au rupt deloc. Asta de reciclare!

luînd plasă la cumpărături

Se-ntîmplă în Lidl și-n Kaufland: cam de două săptămîni au început să dispară sacoșele de plastic pe care le cumperi de la case. La-nceput au dispărut cele mai mari și mai trainice, apoi s-au epuizat și cele mai mici și mai proaste.

Nu mai găsești decît sacoșe de hîrtie – unde sînt, adică-n Kaufland, că Lidl nu are – și dintr-acele scumpe-scumpe, din rafie. La Lidl, la o adică, poți primi de la casieră o pungă subțire transparentă gratis, dar trebuie s-o ceri.

E o bîlbă logistică pe undeva – ba chiar una mare – dar de unde să știm noi?

… nouă nu ne spune nimeni nimica niciodată.

Deci, luăm plasă! De-acasă.

(estimp, sacoșele de plastic de la Mega Image au ajuns să fie chiar rezistente)