despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Omul bun se trezește dimineața și-ncepe să caute să vadă de ce să-i mai pese azi; în ce să se implice; ce să salveze.
Așa i-a venit, de curînd, și rîndul Muzeului Tehnic să intre și-n atenția publicului.
Cică-i în pericol să se-nchidă. Pesemne că n-o să se-nchidă; și nici nu e important asta, credeți-mă.
Da’ atîta rumoare degeaba, că – ca să se evite închiderea – ar fi minunat să se ducă-n vizită oameni, mulți oameni, ca „să se vadă” că muzeul are public, că face bani.
Ia mai ho!
Muzeul Tehnic e colecția prăfuită de chestii de acum zece, douăzeci, treizeci, patruzeci de ani. Nimic, în tot timpul ăsta, nu s-a schimbat și nu s-a făcut în magazia pe care noi ne-ncăpățînăm s-o numim „muzeu”.
Doar că „trebuie salvat”.
Muzeul Tehnic însă – aidoma unchiului ăla bețiv și puturos pe care orice familie mereu îl ajută cu sfaturi, lucruri și bani – de fapt nu ține să schimbe nimica.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu
Pur și simplu nu mai merge așa: nu-i corect. Ceea ce cunoșteam noi ca „Muzeul Satului” trebuie să-și schimbe numele, ca să poată – în sfîrșit – să reflecte realitatea.
Muzeul trebuie să se cheme „Muzeul Satului și al Mîțelor Grase”.
            
Îs pe-aici, fraților, niște mîțe! Grase, leneșe, puturoase – niște cucoane de mîțe – care se uită la tine, cînd le bagi în seamă, de parcă-s angajate la birou, la primărie.
Dar nu, deși par sîcîite cînd le bagi camera-n față, nu se dau la o parte; ba chiar, cînd se satură de soilit pe cîte-o laviță, se trîntesc la soare fix în mijlocul potecii… ca să le ocolești… dar să le și scarpini cînd le ocolești.
Strașnice mîțe, ce să vă zic!
Ca să vă prindeți cît de șnapane sînt, își fac veacul doar în partea veche a muzeului – cea aglomerată, cea cu oameni peste tot -; în partea cea nouă – unde-i liber și loc căcălău între case – nu le prinzi! Vă zic în față: de-aia și muzeul e deschis în fiecare zi – ca mîțele astea să nu stea fără public.
Altminterea, acum, în splendoarea toamnei, locul e o încîntare; mergeți aici cu drag. Lipsa turiștilor ni-l face numai al nostru și-i așa de bine că-l avem!
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu
scris de Sonia Ratatouille
Salutări, toată lumea! N-am mai scris de mult timp, dar promit că o să mă revanșez.
Astăzo vorbim despre Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei. Casa în care locuiau este mare și extrem de frumoasă. Din păcate, totuși, nu se poate vizita și etajul.
La parter sunt trei camere și holul. Camera mea preferată a fost biblioteca, o încăpere cu rafturi pe tot peretele, toate pline cu cărți vechi și interesante.
Pe partea dreaptă a holului avem o mică bucătărie și o cameră plină cu tablouri și vase de sticlă colorată, toate fascinant de încântătoare. Vasele aveau diferite forme și erau decorate cu fel de fel de modele.
Pe partea stângă este o cameră cu obiecte de zi cu zi, cum ar fi lăzi, scaune și farfurii de porțelan.
Tot pomenesc de hol, așa că o să vă spun și despre el: sunt tablouri mari și vaze de sticlă de Murano.
E un loc fantastic! Din partea șoarecelui vostru preferat, vă transmit că merită văzut!
Acum vă las, dar ne vedem data viitoare, vorbind despre alte locuri interesante!
Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei se află pe strada 11 Iunie.
                          
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck
N-ai cum să te saturi de Muzeul Satului, oricît te-ai întoarce să-l vezi… fiecare plimbare – că-i de primăvară, că-i de toamnă – e încîntătoare: nici mai mult, nici mai puțin.
Și aici s-a-ntîmplat și-o minune – una mică, ca pentru sufletul meu.
Să vă povestesc: acum vreo doi ani, cineva deștept tare a îmbrăcat țîșnitoarea interbelică – ea însăși un element istoric valoros! – în beton.
Uite că cineva inteligent a renunțat însă la porcăria asta uriașă și, azi, țîșnitoarea se poate admira pe de-a-ntregul din nou.
 
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar
 scris de Sonia Ratatouille
Cred că mă așteptați, nu?
Scuze, am avut treabă cu noua mea pasiune, sculptatul.
De unde mi-a venit ideea?
De la Frederic Storck.
Stai – nu ai fost la muzeul Storck? Păi hai să-ți povestesc.
Muzeul Storck este pe strada Vasile Alecsandri, numărul 16. Înăuntru sunt lucrări ale familiei Storck. Sculpturi, picturi și schițe te așteaptă.
În perioada aceasta, adică până pe 19 ianuarie, la acest muzeu se află și o expoziție cu lucrări ale Ceciliei Cruțescu Storck.
La parter te așteaptă atelierul de lucru al lui Frederic Storck, unde se află lucrările lui dar și ale Ceciliei. Este și o machetă mare, din lemn, care reprezintă Mănăstirea de la Curtea de Argeș și o sculptură care o reprezintă pe Domnița Bălașa.
Legat de sculpturi, ele sunt făcute din bronz, marmură și piatră.
La sculpturile lui Frederic Storck cel mai mult mi-a plăcut că păreau reale, se vedea pe fața lor că erau făcute de cineva care se pricepe foarte, foarte bine.
Cât despre voi, care sper că deja vă băgați lucrurile în geantă și plecați spre muzeu, nu pot decât să vă urez: Sculptare plăcută!
        
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă
Muzeul Militar e un muzeu tipic – adică absolut încremenit în timp. Norocul lui, e firește, lipsa alternativelor recreativ-educaționale: așa că zeci de autocare cu puștani trag la poartă și-i mereu plin, nu doar cînd e vreun eveniment.
Revin pe-aici cu inima strînsă, an după an, neizbutind niciodată să mă dezmeticesc la vederea indolenței de-a arăta, de-a pune în valoare, de-a face naibii ceva-n plus cu această colecție ceaușistă.
Mă văd, totuși, dator să remarc că s-a „renovat” transportorul FAMO, spre bucuria naziștilor ce-i dădeau tîrcoale cu ochii lăcrămoși. Renovarea presupune o prelată nouă și un strat de vopsea – sămsăreală de Vitan; dar se cheamă că nu mai ruginește-n halul ăsta…
Și, ca să nu se vadă urît decăderea mai modestului camion Škoda din spatele lui, „gospodarii” l-au acoperit de tot c-o plasă de camuflaj.
… și s-a rezolvat.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă
 E interesant pe dinafară. Unora le place. Mie, nu: un căsoi orb, un hambar cocoțat pe-un acvariu; o clădire „statement”, cu o funcționalitate nefericită.
… dar pîn-la urmă, lumea caută ceva înăuntru, nu-i așa?
Pe dinăuntru nu-i interesant.
Nu că n-am avea ce să agățăm pe pereți – că avem! – dar… dar n-a ieșit.
Nu reprezintă, nu enumeră, nu istorisește, nu explică, nu provoacă, nu inspiră.
Poate-o s-ajungă și muzeu, cînd o-nceta să fie o colecție.
Da’ poate taman agreabilul ăsta chix particular să fie și tipic artei recente, cine știe?
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul militar
… în weekend se ținură – ca-n fiecare an – zilele acelea deschise ale Muzeului Militar.
Ca de obicei, lume, distracție, voluntari inimoși care se-mbracă-n uniforme vechi și bat pas de defilare, se duelează cu sabia și dau cu pușca, ca să vedem cum se făcea armata pe vremuri.
Din păcate, cam asta-i și toată treaba cu zilele astea: dacă n-ar fi voluntarii ăștia pasionați, n-ar veni nimeni.
Oamenii ăștia fac toată isprava.
     
Fiindcă Muzeul Militar rămîne și azi doar un depozit trist de ruginituri.
N-a apărut nimic nou; nu s-a restaurat nimic; și din toate ce zac prin curte, nimic n-a revenit la viață.
Păcat de oamenii de treabă care lucrează pe-aici și de toată bunăvoința lor!
Păcat că Muzeul Militar nu face nimic – șade cu fundul pe ce-a strîns și nu s-a prins că vizitatorul ar vrea să vadă și ceva interactiv, nu doar să caște gura-n vitrine.
… bașca, de drag ce-i e e de vizitatori, nici să puie un cazan la fiert cu fasole nu s-a mai învrednicit. Ce să mai zici de cișmeaua care nu mergea? O fi fost și-aia piesă de muzeu!
Muzeul Militar în presa vremii • Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii