despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
N-o mai țineam minte dup-un sfert de veac; în cea mai lungă dup-amiază a noastră, cea din 22 decembrie ’89, văzusem pe-aici doar cioburi, hîrtii aruncate, perdele sfîșiate: mînia oamenilor, carevasăzică.
Azi însă Casa Ceaușescu e un muzeu cochet, luminos, civilizat, îmbietor; ce se mai întorc lucrurile pe lumea asta.
Habar n-am cît și cum ține prescripția istoriei – noi, oamenii, uităm; și uităm ce trebuia să nu iertăm.
Pătrunzînd în vila asta, familia Odiosului nu apare demonizată: ia, niște oameni care trăiau frumos și bine, atît.
Vizitatorul se așteaptă la opulență, la prost gust, la lux inadecvat; dar descoperă, mai degrabă, o casă de protocol bine făcută, bine gîndită.
Și ce treabă curioasă: din tot nenorocitul cartier al Primăverii – rămas și azi închis, separat, cu căutături urîte de după ziduri – vila Ceaușescu pare unul din locurile plăcute.
Bucureșteanul de azi, ce cu ochi veseli se plimbă prin toate celelalte frumoase cartiere născute între Războaie, nu găsește pe străzile de-aici bucuria, spațiul, deschiderea care să-l facă să revină.
Ici-colea, cîte o terasă; o cafenea de garaj unde stai crăcit pe treptele-nguste și abrupte; dar nici un strop de viață – nu știu cum s-o zic.
Da: l-au scos din casa lui, dar din cartier n-au putut să-l scoată pe Ceaușescu.
Lungă, vacanța asta de iarnă – și, după ce vremea s-a îmbunat după Crăciun, am avut zile primăvăratece, nebunești de calde. Și ce să faci în Capitală, dacă n-ai părăsit-o?
Ne-am făcut turiști și orașul nu ne-a dezamăgit.
Cîteva mici muzee la care încă n-ajunsesem ne-au umplut ore frumoase.
… iată, în mahalaua Căuzașilor, casa Anton Pann. Cum, din păcate, urme ale strașnicului nostru folclorist nu prea s-au păstrat, casa e mai degrabă sălașul unor experiențe interesante și interactive – de la instrumente muzicale tradiționale la ghidușe snoave cu bețivi.
Peste drum de Cotroceni – vai, ce șerpărie se ascunde-ndărătul gardurilor palatului! – două apartamente vecine deschise pentru cei care vor să știe mai multe despre Minulescu și Rebreanu.
Dar cea mai drăguță vizită-i – culmea! – la mohorîtul Bacovia. Ascunsă pe încîlceala de străduțe dintre Giurgiului și Olteniței, casa poetului e caldă, primitoare, omenească; poate și pentru mîța care toarce și frămîntă cozonac…
De Bobotează lumea nu se mai aruncă-n apa înghețată ci, cu mic, cu mare, se bălăcește lîngă oraș, la frumosul complex „Therme”. Ce-mi place aici – și acum, la zece ani de funcționare – e că oricît de mulți oameni s-ar duce… au loc cu toții. Și, da, deși părea că toată lumea care rămăsese-n oraș venise aici, era plăcut, era-n regulă, era vesel.
Anul ăsta am ajuns și pe tîrgul de sărbători de la capătul Bucureștiului. În sine, e ca orice alt bîlci public – dar am ajuns aici și curios, să văd cum primăria sectorului 3 a valorificat clădirea istorică a Laminorului Malaxa. Clădirea n-a murit și nici nu poți zice că-i batjocorită. Doar că fușereala cumplită a fiecărei lucrări edilitare a acestei primării sare și aici în ochi; iar împrejurimile sînt oribile – un iad urbanistic, nu altceva.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu • la Muzeul literaturii române • la Muzeul comunismului
N-a fost un sezon rău: pînă-n iarnă a fost Picasso, acuma-i Dalí. Bun, să ne-nțelegem, nu e vorba de expoziții-expoziții în care ne sînt aduse și arătate „marile opere” ci, printr-o strădanie de lăudat, adunări de lucrări de prin colecții.
De-aia, în fapt, vorbim despre efectul Picasso și despre universul lui Dalí – așa fiind aduse din condei evenimentele bucureștene.
Doar că și asta se face cu mai mult ori mai puțin meșteșug.
Bunăoară, expoziția Picasso a dezamăgit taman prin îmbrăcarea efectului în haine bune. Muzeul de artă recentă nu reușește să treacă de agățatul pe pereți nici acum, la mai bine de cinci ani de funcționare. Nu explică, nu învață, nu arată, nu îmbie; rămîne prizonierul unei nișe nefericite, sărăcăcioase, fără har. Efectul, deci, nu reiese; vizitatorul încearcă să-l dibuie fără să primească vreun ajutor, lăsîndu-se păgubaș după ce trece de însăilările-statement de absorbante intime date cu vopsea ale artiștilor autohtoni.
         
În schimb, la Dalí se schimbă calimera. Chiar dacă spațiul Hanului Gabroveni pare mai puțin potrivit unei mari expoziții, uite că punerea-n valoare e de milioane; locul e luminos, intim, dar aerisit, plăcut. Neofitul se plimbă prin universul artistului, ajutat de explicații, fără să simtă nevoia să deschidă wikipedia.
         
Asta e: bate Dalí. De data asta.
Poate e mult spus muzeu: și nu-i rău așa, gîndindu-ne că de atîtea ori muzeu înseamnă mausoleu, îmbîcseală, încremenire.
Nu, Muzeul Comunismului e ceva între colecție și expoziție, ceva în primul rînd agreabil – deși comunismul numai așa nu trebuie să fie. Experiența, în fapt, e agreabilă, pentru că locul reușește și să adune, și să învețe, și să dea de gîndit.
Sînt multe strînse într-un hol, două camere și-o bucătărie: lucruri care-au avut viață, lucruri de care-ai uitat, lucruri de care nu te-ai fi gîndit c-au făcut parte din viața noastră.
Lucruri pe care ești îmbiat să pui mîna, să le simți, să le cîntărești nu doar cu privirea.
Cine se abate de la iureșul Lipscaniului găsește pe Covaci un etaj liniștit și, fără grabă, poate scotoci undeva în comunism.
Mulți turiști; mi-a plăcut cum explicațiile se găsesc traduse în cele două limbi străine prietenoase cu vizitatorii de azi: engleza și spaniola.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu • la Muzeul literaturii române
Da, am fost, merită; ne-a plăcut. Mergeți!
Expoziția Grigorescu e la Palatul regal, la muzeu.
Dar mă știți: mereu dau peste-un chițibuș care strică totul.
Cum e acum „ethosul” ăsta.
Poate fi orice – marcă de adidași… deodorant… model de dubiță… firmă de imobiliare – că sună a orice.
Dar se pare că nu-i orice, ci-i ceva de-al nostru, românesc: mai dihai ca mămăliga, viezurele și șaorma cu de toate. Ei, să fie – să fie la ei acolo, cum se zice.
… cîndva ne-om scutura de obiceiul ăsta păgubos să purtăm pe sus, departe de om, tot ce ajunge să fie socotit „cultură”.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu • la Muzeul literaturii române
scris de Sonia Ratatouille
Recent am fost la Muzeul Național al Literaturii Române, care se află pe Nicolae Crețulescu 8.
Muzeul are două etaje, unde sunt expozițiile principale, și încă două spații, unul la subsol și unul în pod, unde se organizează evenimente și expoziții temporare.
Casa este, bineînțeles, una veche, dar frumos amenajată. Interiorul este modern, iar obiectele expuse sunt organizate în vitrinele dedicate fiecărui sciitor.
La primul etaj sunt prezentați poeți, dar și membrii ai mișcării Dada. Aici vitrinele conțin scrisori și poze care aparțineau autorilor, dar și obiecte valoroase, cum ar fi cutii de bijuterii sau penițe pentru scris.
La etajul al doilea vorbim despre prozatori. În holul principal îi vedem pe trei mari autori români: Titu Maiorescu (cunoscut pentru cenaclul „Junimea”), Eugen Lovinescu (cunoscut pentru cenaclul „Sburătorul”) și George Călinescu (cunoscut pentru „Istoria literaturii române”).
Pe pereți sunt înrămate ilustrații din reviste sau pur și simplu desene, iar unele dintre ele mi-au atras atenția prin stilul lor. Am încercat să țin minte numele artistului, dar l-am uitat de atunci.
Ceva care mi-a plăcut foarte mult au fost micile semne de carte (de fapt un fel de prespapier) în formă de mâini și foarte mici. Dacă te uiți la orice carte le poți vedea – și sunt și diferite!
La mansardă este o expoziție despre Mircea Eliade și felul în care descria Bucureștiul. În încăpere sunt mai multe mese, cu texte scrise pe ele și niște carduri cu informații de pe care poți citi, mesele având și ecrane unde sunt proiectate poze pentru a ajuta să vedem orașul lui Eliade.
În subsol sunt două sau trei camere cu pereții plini de fotografii cu scriitori și o cameră unde este o expoziție temporară (cel puțin era când am fost eu). Plus colecția cu desenele bucureștene ale lui Ioan Cârdei.
Mai este și o cameră unde te poți relaxa, poți să citești sau să desenezi și o încăpere cu o carte foarte lungă pe care mi-a fost frică să o citesc, pentru că nu voiam să îi rup paginile subțiri.
În curte, care este foarte frumoasă, este un proiector și niște scaune, dar nu sunt sigură dacă și când se organizează evenimente afară. Curtea este foarte frumoasă, asta e sigur!
Muzeul merită vizitat, chiar dacă nu ești un fan al literaturii române. Clădirea și felul cum sunt prezentați scriitorii și operele lor face învățatul mai atractiv pentru oricine.
Ne vedem și data viitoare, într-un an sau doi, când mai reușesc să scriu despre ceva! Până atunci, șobolanul vostru preferat trebuie să plece.
        
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu
Omul bun se trezește dimineața și-ncepe să caute să vadă de ce să-i mai pese azi; în ce să se implice; ce să salveze.
Așa i-a venit, de curînd, și rîndul Muzeului Tehnic să intre și-n atenția publicului.
Cică-i în pericol să se-nchidă. Pesemne că n-o să se-nchidă; și nici nu e important asta, credeți-mă.
Da’ atîta rumoare degeaba, că – ca să se evite închiderea – ar fi minunat să se ducă-n vizită oameni, mulți oameni, ca „să se vadă” că muzeul are public, că face bani.
Ia mai ho!
Muzeul Tehnic e colecția prăfuită de chestii de acum zece, douăzeci, treizeci, patruzeci de ani. Nimic, în tot timpul ăsta, nu s-a schimbat și nu s-a făcut în magazia pe care noi ne-ncăpățînăm s-o numim „muzeu”.
Doar că „trebuie salvat”.
Muzeul Tehnic însă – aidoma unchiului ăla bețiv și puturos pe care orice familie mereu îl ajută cu sfaturi, lucruri și bani – de fapt nu ține să schimbe nimica.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu
Pur și simplu nu mai merge așa: nu-i corect. Ceea ce cunoșteam noi ca „Muzeul Satului” trebuie să-și schimbe numele, ca să poată – în sfîrșit – să reflecte realitatea.
Muzeul trebuie să se cheme „Muzeul Satului și al Mîțelor Grase”.
            
Îs pe-aici, fraților, niște mîțe! Grase, leneșe, puturoase – niște cucoane de mîțe – care se uită la tine, cînd le bagi în seamă, de parcă-s angajate la birou, la primărie.
Dar nu, deși par sîcîite cînd le bagi camera-n față, nu se dau la o parte; ba chiar, cînd se satură de soilit pe cîte-o laviță, se trîntesc la soare fix în mijlocul potecii… ca să le ocolești… dar să le și scarpini cînd le ocolești.
Strașnice mîțe, ce să vă zic!
Ca să vă prindeți cît de șnapane sînt, își fac veacul doar în partea veche a muzeului – cea aglomerată, cea cu oameni peste tot -; în partea cea nouă – unde-i liber și loc căcălău între case – nu le prinzi! Vă zic în față: de-aia și muzeul e deschis în fiecare zi – ca mîțele astea să nu stea fără public.
Altminterea, acum, în splendoarea toamnei, locul e o încîntare; mergeți aici cu drag. Lipsa turiștilor ni-l face numai al nostru și-i așa de bine că-l avem!
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii