despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

nu așa 59 – cum se strică o alee.

Parcul Izvor a fost burdușit cu piese noi de mobilier: coșuri de gunoi și bănci.

Am crezut c-o să avem înțelepciunea să terminăm cu fușereala asta, de a le pune direct pe alee, ocupînd astfel spațiul pentru plimbat, jucat și alergat care nu e niciodată îndestulător. Ne-am ales cu piste cu obstacole – și asta doar pentru că montarea noilor piese de mobilier în afara aleilor e o operațiune care ia ceva vreme, costă ceva bani și cere ceva pregătiri.

  

Deși modelele-n sine nu strică vizual – poate doar prin faptul că, dorindu-se să fie cît mai puțin predispuse vandalismului, par greoaie, mătăhăloase – amplasarea lor anulează buna intenție.

Asta e: cetățeanului i s-a mai aruncat una-n față. Cît despre spate, mult noroc să și-l odihnească pe bancile astea fără spetează, bune doar pentru așteptat autobuzul.

nu așa 58

Un șir de Case pe Căderea Bastiliei.

Cea mai înaltă a fost renovată și a primit o mansardă. Cea mijlocie a mai primit un etaj. Cea mai mică a fost demolată și – ca-n basme – acum a ajuns cea mai mare dintre toate. Dar, nu ca-n basme… e și cea mai urîtă.

nu așa 57

Dom’le, am găsit!

Ce, cum – vedeți numaidecît; după ce o s-aveți bunăvoința să vă uitați la construcția asta de pe strada Austrului.

Că se poate, încă, în zilele noastre să se ridice așa ceva în Capitală… ce să zic? Uite că se poate.

Dar ce vreau eu să zic că am găsit? Am găsit motivul pentru care-a ieșit așa.

Un om bun, pregătit și talentat proiectase un bloc frumos, dintr-alea pe care odată pe an le găsim în secțiunea premianților organizațiilor de profil arhitectural. Doar că – na belea! – în ziua-n care trebuia să ducă proiectul a luat în fugă de pe ușa frigiderului o altă hîrtie prinsă cu magnet: un desen adus de la creșa unde e copilul lui.

Știți, se mai întîmplă; nu trebuie să ne supărăm.

A – ce era înainte? Asta.

nu așa 56

Orice șantier e urît, dar cetățeanul n-are încotro – îl înghite, mai ales dacă înțelege că la sfîrșit o să fie mai bine, mai frumos.

Dar și cînd îl înghite prea mult, cînd trece zi după zi, an după an, și vede că șantierul… tot șantier, că nu se-ntîmplă nimic!

Uite-aici, pe Victoriei colț cu Gheorghe Manu (Lemnea), unde după trei ani se bate pasul pe loc.

Bine, nici mai încolo, la palatul Cantacuzino, renovarea trebuia să se termine anul trecut, dar a rămas în aer.

nu așa 55

Să-i mai lași să dreagă ceva, pe ăștia! Uite-n ce hal au spoit frumoasa clădire de pe Splai, de lîngă Babeș.

 

Bine, nici Babeșu-n sine nu-i de fală, trist și sărac, cu plopii din față ciumpăviți.

… și ce drăguț și frumos era înainte.

nu așa 54

O renovare proaspătă – de toți banii! – pe Matei Voievod.

 

nu așa 53

Fără să aibă nimic grozav, căsuța asta de pe strada Chindiei îți făcea cu ochiul prin scările ei.

Doar scările au și rămas din ea… iar rezultatul – uooof! – e dezamăgitor, mediocru, neatrăgător.

Semne bune 170 / nu așa 52

N-am avut cum să le iau decît împreună, fiind vecine – și exemple de abordări diferite în punerea în valoare a clădirilor depreciate.

Ne găsim la intersecția Maica Domnului cu Ghica Tei. Pe cît e de spurcată strada pe unde se tîrîie tramvaiul 16, pe atît e de dulce cartierul care se-ntinde spre Circ.

Începem cu vestea bună? Hai; hai că a ieșit.

Dar fix lîngă… vai. Vai, vai.

nu așa 51

E-n top, cînd e vorba de clădiri chinuite!

O găsiți pitulată după blocurile ce bordează Magistrala, cam peste drum de Budapesta. E greu, deci, să ghicim cum arăta înainte:

nu așa 50

Ca să nu mai rămîie repetent pe piața imobiliară, un banal bloc de pe Romniceanu s-a pus pe treabă.

Uite: două bidinele, niște șipci pe fațadă, și e cu totul altă clădire.

… sau nu. E doar aceeași clădire mediocră.