Văleu! Iată o clădire nouă care reușește să pară de la început nu doar învechită, demodată, ci și improvizată; cu un aer cumplit de nereușit.
O găsim în scuar, lîngă biserică, la Popa Rusu.
![]() despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul ![]() |
Cum-necum, Foișorul de foc s-a renovat. Cam țipător, nu știu; îl mai lăsăm o țîră să vedem cum „lucrează” sub patina timpului. Avîntul primenirii, din păcate, n-a ocolit scuarul din față. Unde s-a pierdut ideea de alee simplă, de gărduț modest, de petec verde? Habar n-am; parcă împingem prea departe conceptul brutal de spațiu pietonal, deschis, public. Parcul Izvor a fost burdușit cu piese noi de mobilier: coșuri de gunoi și bănci. Am crezut c-o să avem înțelepciunea să terminăm cu fușereala asta, de a le pune direct pe alee, ocupînd astfel spațiul pentru plimbat, jucat și alergat care nu e niciodată îndestulător. Ne-am ales cu piste cu obstacole – și asta doar pentru că montarea noilor piese de mobilier în afara aleilor e o operațiune care ia ceva vreme, costă ceva bani și cere ceva pregătiri. Deși modelele-n sine nu strică vizual – poate doar prin faptul că, dorindu-se să fie cît mai puțin predispuse vandalismului, par greoaie, mătăhăloase – amplasarea lor anulează buna intenție. Asta e: cetățeanului i s-a mai aruncat una-n față. Cît despre spate, mult noroc să și-l odihnească pe bancile astea fără spetează, bune doar pentru așteptat autobuzul. Dom’le, am găsit! Ce, cum – vedeți numaidecît; după ce o s-aveți bunăvoința să vă uitați la construcția asta de pe strada Austrului. Că se poate, încă, în zilele noastre să se ridice așa ceva în Capitală… ce să zic? Uite că se poate. Dar ce vreau eu să zic că am găsit? Am găsit motivul pentru care-a ieșit așa. Un om bun, pregătit și talentat proiectase un bloc frumos, dintr-alea pe care odată pe an le găsim în secțiunea premianților organizațiilor de profil arhitectural. Doar că – na belea! – în ziua-n care trebuia să ducă proiectul a luat în fugă de pe ușa frigiderului o altă hîrtie prinsă cu magnet: un desen adus de la creșa unde e copilul lui. Știți, se mai întîmplă; nu trebuie să ne supărăm. A – ce era înainte? Asta. Orice șantier e urît, dar cetățeanul n-are încotro – îl înghite, mai ales dacă înțelege că la sfîrșit o să fie mai bine, mai frumos. Dar și cînd îl înghite prea mult, cînd trece zi după zi, an după an, și vede că șantierul… tot șantier, că nu se-ntîmplă nimic! Uite-aici, pe Victoriei colț cu Gheorghe Manu (Lemnea), unde după trei ani se bate pasul pe loc. Bine, nici mai încolo, la palatul Cantacuzino, renovarea trebuia să se termine anul trecut, dar a rămas în aer. N-am avut cum să le iau decît împreună, fiind vecine – și exemple de abordări diferite în punerea în valoare a clădirilor depreciate. Ne găsim la intersecția Maica Domnului cu Ghica Tei. Pe cît e de spurcată strada pe unde se tîrîie tramvaiul 16, pe atît e de dulce cartierul care se-ntinde spre Circ. Începem cu vestea bună? Hai; hai că a ieșit. Dar fix lîngă… vai. Vai, vai. |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() articolele noastre sînt preluate și de: ![]() ![]() |
Copyright © 2005 - 2025 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
comentarii