despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

comentarii

arhiva

cum e în Grădina Icoanei II

După trei luni de la refacere, putem să ne dăm cu părerea despre cum merge treaba-n Grădina Icoanei.

În mare place; e-n regulă; mai rău decît înainte nu e.

Dar detaliile… of! Astea ne mănîncă viața.

  • Fîntîna cea mare nu funcționează, zace cu bazinul plin de apă – apă care-ncepe să se coclească.
  • Pîrîiașul șerpuitor e sec: tot dichisul grădinii, care șade-n el… se pierde.
  • Iazul în care trebuie s-ajungă apa e umplut pe sfert: una din prostiile parcurilor bucureștene precum Kiseleff și Ioanid se găsește și aici. Pesemne nu se umple de tot ca să nu se-ntîmple ceva de Doamne-ferește.
  • Țîșnitorile funcționează – două din trei – dar bolurile-n care se scurge apa sînt colmatate și, atunci cînd bei, îți apropii gura de-o cloacă murdară.
  • Băncile-s dintr-alea prost gîndite, cu stinghiile înguste, rare și speteaza prea joasă.
  • Pietrișul aleilor e curat, nu face praf – dar nu prea-l strînge nimeni, atunci cînd ajunge prin iarbă.
  • Sistemul de irigare al peluzelor are ici-colea scurgeri și poți oricînd să te nimerești într-o mocirlă.

După cum vedeți, nimic care să nu poată fi rezolvat prin întreținere conștiincioasă și un plus de minte.

Curaj! Se poate mai mult!

scris de Ando

Am mare încredere că vom vedea, curând, şi varianta cu băncile montate una în faţa celeilalte.

cum e în Grădina Icoanei

De curînd Grădina Icoanei a fost – dacă putem zice așa – renovată.

Întîi de toate, să revedem atmosfera surprinsă după precedenta intervenție edilitară, cea care i-a dat forma actuală prin 2008-2009 (perioadă cînd, cu aceeași înțelepciune, s-a refăcut și Parcul Izvor), ca să ne convingem că nu s-a depreciat major:

În realitate – o să vedeți mai jos – rezultatul e mulțumitor. Cîteva alei lăturalnice au fost pavate cu piatră cubică, pietrișul mărunt așternut în zona centrală e plăcut, doar bordurile folosite puteau, ce-i drept, să fie mai „nobile”.

Cele două locuri de joacă au fost reînnoite și ele; aparatele-s bune, din materiale fericit alese, dar li se poate reproșa combinația cromatică maro urît-albastru urît.

Dosurile vecinătăților rămîn nepriceput ascunse în continuare.

Cel mai prost făcut lucru, din păcate, e refacerea havuzului. Se poate ca-n timp să se păstreze binișor și, totuși, să ne obișnuim cu el. Am numărat vreo patru paznici în părculeț, deci pe moment n-o să-l strice cineva.

 

Nici înainte nu fusese vreo încîntare vizuală, dar băncuțele din jur îl mai înveseleau:

Intrarea dinspre piața Cantacuzino, deocamdată, e bearcă – fără nici un panou; au rămas doar stîlpii-n picioare. Poate s-o valorifica elegant – cine știe?

Una peste alta, nu-i dracu’ atît de negru. Primăria Sectorului 2 a reușit să ducă binișor la capăt renovarea grădinii și la primăvară – odată cu îndesirea vegetației – n-o să mai facă nimenea mofturi.

din zbor (272)

Nicicînd n-a fost atîta delăsare-n vechile parcuri ale Capitalei: Herăstrău, Carol, Cișmigiu.

Nu, nu-i mizerie; nu-s lăsate gunoaie; e altceva: pur și simplu… nu se-ntîmplă nimic.

Iarba crește de capul ei, cucerind borduri, trotuare, crăpături, gropi; buruienele-s vii, iedera urcă pe toate cioturile uscate.

Zici că natura și-a pus în gînd să ne-arate că-i mai bună decît noi, cei cu foarfeca și grebla…

Și știți ce? Eu țin cu natura de data asta. Să crească iarba! Să-nflorească păpădiile!

Om gospodări noi cîndva – altcîndva.

îi datorăm și asta Herăstrăului

Ce ne-am face fără Herăstrău? Viața Capitalei chiar n-ar avea nici un haz fără parcul ăsta!

Parc pe care-l luăm „de la sine” – cineva l-a făcut, acum aproape un veac și noi doar ne bucurăm și azi de el!

nu i-am mai făcut nimic de zeci și zeci de ani – nici o îmbunătățire, nici o reparație – se vede cu ochiul liber.

Că, oameni deștepți fiind, am putea chiar să-l transformăm într-o zonă unde să ne simțim bine cu toții, e altceva!

Dar mă gîndesc că – dacă tot veni primăvara și parcul e-n splendoarea lui desăvîrșită – am putea, după atîția și atîția ani, să rezolvăm și problema secării lacului pe timp de iarnă. Bun: așa a rămas de pe vremea lui Caranfil, cînd repararea și întreținerea malurilor erau operațiuni curente… dar în zilele noastre iarna nu se repară nimic, nu se întreține nimic, nu se curăță gunoaiele aruncate peste an în apă.

Lua-o-ar naiba de treabă: la toamnă, lăsați-l umplut cu apă!

le-au reparat!

Mă bucur că nu s-au pierdut băncile model parizian din Cișmigiu. E drept c-ar merita și o punere în valoare mai bună, ca să și poți sta pe ele fără să-ți muști genunchii, dar e bine și-atît. Rămîn un prețios vestigiu istoric bucureștean!

poate le repară!

Printre cele mai spectaculoase vestigii bucureștene care-au subzistat – cine știe cum! – sînt și cîteva băncuțe din Cișmigiu.

Ce le face cu adevărat grozave e că sînt ultimele modele pariziene de bănci din orașul nostru!

Din păcate, le găsim azi desfăcute de tot și putem doar să sperăm că cineva chiar urmărește să le repare.

Dacă tot sîntem în Cișmigiu, putem să mai căscăm gura și la…

din zbor

N-ai cum să te saturi de Muzeul Satului, oricît te-ai întoarce să-l vezi… fiecare plimbare – că-i de primăvară, că-i de toamnă – e încîntătoare: nici mai mult, nici mai puțin.

Și aici s-a-ntîmplat și-o minune – una mică, ca pentru sufletul meu.

Să vă povestesc: acum vreo doi ani, cineva deștept tare a îmbrăcat țîșnitoarea interbelică – ea însăși un element istoric valoros! – în beton.

Uite că cineva inteligent a renunțat însă la porcăria asta uriașă și, azi, țîșnitoarea se poate admira pe de-a-ntregul din nou.

Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar

din zbor

Nu trece vară fără să caut răcoarea, liniștea și frumusețea serii bucureștene din parcul Izvor.

Cînd mă gîndesc că-i deja al zecelea an de stat pe iarbă, de hodinit pe bancă, de făcut primi pași, de cocoțat pe tobogane, de fugit după maimuțe care-nvață să se dea pe triciclete, trotinete și biciclete îmi dau seama cîtă nevoie am de bucata asta simplă și verde din București și cîtă bucurie-mi aduce.

îmblînzirea junglei

S-au făcut recent cîțiva pași pentru înfrumusețarea lacurilor Capitalei prin aducerea la lumină a unor bucăți bune a malurilor din zone ca Bordei și Floreasca în special.

Adăugînd umanizarea Căii Floreasca de-acum zece ani putem zice că progresul se simte.

Dar să nu ne amăgim: nu se poate merge pe lîngă lac peste tot; în continuare malurile-s blocate pe sute de metri de „riverani” și asta nu cred că se va schimba vreodată. Dar fitece petec amenajat e un cîștig.

Și cînd te uiți, așa, cu bunăvoință, n-arată chiar rău!

Se oglindesc, nepăsătoare, noile clădiri ce au schimbat pentru totdeauna orizontul

Nu pot decît să laud sobrietatea și decența amenajării – lipsită de încărcarea inutilă și apăsătoare pe care o găsim în parcurile refăcute de primăriile de sector.

Dar e păcat, însă, că se fac în continuare aceleași greșeli de gîndire.

Aleile astea late de nici trei metri nu fac decît să chinuie și să enerveze oamenii. A apus vremea cînd omul se plimba prin parc: acuma aleargă, merge cu bicla, cu rolele, cu trotineta, împinge cărucioare. Aleile nu mai trebuie să fie puchinoșenii ca cele ce duc spre ghena blocului, ci spații largi, generoase, îmbietoare cu loc pentru toată lumea și pentru toate ritmurile ei.

Cred, de asemenea, că trebuie să fie scoase din parcuri marile cluburi, terase și restaurante și înlocuite cu spații mai mici – dar nu mai puține! – unde să nu se poată ține paranghelii, nunți, cumetrii și evenimente: ideea e ca oamenii să se poată aduna și simți bine, într-o experiență care include întreg parcul.