despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
 Nicicînd n-a fost atîta delăsare-n vechile parcuri ale Capitalei: Herăstrău, Carol, Cișmigiu.
Nu, nu-i mizerie; nu-s lăsate gunoaie; e altceva: pur și simplu… nu se-ntîmplă nimic.
Iarba crește de capul ei, cucerind borduri, trotuare, crăpături, gropi; buruienele-s vii, iedera urcă pe toate cioturile uscate.
Zici că natura și-a pus în gînd să ne-arate că-i mai bună decît noi, cei cu foarfeca și grebla…
Și știți ce? Eu țin cu natura de data asta. Să crească iarba! Să-nflorească păpădiile!
Om gospodări noi cîndva – altcîndva.
Ce ne-am face fără Herăstrău? Viața Capitalei chiar n-ar avea nici un haz fără parcul ăsta!
Parc pe care-l luăm „de la sine” – cineva l-a făcut, acum aproape un veac și noi doar ne bucurăm și azi de el!
Că nu i-am mai făcut nimic de zeci și zeci de ani – nici o îmbunătățire, nici o reparație – se vede cu ochiul liber.
Că, oameni deștepți fiind, am putea chiar să-l transformăm într-o zonă unde să ne simțim bine cu toții, e altceva!
Dar mă gîndesc că – dacă tot veni primăvara și parcul e-n splendoarea lui desăvîrșită – am putea, după atîția și atîția ani, să rezolvăm și problema secării lacului pe timp de iarnă. Bun: așa a rămas de pe vremea lui Caranfil, cînd repararea și întreținerea malurilor erau operațiuni curente… dar în zilele noastre iarna nu se repară nimic, nu se întreține nimic, nu se curăță gunoaiele aruncate peste an în apă.
Lua-o-ar naiba de treabă: la toamnă, lăsați-l umplut cu apă!
   
Mă bucur că nu s-au pierdut băncile model parizian din Cișmigiu. E drept c-ar merita și o punere în valoare mai bună, ca să și poți sta pe ele fără să-ți muști genunchii, dar e bine și-atît. Rămîn un prețios vestigiu istoric bucureștean!
 
 Printre cele mai spectaculoase vestigii bucureștene care-au subzistat – cine știe cum! – sînt și cîteva băncuțe din Cișmigiu.
Ce le face cu adevărat grozave e că sînt ultimele modele pariziene de bănci din orașul nostru!
Din păcate, le găsim azi desfăcute de tot și putem doar să sperăm că cineva chiar urmărește să le repare.
Dacă tot sîntem în Cișmigiu, putem să mai căscăm gura și la…
N-ai cum să te saturi de Muzeul Satului, oricît te-ai întoarce să-l vezi… fiecare plimbare – că-i de primăvară, că-i de toamnă – e încîntătoare: nici mai mult, nici mai puțin.
Și aici s-a-ntîmplat și-o minune – una mică, ca pentru sufletul meu.
Să vă povestesc: acum vreo doi ani, cineva deștept tare a îmbrăcat țîșnitoarea interbelică – ea însăși un element istoric valoros! – în beton.
Uite că cineva inteligent a renunțat însă la porcăria asta uriașă și, azi, țîșnitoarea se poate admira pe de-a-ntregul din nou.
 
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar
Nu trece vară fără să caut răcoarea, liniștea și frumusețea serii bucureștene din parcul Izvor.
Cînd mă gîndesc că-i deja al zecelea an de stat pe iarbă, de hodinit pe bancă, de făcut primi pași, de cocoțat pe tobogane, de fugit după maimuțe care-nvață să se dea pe triciclete, trotinete și biciclete îmi dau seama cîtă nevoie am de bucata asta simplă și verde din București și cîtă bucurie-mi aduce.
S-au făcut recent cîțiva pași pentru înfrumusețarea lacurilor Capitalei prin aducerea la lumină a unor bucăți bune a malurilor din zone ca Bordei și Floreasca în special.
Adăugînd umanizarea Căii Floreasca de-acum zece ani putem zice că progresul se simte.
 
Dar să nu ne amăgim: nu se poate merge pe lîngă lac peste tot; în continuare malurile-s blocate pe sute de metri de „riverani” și asta nu cred că se va schimba vreodată. Dar fitece petec amenajat e un cîștig.
Și cînd te uiți, așa, cu bunăvoință, n-arată chiar rău!
  
Se oglindesc, nepăsătoare, noile clădiri ce au schimbat pentru totdeauna orizontul…
  
Nu pot decît să laud sobrietatea și decența amenajării – lipsită de încărcarea inutilă și apăsătoare pe care o găsim în parcurile refăcute de primăriile de sector.
Dar e păcat, însă, că se fac în continuare aceleași greșeli de gîndire.
 
Aleile astea late de nici trei metri nu fac decît să chinuie și să enerveze oamenii. A apus vremea cînd omul se plimba prin parc: acuma aleargă, merge cu bicla, cu rolele, cu trotineta, împinge cărucioare. Aleile nu mai trebuie să fie puchinoșenii ca cele ce duc spre ghena blocului, ci spații largi, generoase, îmbietoare cu loc pentru toată lumea și pentru toate ritmurile ei.
Cred, de asemenea, că trebuie să fie scoase din parcuri marile cluburi, terase și restaurante și înlocuite cu spații mai mici – dar nu mai puține! – unde să nu se poată ține paranghelii, nunți, cumetrii și evenimente: ideea e ca oamenii să se poată aduna și simți bine, într-o experiență care include întreg parcul.
Grădina Botanică e unul dintre cele mai mizerabile spații publice ale Capitalei. Paragina ei e uriașă. Sărăcăcioasă și neîngrijită, e un loc unde vedem pe viu cum totul decade.
Lăcușorul a fost ani de zile o cloacă galbenă. Puțea de murdar și de coclit ce era.
Văd c-a fost golit. O parte din apă a fost scoasă cu pompele și aruncată-n peluze. A ajuns și-n grădina cu trandafiri, înecînd-o.
… te uiți mai bine și vezi, în nămolul care se-ntărește, și peștii morți. I-au tras din lac și-au ajuns aici:
Mi se pare una din culmile mizeriei, a nesimțirii și-a nepăsării. Cum poți să-i lași așa, în văzul tuturor?
… și vorba aia, nu ești decît „botanică” – un locșor luminat, care ține aprinsă flacăra iubirii de natură.
Ce se voia să fie în februarie ’48.
 
listă de articole selecționate din presa vremii – aici
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
Nicicînd n-a fost atîta delăsare-n vechile parcuri ale Capitalei: Herăstrău, Carol, Cișmigiu.
comentarii