despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

ritmul lui Băluță e uluitor

Bat sectorul 4 destul de des ca să-mi sară-n ochi ritmul în care primarul Băluță face treburi pe-aici.

S-a apucat de-o dată de Șoseaua Berceni, de Metalurgiei, de Racoviță, de Brîncoveanu, de Tineretului – lărgiri unde se putea, strîmtări unde era cazul, parcări, bucăți pietonale. Printre idei bune găsim destule proaste: să vedem cînd o fi gata cum or fi primite cu toatele.

Odată-n plus, vedem cum un vătaf de sector se descurcă mai bine și mai repede în astfel de situații decît administrația centrală: am ajuns să ne uimească normalitatea de-a avea un bulevard cu marcajele rutiere vopsite imediat după asfaltare!

Și iar te minunezi cum de ceilalți primari nu-s în stare să măture cît face un haplea ca ăsta.

Băluță a terminat parcarea de la Palatul Copiilor (unde era maidanul infect rămas în urma fostului poligon auto de pe timpuri) – și parcarea asta uriașă e plină-n zi de weekend; cei ce vin în parc găsesc lesne cum să-și lase mașina.

Și dacă te bagi în parc, vezi schimbări, îmbunătățiri și simplificări ale piedonismelor din anii trecuți – dar în tot acest avînt, Băluță trece cu bocancii peste o parte din lucrurile bune care mergeau, care aveau – sau puteau avea – un rost! Chioșcul acela răcoritor cu perdele cu apă nu mai funcționează de mai bine de doi ani. Ceasurile care băteau din clopoțel au fost dezafectate. Fortul indienilor zace și azi închis. Din Biblioteca publică – nefolosită niciodată ca atare – cad bucăți de gresie-n capul oamenilor.

Și – peste toate! – nici acum nu s-a făcut nimic cu aleea lată de-un metru mărginită de-un șanț care leagă parcul de sus cu cel de jos.

teatrul merge într-o direcție bună

Ca orișice cetățean preocupat de bunul mers al Culturii, duc cu mine grija Teatrului.

Teatrul și tot ce-l face pe ‘mnealui atît de Teatru.

Actorul (întotdeauna se scrie cu majusculă)…

… Scîndura…

… și, la capătul cel’lalt, prostul de spectator: ăla pe care mereu se găsește cîte-un Actor să-l tragă de urechi c-a uitat să-și închidă telefonul în sală; după spectacol, Actorul – împovărat cu postarea pe facebook acestei spurcări a Actului de Cultură – se suie-n mașina lăsată pe trecerea de pietoni și pleacă fără să semnalizeze.

Dar m-am liniștit olecuță deunăzi, cînd mi s-a vădit că Teatrul merge într-o direcție bună.

Atîta vreme cît DIRECȚIA teatrului are loc de parcare, nu știu ce-ar mai putea merge prost înăuntru, în Sală.

Păcat că-s treptele alea înalte și nu se pot parca mașinile-n foaier.

parcare în loc de maidan infect, nu întrutotul cea mai proastă idee

Din bulevardul Tineretului, între drumul ce urcă spre Polivalentă și Palatul Pionierilor, se găsește un maidan lung, plin de bălării. Pe-o bucată din el ființa, demult, un mic poligon auto; din cînd în cînd se mai așează aci cîte-un circ ambulant.

În rest, infecție și mizerie – ceva ce numim „spațiu verde” și ne luptăm să nu se betoneze.

Cuminte ar fi să se extindă parcul adiacent, Lumea Copiilor. Estimp, Primăria din sectorul 4 l-ar vrea parcare…

Ei, ce să facem cu maidanul?

Hai să vedem ce-i aici – și de ce vine lumea aici.

Aici e un complex uriaș de parcuri: Tineretului și Lumea Copiilor (jos) și Orășelul Copiilor (sus). Mai ales în week-endurile însorite ale Primăverii, cînd tot omul iese din casă, parcurile sînt pline. Vin oameni de peste tot – și e normal să vină. Sînt cele mai atractive parcuri pentru familiile cu copii. Locuri de joacă nenumărate; tiribombe; gogoși; tîrguri și evenimente.

Chiar este un loc care te-atrage – și numărul atracțiilor crește; primăria actuală îndesește în disperare caruselele și tiribombele.

Cum ar veni, tot mai mulți oameni vin aici; și tot mai mulți vor veni pe viitor!

Actuala ofertă de locuri de parcare e depășită în weekend. Se produc gîtuituri – nervi, timp pierdut.

Deci, e nevoie de parcare, nu?

Deși parcarea asta ar fi folosită, cu adevărat, doar în momente de vîrf; în timpul săptămînii ar sta goală, toamna ar sta goală, iarna la fel… Sau, mă rog, poate-ar folosi-o locuitorii de peste drum, ce șed la blocuri.

Dar dacă extindem parcul pe maidan – sau construim un alt punct de interes și de atracție – înseamnă că vor veni și mai multe mașini… și că nevoia de parcare va fi și mai cumplită.

Nu-i o decizie ușor de luat!

Nu; pentru că nu putem cere nimănui să nu vină cu mașina-n parc. Nu atîta vreme cît acest parc uriaș este singurul din București dedicat copiilor. Nu atîta vreme cît nimeni nu poate fi silit să piardă trei sferturi de ceas, venind aici schimbînd două mijloace de transport în comun, în loc să facă zece-cinșpe minute cu mașina. Nu atîta vreme cît timpul nici unei familii nu e o resursă nelimitată și nimeni nu trebuie să se simtă prost pentru că vrea să petreacă cît mai mult timp făcînd lucruri împreună, în loc să aștepte tramvaie împreună. Nu atîta vreme cît aici vin oameni care n-au cum altfel – decît cu mașina lor – să iasă din cartierul în care stau.

rampele de la Athenee Palace

… ţineţi minte articolul meu în care treceam în revistă o parte din parcările subterane ale Bucureştiului? Fireşte că pomenea, un pic, şi de unele din accesurile subterane mai ciudate. Iată, azi, şi alte rampe – cele ale hotelului Athenee Palace Hilton.

Sunt – poate – mai puţin cunoscute, pentru că nu le vedeţi din strada mare:

… e una în strada Georges Clemenceau (fostă Gabriel Peri):

… şi alta prin spatele Bisericii Albe – care e mai mult închisă:

Au fost construite odată cu clădirea cea nouă a hotelului, pe la mijlocul anilor ’60. Nu duc spre nici o parcare subterană, ci spre spaţiile de depozitare, pentru livrarea mărfurilor. Nu ştiu de ce s-au construit două – şi cum era cea de la Biserica Albă înainte să se construiască blocul ce-o obturează, de pe Calea Victoriei.

Parcări subterane

Ştiaţi sau nu, Bucureştiul anilor 60-70 a fost gîndit să aibă cîteva parcări subterane.

Cea mai cunoscută este aceea de la Intercontinental, care are, pe lîngă intrarea auto din faţa hotelului, încă două; una, în spatele Teatrului Naţional, din strada Tudor Arghezi:

… şi încă una, din bulevardul Bălcescu:

… dar parcarea de la Inter mai avea o intrare din strada Biserica Enei, astăzi astupată – iat-o aici:

(pozele, de aici de undeva)

… mai avem, desigur, şi parcarea de la Bucur Obor, construită odată cu Pasajul; se intră din ambele sensuri ale pasajului. S-au făcut şi nişte filme cu urmăriri de maşini odată-demult pe-acolo. Dar aici mai avem o intrare, care nu este folosită – în spatele blocurilor de pe colţul dintre Ştefan cel Mare şi Moşilor:

(poza, de pe NORC; mai multe detalii despre aceste două parcări subterane, aici)

Drumul Taberei rămîne cel mai bine proiectat cartier al Bucureştiului. Complexurile de magazine de la Orizont, Favorit şi Drumeţului au fost construite cu parcaje subterane.

La Orizont, unde sînt ambele intrări (din spatele complexului) funcţionale…

La Favorit doar o intrare este deschisă:

Circula o legendă că puteai ajunge printr-un tunel de la Orizont la Favorit; eu n-o prea cred. Iată şi parcarea subterană de la Drumeţului – la fel, cu o singură intrare deschisă:

În Drumul Taberei avem şi multe blocuri cu garaje la subsol; sînt cunoscute acelea de patru etaje de prin Buclă şi unul – mare – de pe bulevardul Timişoara, din apropierea intersecţiei cu Lujerului.

Am stat şi m-am gîndit dacă Balta Albă n-o fi fost şi el construit cu aceleaşi facilităţi, dar nu mi-am putut aduce aminte să fi văzut vreodată o parcare subterană prin tot Titanul; cu toate astea, în spatele complexului comercial de la Gloria (I.O.R.), am dat peste o intrare subterană dezafectată. Nu m-am lămurit care-i treaba cu ea:

Oricum, odată cu anii 80, nu s-a mai construit nici o parcare subterană – nici în centru, nici în cartiere. Ce dacă blocurile erau tot mai înalte şi mai dese? Nu conta…

Ba greşesc – s-a construit o parcare, la Piaţa 1 Mai, la blocul ăsta despre care scriam aici:

… astăzi i-au pus o poartă. Nu ştiu dacă rampa asta nu avea şi rol de aprovizionare pentru magazinele de la subsolul blocului (înainte de sala de fitness era acolo o alimentară).

Mă pregătesc să închei cu încă două rampe de acces subterane cunoscute, care au născut discuţii şi legende; nu duc înspre nici o parcare însă – să le vedem:

… prima se găseşte pe strada Dimitrie Brândză, în spatele Grădinii Botanice; s-a spus că e o ieşire din Cotroceni făcută de Ceauşescu, dar este doar rămasă de pe vremea cînd s-a construit metroul – un acces pentru felurite maşinării şi utilaje.

A doua este la Podul Izvor:

… aici, explicaţia este la fel de banală. Nu e ieşirea pentru blindatele amfibii din Casa Poporului, ci o rampă construită în anii 1998-99, cînd albia Dîmboviţei s-a aflat în reparaţii.