despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
… „putem invida cu drept cuvânt pe bucureștenii din anii 2000” – așa se încheia un articol din 1907, dedicat unor proiecte de sistematizare a Capitalei. Dar noi, în anii de acum, nu o dată invidiem vremurile de-acum un veac, considerîndu-le dacă nu de aur, măcar pline de avînt și ambiție.
Vorbim un pic despre parcurile orașului nostru – și azi neîndestulătoare. Carol, Kiseleff, Cișmigiu? Chiar și-naintea Primului Război păreau puține. Ce bucurie, pe atunci, deschiderea micii grădini din fața Ateneului!
      
Anii interbelici, desigur, ne aduc măcar amenajarea Herăstrăului! Și zona periurbană propășea, la Băneasa și Snagov.
        
După Eliberare – sigur – ne alegem, pentru început, cu parcuri despre care se vorbise, nu o dată, înaintea Războiului: cel din preajma noului Stadion, cel din Bucureștii-Noi. Marile desfășurări verzi – Tineretului (să nu uităm: și el un plan interbelic), I.O.R., Drumul Taberei – urmau să apară mult mai încet, odată cu îndesirea locuirii în noile cartiere edificate. Preocuparea dispare însă în anii sistematizării ceaușiste.
    
Parcurile noastre, după atîta timp trecut peste oraș, încă nu-s altceva decît niște enclave tolerate. Nu, bucureșteanul de la-nceput de secol XX, n-avea de ce să ne invideze; l-am fi dezamăgit.
surse: Digiteca Arcanum
Din cînd în cînd mai trec pe aici; e – totuși – o bucată încîntătoare de București. Păcat că e foarte… bucureșteană. Lăsăm la o parte decăderea „pietonalului” din preajma Bisericii Anglicane – murdar, împuțit, părăsit – și pătrundem în parc.
Trist.
Rîușorul este secat, albia e plină de pietriș și gunoi. Havuzul din care curgea e o cloacă spurcată, iar lăcușorul din capăt e gol. Cum ar veni, juma’ din chichirezul parcului s-a pierdut.
Aleile au rămas de mult fără pietriș și-s doar cu praf peste betonul urît și crăpat. Așa e cînd soluția administrației locale a fost proastă: acel pietriș nu avea cum să stea peste ciment – păstrarea lui însemna o migăloasă întreținere de zi cu zi.
… această depreciere a noului parc a fost vizibilă aproape imediat după reamenajarea din 2022!
Primăria sectorului 2 nu a făcut nimic însă: nici măcar pentru oprirea și ținerea ei sub control.
Nu-i om să-i spună altfel Herăstrăului, decît Herăstrău. Cel mai mare parc al nostru rămîne și un loc frumos.
Cum te bagi dinspre Televiziune, și una din cele mai lungi peluze, în lungul căreia asfințitul bucureștean de vară e plin și curat.
… cînd ne păcălim singuri că nu: nu se poate, n-are cum ca ticăloșia și josnicia să coboare și mai mult… ei ne-o dovedesc: au dezafectat cel mai frumos loc de joacă al Bucureștiului, cel din Parcul Izvor.
Și-or fi zis chiar că ne fac un bine: era nesigur… murdar… neîngrijit…
Și noi știm că era și nesigur, și murdar, și neîngrijit: dar numai pentru că ei nu s-au ocupat să-l repare, să-l curețe, să-l îngrijească.
Acum aproape 13 ani Piedone reamenaja Orășelul Copiilor.
Pe de o parte încărcat și obositor, dar pe de altă parte… vesel, frumos, plăcut, distractiv!
Multe s-au schimbat și depreciat de atunci! În „Fortul indienilor” bălăriile-s cît casa; trenulețul nu mai merge; micuța librărie s-a închis; fîntînile muzicale nu mai sînt muzicale; și interesantul foișor suspendat – degradat și abandonat – a fost demolat!
Despre atracții – nimic nou; doar cele știute dintotdeauna.
Actuala conducere a primăriei sectorului 4 e mai interesată să construiască fel de fel de clădiri pe aici, mai degrabă.
… acum un an și-un pic, Primăria noastră s-a apucat – în sfîrșit! – de refacerea Cișmigiului. S-au asfaltat alei; și zicem alei și nu aleile întrucît cele dinspre Schitu Măgureanu au rămas mizere, pline de gropi – or fi uitat de ele, cine știe.
În plus, odată cu începerea – și, la fel, zicem începerea și nu terminarea – lucrărilor, Cișmigiul nostru a cam rămas… fără banci – mai ales cele istorice. Cică le-au luat să le recondiționeze și pe ele, așa că mai avem și noi acolo doar cîteva – să tot fie jumate.
Și, în minunata tradiție a administrației noastre de a se căca pe om, nici azi, la un an și jumătate de la frumoasa refacere a locului de joacă dinspre Știrbey, nu s-a gîndit nimeni că în preajmă trebuie să se monteze bănci; părinții stau pe alee în picioare – că în picioare este și poziția corectă a cetățeanului.
Dar e frumos, frumos în Cișmigiu.
 
Ce nu mai e Cișmigiul • Cișmigiul dimineții mele • Cișmigiul colorat • Comorile Cișmigiului • Cișmigiul bun • Cișmigiul rău • Cîntarele istorice din Cișmigiu • Toaletele istorice din Cișmigiu • Băncile istorice din Cișmigiu
Eu zic că nu e de laudă!
Da, Primăria își mai aduce aminte să ne bage-n față progresul reparațiilor din Cișmigiu, dar… hm!
Noi ne aducem aminte că lucrările au început în aprilie.
Și după cinci luni, na belea! Sîntem la „peste 70 la sută”.
De-abia acuma șantierul e pe partea aleilor dinspre Schitu Măgureanu.
S-or reface ele mulțumitor – nu zic nu – dar matematica noastră nu minte.
Repetăm: cinci luni… 70 la sută.
Au trecut 12-13 ani de cînd Piedone a refăcut complexul de parcuri Lumea Copiilor și Orășelul Copiilor.
Și… ghici ce? Tot după măsura lui le avem și azi, chiar dacă – ici-colea – s-au mai scos cîteva din gardurile care împînzeau aleile.
Ba chiar putem zice că nu-s puține lucrurile care funcționează mai prost, care s-au stricat.
Vrei să te răcorești? Ghinion; nici o fîntîniță, nici o țîșnitoare! Fîntîna „lui Arghezi” a fost închisă de cine știe cînd!
Scările nenorocite dintre parcurile de sus și de jos sînt măcinate, incomode, trecerea în continuare îngustă, periculoasă.
Lăcușoarele decorative sînt azi secate.
Locurile de joacă au fost schimbate; plictis și plastic peste tot, simple, neatractive – au dispărut turnurile, tuburile, scările:
  
Tiribombele-s neschimbate; trenulețul nu mai circulă; foișoarele-s tot mai neîngrijite; băncile au rămas cele mai incomode din București.
Da: copacii au crescut, e umbră, e răcoare, e liniște, e curat…
Doar că tot acest spațiu uriaș care se întinde de jos din Tineretului pînă sus la Brîncoveanu nu e decît… mare, fără să îmbie la vreo interacțiune socială, fără să aducă oamenii împreună.
scris de Ando
Chiar în locul în care porneşte Aleea Circului din şoseaua Ştefan cel Mare, se află această caricatură de fântână arteziană (A), făcută pe vremurile heirupismului onţanian.
Genul de lucrare „ca să se vadă…”, numai aşa se explică anormala ei poziţionare, în imediata vecinătate a traficului infernal al şoselei, când, fireşte, putea fi amplasată oriunde, pe peluza centrală, dar mai încolo, spre clădirea Circului.
Revenim şi numărăm băncile amplasate pe petecul ars de soare din jurul bazinaşului: sunt 9 (nouă). Se văd şi din satelit.
Nu contest, Doamne fereşte: probabil că sunt destui iubitori de soare şi căldură, insensibili la caniculă şi care, normal, trebuie să aibă unde să se aşeze.
Să facem însă doar câţiva paşi în lateral, până în zona B. Pe această mică alee, la umbra copacilor, funcţionează câteva simpatice arteziene.
   
Şi, ce folos? Aşa cum lesne se observă, nu există nicio bancă în preajma lor, deşi spaţiu e căcălău.
De fapt, dacă stai şi te gândeşti, au şi „gospodarii” dreptatea lor: cine ar vrea să stea la umbră… în plină vară?
Glumim, glumim: dar cât de trist e cum pentru lucrurile făcute strâmb cu atâția ani în urmă nu s-a putut găsi vreo îndreptare, fiindcă nu i-a mai păsat nimănui!
S-au făcut doi ani și jumătate de la refacerea părculețului ăsta.
Și taman soluția care trebuia să dea farmecul locului e cea care nu funcționează. E vorba despre aleile gîndite să fie acoperite cu un pietriș fin, plăcut.
Ghici ce? Pietrișul nu mai e; măturat, strîns în grămezi împreună cu gunoaie. Oamenii merg pe beton – un beton așternut urît și prost.
   
La fel de urît vedem și aliniamentele pe care fusese așternut stratul acela din coajă de copac care e la modă astăzi, în loc de peluze. Aici găsim și restul de pietriș de pe alei…
   
Păcat! Și totul ține de felu-n care locul e administrat.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii