despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

mare e grădina

S-a dus culoarea din Grădina Botanică – vine toamna. Și vin culorile – ehei, asta-i altceva: verde, galben, gălbui, ruginiu, portocaliu, roșu, maroniu.

În Grădina Botanică se simte începutul toamnei ca nicăieri altundeva în București. Găuri în cer, pe unde intră Soarele printre frunzele încă verzi… înserări scurte, cu asfințituri ca-n filmele tehnicolor… peluze tăcute, părăsite de veselia de peste zi.

   

Dar și, la fiecare sfîrșit de săptămînă, un prilej ca oamenii să se strîngă – pe-un țol, într-un hamac, cum li-i mai bine – și să asculte și muzică. „Weekend sessions” se cheamă evenimentele astea. E și mîncare, sigur că da.

Desigur, dacă e să-i crezi pe cei care organizează chestiile astea, nu oricine și nu oricum poate veni; în realitate, însă, absolut oricine poate să ajungă acolo și să se amestece-n mulțime fără să fie întrebat măcar odată de sănătate.

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

ce primărie, ce porcărie

Cum-necum, parcul Izvor a rezistat anilor. Au trecut peste el fel de fel de evenimente – concerte și paranghelii – și lucrări edilitare fără să i se strice aproape deloc peluzele și drăguțele alei așternute cu pietriș

Pînă azi; pînă acum, în iunie 2021, cînd în parc – în parcul primăriei – s-a montat un circ – circul primăriei:

Dom’le primar! Aruncă o privire şi în lateral…

scris de Ando

„De exemplu, bucata de râu care pornește din zona podului Colentina s-ar putea transforma într-o zonă de promenadă asemănătoare canalelor pitorești din Olanda. Ar putea fi un loc unde să fugim de nebunia din oraș și să ne relaxăm câteva ore pe malul apei. Nu se va face bătând din palme. Numai curățenia, după atâta delăsare, înseamnă un efort susținut pe o perioadă mai lungă, dar e de datoria noastră să o facem. Vom lua aceste locații rând pe rând și le vom reda oamenilor, cum e și normal”.
Comentariu postat pe facebook de Radu Mihaiu, primarul sectorului 2 (24 martie 2021)

Să lămurim un pic lucrurile.

Este vorba de malurile canalului de sub podul Colentina, canal în care deversează apele lacului Plumbuita, adică o porţiune de vreo 250, maxim 300 de metri.

După acest tronson bordat cu două alei… Dumnezeu cu mila, adică nimic amenajat, apa îşi vede singură de mendrele şi meandrele ei în drumul spre celălalt lac: Fundeni. Trec pe aici, cam de două ori pe an, în special primăvara şi toamna şi, da, are dreptate primarul: ar putea fi o zonă plăcută, dar musai cu câteva amenajări, nu prea greu de realizat şi fără nişte costuri exorbitante.

1. Montarea de balustrade la scările de acces la alei (plus rampă pentru cărucioare).

2. Amplasarea de bănci, dar numai pe latura aleii opusă canalului ca să vezi tot timpul apa, fără să fie afectată prea mult lăţimea Dacă ar fi după mine, chiar aş delimita destinaţia aleilor: una să fie exclusiv pentru pietoni şi cealaltă pentru biciclişti, trotinetişti şi ce or mai fi ei pe role.

3. Lipsesc coşurile de gunoi! Primarul se plânge de mizerie, dar actualmente nu există, pe aici, niciun coş de gunoi!

Dar ceea ce mă râcâie cel mai mult şi văd că nimeni din administraţia sectorului nu se „agaţă” de subiect, este acel teren dintre canal şi strada Maior Băcilă, aflat în paragină de peste zece ani de zile.

Inconjurat de un gard jegos şi dărăpănat din tablă (completat, pe alocuri, cu varianta din plasă de sârma), terenul cu pricina a devenit, în timp, o penibilă cloacă de mizerie. La gunoaiele de aici, ca să fie meniul complet, se adaugă o groapă plină cu apă, ajunsă un fel de smârc buruienos, care în mod sigur, neigienizat fiind, e taman un bun furnizor de ţânţari.

Cum şi de ce zace acest teren în halul ăsta? Habar nu am! Un cetăţean din vecinătate, cu care am intrat în vorbă, mi-a spus că acel teren ar aparţine unui mare hipermarket şi că atunci cînd s-au făcut excavările pentru parcarea subterană, s-a dat de apă şi s-au oprit lucrările… E adevărat, undeva pe gard e atârnat un afiş cu „proprietate privată” dar asta nu justifică ca, ditamai halca de teren să fie lăsată de izbelişte, neintegrată în circuitul urban, mai ales acum când toată lumea ţipă după „verde”, cât mai mult spaţiu verde. De aia, zic: dacă tot s-a îndrăgostit de peisajul de aici, poate dl. primar îşi va arunca privirea şi la acest teren. E adevărat, ar fi o problemă nouă, altă bătaie de cap, dar sunt convins că de la nivelul său se pot găsi şi soluţii pentru ca întreaga zonă să capete un aspect civilizat.

Citiți și: „Cu barca prin Colentina” – de Andrei Popescu

din zbor (272)

Nicicînd n-a fost atîta delăsare-n vechile parcuri ale Capitalei: Herăstrău, Carol, Cișmigiu.

Nu, nu-i mizerie; nu-s lăsate gunoaie; e altceva: pur și simplu… nu se-ntîmplă nimic.

Iarba crește de capul ei, cucerind borduri, trotuare, crăpături, gropi; buruienele-s vii, iedera urcă pe toate cioturile uscate.

Zici că natura și-a pus în gînd să ne-arate că-i mai bună decît noi, cei cu foarfeca și grebla…

Și știți ce? Eu țin cu natura de data asta. Să crească iarba! Să-nflorească păpădiile!

Om gospodări noi cîndva – altcîndva.

îi datorăm și asta Herăstrăului

Ce ne-am face fără Herăstrău? Viața Capitalei chiar n-ar avea nici un haz fără parcul ăsta!

Parc pe care-l luăm „de la sine” – cineva l-a făcut, acum aproape un veac și noi doar ne bucurăm și azi de el!

nu i-am mai făcut nimic de zeci și zeci de ani – nici o îmbunătățire, nici o reparație – se vede cu ochiul liber.

Că, oameni deștepți fiind, am putea chiar să-l transformăm într-o zonă unde să ne simțim bine cu toții, e altceva!

Dar mă gîndesc că – dacă tot veni primăvara și parcul e-n splendoarea lui desăvîrșită – am putea, după atîția și atîția ani, să rezolvăm și problema secării lacului pe timp de iarnă. Bun: așa a rămas de pe vremea lui Caranfil, cînd repararea și întreținerea malurilor erau operațiuni curente… dar în zilele noastre iarna nu se repară nimic, nu se întreține nimic, nu se curăță gunoaiele aruncate peste an în apă.

Lua-o-ar naiba de treabă: la toamnă, lăsați-l umplut cu apă!

din zbor (267)

… dacă-l acoperi, nu se mai vede. Dacă nu se mai vede, înseamnă că nici nu-i acolo. Nu s-a schimbat nimic în abordarea «gospodărească» de-a ține în parcurile bucureștene depozite de gunoaie.

Vrednici suntem! Reclama asta la un eveniment care s-a petrecut… astă-toamnă spurcă spațiul public de atunci încoace.

Și ca să nu ne chinuim, avînd așteptări de la administrația publică, găsim peste tot exemple de treabă făcută să fie: și-n ogrăzile particulare.

ce rușine!

Mereu o rușine, intrarea-n Parcul Carol dinspre Filaret! O poartă mizeră, niște trepte prăpădite și periculoase. Cît despre o trecere de pietoni, canci! Cine-ar vrea să traverseze, ori se duce să ocolească pînă după autogară, ori pînă jos, la 11 Iunie.

Aceleași mizerii de intrări în parc și-n partea celaltă, din Candiano-Popescu: sus, înspre Șerban-Vodă și jos, înspre Lînăriei.

e parc – nu pepinieră

… un parc e mai mult decît un loc cu locuri de joacă; mai mult decît un loc cu iarbă și copaci; mai mult decît un loc cu bănci și alei – și cu siguranță e mai mult decît ce-ți dau toate acestea laolaltă.

Parcul Izvor e unul dintre cele mai fericite spații publice de petrecut timpul din mijlocul Capitalei.

Încă parc – cu aleile sale așternute cu pietriș – cu un loc de joacă generos și nobil, și cu loc îndestulător pentru fugă, joacă, picoteală, giuguleală – pentru tot ce-are omul nevoie ca să se simtă bine, rupt de iureșul orașului.

Toamna asta s-au plantat o droaie de mesteceni; firește că e bine să avem cît mai multă vegetație, nu?

Dar nu era nevoie să împînzim peluzele cu șirurile astea ăsta maniacale.

… mai puțini arbori noi, mai răsfirați, „aruncați” mai în joacă și nu se pierdea nimic din generozitatea deschiderilor dintre alei.

Nu-i pepinieră; e parc – și orice intervenție urbană se face cu cap.

O veste bună, însă, e că s-au plantat copaci și pe lângă parc, acolo unde se uscaseră pe marginea străzii Hasdeu.

tot nu s-a rezolvat nimic

Pădurea Băneasa e un exemplu grăitor al eșurării conceptului de „nu se poate”.

Ditai plămînul verde de care nimeni nu se poate bucura.

Nici bucureșteanul și nici locuitorul din Pipera și din noile complexuri rezidențiale de la marginea pădurii n-are aici un loc curat, îngrijit, civilizat în care să se poată recrea în siguranță.

Fiindcă, vedeți voi, „nu se poate”.

În Pădurea Băneasa „nu se poate” amenaja nici o alee pentru ca oamenii să se poată plimba, alerga și relaxa.

În Pădurea Băneasa „nu se poate” construi un acces către complexul Greenfield, pentru ca mașinile să poată ajunge înspre Aleea Privighetorilor altfel decît umplînd pădurea de un praf înspăimîntător pe o adîncime de zeci și zeci de metri.

… „nu se poate”…. „nu se poate”…. „nu se poate”!

Și cu toate astea, oamenii se chinuie să-ncerce să se recreeze printre cioturi și crăci, mașinile aleargă-n continuare pe macadam printre copaci.

Lucrurile se mișcă, evoluează, și noi, ținîndu-ne cu dinții de „nu se poate”, nu facem decît să ne batem joc: hai să facem „să se poată” – și o să vedem că, odată cu progresul, vine și civilizația.

Misterele lui Carol

scris de Sonia Ratatouille

Sper că v-a fost dor de mine, pentru că astăzi (sau, mă rog, când scriu eu asta) mi-a venit o idee genială. M-am gândit să încep o serie de articole numită „Aventuri cu Ratatouille”, iar acesta este primul articol.

Astăzi vom vorbi despre Parcul Carol, mai exact despre câteva lucruri interesante pe care le-am găsit pe insuliță și nu numai.

În primul rând am realizat câte rațe sunt acolo. Numai pe insuliță vedeai o sută. Bine, nu chiar o sută.

 

Dar un singur lucru mă întreb: „Unde își țin ouăle?” Asta chiar că e o întrebare grea. După cum vedeți, majoritatea peticelor (care și așa sunt mici) de iarbă de pe mal, sunt inundate.

De altfel, în poza cu spărtura mică putem vedea dalele de beton.

Tot vorbind de întrebarea de mai sus, cum sunt (și cum ar putea fi în toată apa asta murdară) puii de rață, sau ouăle, în siguranță?

Chiar dacă ar găsi un petec de iarbă numai bun de pus ouăle, ar fi nesigur, deoarece oamenii, abătându-se de la potecă, ar putea călca pe ele. Recunosc, și eu am fost pe acolo, dar numai în scop profesional, plus că am avut grijă pe unde mergeam.

Un alt lucru ciudat pe care l-am văzut a fost un porumbel mort și o vrabie moartă, chiar în zona unde se jucau puii. Să nu ziceți că mă iau de rațe acum și le dau lecții de parenting, dar serios, nimeni nu curăță insula. N-am văzut urmă de pisică (iar leii știți bine că nu mănâncă porumbei), așa că n-am idee cum ar fi putut ajunge acolo. Cât despre vrabie, n-am ce zice. A – stai, nu. Era un pui. Un pui. Cum o fi ajuns un pui de vrabie acolo? De zburat nu părea că știe să zboare. Dar destul despre asta.

Un alt loc interesant pe lângă care am trecut de multe ori dar niciodată nu m-am oprit este fântâna aceea cu mulți bolovani.

În lumina soarelui (care era, de fapt, un filtru de luminozitate maximă) arăta ca o fântână a zeilor.

N-am ce zice mai mult. Priveliștea e frumoasă.

Un alt lucru pe care l-am văzut este un fruct destul de ciudat. Aș vrea să mă informez mai mult despre el, dar nu știu cum să-l descriu. Arată cam așa.

Am mai văzut o castană (care stă ca o păpușă de porțelan pe un raft înalt) care arăta ca o bilă de lemn.

În concluzie, parcul Carol este un loc extrem de interesant.

P. S.: Vă mai las aici niște poze de pe insulă!