Că Herăstrăul e urît, neprietenos și neplăcut, știm. E așa întrucît a ajuns așa; și nici nu-l vedem schimbîndu-se în bine prea curînd. Deocamdată nimeni n-are vreun plan cu el – și e mare nevoie de un plan care să-l preschimbe.

Bun; știm că prima amenajare – de acum aproape un secol – i-a dat forma de azi. A doua – de după Război – doar l-a mai afectat oleacă. Deci avem un parc obosit, în care zonele prea aglomerate artificial alternează cu bucăți nevalorizate, neterminate.

Hai să vedem azi două idei din trecut care – poate – ne-ar fi dat azi un Herăstrău mai prielnic. Începem cu contextul: eram în primii ani ai puterii populare, Bucureștiul înflorea, se reconstruia. Nu căutăm decît să vedem care era atmosfera:

„Grija continuă a statului democrat popular pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale oamenilor muncii a cuprins şi domeniul dotării oraşelor cu spaţii libere plantate. Numeroase parcuri, grădini şi scuaruri au fost şi sunt create pentru ca viaţa în oraş să fie mai bună şi mai plăcută. La 1 Mai 1951 a fost inaugurat în Bucureşti parcul de cultură şi odihnă « I. V. Stalin ». Prin amenajarea unei vaste esplanade pornind din piaţa I.V. Stalin, prin construirea unui teatru în aer liber în mijlocul acestui parc, prin afectarea tuturor cluburilor sportive aflate pe malul lacului Herăstrău, s’au îmbunătăţit mijloacele de deservire a oamenilor muncii. Amenajarea, în plus, a unui teritoriu de 50 ha în prelungirea parcului existent, a contribuit la sporirea suprafeţei plantate, dând posibilităţi de organizare a unui important centru pentru distracţie şi odihnă. Restaurante, baze sportive dotate cu tot utilajul necesar, alei largi plantate şi pietruite au fost executate pe locul unde înainte se întindeau vaste terenuri virane pline de bălării.” (Revista Arhitectura – 1954)

Era bine. Era loc și de mai bine? Uite că da. Patru ani mai tîrziu, vorbim despre lucrurile astea.

„Zonificarea actuală a parcului este clară: o zonă liniştită, pentru cultură şi odihnă (parcul vechi), şi o zonă zgomotoasă pentru sport şi atracţii (parcul nou). În schimb, zona de serviciu este greşit amplasată într-o poziţie centrală, atracţiile sînt impropriu grupate pe compoziţia monumentală a parcului nou, iar zona principală de jocuri pentru copii este nefericit înghesuită între lac şi şoseaua Nordului; de asemenea, Muzeul satului, casa de oaspeţi şi fostul teren de golf creează zone de discontinuitate în parc, nefiind integrate acestuia, iar zonele de împăduriri de protecţie lipsesc. Circulaţiile exterioare sînt, în general, satisfăcătoare, cu excepţia bulevardului Stalin, arteră importantă a oraşului, care se termină cu totul necorespunzător în lac, legătura cu şoseaua Nordului şi şoseaua Pipera făcîndu-se defectuos, peste podul de la Bordei. Intrările principale nu sînt puse în valoare şi nu sînt arhitectonic marcate. Parcaje pentru autovehicule nu există în parc. Circulaţiile interioare ale parcului, pe uscat şi pe apă, nu sînt satisfăcătoare. Unele sînt insuficiente (de la Arcul de Triumf), altele sînt supradimensionate (parcul de atracţii), iar pentru multe s-a făcut abuz de asfaltare în detrimentul vegetaţiei.”

Deloc greșit. Care era, deci, planul?

„Ca delimitare, viitorul parc va cuprinde suprafaţa actuală şi va include Muzeul satului şi zona fostului teren de golf, iar către est se va extinde peste şoseaua Nordului pînă la linia ferată Constanţa şi proximităţile comunei Herăstrău. Proiectul nou se înscrie în previziunile sistematizării oraşului, propune restructurarea comunei Herăstrău ca zonă de locuinţe şi organizarea de spaţii verzi între comună şi lacul Floreasca şi prevede integrarea fluentă şi rezolvarea armonioasă a prelungirii şoselei Stalin spre nord. Zonificarea interioară se restructurează. În sud şi vest se menţine zona de cultură şi odihnă, integrîndu-se Muzeul satului. Actuala zonă de serviciu se deplasează, în timp, lîngă comuna Herăstrău, înlocuindu-se cu o zonă pentru serbări populare. În centru se creează o zonă mixtă de sport, odihnă şi cultură, cu excluderea – în timp – a actualei zone de atracţii. În nord, parcul se extinde, înglobînd fostul teren de golf ca zonă exclusiv de odihnă. În estul şoselei Nordului, parcul se extinde, creîndu-se o nouă zonă pentru atracţii, un parc special pentru copii şi o mică grădină japoneză, cu folosirea judicioasă a denivelărilor existente şi crearea unor oglinzi de apă în fostele cariere de nisip şi pietriş. Aceste zone se întregesc cu noua zonă de serviciu, cuprinzînd administraţia, serele, straturile calde, o pepinieră a parcului, locuinţe şi o cantină-club pentru muncitorii permanenţi, remize etc. Pentru parc se va desăvîrşi caracterul orăşenesc reprezentativ, păstrînd liniile mari de compoziţie ale realizărilor de pînă acum, dar în diferite porţiuni aceste compoziţii sau intenţii de compoziţii se vor ameliora şi se vor contura net, tinzînd la contraste sau armonii clar exprimate. Aceleaşi consideraţii se exprimă şi referitor la stilul mixt al parcului existent. Pentru parcul nou am adoptat compoziţii libere, înglobate în perimetre puternic plantate, cu tendinţa generală de a face ca pe ansamblu să domine compoziţia liberă legată natural de teren. Prin soluţionarea prelungirii şoselei Stalin, prin păstrarea funcţiunii şoselei Nordului, prin punerea în valoare a intrărilor principale ale parcului, prin crearea de parcaje suficiente şi prin amplificarea mijloacelor de transport în comun, circulaţiile exterioare vor fi asigurate. O paserelă peste şoseaua Nordului şi un trenuţ electric vor asigura legătura directă pentru pietoni între parcul existent şi cel nou creat: legătura parcului nou este asigurată şi cu viitoarea zonă de locuinţe Herăstrău, prin alei potrivite. De asemenea, o paserelă pentru pietoni, tratată uşor şi graţios, va facilita legătura directă peste lac, între zonele de vest şi de centru, legătură atît de defectuoasă astăzi.” (Revista Arhitectura – 1958)

Nu suna rău: ditai Herăstrăul, carevasăzică, pînă-nspre Pipera. Că nu s-a făcut, asta e: era doar un proiect, un plan. Dar cît de bine ne-ar fi prins dacă s-ar fi construit măcar acea legătura, peste lac, între zona corespunzătoare intrării de la Piața Scînteii și cea dinspre Roata Mare!

Trec zece ani, orașul crește grozav și nevoile populației sînt tot mai neglijate. Da, începe lucrul la celelalte mari parcuri – IOR, Tineretului – dar Herăstrăul rămîne, din păcate, neschimbat.

„… cîtă vreme nu se adoptă ideea amenajării în oraşul nostru a unui vast, bogat şi permanent parc de distracţii pentru toate vîrstele, aşa cum se iniţiază în mai toate capitalele europene după exemplul faimosului Prater vienez, Bucureştiul va resimţi un gol pe care nici instituţiile specializate de artă, nici manifestările sportive, nici locurile de promenadă, oricît de multe şi remarcabile ar fi, nu vor izbuti să-l umple.”

În aceeași perioadă ne face cu ochiul o idee – nu mai mult – un teleferic peste lacuri. De altfel, cu gîndul unei telegondole am mai cochetat și-n zilele noastre.

Ce vreau să zic? Nu-i nimic rău să plănuiești. Nici să visezi lucruri – chiar dacă nu-s ușor de pus în operă. Scapi de frica de măreție, frica de viitor, frica de a ieși din șabloane mediocre.

surse: Digiteca Arcanum • listă de articole selecționate din presa vremii – aici