despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Da: s-a-ntîmplat, în sfîrșit. După peste 20 de ani de chin, mizerie și scîrbă, nu mai întîlnim găinaț în Cișmigiu.
Băncile-s curate – mă rog, pline de praf, dar fără găinaț – locurile de joacă-s la fel – mă rog, rupte și ruginite, dar fără găinaț – și pe alei se poate păși fără să-ți vină să-ți verși mațele.
Ieșim și pe străzile adiacente, pe care le descoperim curate – mă rog, cu gunoaie nestrînse, dar fără găinaț.
Că s-a-ntîmplat, o vedem și ne bucură; ne dorim ca normalitatea asta să devină regulă.
Mai ales că de cînd situația păsărilor din Cișmigiu devenise insuportabilă, cetățenii au investit nenumărate resurse personale încercînd să determine administrațiile bucureștene să facă totuși ceva.
Și că mai ales în ultimii ani li s-a servit aparentă neputință însoțită de justificări.
Dar s-a-ntîmplat: azi, în Cișmigiu, nu mai e găinaț.
Nu căutăm în dinți calul dăruit, însă – după chinul, zbaterea și consumul nostru cetățenesc – ar fi îndreptățit să aflăm cum a reușit administrația actuală. Le-a cerut ciorilor care dormeau noaptea-n Cișmigiu taxă de parcare? Le-a hipnotizat? Le-a băgat dopuri în cur?
Fără glumă: chiar vrem să știm, doar ca să putem lăuda întrutotul.
„Semne bune” – toate articolele
… din dezamăgitoarea categorie „na că v-am făcut, acu’ tăceți din gură”, azi: podul din Cișmigiu.
Da: renovat, vesel, strălucitor.
La o lună de la „inaugurare” însă, troacele șantierului nu-s strînse…
  
zona adiacentă neterminată…
 
un canivou inept, plin de gunoaie…
   
plus un snop de cabluri care atîrnă pe lîngă pod, deservind camerele video agățate aiurea-n copaci.
   
O fi, cică, ceva bun – genul ăsta de amenajare unde se renunță la peluzele simple, preferîndu-se grupuri de flori și arbuști. Și varianta de a se monta trasee de suprafață pentru irigare automată. Și presărarea de scoarță de copac.
O fi.
Dar noi, cei care trecem pe lîngă zonele astea, nu vedem ceva frumos. Arată de parcă-i curtea găinilor, cu pămînt scurmat și neîngrijit. „Mațele” de irigare sunt dezagreabile și folosirea lor înseamnă că nu mai poate fi pus gazon – pentru că nu-l mai poți tunde și îngriji.
Orice intervenție – de la smuls bălării la scos gunoaie – se face doar pigulind, ceea ce-nsemnează cost mai mare de întreținere.
Oi greși eu. Dar chiar nu-mi place.
    
Rămîne, cică, grădina de fală a Capitalei…
Dar doar așa, prin șubredă comparație cu restul spațiilor publice de recreere; fiindcă, în sine, Cișmigiul nu mai are nimic – nimic! – care să dovedească că-i un loc plăcut.
Da, vedem lucrurile care „se fac”.
Vedem că podul cel mare s-a renovat, vedem că găinațul se mai spală, vedem că din cînd în cînd – în campanii sezoniere – se mai drege cîte ceva dărăpănat.
Dar nu simțim deloc c-ar fi nici parc, nici grădină, nici oază, nici loc de relaxare; e doar un spațiu.
Nu simițim nici măcar că se întreține, că-i în fiecare zi cineva care să se-ngrijească de el!
Cișmigiul nu te-atrage, nu te-ncîntă, nu te bucură, nu-ți face nici o promisiune… nu cîștigi nimic dacă pierzi vremea-n el.
Decăderea asta continuată în ultimii douăzeci de ani – a lui, a celorlalte parcuri și a tot Bucureștiului – nu-i oprită de nimic, de nimeni.
Cișmigiul colorat • Comorile Cișmigiului • Cișmigiul bun • Cișmigiul rău • Cișmigiul dimineții mele • Cîntarele din Cișmigiu
 Loc de joacă mărginaș din Bulgaria, funcțional în totalitate și azi după aproape 20 de ani. Săptămîna trecută mai multe locuri de joacă din parcurile Primăriei Capitalei – Herăstrău, Cișmigiu, Carol, Izvor, Tineretului, Circ – au fost din nou luate la ochi de către Protecția Consumatorului cu amenzi și propuneri de închidere.
Foarte bine! Un lucru cu care nu se glumește niciodată e siguranța copilului.
Și fiecare poate vedea cu ochii săi cum arată locurile astea de joacă: cam ca-n pozele făcute-n orașul Cernobîl, ăla abandonat de peste trei decenii. Căzături, rupturi, ruginituri; gunoaie, pietriș amestecat cu mizerii, covoare elastice rupte, jupuite.
Hai, însă, să ne-ntoarcem cu juma’ de an în urmă, cînd aceeași Protecție a Consumatorului a făcut același lucru în aceleași parcuri: tot amenzi, tot propuneri de închidere.
Ce s-a-ntîmplat în această jumătate de an? Păi… nimic!
Administrația parcurilor – care ține, firește, de Primăria Capitalei – a reușit de-abia acuma-n septembrie să… „lanseze caietul de sarcini” pentru reparația unei părți din locurile de joacă stricate.
Adică, repetăm pe românește: n-a făcut încă nimic și nici n-o să facă curînd ceva.
Și, ca să fie disprețul și umilirea cît mai mare – în loc să se apuce măcar să dreagă, să peticească, să întrețină – a mai și îndrăznit să lipească niște fițuici… de avertizare.
Atît a putut: cum ar veni, „dă-vă dreacu pe toți, stați deoparte – sau nu… treaba voastră, oricum!”
În schimb, vice-primarul care se ocupă de administrarea parcurilor Capitalei își permite să considere acțiunea Protecției Consumatorului nu doar ca fiind politică; ci mai ales o răzbunare politica… față de el.
Păi… în orașul unde nepăsarea față de copii este și acum o politică, orice răzbunare e îndreptățită.
… oazele de verdeață dintre Aviatorilor și Kiseleff m-au atras dintotdeauna; cred că-s primele parcuri pe care le-am îndrăgit cu adevărat acum mulți, mulți ani în urmă.
Chiar și acum îmi place să le caut, să mă rup aici de vuietul orașului, să uit că la doi pași totul fuge.
Dar ce decădere, ce dezamăgire, cînd mă uit mai bine.
Lasă lipsa ierbii; cel puțin jumătate din locurile astea sunt doar pămînt: noroi ori țărînă.
Lasă și serile întunecate, cînd luminile se aprind tîrziu, prea tîrziu, făcîndu-te să orbecăi pe aleile devenite urîcioase (apropo, ați remarcat cum în mai toate parcurile luminile de la locurile de joacă se aprind ultimele, mult după cele de pe alei?)
Dar mă uitam deunăzi la lipsa chioșcurilor cu apă și alte prostioare, care au dispărut de ceva vreme.
Nimeni nu poate să-și cumpere nimica în parcurile astea. Unde să te duci? La metrou, unde de asemenea s-a desființat comerțul? La Piața 1 Mai?
Și mi-am dat seama de lucrul care definește aproape orice administrație bucureșteană: nepăsarea și disprețul.
… chioșcurile astea au fost desființate pentru că – probabil – funcționau fără a avea vreo autorizație.
Așa că – principial – da, trebuiau să dispară.
Nu sînt eu ăla care să îndemne la încălcarea principiilor. Principiile sînt importante: cu adevărat importante. Nu ne căcăm pe principii; nu glumim cu ele.
Dar respectarea selectivă a principiilor, dragii mei, e ceva cumplit.
Fiindcă se încalcă cel mai frumos principiu dintre toate, cel pe care mereu tindem să-l lăsăm la urmă: acela al binelui, al bunăstării oamenilor.
Primăria care-a desființat chioșcurile poate rîde acuma prostește: „uite, am respectat legea, am respectat niște principii”
Dar fiecare dintre noi nu vede altceva decît că primăria aia s-a căcat pe noi toți, încălcînd taman principiul că trebuie să-i pese… de noi.
De ce n-au apărut deja chioșcuri noi, sau măcar vendomate?
… principiile – în sine – nu valorează nimic, dacă nu-s însoțite de omenie.
Poate fi loc pentru toți, asta e lecția citadină.
Așa-i și-n parcul Izvor. Copii mici, copii mari; adolescenți; tineri; oameni în toată firea; și – mai ales – în toate formele de prezentare urbane: pe jos, pe role, pe trotinete, pe biciclete. Cu căței, cu dulăi, cu mingi de fotbal, cu saltele de yoga, cu chitări, cu boxe, cu păturici: lume de tot soiul!
Loc pentru toți, așa cum am zis.
Iar organizarea periodică a cîte unei paranghelii nu strică nimica.
De altfel, s-a văzut: ani la rînd s-au ținut concerte, serbări și festivaluri iar parcul a trecut nepăsător peste ele.
Să fim cinstiți, singurul lucru care a distrus cu adevărat ceva aici a fost taman… circul; acel circ care aparține de primărie și de pe urmă căruia – vara trecută – ne-am ales cu alei nenorocite!
În fine: cine se plimbă în perioada asta prin Izvor și vede iarba uscată și prăpădită se poate gîndi că-i din vina vreunui festival desfășurat peste vară… dar nu-i așa.
E pentru că niciodată administrația centrală bucureșteană nu a fost în stare să ude și să îngrijească cum se cuvine peluzele: atîta tot.
Ca să știm: doar de asta se strică parcul!
scris de Mini-Economicus
Fost-au o data o padurice in toata legea, precum si fabrica „de cherestea” a lui Predoleanu, care sa fie acum, peste parcul sahistilor, Strada Chiristigiilor si ceva din Strada Avrig.
Desigur ca veni si timpul marilor „prefaceri socialiste” in care paduricea a fost tunsa, pe mijlocul ei asezata o statuie de vesnica bascalie… a foamei anilor ’80… iar parculetul sahistilor a ramas stirb, cam cu o treime…
Imi aduc aminte cu drag cum prin 1980, inca circulau veveritele, apoi s-au tuns copacii, pana la raderea completa si uite asa a ramas oaza de sport cam golasa..
Bine ca primarii de dupa 1980 n-au demolat-o… caci de sportul era de masa, iar masa era de sport!
Primarii venira si trecura, dar nu stiu cine i-a posedat de facura parcul mai meschin! Intai au fost scoase mesele de ciment cu marmura deasupra (ce puteau sa stea acolo o suta de ani) apoi au fost inlocuite cu ceva semi-decent din lemn… apoi s-a asezat nasolia actuala!
Spatiul a fost redus inca o data cu o treime, a fost montata o monstrozitate de labirint din tamplarie, apoi impopotonat cu tuya si alte verdeturi pana la sufocare, completat cu alei CFR pe unde copiii isi pot rupe lejer piciorusele!
Daca tot doreati sa-l demolati, dati-l jos ce mai stati, daca nu refaceti-l la un standard normal pentru un parc european, unde chiar se desfasoara concursuri de sah!!
S’aude Dom Primar!?
După trei luni de la refacere, putem să ne dăm cu părerea despre cum merge treaba-n Grădina Icoanei.
În mare place; e-n regulă; mai rău decît înainte nu e.
Dar detaliile… of! Astea ne mănîncă viața.
- Fîntîna cea mare nu funcționează, zace cu bazinul plin de apă – apă care-ncepe să se coclească.
- Pîrîiașul șerpuitor e sec: tot dichisul grădinii, care șade-n el… se pierde.
- Iazul în care trebuie s-ajungă apa e umplut pe sfert: una din prostiile parcurilor bucureștene precum Kiseleff și Ioanid se găsește și aici. Pesemne nu se umple de tot ca să nu se-ntîmple ceva de Doamne-ferește.
- Țîșnitorile funcționează – două din trei – dar bolurile-n care se scurge apa sînt colmatate și, atunci cînd bei, îți apropii gura de-o cloacă murdară.
- Băncile-s dintr-alea prost gîndite, cu stinghiile înguste, rare și speteaza prea joasă.
- Pietrișul aleilor e curat, nu face praf – dar nu prea-l strînge nimeni, atunci cînd ajunge prin iarbă.
- Sistemul de irigare al peluzelor are ici-colea scurgeri și poți oricînd să te nimerești într-o mocirlă.
După cum vedeți, nimic care să nu poată fi rezolvat prin întreținere conștiincioasă și un plus de minte.
scris de Sonia Ratatouille
Șobolanul vostru preferat a ieșit ÎN SFÂRȘIT afară și a avut norocul să ajungă în Grădina Botanică.
Florile și-au deschis petalele și natura a înviat. Am văzut flori frumoase – al căror nume l-am uitat – plus cele mai frumoase lalele de pe planetă.
Rațele se plimbă pe lac și peștii se foiesc pe la mal, așteptând să se oprească puștii ăia de 15 ani să încerce să îi atragă făcând „pis pis” – totuși, ei sunt pești și nu îi poți confunda în niciun fel cu dușmanii lor de moarte, mâțele.
Vorbind de mâțe, creaturile astea nu se pot opri din certat. Îl vezi pe Dom’ Miaunel că are o criză de nervi pentru că Madam Pisicescu s-a uitat urât la el, și toată scena asta îți cam strică cheful.
Dar lăsând drama la o parte, ați observant că restaurantul ăla care nu mai e restaurant a fost renovat? Eu da! Arată foarte bine, se vede că s-a lucrat ceva la el și că au încercat să-l facă cât mai asemănător cu vechiul model.
Nu știu de voi, dar după atâta timp în casă, cantitatea asta mare de verde îți dă o senzație ciudată, dar plăcută.
                   
Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii