Ce hardughie misterioasă!

O găsim în partea Vitanului de peste drum de Mall, ascunsă de blocurile stradale. De fapt, doar dosul clădirii este generos vizibil; fațada – orientată, desigur, spre Calea Vitan – e mascată de tot.

Adresa actuală este la numărul 19 pe Vlaicu Vodă – stradă al cărei traseu a fost prelungit pe aici odată cu sistematizarea din anii ceaușiști – dar la-nceput ținea de Calea Vitan 70-72 și (vedeți doar că este retrasă de la șosea) mai avea în față un imobil, care a fost demolat în anii ’80; o frumoasă vilă unde a funcționat după Naționalizare și o școală profesională, un dispensar și birouri ale altor unități industriale din vecinătate.

Arhivele menționează înființarea în 1924 a unei fabrici de șepci, căciuli, pălării și uniforme școlare, numită „Carmen Sylva” la numărul 72 ; și, mai tîrziu – în 1931 – „Industria plușului” (Iropluș – Industria română pentru fabricația de pluș și catifele) la numărul 70.

O descriere a activelor ne ajută să reconstituim locul de acum un secol: „In dreapta, la intrare, este un corp de case de zid, acoperit cu tablă, compus din subsol și parter cu câte cinci camere fiecare cu parchet pe jos, zugrăvite și sobe de teracotă și antreu mare. In stânga un alt corp de case cu subsol și parter, cu câte 5 camere, fiecare cu scânduri pe jos la intrarea și antreu și înainte scări de beton, asemenea și corpul din dreapta care mai are o umbrelă de sticlă și fier la intrare. In fundul curții un corp mare de case servind de fabrică, parter și etaj și subsol, ia subsol o sală mare pentru mașini, la parter pe o parte și alta de la intrare, patru camere, la etaj o singură cameră mare și podul. La intrare scări de beton, iar la etaj balcon de fier la mijloc. Sala de jos betonată, curtea pavată cu piatră de pârâu, și gardul curții de beton de jur împrejur cu poartă mare și alte mici de lemn văpsite galben.”

Dar clădirea pe care-o întîlnim azi pare deja modernă, așa că n-om greși crezînd că s-a edificat ulterior – cînd a început să funcționeze în ea „Industria Textilă Vitan”. Societatea s-a înființat la 1936.

Poate și în urma legilor „pentru combaterea camuflării bunurilor, drepturilor şi intereselor evreeşti”, fabrica de țesături își schimbă acționarii și apoi numele în 1942 în „Industria Textilă Kammgarn”. Numele acestei stofe de lînă (cunoscută, popular, drept „camgar”) era deja folosit de către Petre Creci – deținătorul majoritar de acțiuni și administratorul – în comerțul cu produsele fabricii de la magazinul din Gabroveni 7.

„Kammgarn” devine una din unitățile industriale emblematice ale vechiului Vitan.

Dar după Naționalizare fabrica își pierde imediat importanța. Clădirea ajunge să fie folosită – pentru mulți ani – doar pentru depozitare de intreprinderea comerțului de produse textile; înainte de a fi părăsită ultimul beneficiar cunoscut a fost însă Centrul de librării.

Tot ca depozit ar putea fi și viitoarea ei soartă; Primăria Capitalei ar vrea să renoveze clădirea pentru a muta aici arhivele municipale.

Și proprietarului – Petre Creci – i se pierde urma: la-nceput de ani ’50 aflăm doar despre inculparea-ntr-un proces pentru gestiune frauduloasă. Cu toate astea, el străbate vremurile tulburi, sfîrșindu-se – înconjurat de familie – în iunie 1981. Anul este nefast: soția Elena se prăpădește șase luni mai tîrziu, la fel și fratele Robert.

Familia Creci s-a tras din Constanța; frații Petre (Petru), Robert și Venus sînt naturalizați de-abia la 1944, surorile Thereza și Wilhelmina se mărită în familiile Cassanova și Costea (soțul Constantin Costea e și el acționar la „Kammgarn”). Robert Creci are o activitate mai modestă, funcționărească; Venus Creci înființează o afacere tipografică și după Naționalizare rămîne în domeniul chimic.

Petre Creci își va duce viața pe strada Rădiței – mai sus de Chirigiu – în blocul retras și interesant de la numărul 11, din care i se naționalizaseră cele șase apartamente. Venus va locui cîțiva pași mai departe, pe segmentul distrus azi al străzii Stan Tabără.

pregătit cu C. D. Mocanu • surse: Digiteca Arcanum