despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Frumos, nedreptățit loc!
Gara Băneasa – da, acea clădire nefolosită dar încă maiestuoasă, care poartă și azi amintire regală. Fîntîna Miorița, vilele Minovici, splendida bancă de piatră din stația de la șosea…
Și piața Gării – lărgămînt uitat de vreme, păstrat în piatră cubică.
   
Porțile tradiționale…
  
Și, cum intri-nspre peronul imens, una din cele mai frumoase și reușite pergole interbelice din București. Azi, năpădită de vegetație, măcinată de timp… dar încă o minune.
Da: treceți odată pe-aici.
       
Nu zic să mergeți să vă plimbați pe-aicea așa cum o faceți – știu eu? – prin Cotroceni, prin Dorobanți. Doar că dacă aveți vreodată o juma’ de ceas de pierdut și sînteți deja prin Bucureștii-Noi, face să intrați o țîră prin Dămăroaia!
N-are, orașul nostru, atîta lărgămînt pe nicăieri: străzi largi, răspîntii generoase, curți îndestulătoare, pomi, verdeață; sigur că nu-s deloc puține intervențiile contemporane – altminteri nu se poate! – dar încă nu au șters cumințenia cartierului.
Tăiată-n două de tramvai – cumplita linie de pe Gloriei care se continuă cu acel culoar instagramabil de pe Piatra Morii – Dămăroaia are străzi lungi, șerpuitoare, precum Izbiceni, Feldioara, Cireșoaia, Luptătorilor, Elocinței, Natației.
… e mai degrabă o așezare nouă: a luat naștere după primul Război, prin desfacerea moșiei ce fusese înainte; străzile – ce primiseră firești nume amintind faptele de arme, cartierul fiind la-nceput destinat demobilizaților – sînt deștept trasate, și nu lipsesc locuri de hodină, scuaruri, școale. Tramvaiul a venit de-abia în 1942, chemat și de proaspăta și uriașa dezvoltare a depozitelor de carburanți din vecinătate: „conducerea S. T. B. a proectat și a realizat în plin război, cu toată lipsa mânei de lucru, construcția și darea în exploatare a unei linii de legătură între rețeaua orașului și depozitul societății „Distribuția“ pentru deservirea întregului municipiu cu produse petrolifere transportate cu cisterne montate pe platforme de vagoane de tramvai — linie construită prin cartierul Dămăroaia de la Bucureștii-Noi în lungime de 1266 metri, cale dublă. Linia, deservită de o parte din vagoanele liniei nr. 2, a venit astfel și în ajutorul numeroasei populații din acest cartier, căreia i s-a pus la dispoziție un mijloc de comunicație direct cu centrul orașului”.
Nou pe aici, te pierzi, te-mbîrligi; mai sînt și fundături dar și neașteptate potecuțe printre curți prin care te-abați dintr-o stradă-ntr-alta.
Și-i cumva liniște, cumva în afara iureșului, cumva… la țară; dar totodată în oraș!
Și la capul lui 331, acolo unde-ntoarce și tramvaiul, găsim o patiserie de mai mare dragul: face și gogoși la trei lei.
               
lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.
Cîteva lucruri știm despre Capitală.
Primul, că-i un oraș aglomerat; cu oameni care nu se potolesc, care mișună de colo-colo, ca-ntr-un tîrg unde – deși te poți pierde – parcă oriunde de-ai duce, tot pe-aproape ești.
Al doilea, că bucureșteanul are-un dar să pară că se află-n treabă… mai dihai cînd merge la treabă.
Și-or mai fi și altele; dar, întrucît pîn-aici ne-a dus –ologia, i-om lăsa și pe alții să le deslușească.
Noi, cum ne știți, rămînem la cele pe care ne pricepem.
Și – asta, cred, n-ați uitat – ne pricepem și la pauze, și la chiul; ni-s dragi, mai ales că ni-s meritate.
Uneori, pauzele astea-nsemnează să rămînem singuri – noi cu orașul nostru.
Mare mirare; în Bucureștiul care nu se hodinește niciodată, sînt și clipe dintr-astea?
Ba bine că nu; și prima ocazie să ne găsim orașul e dimineața. S-a făcut ora nouă, nouă și ceva; au ajuns și grăbiții și întîrziații acolo unde aveau de ajuns și… și de-o dată, se petrece ceva: străzile și trotuarele se golesc, apar motanii de după garduri, gospodarii dau cu mătura la poartă, doamnele de la patiserii ies cu o cafea la aer, bunicile iau căruciorul și se reped la aprozar. Cît de necunoscut ni-i orașul ăsta și cu cît drag îl descoperim, în rarele clipe-n care găsim timp pentru dimineața asta!
Bunînțeles, clipele astea se sparg după zece-jumate: bunicile-ncep drumurile spre școli, să-și aștepte nepoții; chiulangii de profesie se-apucă de primele drumuri și comisioane, pe care caută să le unească cu pauza de prînz; și – încet, încet – Bucureștiul redevine animat, aglomerat, fără răbdare.
Dar și prînzul trece; și după el vine a doua ocazie magică a zilei. Despre ea v-am mai zis; poate fi – în funcție de loc și de zonă – mai devreme ori mai tîrziu, dar se petrece după ora două și ceva și ține pînă cînd se-nmulțesc cei ce-ncep să plece acasă. I-o pauză pe care-o împarți cu puștii fugiți de la școală – ăi care n-au vreun mall pe-aproape – aș zice.
Astea-s cele două pauze neștiute ale orașului; cînd – rar și cu înțeleaptă drămuire – avem cum să ne bucurăm de ele, mult bine ne mai fac.
În rest… e prînzul, pauza cea mare, pauza tuturor; și bucata aceea de-nceput de seară-n care unii mai rămîn, oleacă, prin oraș înainte să se risipească acasă.
Continuăm plimbarea printre fel de fel de imobile necăjite. Și nu-s deloc puține.
Pe Județului – asta-i în spatele Circului, în preajma fostei șine.
  
Iată-ne și pe Icoanei – între Dacia și Dimitrie Orbescu.
 
Ce stradă, Dumbrava roșie! Scurtă, dar strașnic de bine garnisită. Dar și aici se strecoară decăderea!
 
Ecaterina Teodoroiu – între Grivița și Occidentului.
Pe strada Remus spre Călărași.
 
Intersecția străzilor Căuzași și Filibiliu.
 
Pe Maximilian Popper, peste drum de nenorocitul spital „Caritas”
Ce surpriză, pe Olteniței – între BIG și Geamuri-multe.
  
Pe Sapienței, început discret de decădere.
Între Grant și Basarab, pe lîngă strada Petru Maior.
 
Petru Maior cu Stoica Ludescu și – la un pas – cu Șoimăreștilor.
    
Două pitulate, pe George Barițiu:
   
Tot pe aici: Iordache Golescu.
Ajunsă o fundătură-nspre blocurile dinspre Turda, strada Cîntarului.
Peste drum de Turda, Iani Buzoiani.
 
Mai departe! Zona Caraiman – Clucereasa Elena:
 
Nu ne depărtăm; Virgil Pleșoianu.
  
Și Elena Pleșoianu.
Ajungem în surprinzătoarea enclavă dintre Giulești și Crîngași. Pe strada Tabla Buții.
 
Încă aici, un ciot uitat al străzii Moisei.
   
La Podul Constanța – ce mai imobil!
 
În stadiu incipient măcar, pe partea de Splai dintre Izvor și Hasdeu.
 
Între Barbu Văcărescu și Floreasca. Comandor Eugeniu Botez și Radu Mihăilă.
 
Două pe strada Banat, din preajma Gării. Unul are și o poveste.
  
Pe – și pe lîngă – strada Radu de la Afumați:
    
… și pe Vasile Lascăr colț cu Icoanei:
citiți și: frumoasele jegoase • frumoasele jegoase 2 • frumoasele jegoase 3 • frumoasele jegoase 4 • frumoasele jegoase 5 • frumoasele jegoase 6 • frumoasele jegoase 7 • frumoasele jegoase 8 • frumoasele jegoase 9 • frumoasele jegoase 10 • frumoasele jegoase 11 • frumoasele jegoase 12 • frumoasele jegoase 13 • frumoasele jegoase 14 • frumoasele jegoase 15
Ce mai bucățică de oraș, între Basarab, Grivița, Grant și 1 Mai. Bine, te poți pierde pe-aici îndelung; străzile încîntătoare alternează cu cele pitorești și sărăcăcioase. Șoferii nu prea au ce tăia prin cartierul ăsta, așa că pașii se leagă-n tihnă.
Planuri interbelice vedeau o legătură directă, tăiată de la Primăria sectorului 1 de azi pînă la parcul și piața Regina Maria dinspre Turda. Dar altminterea aproape tot locul a rămas neatins, neafectat – singura schimbare adevărată a fost transformarea străzii Turda într-un bulevard larg, cu blocuri.
Cea mai lungă stradă-i Petru Maior; săraca de ea începe printr-un gang, de la Banu Manta și ajunge pînă înainte de Podul Grant.
… dar dintre toate am ales strada George Barițiu, cu pomi umbroși, cumințenie, dar și un aliniament strașnic de clădiri una și una, de te miri cum s-au găsit laolaltă.
           
Bun, cîrcotașul găsește și cîteva dărăpănături amărîte… dar, ascunse după garduri, nu sar în ochi.
lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.
Plimbările noastre, mereu cu folos, ne scot în cale alte și alte exemple ale decăderii imobiliare.
Începem de la 11 Iunie; blocul de pe colț de jos de la Mitropolie îl știm. Dar nu știam cum se continuă.
  
Policlinica de pe-aici – văzută dinspre strada Justiției – ni se arată scorojtă și degradată. Mai are și ditai curtea părăginită.
   
Mai încoa’, tot pe 11 Iunie, un blocșor dulce.
 
Pe Gramont… of, ce se mai jupoaie imobilul ăsta!
 
O scurtă incursiune – iar – pe Calea Rahovei veche ne aduce alte cîteva răpciugi.
    
Sus, pe Coșbuc, înainte de Chirigiu…
  
Dar și cum intri pe Uranus. Doamne, clădirile dinspre infama Piață de Flori sînt cumplite, nici nu-ți mai vine să le privești.
 
Pe bucata din Sfinții Apostoli ce ajunge spre Mitropolie care se cheamă azi Constantin Silvestri.
 
Iată-ne iar pe la Cuțitul de argint – o casă pe colț cu Șerban-Vodă.
 
Ajungem la Filaret: iată frumosul cămin ceferist de lîngă autogara de azi.
  
Lîngă el, în rond, o căsuță tare amărîtă!
 
La Piața Concordiei:
Un pas mai încolo, pe străduța Petru Cercel…
… care duce-n Mărășești, unde ne iese-n ochi degradarea înceată a clădirii unde funcționează – de cîți ani, oare? – „spălătoria germană”.
  
Revenim pe Șerban Vodă; frumos mai e încă blocul ăsta, dar din strada Valerian Prescurea… te sperii!
  
Pe Agricultori cu Orzari
Continuăm pe Frunzei.
  
Țepeș Vodă e o stradă surprinzător de lungă ce-ncepe de la Hala Traian. Aici ne găsim spre capătul ei, înspre Mihai Bravu.
  
Vasile Lascăr, între Piața Rosetti și Italiană.
  
1 Mai spre Ciupercă.
   
Pe fosta stradă Lemnea, din Ana Ipătescu spre Sft. Voievozi.
  
citiți și: frumoasele jegoase • frumoasele jegoase 2 • frumoasele jegoase 3 • frumoasele jegoase 4 • frumoasele jegoase 5 • frumoasele jegoase 6 • frumoasele jegoase 7 • frumoasele jegoase 8 • frumoasele jegoase 9 • frumoasele jegoase 10 • frumoasele jegoase 11 • frumoasele jegoase 12 • frumoasele jegoase 13 • frumoasele jegoase 14
Nu țineam noi morțiș să continuăm seria asta, doar că – uite – se tot adună imobile care merită luate-n seamă.
Pe Mărăști, frontul dintre Cașin și Agronomie nu prea-i băgat în seamă de nimeni. Uite vreo trei bloculețe care se scorojesc.
   
Iată-ne pe Braziliei; două frumoase-foc!
  
Băgăm în seamă un mic conac jerpelit, pe Maria Hagi Moscu.
  
Pe Domnița Ruxandra, dinspre Vasile Lascăr spre Icoanei, unde se află și al doilea bloc.
 
Două exemple pe strada Justinian.
 
Nu departe, pe Polonă.
… ce scorojit, săracul imobil de pe General Florescu, dintre Hristo Botev, Colțea și Sfîntul Gheorghe!
Pe Dudești, aproape de Poșta Vitan.
În părțile Vitanului acum, pe Foișorului:
  
Pe strada Papazoglu, aproape de Logofătul Tăutu.
  
Și pe Vlad Dracul, spre Minulescu.
 
Intrarea Brateș, un cotlon iertat de distrugerea ceaușistă.
 
Pe strada Hîrșova dintre Dristor și Cornul Caprei. Perechea de scări face toți banii.
   
Tot prin zonă, intersecția cu Levănțica.
Rămășițe ale aerului industrial al zonei, bloculețele astea se învechesc pe strada Samuil Vulcan.
  
Pe strada Acvila.
  
Un popas mai periferic decît sîntem obișnuiți – adică între Trafic Greu și Ferentari. Un surprinzător cartier nicidecum mizer, chiar dacă nu e ferit de pitoresc. Nu puține, clădirile socotite și frumușele – poate ajutate și de apropierea unei vechi și solide zone industriale. Un frumos imobil de colț – strada Doina cu Hagi Dina.
  
Lîngă el, zău dacă m-a lăsat sufletul să pun căsuța asta cu etajul nenorocit altundeva decît aici.
 
Dar și unul din celebrele imobile-problemă de pe Veseliei.
 
Din Cotrocenii de sus – bucata dintre Panduri și Alexandru Vitzu – un imobil frumos-frumos pe strada Anibal Teohari.
în Regie, pe Pascal Cristian – că așa ne-am obișnuit să-i zicem străzii.
 
Un blocșor pe Plevnei; o fi ținut de Manutanță, cine știe.
citiți și: frumoasele jegoase • frumoasele jegoase 2 • frumoasele jegoase 3 • frumoasele jegoase 4 • frumoasele jegoase 5 • frumoasele jegoase 6 • frumoasele jegoase 7 • frumoasele jegoase 8 • frumoasele jegoase 9 • frumoasele jegoase 10 • frumoasele jegoase 11 • frumoasele jegoase 12 • frumoasele jegoase 13
Recunosc, m-a stîrnit Ando cu străduța asta pe care o străbați în două minute. Se face din Agricultori – capătul dinspre Călărașilor – și e, într-adevăr, una din surprizele orașului. Un cotlon cochet, verde, intim, cu o înșiruire de imobile socotite, păstrate mulțumitor; cîteva cam pustii, dar nu degradate. Chiar și acum, în tristețea anotimpului rece, strada Episcopul Ilarion – căci pe ea ne aflăm – e o dulceață.
               
Cine vrea să vadă unde-s strînse cele mai strașnice porți ale orașului nostru, să-nceapă de la Triumf.
Găsește pe-aici intrarea de la Leagănul de copii de pe Averescu:
 
… chiar pe colț, înspre Cașin, încă una, ascunsă și nefolosită.
Vizavi de leagăn, chiar și vila asta are o poartă care place. Bine, are alta și-n Kiseleff, chiar mai frumoasă.
 
Dar cea de la stadion impresionează și azi! Păcat că nu prea e pusă-n valoare, nici de terasa-restaurant care-i ia fața de pe colț cu Kiseleff, nici de clădirea nouă din spate.
Stadionul – de fapt, mai multe, un ditamai complex sportiv – se întinde mult, între Mărăști și Kiseleff; iată și frumoasa poartă a Atletismului din strada Primo Nebiolo, dintre Agronomie și Muzeul Satului.
   
Ajungem – vizavi – la fostul ștrand zis al Tineretului; porțile-s triste și parcă uitate de vreme.
Cum să nu placă vestigiile astea care amintesc de sportul nostru? Fiindcă ne gîndim că-s rușinos de puține; ai zice că bucureșteanul mereu s-a ferit de mișcare.
Ia, mai e poarta uitată a stadionului din Dudești… și, desigur, splendidul complex care a fost preluat de universitatea de educație fizică și sport.
lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii