plimbare « Simply Bucharest

despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

frumoasele jegoase (24)

O nouă tură prin oraș, care-ncepe cum dai să urci de la Unirea spre Sfînta Vineri.

Acum, pe Tunarilor.

Coloniei, mica stradă uitată.

Ajungem pe Vasile Lascăr, după Eminescu.

Pe Alecu Russo.

Polonă cu Paul Greceanu.

Toamnei cu Ardeleni, la piațeta din Viitorului.

Toamnei, cu o vedere spre o clădire ascunsă înspre Precupeții vechi.

Precupeții vechi.

Dorobanți, peste drum de Televiziune.

În spatele Televiziunii, pe una din cele mai frumoase străzi – Grigore Mora.

Pe lîngă nenorocita circă financiară de pe Roma – Tokio și Oslo.

În enclava Ion Alexe dintre Colentina și Mașina de Pîine.

Între Domenii și Agronomie – pe aviatori – cîteva exemple pe Mărășescu și Stîlpeanu.

… cu o mențiune deosebită pentru acest imobil de pe Zorileanu.

Batiștei – după J.-L. Calderon.

Tomáš Masaryk.

Revenim la Calderon, la intersecția cu C. A. Rosetti.

Pe Dionisie Lupu.

frumoasele jegoase (23)

De unde să plecăm de data asta? Sigur: din Centru – între Colțea și Sft. Gheorghe.

Pe Sevastopol… multă mizerie.

Între 1 Mai și Clucerului.

… pe una din străduțele dintre Titulescu și Grivița, de prin spatele Primăriei.

Pe Cuza.

În spatele A.S.E., pe Cihoschi și Beldiceanu – frumoase străduțe!

Cum ieșim în Dorobanți, segmentul de pînă-n Perla ne pare, de la an la an, mai năcăjit.

Pe la piață, cum ai lua-o spre Floreasca.

Cîteva exemple în cele două fundături din apropiere.

Vizavi, prin „Capitale”, pe Atena.

Pe Lînăriei, cum dai să te bagi în splendidul „covrig” Didițel-Drumea Rădulescu.

… care, la rîndu-i, are cîteva un imobile pe care le-a ajuns necazul. De curînd, însă, s-a pornit o renovare la cel de-al doilea: să vedem ce-o ieși!

Dacia, lîngă liceul economic.

Icoanei, între Dacia și Eminescu.

Palade, între Vasile Lascăr și Viitorului.

Popa Nan, spre Școala Iancului.

O străduță compactă pitită între Pache și Ferdinand – Lirei – unde abundă și decăderea.

Înspre 11 Iunie, pe încîntătoarea străduță Ipotești.

Între Viilor și Cuțitul de argint, pe Mitropolitul Grigore.

Ștefan Hepites.

Case căzute 1095 – Str. Gârlei 1

… pășim prin niște porți de mare frumusețe, și găsim – pe malul Gîrlei – nenorocitele clădiri ale fostului institut al tutunului.

Decăzute, părăsite, chinuite în calitate de active ale institutului de cercetări alimentare, le dăm tîrcoale cu milă și tristețe.

Da: am ajuns în Băneasa – partea cartierului dintre Șosea și Străulești – cotlon bucureștean unde ne putem pierde pe străduțe și fundături incredibile, înguste, întortocheate, ce contrastează teribil cu „bulevardul” principal ce taie cartierul – Dobrogeanu-Gherea – și unde au rămas destule vestigii ale unei suburbane interesante.

… Băneasa asta – melanj de intervenții contemporane, rămășițe rurale, pîrloage nevalorificate – bogăție și surprinzătoare sărăcie, e totuși plăcută, liniștită, așezată.

frumoasele jegoase (22)

O nouă tură prin Oraș.

Blocul din rond, de la Lahovari, care se înfățișează tot mai trist.

Știrbey cu Berzei – păcat.

Din Sft. Constantin, la răspîntia cu Ostașilor și Gheorghe Lazăr.

Intrăm pe Ostașilor.

Tot pe Ostașilor, cu vedere și din Cobălcescu.

Pe Cobălcescu.

Cîteva alte exemple pe Theodor Aman; printre ele și clădirea cu plăcuța care amintește de vechiul nume al străzii – Soarelui.

… și clădirea de la colț cu Vulcănescu.

Ajungem la Popa Tatu; clădirea cooperativei invalizilor a avut mereu ceva trist și cuminte.

Pe prelungirea Dacia, înainte de frumosul și degradatul palat al „Monopolurilor”.

Pe Calea Victoriei, pe la Moxa.

… cîteva enclave iertate de distrugerile ceaușiste, între Nerva Traian și fosta cale a Văcăreștilor. Fundătura Traian Demetrescu:

Și un neașteptat bloculeț lîngă frumoasa biserică Dobroteasa.

Din frumoasa și nefericita curbă-n pantă a străzii C-tin Istrati.

Nu departe, la intrarea pe Mitropolitul Nifon.

După colț, pe strada Cornelia – din 11 Iunie.

Între 11 Iunie și Rondul Coșbuc.

Sus în Rahova, după Trafic Greu.

Paragină pe Sabinelor.

Din Sebastian, cum intri-n apendicele parcelării Drumul Sării.

Un imobil la Pieptănari.

Imediat, în cartierul ceferist ce se-ntinde spre Viilor, cîteva din casele-tip își arată vîrsta.

… din puținele clădiri valoroase ale periferiilor, una de după Piața Ferentari.

Și alte două, pitulate spre Zăbrăuți.

plimbări în București (52)

Este unul din cele mai puțin cunoscute locuri bucureștene, să știți.

Îl găsim între marile artere 1 Mai (Mihalache, în zilele noastre) și Grivița, înainte ca ele să-nchidă triunghiul la Chibrit – nume care se-ncăpățînează să reziste-n conștiința noastră.

Cale de vreo lungă stație, imediat ce treci de strada Lainici – care unește bulevardele sus-menționate – lași în spate vechiul cartier ceferist, cu toate poveștile lui: Groapa, amintirea Pieței Grivița și mai ales parcelările ce se-ntind între Domenii și Ciupercă.

De-odată te găsești într-un labirint urban, un cotlon cu pseudo-fundături; toate, străzi care uneau, conștiincios Grivița cu 1 Maiul înainte de bordarea din anii ’60. Ele, azi – ca un pieptene știrb – se-nfundă ba-n spatele blocurilor dintr-un bulevard, ba din celălalt – ceea ce a creat un cvartal cuminte, uitat și liniștit: „faţă de numărul mare de străzi secundare care pătrundeau în calea Griviţei, în noua situaţie s-a studiat posibilitatea pătrunderii în magistrală numai a anumitor străzi, celelalte urmînd să fie colectate în spatele blocurilor prin alei carosabile pentru deservirea blocurilor şi prin realizarea unor legături continue de circulaţie locală”.

Firește, izolarea și ruperea asta de ritmul citadin a adus nestingherite intervenții și schimbări contemporane, imobile masive și neinteresante apărînd după Revoluție; puține-s casele ce aduc aminte de modestia inițială. Nu știm cît din locurile astea să fi fost și afectate de bombardamentele din Război: zona adiacentă – atît de aproape de complexul feroviar bucureștean – nu a scăpat ușor.

Nu-i un loc care oferă multe, dar scotocitorul urban nu pleacă nemulțumit de aici: contrastul între zona bine-cotată, prielnic amplasată și senzația de discret, de ascuns e – într-adevăr – neașteptat. Ce plăcut – se mai aude și goarna vreunui tren, fără să fie totodată deranjant. Umbros și verde, peste vară – cînd se mai fac pierdute și edificiile contemporane.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

frumoasele jegoase (21)

… revenim.

Colțul dintre Delea Veche și Budila, tot mai necăjit. Și o casă chiar pe Delea Veche.

Nu departe, pe Costa-Foru, o casă simplă, dar care ne face cu ochiul – nu știu de ce – și încă nu e chiar obosită de vremuri.

Pe Popa Nan – înainte de Țepeș Vodă.

Și pe Țepeș Vodă, dar spre Traian.

La Hala Traian, pe Calea Călărașilor.

Pe Traian, tot pe lîngă hală.

Pe Dimitrie Racoviță, un imobil care încă nu e de serialul nostru… dar care – cu mansarda lui rămasă în cărămidă – pare mereu mai amărît decît este.

Pe Sfîntul Ștefan, lipit de imobilul frumos cu fostul restaurant „Izvorul rece”

… chiar înainte de rond, la Pache, bloculețul ăsta sprijinit: profităm să-l vedem fără reclame.

Cum de n-am văzut-o? E chiar cum te bagi pe Hristo Botev de la Piața Rosetti.

În rond la Stelea Spătarul:

Rămînem în Centru, pe Academiei, unde e un front întreg nenorocit.

În rond la Vigilenței.

Prin Cotrocenii de sus, pe Ion Athanasiu.

… și-n cei de jos, între Medicină și Eroilor.

Iată și blocul mereu mohorît de la Dorobanților cu Dacia și – un pic mai încolo, în piața Lahovari – ceva decădere.

Pe Dorobanți mai jos, cu Washington.

Un cubuleț rămas așa pe Precupeții vechi.

Nu departe: G-ral Radovici.

Suvenir: o străduță între Dacia și Eminescu.

Pe Vulcănescu, partea de jos, dinspre Dîmbovița.

… dar și mai sus, în preajma frumoasei fundături care a rămas cu numele Ștefan Furtună.

Mai încolo, un bloculeț foarte simplu și reușit – din față – care, din părți, trădează neîngrijirea.

Pe Făgăraș – din Virgiliu.

plimbări în București (51)

Pieptănari!

Un loc aproape necunoscut, neinteresant: un bulevard – așa-i zice pe plăcuțele agățate de garduri – care duce spre Ferentari, cu bunele și relele subînțelese.

Cum lași în spate marea piață unde se găsește metroul, ai pe mîna dreaptă cartierul ceferist, cu bloculețe reușite (avînd gîndite „curţi de serviciu, împrejmuite şi prevăzute cu coteţ pentru păsări și adăpost pentru porc”), cu străzi verzi, generoase, tăiate cu cap și mărginite de vile tipizate simple dar comode; pe stînga, printre case și prăvălii mai degrabă modeste, se desface un cvartal ce se-nfundă-n spatele cimitirelor – primul evreiesc, al doilea luteran.

Mergînd cale de-o stație, cam așa – nu c-ar fi pînă la piață, la Ferentari, mai mult de-un kilometru! – totul devine aproape provincial, uitat de D-zeu: unul din locurile unde nu se-ntîmplă nimic.

Și asta e bine; a fost bine – nu s-a mai ajuns, la sfîrșitul anilor ’80, cu prelungirea arterei Trafic Greu; nu s-au demolat case, nu s-au ridicat blocuri.

Estimp, vreun șofer care caută să scurteze drumul dintre Viilor și Giurgiului se mai încurcă pe-aci; în rest liniște, cumințenie…

Dintre străzile care duc spre spitalul TBC, dăm peste una numită Matei Constantin (nomenclatorul stradal ni-l înfățișează, succint, ca „primul industriaș român în tăbăcărie”) și… și ne domolim pașii.

Căci, la colțurile cu Pieptănarii, găsim case care ne-atrag, ne aduc aminte de Bucureștiul cela chibzuit, vechi, așezat.

Pornind mai departe pe strada asta, găsim destule altele interesante, cochete, frumoase; în restul împrejurimilor e un aer plăcut, ferit de stricăciunile zilelor noastre.

Și un motan ce lăsa impresia că știe multe despre locurile pe unde ne-am plimbat azi s-a făcut folositor – chiar dacă nu ca ghid.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

frumoasele jegoase (20)

Douăzeci de episoade, da, e ceva; mereu zic că trag linie dar – nu se știe cum – mai găsesc vreo două-trei jerpelituri și… și mă apuc să casc gura și dau peste altele: așa s-au strîns șase sute. Firește, nu mai sînt parcă atît de năruite precum cele din primele alese, dar au fireasca lor poveste care-atrage ochiul.

Și mai sînt clădiri pe lîngă care acum doi-trei ani treceam fără să le văd începutul decăderii.

Urcăm pe Berzei; perechea celei de-a doua a avut noroc.

Intrăm un pic pe Grivița veche, spre Gară.

Veronica Micle, cum se-nfundă-n Titulescu. Blocușorul ăsta are ceva; poate și pentru că-n față e pus în valoare de curte multă?

Între Plevnei și Dinicu Golescu, pe lîngă fosta fabrică de bere; strada cu imobilul ăsta se cheamă Barierei.

Intrăm pe strada Călușei, imediat cum începe ea din Traian.

Nu facem deloc mulți pași și întîlnim alte bloculețe.

Rămînem tot pe strada asta, dar mai spre capăt; las’ că mai și ghicim – ascunse în funduri de lungi curți – urîțenii misterioase.

Nu ne depărtăm: străzile Dimitrie Salmen și Iancu Căpitanu sînt tot pe aici.

Ieșim în Traian: casa asta, doar un pic „ciupită”, e o frumusețe.

De cealaltă parte a Foișorului – decădere pe strada Zece Mese.

… și înspre Republicii, pe mereu uitata străduță Iancu Cavaler de Flondor.

Altă zonă bucureșteană – cu totul altă zonă bucureșteană, enclava dintre Rahova și Tudor Vladimirescu, cu perechile ei de străzi atît de diferite.

Pe Rădiței, un bloc cu o poveste.

Ne-ntoarcem spre Centru: pe Lucaci, colț cu Udriște.

La un pas, pe Ionescu-Gion.

În „covrigul” Alexandru Sihleanu.

Și mai în Centru: lîngă Grădina Ioanid, casa lui Ion Voicu.

Dup-un colț de cotitură, pe Dumbrava Roșie.

Pe Lascăr Catargiu, o casă care nu se ține prea rău, dar pe care-o trădează… acoperișul.

prin Bucureștiul neatins.

Viața bucureșteană se duce în două-trei orașe, cel mult – și orașele astea sînt, distincte, chiar înăuntrul Capitalei.

Se poate să locuim ori într-un mare cartier construit în anii comunismului, ori într-unul apărut, în vremea de acum, în locul vreunei foste întinderi industriale; și să muncim ba într-o zonă corporatistă artificială, ba la cine știe ce periferie. Înțelegeți, așadar: astea-s orașele care ne mănîncă viața și – cel mult – mai avem de-a face cu încă vreo altă felie de București călătorind dintr-unu-ntr-altul.

Dar, tot lîngă noi, fără să-l cunoaștem neapărat – sau fără să ținem să-l cunoaștem – există un uriaș București neinteresant. Cartiere întregi care au rămas după ce se termină blocurile: ce-s altceva Giuleștii, Chitila, Bucureștii-Noi, Andronache, 23 August, Apărătorii și R.F.G-ul?

Nu ne pasă de ele, nu ne plimbăm prin ele, nu ne atrag cu nimic – n-au cu ce! – sînt sute de kilometri de străzi modeste, provinciale, pe unde poți rătăci un ceas fără să găsești vreo clădire cu etaje ridicată între Războaie; fără vreun edificiu nobil și chiar fără școli accesibile, fără spații de joacă și de întîlnire – locuri neatinse atît de binefacerile urbanismului și sistematizării, cît și de distrugerile edilitare comuniste.

Aflate în afara vechiului cerc administrativ, alipite prea tîrziu Capitalei, străzile li-s nu rareori înguste, chiar fără trotuare și fără măcar vreun copac pe margine: canioane meschine de garduri și porți, tablă și beton – nimica nu se mai poate schimba pentru ameliorarea locuirii.

Nu pot repeta îndeajuns: Bucureștiul ăsta mărginaș, monstruos de neatrăgător și de necivilizat, există – doar că nu avem de ce să ne interesăm de el; în fond, nu e sălbatic, nu e periculos: e doar uitat.

… da, oi fi și eu bătut periferiile noastre, dar n-am avut niciodată de ce s-o fac în adîncime: recunosc, mai degrabă, că le știu din fuga vreunui autobuz murdar și zdrăngănitor, care deservește doar șoseaua din care acestea se desfac.

Dintre toate, firește, una-i celebră – oricine știe că nu se face să te-abați pe aici, că te pîndesc primejdii: „dacă ai treabă prin Ferentari, termin-o cît e ziuă încă”! Cînd colo, bucata asta uriașă de București e așezată, surprinzător de așezată… exploratorul urban, cel mult, își dă seama cum plictiseala, monotonia și ceva-ul care continuă să nu se întîmple se așează, precum o ceață de toamnă, peste toate.

Nu cred să fie călătorie mai interesantă și mai plină de învățăminte pentru a pricepe acest București mărginaș decît cea cu autobuzul 139: el pleacă din curu’ Ferentariului, ajunge pe la piața cartierului și apoi – pe o înșiruire aiuritoare de străzi înguste și sinuoase precum Bachus, Cîrlibaba și Amurgului – după ce întretaie Sălajul, iese la piață, la Rahova.

În părți, străzi kilometrice – cîtorva nelipsindu-le o oarecare cochetărie, cu ceva prăvălii vechi pe la răspîntii, cu pomi bătrîni ce umbresc trotuarele – precum Trompetului și Munții Carpați; unele se pot îmbîrliga iar altele să o țină oblu pîn’la ieșirea-n cîmp…

… șapte-opt stații incredibile: autobuzul nu trece decît pe lîngă case, case și doar case! Dacă nu ți-ar mai ieși-n cale reclama vreunui „Lidl” te-ai crede pierdut – departe de orașul știut, înapoi în timpuri uitate.

Mai departe de Rahova, pînă ajunge la Mărgeanului, e drept că autobuzul merge cale de o stație printre blocuri, dar după aceeea casele rămîn pe mîna stîngă – cît o ia pe Petre Ispirescu și Drumul Sării.

N-o să mint, e un voiaj nebucureștean, fascinant și atemporal – traseul lui 139 e aproape neschimbat de 70 de ani; e printre cele mai vechi indicative în uz din punct de vedere istoric.

citiți și despre: periferiile în anii puterii populare • fosta șosea Măgurele • cartierul Mărgeanului • cum s-a făcut Ferentariul în anii ’50 • proiectele pentru Ferentari în anii ’80 • piețele după Război

pe Energiei

Ce găsim aici?

O fundătură? – nu chiar; deși strada a fost ciuntită de construcția frontului de blocuri al Căii Moșilor, măcar cu piciorul tot ajungi în bulevard.

Un colțișor? – chiar unul de zile mari, pe cuvînt!

Un prilej de o plimbare? – da, mai ales dacă o însoțim, curioși, de explorarea și altor cotloane din preajma Foișorului de Foc: precum Rumeoara și Margareta.

Bun; strada se cheamă Energiei – și se cheamă așa de cînd hăul – și o dibuim din Traian, pe mîna stîngă.

Mi-e drag de ea fiindcă-i aproape neatinsă, păstrată, cuminte.

Detalii atrăgătoare încă ne fac cu ochiul.

Și vedeta ei e o casă lățoasă, pe care toamna nu poți să n-o iubești.

… data viitoare cînd ajungeți pe lîngă Foișor nu uitați de colțul ăsta neștiut.