Am mai fost pe-aici, dar în primăvară. Acum, în culorile toamnei, grădina Cotroceniului – un pic rece și tristă, prea ferită de restul orașului – a meritat însă din plin revizitată.
Rămînem cu pozele: peste iarnă – care iarnă? – s-a-nchis.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
… o revenire pe strada Spătarului ne aduce două noutăți. Căsuța de la 38, mai întîi: refacerea-i gata.
Mai încolo, la 45, renovarea încă nu ne dă de-nțeles cum va ieși; ceva însă ne face încrezători.
Un cotlon încă frumușel, uitat între Mihai Bravu și Muncii, cu străzi ca Magatti și fosta Caporal Ruică – azi, Gheorghe Petrașcu.
Pe Traian, între Labirint și Hală.
Un blocușor pe Vulturilor.
Revenire pe Valeriu Braniște; pe unul dintre ele l-am mai văzut – dar nu de aproape – și de data asta ne mai sare-n ochi și un dos urît.
… pe Lucaci – capătul cu Trifoi.
Frumos, deosebit- pe micuța stradă Rîndunelelor.
În multipla fundătură Avram Zenovie – Racoțeanu se găsește străduța numită Vameșului:
… tot pe aici, interesantele bloculețe curbate încă ne par în regulă; doar să nu le vedem din spate, din Vulturilor!
Urîțenia continuă și pe Maximilian Popper.
Decădere pe Vulturilor, pe lîngă Traian.
Popas înspre Dudești, pe strada cu frumosul nume: Cultul Patriei.
… pe Ferdinand, după Pantelimon:
Paul Greceanu colț cu Ștefan Greceanu – peste drum de Dinamo.
Tot prin zonă: Pamfil Năstase.
Central: un bloc pe care-l vedem mai bine, în zona Dionisie Lupu – Jules Michelet.
… spre Amzei, pe Medeleev.
Nu departe, peste Romană, spatele blocului de la intrarea pe Căderea Bastiliei. Fața… încă se ține bine.
… stradă pe care și intrăm pentru cîțiva pași – meritați.
Acum, strada Berna, pe lîngă nenorocita percepție fiscală de pe Roma.
… între Splai și micuța stradă Dr. Răureanu:
Cîteva blocuri din Centrul Vechi; doar așa – de atmosferă.
Cum dai să intri pe Ion Ghica, pe lîngă „Luceafărul”.
La intrarea pe Panduri sînt două bloculețe interbelice, iertate de demolările ceaușiste; fațadele-s îngrijte, dar mai în spate… nu.
citiți și: frumoasele jegoase • frumoasele jegoase 2 • frumoasele jegoase 3 • frumoasele jegoase 4 • frumoasele jegoase 5 • frumoasele jegoase 6 • frumoasele jegoase 7 • frumoasele jegoase 8 • frumoasele jegoase 9 • frumoasele jegoase 10 • frumoasele jegoase 11 • frumoasele jegoase 12 • frumoasele jegoase 13 • frumoasele jegoase 14 • frumoasele jegoase 15 • frumoasele jegoase 16 • frumoasele jegoase 17
Așa a fost să fie: de cînd țin minte. Și astea – toate – bune și rele, le-am dat mai departe: și nu doar aici, de 17 ani încoace. Ci – tot de-atîta vreme – și celor de lîngă mine. Copiilor: nu să iubească Bucureștiul – lasă asta! – ci să-l priceapă, să se folosească de el; mai bine decît oi fi știut eu. … ceva a ieșit bine, ceva s-a prins: îi văd cîte-o zi în oraș, împreună – în locurile lor, prin magazinele lor, la terasele lor, cu autobuzele lor, lîngă prietenii lor. Revenim la serial! Dorobanțiul vechi – dintre ASE și Perla -, cu alte cîteva imobile necăjite.
Și-n partea lui cea mai nouă – dinspre Televiziune.
Neașteptat – frumosul front de pe Radu Beller cu uscăturile sale!
Pe Brazilia, lîngă splendida căzătură.
Lîngă scuarul adiacent străzii Ermil Pangratti, ce degradare înceată dar sigură!
Griviței, bucata de început, pe la Budișteanu.
Prin spate, pe la fostul Cinema Grivița spate; așa se construia și pe cînd se făceau marile ansambluri care înfrumusețau șoselele.
Nu departe: Ion Neculce.
Enclavă dintre Petru Maior și Teodosie Rudeanu.
Și colțul dintre Cuza și Duca, ce-ncepe să se degradeze mai iute decît credeam.
Sfînta Maria, o stradă ce merge paralel cu Turda; a purtat frumosul nume România muncitoare.
Vasile Lascăr, capătul dinspre Ștefan cel Mare.
Cîndva i-a zis Mahalaua Orbeților; azi, cartierul dinspre Șerban Vodă, Cuțitul de Argint și Viilor e un loc cochet, cuminte, îmbietor. Ultimul imobil se vede chiar din Șerban Vodă.
Dinspre Rahova spre Ferentari sînt – știți – atîtea surprize ascunse printre blocuri.
Pe Cuza Vodă, în frumoasă vecinătate, un imobil care se-ntinde mult în adîncime.
La doi pași, Elena Cuza cu Tunului.
Peste drum de Șincai, pe surprinzătoarea străduță Ruginoasa.
Popa Soare cu Dimineții.
Buzești, celebra „mîncătorie” de la Polizu.
Berthelot, unde încă se mai văd urmele gloanțelor de la Revoluție – doar e vizavi de Radio.
Prin zonă, Temișana și Transilvaniei.
citiți și: frumoasele jegoase • frumoasele jegoase 2 • frumoasele jegoase 3 • frumoasele jegoase 4 • frumoasele jegoase 5 • frumoasele jegoase 6 • frumoasele jegoase 7 • frumoasele jegoase 8 • frumoasele jegoase 9 • frumoasele jegoase 10 • frumoasele jegoase 11 • frumoasele jegoase 12 • frumoasele jegoase 13 • frumoasele jegoase 14 • frumoasele jegoase 15 • frumoasele jegoase 16 Frumos, nedreptățit loc! Gara Băneasa – da, acea clădire nefolosită dar încă maiestuoasă, care poartă și azi amintire regală. Fîntîna Miorița, vilele Minovici, splendida bancă de piatră din stația de la șosea… Și piața Gării – lărgămînt uitat de vreme, păstrat în piatră cubică.
Porțile tradiționale…
Și, cum intri-nspre peronul imens, una din cele mai frumoase și reușite pergole interbelice din București. Azi, năpădită de vegetație, măcinată de timp… dar încă o minune. Da: treceți odată pe-aici.
Nu zic să mergeți să vă plimbați pe-aicea așa cum o faceți – știu eu? – prin Cotroceni, prin Dorobanți. Doar că dacă aveți vreodată o juma’ de ceas de pierdut și sînteți deja prin Bucureștii-Noi, face să intrați o țîră prin Dămăroaia! N-are, orașul nostru, atîta lărgămînt pe nicăieri: străzi largi, răspîntii generoase, curți îndestulătoare, pomi, verdeață; sigur că nu-s deloc puține intervențiile contemporane – altminteri nu se poate! – dar încă nu au șters cumințenia cartierului. Tăiată-n două de tramvai – cumplita linie de pe Gloriei care se continuă cu acel culoar instagramabil de pe Piatra Morii – Dămăroaia are străzi lungi, șerpuitoare, precum Izbiceni, Feldioara, Cireșoaia, Luptătorilor, Elocinței, Natației.
… e mai degrabă o așezare nouă: a luat naștere după primul Război, prin desfacerea moșiei ce fusese înainte; străzile – ce primiseră firești nume amintind faptele de arme, cartierul fiind la-nceput destinat demobilizaților – sînt deștept trasate, și nu lipsesc locuri de hodină, scuaruri, școale. Tramvaiul a venit de-abia în 1942, chemat și de proaspăta și uriașa dezvoltare a depozitelor de carburanți din vecinătate: „conducerea S. T. B. a proectat și a realizat în plin război, cu toată lipsa mânei de lucru, construcția și darea în exploatare a unei linii de legătură între rețeaua orașului și depozitul societății „Distribuția“ pentru deservirea întregului municipiu cu produse petrolifere transportate cu cisterne montate pe platforme de vagoane de tramvai — linie construită prin cartierul Dămăroaia de la Bucureștii-Noi în lungime de 1266 metri, cale dublă. Linia, deservită de o parte din vagoanele liniei nr. 2, a venit astfel și în ajutorul numeroasei populații din acest cartier, căreia i s-a pus la dispoziție un mijloc de comunicație direct cu centrul orașului”. Nou pe aici, te pierzi, te-mbîrligi; mai sînt și fundături dar și neașteptate potecuțe printre curți prin care te-abați dintr-o stradă-ntr-alta. Și-i cumva liniște, cumva în afara iureșului, cumva… la țară; dar totodată în oraș! Și la capul lui 331, acolo unde-ntoarce și tramvaiul, găsim o patiserie de mai mare dragul: face și gogoși la trei lei.
Da, mergeți neapărat; e – sigur! – cea mai frumoasă plimbare necunoscută de pîn-acum a bucureșteanului. Unde altundeva decît în grădina palatului: Cotroceniul s-a deschis și e primitor, plăcut, vesel. Se intră pe jos, din Gheorghe Marinescu, și se iese pe sus, înspre Leul; sînt evenimente, fanfare, ostași care dau onorul nu doar la căpetenii; înăuntru au pus automate de vînzare pentru apă, suc și gustări; au adus și cîteva furgonete de fast-food și – cum s-o zic? – chiar îi fac pe oameni să se simtă bineveniți.
Cîteva lucruri știm despre Capitală. Primul, că-i un oraș aglomerat; cu oameni care nu se potolesc, care mișună de colo-colo, ca-ntr-un tîrg unde – deși te poți pierde – parcă oriunde de-ai duce, tot pe-aproape ești. Al doilea, că bucureșteanul are-un dar să pară că se află-n treabă… mai dihai cînd merge la treabă. Și-or mai fi și altele; dar, întrucît pîn-aici ne-a dus –ologia, i-om lăsa și pe alții să le deslușească. Noi, cum ne știți, rămînem la cele pe care ne pricepem. Și – asta, cred, n-ați uitat – ne pricepem și la pauze, și la chiul; ni-s dragi, mai ales că ni-s meritate. Uneori, pauzele astea-nsemnează să rămînem singuri – noi cu orașul nostru. Mare mirare; în Bucureștiul care nu se hodinește niciodată, sînt și clipe dintr-astea? Ba bine că nu; și prima ocazie să ne găsim orașul e dimineața. S-a făcut ora nouă, nouă și ceva; au ajuns și grăbiții și întîrziații acolo unde aveau de ajuns și… și de-o dată, se petrece ceva: străzile și trotuarele se golesc, apar motanii de după garduri, gospodarii dau cu mătura la poartă, doamnele de la patiserii ies cu o cafea la aer, bunicile iau căruciorul și se reped la aprozar. Cît de necunoscut ni-i orașul ăsta și cu cît drag îl descoperim, în rarele clipe-n care găsim timp pentru dimineața asta! Bunînțeles, clipele astea se sparg după zece-jumate: bunicile-ncep drumurile spre școli, să-și aștepte nepoții; chiulangii de profesie se-apucă de primele drumuri și comisioane, pe care caută să le unească cu pauza de prînz; și – încet, încet – Bucureștiul redevine animat, aglomerat, fără răbdare. Dar și prînzul trece; și după el vine a doua ocazie magică a zilei. Despre ea v-am mai zis; poate fi – în funcție de loc și de zonă – mai devreme ori mai tîrziu, dar se petrece după ora două și ceva și ține pînă cînd se-nmulțesc cei ce-ncep să plece acasă. I-o pauză pe care-o împarți cu puștii fugiți de la școală – ăi care n-au vreun mall pe-aproape – aș zice. Astea-s cele două pauze neștiute ale orașului; cînd – rar și cu înțeleaptă drămuire – avem cum să ne bucurăm de ele, mult bine ne mai fac. În rest… e prînzul, pauza cea mare, pauza tuturor; și bucata aceea de-nceput de seară-n care unii mai rămîn, oleacă, prin oraș înainte să se risipească acasă. Continuăm plimbarea printre fel de fel de imobile necăjite. Și nu-s deloc puține. Pe Județului – asta-i în spatele Circului, în preajma fostei șine.
Iată-ne și pe Icoanei – între Dacia și Dimitrie Orbescu.
Ce stradă, Dumbrava roșie! Scurtă, dar strașnic de bine garnisită. Dar și aici se strecoară decăderea!
Ecaterina Teodoroiu – între Grivița și Occidentului.
Pe strada Remus spre Călărași.
Intersecția străzilor Căuzași și Filibiliu.
Pe Maximilian Popper, peste drum de nenorocitul spital „Caritas”
Ce surpriză, pe Olteniței – între BIG și Geamuri-multe.
Pe Sapienței, început discret de decădere.
Între Grant și Basarab, pe lîngă strada Petru Maior.
Petru Maior cu Stoica Ludescu și – la un pas – cu Șoimăreștilor.
Două pitulate, pe George Barițiu:
Tot pe aici: Iordache Golescu.
Ajunsă o fundătură-nspre blocurile dinspre Turda, strada Cîntarului.
Peste drum de Turda, Iani Buzoiani.
Mai departe! Zona Caraiman – Clucereasa Elena:
Nu ne depărtăm; Virgil Pleșoianu.
Și Elena Pleșoianu.
Ajungem în surprinzătoarea enclavă dintre Giulești și Crîngași. Pe strada Tabla Buții.
Încă aici, un ciot uitat al străzii Moisei.
La Podul Constanța – ce mai imobil!
În stadiu incipient măcar, pe partea de Splai dintre Izvor și Hasdeu.
Între Barbu Văcărescu și Floreasca. Comandor Eugeniu Botez și Radu Mihăilă.
Două pe strada Banat, din preajma Gării. Unul are și o poveste.
Pe – și pe lîngă – strada Radu de la Afumați:
… și pe Vasile Lascăr colț cu Icoanei:
citiți și: frumoasele jegoase • frumoasele jegoase 2 • frumoasele jegoase 3 • frumoasele jegoase 4 • frumoasele jegoase 5 • frumoasele jegoase 6 • frumoasele jegoase 7 • frumoasele jegoase 8 • frumoasele jegoase 9 • frumoasele jegoase 10 • frumoasele jegoase 11 • frumoasele jegoase 12 • frumoasele jegoase 13 • frumoasele jegoase 14 • frumoasele jegoase 15 |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2026 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii