plimbare « Simply Bucharest

despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

Rondul cu miniaturi

scris de Ando

E vorba de rondul pe care-l formeaza strada Stelea Spătarul, după ce porneşte din Sfânta Vineri, foarte aproape de Templul Coral. Se poate ajunge aici şi de pe bulevardul Corneliu Coposu, prin strada Bălceşti sau, din celălalt capăt, din Hristo Botev prin strada Radu Calomfirescu.

Un loc ferit de vuietul circulaţiei, plăcut mai ales vara, când este, în mare parte, umbrit de falnicul tei din centrul său. Merită, bineînţeles, făcut un popas mai lung pentru a privi, în primul rând, clădirea Casei Breslelor, o adevărată dantelărie în piatră:

… apoi, unul dintre primele blocuri moderniste ale arhitectului Marcel Iancu:

Nici celelalte clădiri din jurul rondului nu sunt de neglijat:

Completăm „meniul” cu Manasia Hub de la nr. 13:

Revenind la titlul articolului: mi-a plăcut modul în care mica comunitate de locatari a zonei a răspuns unitar pozitiv la iniţiativa unei firme de decoraţiuni „handmade” care, astfel, a primit accepul de a posta pe uşi, porţi, garduri nişte căsuţe poştale personalizate şi special ornamentate, pe care vă invit să le vedeţi:

mai multe… colțișoare

Nu cred să fie-n orașul nostru o concentrare mai mare de colțuri încîntătoare decît pe micuțele străzi cu nume de ingineri dintre Duca, Grivița și Cuza. Fiecare clădire de colț de-aici are dichisul ei, ba cu scară, ba cu cerdac. Trebuie să le vezi pe fiecare, nu merge altfel.

frumoasele jegoase VIII

Nu stăm pe loc, nu putem. Ne abatem mai jos Maria Rosetti; începem pe colț – Popa Petre cu Silvestru:

În rond la Popa Chițu.

Peste drum de Sfîntul Silvestru, pe Salcîmilor cu Armoniei.

Popas în centru, pe Boteanu. Blocul e șubrezit tare și stîlpii improvizați îl susțin.

… iată-ne și pe Nicolae Golescu, în spatele Ateneului.

Pe Georges Clemenceau – fostă și Gabriel Peri – o bucată de clădire care încă zace.

Revenim pe Republicii, cum dai să intri pe Spătarului. Nebăgat în seamă, dar strașnic!

Încă vreo cîțiva pași, înăuntrul cartierului, și dăm și de el. Încă pare că se ține bine, nu?

Un frumos colț pe Corbeni, de ce nu?

Pe partea cealaltă de cartier acum, Dimitrie Racoviță cu Lunei.

La Traian cu Stupinei – azi Constantin Kirițescu:

Rămînem pe Kirițescu pînă la colț cu Popa Soare. Of, frumoasă zonă.

Din clădirile iertate de sistematizările comunismului, alegem două vecine din Rahova, undeva după Petre Ispirescu. Vilișoara – o frumusețe oriunde-am vedea-o – o fi scăpat datorită spațiului comercial de la parter. Bloculețul – urîțel, ca să nu zicem mai mult – pentru că deja oferea locuire colectivă.

Facem un popas în preajma Magistralei, pe la Unirea. Cum te bagi pe Radu Vodă, colț cu rămășița străzii Crișului:

O enclavă iertată de demolări, Mircea Ciobanu.

Continuăm pe Oițelor.

Tot aici, una din cele mai nenorocite exemple de locuire colectivă din București. Cumplită!

Ieșim spre Mărășești și ajungem pe strada Bucur.

De acolo plecăm spre Splai, pe Între Gîrle:

… de unde ne-ntoarcem iar în Mărășești, la frontul ăsta scorojit.

Nu plecăm departe. Dăm tîrcoale pe Șerban Vodă, ajutați de amintiri de la Venera și de la Nick. Primul popas, la colț cu Poterași. Clădirea e senzațională.

Mai încolo, spre fosta găzărie. Cum stă blocul al doilea, parcă-i pe catalige.

Ne-nfundăm iar spre Mărășești…

Scoatem o țîră nasul și-nspre Magistrală, în spatele blocului-lamelă de vizavi de Budapesta.

La final – de episod – ne-ntoarcem pe Giurgiului, întîi cu un imobil pitit la Șura Mare:

Urmat de altul, nu la mare depărtare, pe partea cealaltă – după cimitire.

citiți și frumoasele jegoase • frumoasele jegoase II • frumoasele jegoase III • frumoasele jegoase IV • frumoasele jegoase V • frumoasele jegoase VI • frumoasele jegoase VII

Plimbări în Bucureşti XLII – prin Băneasa

Cine aleargă să intre ori să iasă din oraș nu se uită – ia, niște blocuri acolo la marginea șoselei – dar la poarta Bucureștiului e un cartier întreg: Băneasa. Construit la sfîrșit de ani ’70 între arterele București-Ploiești, Nordului, Ficusului și Aerogării, pare doar o altă aglomerație de blocuri de patru etaje obișnuite. Doar pare, fiindcă odată ce te bagi, curios, pe cele șase străzi ce străbat perimetrul, îți ies în cale zeci de viluțe, blocușoare și case interbelice care au scăpat: ce surpriză, nu?

Și de ce n-ar fi scăpat? Sistematizarea din anii aceia încă nu era nemiloasă; clădirile cu valoare să păstrau, mai ales dacă rămîneau bine-mersi ascunse îndărătul fronturilor stradale noi. Că veni vorba și de astea, sigur că blocurile dinspre șoseaua principală au fost construite cu oarecare dichis; acoperișuri în cheie tradițională, balcoane mari, cărămidă aparentă: era genul de arhitectură cu inspirație românească ce-i plăcea lui Ceaușescu (care trecea pe aici, în drum spre Snagov, una-două).

Cartierul nu doar că e despărțit complet de oraș – fiind peste Herăstrău – dar e și-o fundătură, deoarece odată cu desființarea barierei de pe șoseaua Nordului, traficul de tranzit a cam murit.

Așa că, în liniștea din spatele bordurii înalte ce mărginește Deneul, te afunzi și descoperi… ce descoperi? Uite ce mai vile; și chiar cred că nu le-am găsit chiar pe toate. Pînă și dărăpănăturile – inerente! – impun. Nici casele nu-s de colea; cîteva-s realmente încîntătoare. Partea asta se vede că fusese sistematizată corect înainte de Război, pe cînd era cunoscută drept Cartierul Diaconescu; străzile paralele cu șoseaua – Neagoe Vodă și Belizarie – chiar și-au păstrat numele.

Frumoasă plimbare! O însoțim, firește de recomandarea patiseriei de lîngă Poștă, care se păstrează așa cum o ținem minte.

Blocurile, cam toate renovate, reabilitate: „Dată fiind depărtarea de oraş, el are create toate utilităţile care să-i asigure o funcţionare corespunzătoare: unităţi comerciale de diverse profile, grădiniţă, unităţi pentru prestări de servicii, restaurant, iar în viitor un club cu sală de cinematograf şi un dispensar. Clădirile sînt dispuse de-a lungul vechilor străzi, al căror contur s-a păstrat, în fronturi fragmentate, avînd înălţimea de maximum 4 etaje, înălţime pe care am considerat-o mai potrivită zonei verzi din jurul lacului. Către cele patru artere perimetrale, clădirile au o arhitectură variată, concepute fiecare ca unicat; am intenţionat ca fie prin şarpanta acoperişurilor sau forma teraselor, prin retragerile de înălţimi, prin tratarea faţadelor, sau prin finisajul balcoanelor să dăm o notă aparte, proaspătă, plăcută acestor clădiri. Pentru a crea o imagine originală cartierului, am încercat ca prin diverse elemente să amintim arhitectura tradiţională: placajul de cărămidă, ţigla care au dat aici şi efecte coloristice.”

Cine a uitat, după ridicarea cartierului s-a experimentat amplasarea panourilor solare pe acoperișuri. Cu toate că părea o idee bună, soluția n-a fost continuată, cîțiva ani mai încolo, nici în cartierul vecin – Aviației – și nici altundeva. Sfîrșitul anilor ’80 aduce în zonă apariția „circului foamei” și străpungerea arterei ocolitoare, cu tramvai, înspre Barbu Văcărescu.

Cum era înainte, zău dacă mai știu. Pesemne că toate clădirile demolate de pe marginea șoselei București-Ploiești nu erau lipsite de valoare, gîndindu-ne și că în preajma podului vechi fusese, în anii frumoși dintre Războaie, o zonă de distracție, cu grădini și restaurante.

Mai dispar din ele odată ce se construiește podul cel mare de peste lac – deja asanat – și șoseaua se lărgește, se creionează o piață. Cînd? În 1939.

Mai nenorocită era partea dinspre Străulești, unde și azi e o puzderie de ulițe, înfundături îmbîrligate. Despre bucata asta, mai degrabă, e vorba mereu în ecourile presei…

„Băneasa e cea mai bogată suburbană, deţinând peste 30 localuri de noapte cu venituri de sute de mii de lei la fiecare capat de zi. Ce-ar trebui să fie această comună, dacă o gospodărie severă ar îndrepta toţi banii pentru binele obştesc! Înconjurate de palate în care pulsează ritmul ultra-civilizaţiei, Băneasa se sbate încă în ignoranţă, locuitorii ei neavând măcar o baie publică”.

„Istoria cartierului Băneasa – istoria obişnuită a mizeriei periferice – îşi are specificul său. La început se întindea pe aici moşia unei prinţese coborîtoare din Brîncoveni, care purta însă un nume franţuzesc – de Montesquieu. După 1900, alde Danielopol şi Berindei, – cunoscuţi afacerişti ai vremii – au parcelat această parte a moşiei, încît sărăcimea Bucureştiului şi-a înjghebat pe aici magherniţele mărunte, cu faţada aşa cum s-a nimerit, înspre toate punctele cardinale. În cartier s-au ridicat de la început nu numai magherniţe, ci şi vile cochete cu nimic mai prejos celor de la şosea. Multe din ele, prin felul cum sînt construite, au fost destinate petrecerilor de vară. Altfel, cartierul era la fel ca celelalte – uitat în mizerie. Străzi cu nume au apărut mai tîrziu, trasate fără nici o sistematizare – potrivit interesului bogătaşilor.”

Primul pas pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit din Băneasa – „cartier pe care cavalerii de odinioară ai cupoanelor de acţiuni nu-l cunoşteau decât din fuga limuzinelor sau din localurile de noapte” – e construirea „vilelor”, micuțul cvartal de pe colțul șoselei Ionescu-Sisești; un experiment interesant, desigur, dar nu îndeajuns de viabil pentru a fi replicat ulterior.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

frumoasele jegoase VII

Ce, s-au terminat toate anu’ trecut? Aș!

Pe Cedrilor:

Ajungem prin rămășițele cartierului Evreiesc din zona Sfînta Vineri, pe intrarea Mămulari.

Cîteva, concentrate pe Clucereasa Maria cu Olteni.

Și pe Iuliu Barasch.

Traversăm în zona păstrată Căuzași. Începem pe Matei Basarab, după Udriște.

Iată-ne și pe Romulus; încă o dată, ne izbește urîțenia dosurilor blocurilor interbelice.

Din Vulturilor ieșim la Parfumului, și mai apoi spre Anton Pann.

Gata; mai aruncăm o privire la cumplitele rămășițe ale demolărilor ceaușiste care au distrus cartierul.

Mergem acum pe Viitorului, între Eminescu și Lizeanu. Vai, cîte sunt aici!

Revenim în centru, pe prelungirea Dacia, cum te duci din Romană spre Iorga.

Cotim și pe Iorga, la blocul din piațeta cu Henri Coandă.

Ieșim în Calea Victoriei. Nu-i frumoasă defel, dar e rușinos de neîngrijtă: clădirea policlinicii cu plată.

Ana Ipătescu cu Sevastopol.

Pe Ionel Perlea, în spate la Kogălniceanu adică.

Ne-ntoarcem iar pe Doctor Felix: casa comentatorului Țopescu, din ce în ce mai părăginită.

Un popas pe Nicolae Titulescu – ce frumoasă e casa asta!

citiți și frumoasele jegoase • frumoasele jegoase II • frumoasele jegoase III • frumoasele jegoase IV • frumoasele jegoase V • frumoasele jegoase VI

frumoasele jegoase VI

Pigulim, alandala, alte imobile neîngrijite.

La Pieptănari, cum intri pe Viilor.

Fugim mai departe, tot pe Viilor – ce bun prilej să ne aducem aminte de iureșul industrial al vremurilor de odinioară:

După colț, pe Fabrica de Chibrituri, lîngă Monetărie.

Și la următorul colț – la Filaret – unde minunata clădire-n cărămidă pierde, treptat, cîte ceva din ea.

Coborîm dealul; exemple nenorocite pe Gramont, lîngă Starea civilă…

… pe Mitropolitul Nifon…

… cu un ultim popas la bloculețul ăsta foarte, foarte interesant.

Urcăm un pic alt deal – nu departe – la blocul de peste drum de fosta fabrică de bere „Rahova”.

Și ne mai oprim odată la Chirigiu; de data asta la intrarea pe Rahova veche, cum te duci spre spurcata piață de flori.

Ne ducem într-o bucățică concentrată, plină la tot pasul de clădiri amărîte. Începem de la Piața Sfinții Voievozi.

Intrăm pe strada cu același nume…

Ne încrucișăm cu Ecaterina Teodoroiu…

… și ieșim de-aici pe Occidentului.

Hai cu încă două; prima e pe Vulcănescu colț cu Popa Tatu – peste drum de minunatul stîlp – și a doua mai încolo, pe Popa Tatu.

M-am tot gîndit: să pun, să nu pun blocșorul ăsta de pe strada Crișana? Nu e într-atît de amărît; dar are „ceva al lui” și pentru asta i-am făcut loc în serial.

E momentul să schimbăm iar zona. Ajungem și-n săracul Dudești!

Nici măcar n-am stat să le alegem pe toate, știți.

Ne băgăm nasul și pe străduțele ce se-nfundă în spatele uriașului bulevard Unirii; ele, cîndva, se uneau cu zona Theodor Speranția-Popa Nan. Casa asta e pe Ion Voinescu:

Traversăm și nenorocitul bulevard. În zona rămasă de dincolo și pînă-nspre tăietura Matei Basarab, destule imobile fără noroc.

Imediat după blocuri, pe Theodor Speranția.

Binecunoscut, blocul de pe Delea Nouă colț cu Învingătorilor.

Pe Cezar Bolliac colț cu Eftimie Murgu – place, nu?

Pe Popa Nan – habar n-aveți cît se strică și cît se demolează locurile astea.

Ce surpriză, blocul ăsta de pe Gheorghe Dem Teodorescu!

Chiar și în minunata și cocheta „enclavă” Moise Nicoară găsim o casă mai necăjită.

Pe Valeriu Braniște; deja intrăm într-o zonă mai urîtă, mai murdară.

citiți și: hoinăreală de toamnă pe la niște blocuri • pe la niște alte blocuri • pe la niște case • pe la niște clădiri • frumoasele jegoase • frumoasele jegoase II • frumoasele jegoase III • frumoasele jegoase IV • frumoasele jegoase V

Plimbări în Bucureşti XLI – pe la Popa Nan

Pesemne c-așa-i peste tot. Fără să-ți dai seama, se pierde dulceața aia de mic București: aia care mai era.

… mai îmbătrînește o căsuță, se năruie de la sine – nici nu-ți dai seama că-n locul ei a apărut un gard de tablă; în spatele lui, pe tăcute, se lățește o pîrloagă care ajunge-n strada cealaltă; peste un an te izbește ditai colosul cu strălucire rece, respingătoare.

… altă căsuță – mai norocoasă, ai zice – rămîne: dar din ea, în același timp, n-a mai rămas nimica, e un altoi renovat care spurcă armonia veche și caută să se gudure pe lîngă dihaniile construite de care ziceam înainte.

Am dat o fugă pe la Popa Nan.

Ce firimituri de oraș au rămas pe-aici!

Ce n-a fost demolat odată cu tăierea bulevardelor tîmpite Unirii, Decebal și Matei Basarab a reușit mulți ani să supraviețuiască surprinzător. Pînă-ntr-o zi, cînd lăcomia contemporană a pornit, insidios, să taie și să ciopîrțească iar.

Cît de mult s-a schimbat Popa Nanul! Înainte de Calea Călărașilor, ditai locul pentru un obraznic «Kaufland» și blocuri noi, îndesite chinuit unu-n cîrca celuilalt, pe parcele nepotrivite.

Mai apoi, înspre bordura uriașă a Victoriei Socialismului, plombe, adaosuri – încercări de valorificare a fel de fel de căsuțe. Și, fir-ar să fie, cu cît e căsuța veche mai banală, cu atît modernizare ei e mai respingătoare.

… știți, n-am căutat cu tot dinadinsul să-mi bag nasul peste tot pe-aici; m-am mulțumit să remarc din nou diferențele dintre feliuțele de oraș. Vulturilor, Valeriu Braniște și Turturelelor arată și acum sărăcăcios, mizer; mai apoi vine încă minunata pereche de străzi Moise Nicoară – Daniel Barcianu; și după, într-o splendidă succesiune, Popa Nan, Cezar Bolliac și Gheorghe Dem. Teodorescu: ultima dintre ele parcă are și cel mai mult farmec.

Ce noroc, nu-i cine știe ce mare trafic: doar cîte-un șofer care crede că-i mai lesne să scutească Delea Veche și Delea Nouă. Ai timp să te uiți în jur. Da, taxezi complexurile de blocuri noi care se ridică – dar mai mult te mîhnește mica intervenție la nivelul ochiului:

Ici-colea, accepți cîteva tentative de a îmblînzi năvala imobiliară.

… dar ce folos! Omul de azi n-are timp, n-are resurse de chițibușuri elegante; rezolvă iute, fără milă.

Nici cel cu mai multă dare de mînă nu reușește să se lipească de spiritul străzii. Dar el construiește pentru a se afla-n armonie cu viitoarele clădiri, ăsta-i gîndul lui:

… și încercările-i sînt agresive, neprietenoase.

Însă… însă te mai și faci că nu le bagi pe toate-n seamă.

Și e un motiv! Străzile-s încă plăcute, încîntătoare. Copaci bătrîni – buni și răbdători – se fac că ascund și muchiile clădirilor noi, și mucezeala, scorojeala și paragina caselor rămase. Și-apoi încep să-ți iasă iar în cale bijuteriile Bucureștiului ăla pe care-l iubești!

Chiar și atunci cînd ajungi pe Theodor Speranția – stradă care-i azi doar o alee de spate de bloc – reușești să-ți întorci privirea de la monstruozitățile Centrului Civic.

Te uiți la plăcuțele pe care scrie Rodiei și Miletin – ce uimire cînd îți dai seama că-s cioturi minuscule din străzile tăiate, azi, de bulevardul Decebal!

Păi da! Tot cartierul ăsta se-ntregea din Dristor pînă-n Vitan, fără să fie grănițuit de canionul ceaușist. Ia, dacă ai vreme să treci pe partea cealaltă, o să regăsești cumințenia și armonia; doar că Dudeștiul e cu mai multă mizerie.

Cam atît. E și frumos, e și trist. E o vreme bună pentru cîțiva pași pe aici. N-o să se piardă totul, dar acum e mai mult de văzut. Și de simțit – îndeosebi partea mai modestă, dinspre capăt, are un șarm ghiduș; nu știi ce-ți joacă-n cap mai degabă cînd te plimbi: „… o stradă-nspre Hala Traian, de la Foișor pînă-n Piața Vitan” ori „Don Juan din Popa Nan, am şi fizic, am şi-un ban”?

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

frumoasele jegoase V

Parcă-s tot mai multe. Și e uimitor cum trecem pe lîngă ele zi după zi, fără nici măcar să le mai băgăm în seamă.

Iată-ne pe Republicii – mie îmi place să-i zic așa în continuare deși numele bulevardului e, firește, Carol – imediat după Ministerul Agriculturii.

După colț te bagi pe Hristo Botev și dai de jupuitura asta.

Bun; mergem pe Armand Călinescu – una din ultimele străpungeri urbane ceaușiste – și găsim destulă decădere.

… tot aici ne iese-n cale și strada Săgeții; pe cît de mică, pe-atît de necăjită.

Am uitat de bloculețul ăsta de pe Praporgescu. Îl vedem acum.

Ne depărtăm de centru. Pe Vasile Lascăr, între Maria Rosetti și Piața Galați.

Ajungem pe Alecu Russo, între Dacia și Tunari.

Ne ducem un pic și pe Dacia, dacă tot sîntem pe aici!

Ne depărtăm; strada Hatmanul Arbore e-n spate la Perla, între Dorobanți și Floreasca.

Dacă rămînem pe Dorobanți, alegem totuși cîteva exemple vizibile la colț cu Hristache Pitarul și mai încolo, la Bitolia.

Hai și-n Floreasca! Lîngă „Spring”, la colț cu G. Călinescu.

Ne-ntoarcem înspre centru; din Dorobanți ne abatem un pic pe Slătineanu.

Ajungem pe lîngă Amzei… of!

Un popas pe Grivița Veche. Blocul de la intersecția cu Ștefan Furtună se ține bine, cînd îl vezi din față. Dindărăt… altă calimeră.

Mai înspre Matache – iar un oftat.

… și de acolo, pe Iulia Hasdeu intrăm pe Popa Tatu; apoi ținem înainte pîn’la Știrbey Vodă.

Ce să facem? Iar intrăm oleacă pe Dinicu Golescu și pe străduțele din preajmă.

Și – vai – ne scuturăm cînd vedem degradarea de pe Baldovin Pîrcălabul și Cameliei.

Ieșim din locurile astea, cu bloculețul de pe Berzei, de dinainte de Vasile Pârvan.

Cîteva care-au rămas pe dinafară. Pe Mărășești:

Pe Mincu, la 1 Mai:

Și-n Vatra Luminoasă.

pe Lămîiței.

Cît îți ia?

Cinci minute, atît.

Strada Lămîiței – formindabilă pantă! – unește cele două părți ale Filaretului, cea de jos și cea de sus.

Liniștită, cuminte, drăguță, nu poate lipsi din nici o plimbare prin locurile astea, care te atrag cu istorie, cu tihnă, cu neașteptate scurtături printre acoperișuri…

Cîteva mici schimbări și pe-aici, nu se poate altfel. Ce bine, însă, că nu-s chiar atît de neiertătoare.

La colțul cu micuța stradă Gheorghe Costescu, casa asta a pierdut destule detalii plăcute în urma renovării. Dar – în sine, fără să mai facem comparații – pare veselă, potrivită.

O căsuță banală. Nu mai e: și mini-bloculețul rezultat încearcă să nu chinuie vizual strada.

Zău dacă-mi pare rău după vechea situație. E mai bine acum:

Aici… clar: o îmbunătățire a îmbunătățirii.

Plus o reîmprospătare modestă, dar îndestulătoare.

Între frumoasa renovare de jos, de la-nceputul străzii și necăjita poștă, rămasă în paragină-n capătul celălalt, strada Lămîiței se păstrează armonios: pașii pe-aici ne fac plăcere.

frumoasele jegoase IV

Fără prea multe farafastîcuri, continuăm documentarea decăderii bucureștene.

Plecăm azi de pe fostul bulevard Republicii. Zona intersecției cu Traian și întîlnirea cu primele scorojeli.

Continuăm parcursul spre Iancului.

… unde ajungem descoperind senzaționalul bloc mutat în 1985.

Întoarcerea spre oraș nu putem s-o facem decît pe perechea Ferdinand; dar înainte facem popas și la Dimitrov, unde colțul – e și șaormerie bună aici – e încă străjuit de o construcție interbelică întinsă.

Așadar… Ferdinand: și aici semne de trecere a timpului.

Ne abatem un picuț pe strada Olari, surprinzător de necăjită. Aici avem spatele blocului de pe Ferdinand pe care l-am mai văzut.

… urmat de încă un bloculeț, cîteva numere mai încolo.

Mai facem un ocol. Intrăm pe Lizeanu – vai, ce-a mai rămas pe aici din forfota comercială de odinioară.

Intrăm și pe Maica Domnului, doar așa, ca să ne facem sînge rău.

Traversăm orașul; luînd-o pe noul Buzești, alegem să ne oprim aici, peste drum de Polizu.

Mai spre Victoriei dăm peste un imobil pitit, urîțit cumplit de culoarea aleasă la o renovare.

Cotim spre Munții Tatra și ne mai iese-n cale încă o urîțenie.

Ajungem pe Doctor Felix, pe bucățica cu piatră cubică. Peste drum de „Ido Memoș”, un bloc frumușel, dar lăsat s-o ia în jos.

Și – cu toate c-am zis că n-o să trecem pe la căzăturile mult prea cunoscute – alegem flancul mai puțin băgat în seamă de la „Sora”. Dar ce drăguță, feroneria parterului!

Dac-am ajuns, totuși, pe la Gară, hai să vedem și ce găsim după ea. Strada Witting are cîteva frumuseți prăpădite.

Imediat cum intri, dai peste bloculețul ăsta. Vă spun: îmi place tare mult, e foarte… foarte… nu-mi găsesc cuvintele. Da-nțelegeți.

Pe la mijlocul străzii:

Iar cum ieși în Plevnei, iar.

Nu plecăm din zonă; pe Vespasian – partea dinspre Gară – uite ce mai dărăpănătură!

Of! Cum să uităm de nefericita felie de oraș dintre Victoria Socialismului și Rondul Coșbuc? Cum intrăm din Regina Maria pe strada Tismana, ditai scorojeala.