plimbari « Simply Bucharest

despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

frumoasele jegoase (23)

De unde să plecăm de data asta? Sigur: din Centru – între Colțea și Sft. Gheorghe.

Pe Sevastopol… multă mizerie.

Între 1 Mai și Clucerului.

… pe una din străduțele dintre Titulescu și Grivița, de prin spatele Primăriei.

Pe Cuza.

În spatele A.S.E., pe Cihoschi și Beldiceanu – frumoase străduțe!

Cum ieșim în Dorobanți, segmentul de pînă-n Perla ne pare, de la an la an, mai năcăjit.

Pe la piață, cum ai lua-o spre Floreasca.

Cîteva exemple în cele două fundături din apropiere.

Vizavi, prin „Capitale”, pe Atena.

Pe Lînăriei, cum dai să te bagi în splendidul „covrig” Didițel-Drumea Rădulescu.

… care, la rîndu-i, are cîteva un imobile pe care le-a ajuns necazul. De curînd, însă, s-a pornit o renovare la cel de-al doilea: să vedem ce-o ieși!

Dacia, lîngă liceul economic.

Icoanei, între Dacia și Eminescu.

Palade, între Vasile Lascăr și Viitorului.

Popa Nan, spre Școala Iancului.

O străduță compactă pitită între Pache și Ferdinand – Lirei – unde abundă și decăderea.

Înspre 11 Iunie, pe încîntătoarea străduță Ipotești.

Între Viilor și Cuțitul de argint, pe Mitropolitul Grigore.

Ștefan Hepites.

Case căzute 1095 – Str. Gârlei 1

… pășim prin niște porți de mare frumusețe, și găsim – pe malul Gîrlei – nenorocitele clădiri ale fostului institut al tutunului.

Decăzute, părăsite, chinuite în calitate de active ale institutului de cercetări alimentare, le dăm tîrcoale cu milă și tristețe.

Da: am ajuns în Băneasa – partea cartierului dintre Șosea și Străulești – cotlon bucureștean unde ne putem pierde pe străduțe și fundături incredibile, înguste, întortocheate, ce contrastează teribil cu „bulevardul” principal ce taie cartierul – Dobrogeanu-Gherea – și unde au rămas destule vestigii ale unei suburbane interesante.

… Băneasa asta – melanj de intervenții contemporane, rămășițe rurale, pîrloage nevalorificate – bogăție și surprinzătoare sărăcie, e totuși plăcută, liniștită, așezată.

plimbări în București (52)

Este unul din cele mai puțin cunoscute locuri bucureștene, să știți.

Îl găsim între marile artere 1 Mai (Mihalache, în zilele noastre) și Grivița, înainte ca ele să-nchidă triunghiul la Chibrit – nume care se-ncăpățînează să reziste-n conștiința noastră.

Cale de vreo lungă stație, imediat ce treci de strada Lainici – care unește bulevardele sus-menționate – lași în spate vechiul cartier ceferist, cu toate poveștile lui: Groapa, amintirea Pieței Grivița și mai ales parcelările ce se-ntind între Domenii și Ciupercă.

De-odată te găsești într-un labirint urban, un cotlon cu pseudo-fundături; toate, străzi care uneau, conștiincios Grivița cu 1 Maiul înainte de bordarea din anii ’60. Ele, azi – ca un pieptene știrb – se-nfundă ba-n spatele blocurilor dintr-un bulevard, ba din celălalt – ceea ce a creat un cvartal cuminte, uitat și liniștit: „faţă de numărul mare de străzi secundare care pătrundeau în calea Griviţei, în noua situaţie s-a studiat posibilitatea pătrunderii în magistrală numai a anumitor străzi, celelalte urmînd să fie colectate în spatele blocurilor prin alei carosabile pentru deservirea blocurilor şi prin realizarea unor legături continue de circulaţie locală”.

Firește, izolarea și ruperea asta de ritmul citadin a adus nestingherite intervenții și schimbări contemporane, imobile masive și neinteresante apărînd după Revoluție; puține-s casele ce aduc aminte de modestia inițială. Nu știm cît din locurile astea să fi fost și afectate de bombardamentele din Război: zona adiacentă – atît de aproape de complexul feroviar bucureștean – nu a scăpat ușor.

Nu-i un loc care oferă multe, dar scotocitorul urban nu pleacă nemulțumit de aici: contrastul între zona bine-cotată, prielnic amplasată și senzația de discret, de ascuns e – într-adevăr – neașteptat. Ce plăcut – se mai aude și goarna vreunui tren, fără să fie totodată deranjant. Umbros și verde, peste vară – cînd se mai fac pierdute și edificiile contemporane.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

plimbări în București (51)

Pieptănari!

Un loc aproape necunoscut, neinteresant: un bulevard – așa-i zice pe plăcuțele agățate de garduri – care duce spre Ferentari, cu bunele și relele subînțelese.

Cum lași în spate marea piață unde se găsește metroul, ai pe mîna dreaptă cartierul ceferist, cu bloculețe reușite (avînd gîndite „curţi de serviciu, împrejmuite şi prevăzute cu coteţ pentru păsări și adăpost pentru porc”), cu străzi verzi, generoase, tăiate cu cap și mărginite de vile tipizate simple dar comode; pe stînga, printre case și prăvălii mai degrabă modeste, se desface un cvartal ce se-nfundă-n spatele cimitirelor – primul evreiesc, al doilea luteran.

Mergînd cale de-o stație, cam așa – nu c-ar fi pînă la piață, la Ferentari, mai mult de-un kilometru! – totul devine aproape provincial, uitat de D-zeu: unul din locurile unde nu se-ntîmplă nimic.

Și asta e bine; a fost bine – nu s-a mai ajuns, la sfîrșitul anilor ’80, cu prelungirea arterei Trafic Greu; nu s-au demolat case, nu s-au ridicat blocuri.

Estimp, vreun șofer care caută să scurteze drumul dintre Viilor și Giurgiului se mai încurcă pe-aci; în rest liniște, cumințenie…

Dintre străzile care duc spre spitalul TBC, dăm peste una numită Matei Constantin (nomenclatorul stradal ni-l înfățișează, succint, ca „primul industriaș român în tăbăcărie”) și… și ne domolim pașii.

Căci, la colțurile cu Pieptănarii, găsim case care ne-atrag, ne aduc aminte de Bucureștiul cela chibzuit, vechi, așezat.

Pornind mai departe pe strada asta, găsim destule altele interesante, cochete, frumoase; în restul împrejurimilor e un aer plăcut, ferit de stricăciunile zilelor noastre.

Și un motan ce lăsa impresia că știe multe despre locurile pe unde ne-am plimbat azi s-a făcut folositor – chiar dacă nu ca ghid.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

pe Energiei

Ce găsim aici?

O fundătură? – nu chiar; deși strada a fost ciuntită de construcția frontului de blocuri al Căii Moșilor, măcar cu piciorul tot ajungi în bulevard.

Un colțișor? – chiar unul de zile mari, pe cuvînt!

Un prilej de o plimbare? – da, mai ales dacă o însoțim, curioși, de explorarea și altor cotloane din preajma Foișorului de Foc: precum Rumeoara și Margareta.

Bun; strada se cheamă Energiei – și se cheamă așa de cînd hăul – și o dibuim din Traian, pe mîna stîngă.

Mi-e drag de ea fiindcă-i aproape neatinsă, păstrată, cuminte.

Detalii atrăgătoare încă ne fac cu ochiul.

Și vedeta ei e o casă lățoasă, pe care toamna nu poți să n-o iubești.

… data viitoare cînd ajungeți pe lîngă Foișor nu uitați de colțul ăsta neștiut.

un colțișor (157)

Am mai fost pe-aici, dar în primăvară. Acum, în culorile toamnei, grădina Cotroceniului – un pic rece și tristă, prea ferită de restul orașului – a meritat însă din plin revizitată.

Rămînem cu pozele: peste iarnă – care iarnă? – s-a-nchis.

din zbor (564)

… o revenire pe strada Spătarului ne aduce două noutăți.

Căsuța de la 38, mai întîi: refacerea-i gata.

Mai încolo, la 45, renovarea încă nu ne dă de-nțeles cum va ieși; ceva însă ne face încrezători.

un colțișor (125)

Frumos, nedreptățit loc!

Gara Băneasa – da, acea clădire nefolosită dar încă maiestuoasă, care poartă și azi amintire regală. Fîntîna Miorița, vilele Minovici, splendida bancă de piatră din stația de la șosea…

Și piața Gării – lărgămînt uitat de vreme, păstrat în piatră cubică.

Porțile tradiționale…

Și, cum intri-nspre peronul imens, una din cele mai frumoase și reușite pergole interbelice din București. Azi, năpădită de vegetație, măcinată de timp… dar încă o minune.

Da: treceți odată pe-aici.

la Casa Republicii

… o vedem deasupra orașului de peste tot, ne nimicește de la depărtare și de aproape; o urîm și ne mîndrim cu ea – ce poate fi mai bucureștean decît Casa Republicii?

Mulți ani m-am ținut, să nu calc în palatul ăsta monstruos care e tot ce reprezintă ceaușismul – adică nebunia, disprețul și nepăsarea față de Om.

Ei, dar într-o zi – totuși – m-am dus să văd ce-i înăuntru: știți că măgăoaia se poate vizita; turistul și curiosul sună cu o zi înainte și se programează lesne – personalul e drăguț și prevenitor.

După ce străbați Izvorul, te apropii: și palatul crește, crește, crește peste tine.

Firește: nu vezi tot înăuntru – dar ce zic tot; nu vezi decît un pic-acolo – nici pe terasă, nici în sălile mari, nici în „plen”, nici în misterioasele subsoluri nu ajungi.

Dar, într-un ceas de vizită, ajungi să te dumirești despre cît de mare e casa, dar și să te convingi că oricît de mare ar fi, nu ajunge să fie decît o casă de protocol uriașă, doar o Casa Scînteii gigantică: ce diferență – deci – e între a fi măreț și doar… mare.

Ceaușescu, oricît de mare-ar fi ajuns să fie… n-a fost decît mare: e o lecție în toate astea, să știți.

plimbări în București (50) – Dămăroaia

Nu zic să mergeți să vă plimbați pe-aicea așa cum o faceți – știu eu? – prin Cotroceni, prin Dorobanți. Doar că dacă aveți vreodată o juma’ de ceas de pierdut și sînteți deja prin Bucureștii-Noi, face să intrați o țîră prin Dămăroaia!

N-are, orașul nostru, atîta lărgămînt pe nicăieri: străzi largi, răspîntii generoase, curți îndestulătoare, pomi, verdeață; sigur că nu-s deloc puține intervențiile contemporane – altminteri nu se poate! – dar încă nu au șters cumințenia cartierului.

Tăiată-n două de tramvai – cumplita linie de pe Gloriei care se continuă cu acel culoar instagramabil de pe Piatra Morii – Dămăroaia are străzi lungi, șerpuitoare, precum Izbiceni, Feldioara, Cireșoaia, Luptătorilor, Elocinței, Natației.

… e mai degrabă o așezare nouă: a luat naștere după primul Război, prin desfacerea moșiei ce fusese înainte; străzile – ce primiseră firești nume amintind faptele de arme, cartierul fiind la-nceput destinat demobilizaților – sînt deștept trasate, și nu lipsesc locuri de hodină, scuaruri, școale.

Tramvaiul a venit de-abia în 1942, chemat și de proaspăta și uriașa dezvoltare a depozitelor de carburanți din vecinătate: „conducerea S. T. B. a proectat și a realizat în plin război, cu toată lipsa mânei de lucru, construcția și darea în exploatare a unei linii de legătură între rețeaua orașului și depozitul societății „Distribuția“ pentru deservirea întregului municipiu cu produse petrolifere transportate cu cisterne montate pe platforme de vagoane de tramvai — linie construită prin cartierul Dămăroaia de la Bucureștii-Noi în lungime de 1266 metri, cale dublă. Linia, deservită de o parte din vagoanele liniei nr. 2, a venit astfel și în ajutorul numeroasei populații din acest cartier, căreia i s-a pus la dispoziție un mijloc de comunicație direct cu centrul orașului”.