despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
 … alegeri locale? Politică? Candidați? Prea puțin avem ce spune despre astea acum.
Alegerea primarului într-un singur tur e șansa reală în multe cazuri – presupune coalizarea eficace și sinceră împotriva cuiva care trebuie învins. Unirea face minuni și exercițiul ei e bun pentru mersul societății.
Șansa Bucureștiului se joacă – împreună cu ea și slaba posibilitate ca, pe viitor, să-ncepem să funcționăm ca un oraș întreg, nu ca o federație de sectoare.
Asta doar dacă o s-avem mintea s-o luăm invers, pur și simplu alegînd să ne purtăm – de jos în sus – ca și cum am fi în aceeași găleată și nu pe moșii diferite.
Atenție mare, deci, la lupta pe sectoare: importanța lor e prea mare ca să se arunce toate resursele în hărmălaia alegerii unui Primar General.
E ceva ce se poate face; anul ăsta, la o adică, s-ar putea face chiar multe.
… e bine, e rău în București? Merg lucrurile-ntr-o direcție bună? Merg într-o direcție, măcar? Merg?
Merg pe dracu’ – dar asta nu miră pe nimeni; ce semne am fi avut ca să meargă, atîta vreme cît nimeni n-a promis minuni, ci doar peticeli și cîrpeli.
Duamna primar – știe lumea-ntreagă – nu-i personajul care să fie-n stare să facă lucruri constant, susținut, urmărind nemijlocit și fără oprire obținerea de rezultate. Nici personajul care să vie cu idei și proiecte – dovadă că nu am văzut nici măcar o idee bună care să poată fi și aplicată.
Deci, dacă adminstrația nu face „ce trebuie”, cine poate să facă?
Este, din păcate, clar că Bucureștiul n-are opoziție locală; și n-a avut niciodată – poate doar cînd consiliul mîrîia la primarul Băsescu, dar asta a fost prea de mult. Opoziție înseamnă și ca partidele care nu-s la putere să aibă o agendă bucureșteană; să aibă un oarecare control asupra consilierilor aleși: ați văzut vreodată o poziție publică a conducerii vreunui partid de opoziție tradițional care să se refere la chestiunile Capitalei? Nici eu…
Opoziția nouă – mă refer la „Salvați” – e, din păcate, e la fel de nefolositoare: ruptă de interesul bucureșteanului și cu nasul pe sus. Mă uit, de exemplu, la mine-n sector, unde primarului parcă i-i frică să iasă pe stradă; ce șansă minunată ar fi pentru consilierii din opoziție să meargă, să vorbească cu noi, să ne caute, să ne-ntrebe! Și ce autism politic deplin…
… pentru că opoziție nu-nseamnă numai ca să pui bețe-n roate puterii, dar și s-o determini să facă ceva bine!
Iar lucrurile merg nu numai prin jocul politic; societatea civilă are, de asemenea, rolul ei. Unde-i societatea civilă, unde-s oengeurile bucureștene care – odinioară – „salvau”? Nu-s!
Deci așadar – o să-njurăm Primăria că nu face nimic, fără să ne punem întrebarea dacă noi facem ceva.
… l-am lăsat de mult în pace: nu ne-a lăsat nici o urmă-n trecerea lui. Nici una. Parcă nici n-a fost, nu-i așa?
„zece ani s-a zbătut pentru salvarea orașului nostru” … pufff!
Noi, bucureștenii, am scăpat de el – asta-i cu adevărat un cadou de Crăciun – pa!
Și totuși, nu-i un cadou vesel. Reprezintă falimentul unei idei – cea de onestitate. Dovada faptului că nu-i de-ajuns să fii onest (Dumnezeule, ce-a mai fost plimbat cuvîntul ăsta-n ultimul timp, devenind o vorbă goală!)
Mai trebuie și pricepere. Și mai trebuie și omenie. Toate, în același timp – tot timpul! Oameni ca Nicușor Dan trebuie să arate asta.
Nu-s chiar vorbe goale; nu în zilele astea cînd ne gîndim de unde-am plecat, cu 27 de ani în urmă.
Omul deschide internetul… și ce?
Ce caută? Confort?
Confortul găsit cînd prietenii gîndesc la fel și dușmanii pe dos?
Cînd e sigur și simplu totul?
O fi ăsta confort, dar nu-i Adevăr.
Or veni alegeri: dar adevărul e același, nu e unul al nostru și altul al vostru. Dar doare, doare întotdeauna – de fapt, atunci îți și dai seamă că-i Adevăr.
Și adevărul acestor alegeri este că nu ne-alegem prim-ministru…
… ne alegem Parlament!
… ia, așa, doar cea mai măreață instituție a unui Stat democratic.
Una din cele mai nasoale însușiri ale Istoriei e că cam se repetă.
… și-i bine să nu uiți ce-a fost înainte, ca să nu-ți pară noi toate cele de azi.
Mi-aduc aminte de anii ’90… ce ne mai rîdeam pe-atunci: ba de Ilici, ba de Văcă… ce să mai zici de Bombo. Dar de la atîta rîs, ei se-ngrășau!
Și noi rîdeam, rîdeam, rîdeam!
Ne rîdem și azi de-alde Nicușor. Și ce glume, unele fine, altele groase: dar trîntite bine!
Avem glume bune, asta-i sigur – cum se zicea pe vremuri, mai bune ca ale lor…
Dar ei nu nu rîd. N-au timp. Și nu prea cred c-au umor – haz n-au sigur.
Noi rîdem cam mult d-ăștia, pentru că-i vedem cum sînt: ridicoli. Dar ridicolul lor e pompos, e grav, e tehnocrat. Ei n-au nimica de pierdut, ci doar de cîștigat…
… avem glume bune: dar ei se iau în serios – eu nu iau asta-n glumă.
… omu’ ăsta e genial; cu adevărat genial.
nu știu cum o să ne redea demnitatea însă: o să ne țină rind la coadă la Permise?
Urîți îs oamenii politici; dar de ce se-nghesuie atîția oameni să devie politici?
Experimentăm demonizarea clasei politice.
Clasa politică e coruptă și fură.
Corect!
Din fericire, instituțiile Statului cam au grijă de asta: hoții ajung la pîrnaie.
Slavă Cerului!
Clasa politică e coruptă și fură: vedeți asta scris pe fiecare afiș, pe fiecare panou, pe fiecare reclamă electorală a celor care vor să „schimbe” politica.
S-o schimbăm!
… dar nu cu ăștia.
Ăștia nu-s mai buni doar pentru că nu-s hoți.
Treaba asta nu v-o spune nimeni, nu?
Pentru hoți avem pușcărie; dar pentru incompetenți, gargariști, habarniști și ageamii n-avem nimic instituțional!
… putem doar să nu-i lăsăm pe obraznicii ăștia să se instaureze.
“pregătirea psihologică e foarte importantă în futbol” – parcă-l aud pe nea Imi spunînd asta pentru a mia oară. Şi – pentru că la futbol şi la politică ne pricepem cu toţii, zic eu că pregătirea psihologică e foarte importantă şi în politică…
Mai e un pas şi ne vom avînta în campania electorală pentru locale; mai e un pas pînă cînd ne vom convinge că nu doar în futbol, dar şi în politică, se poartă blaturile.
Ştiţi? – şi-n campionat, şi-n viaţă, ne-am obişnuit prea mult să cîştigăm cu arbitrul.
Şi-n campionat, şi-n politică, ne-am dezobişnuit să luptăm ca să cîştigăm.
… zic asta pentru că nu am văzut încă un contra-candidat din Bucureşti care să între în joc cu gîndul la victorie. Tuturor, piaristul de conjuctură al partidului le-a scris deja discursul de înfrîngere onorabilă.
Merg prea mult prin Bucureşti şi vorbesc cu prea mulţi oameni ca să nu-mi dau seama că orice primar în funcţie este de bătut.
De bătut e şi Chiliman; de bătut e şi Onţanu! Poteraş poate fi suflat – cît e el de mare! – de cineva care trage mai sănătos aer în plămîni. Şi credeţi că locomotiva Piedone merge chiar atît de bine? Vă-nşelaţi.
Oamenii nu sînt proşti – chiar dacă voi îi credeţi aşa. Oamenii vor să creadă, vor să-şi dea votul, să se laude cu nişte oameni de ispravă pe care i-au ales.
Oamenii nu au cum să fie mîndri de un panglicar scîrbos, ca Oprescu; dar îl vor vota pentru că nu au cu cine altcineva!
Oamenii ştiu că Piedone e un mîrlan analfabet (de o sută de ori mai analfabet decît Vanghelie!) şi oamenii acceptă să le fie ruşine cu aşa om ca primar – dintr-un singur motiv: că mîrlanul ăsta le-a făcut ceva în cartier.
Oamenii ştiu că Vanghelie e şmecherul şmecherilor; oamenii ştiu că Negoiţă aruncă bani cu nemiluita pe achiziţii publice; oamenii ştiu tot. Dar oamenii acceptă – pentru că oamenii vor să spere să trăiască şi bine, şi curat, şi onorabil.
Dar încă n-am văzut omul care să se bată cu vreunul din primarii ăştia – să se bată ca şi cum ar şti că oamenilor le place să ştie că cineva se bate pentru ei.
Am văzut doar oameni politici care urăsc alegătorii; cărora, în realitate, le e frică de ei; care nici acum nu au învăţat cum să le vorbească oamenilor!
Am văzut intelectuali care au ca singur scop în viaţă să fie intelectuali – or aşa ceva nu are cum să existe; nu poţi să fi intelectual dacă nu ai ceva umanist, ceva generos, ceva măreţ.
De fapt, cum să cîştigi ceva – orice luptă – dacă nu ai ceva măreţ în felu-n care te baţi?
————————-
… mai bine rămîneam la futbol; măcar acolo se mai găseşte vreo fază frumoasă, vreun duel la înălţime, vreun singur cu portarul – şi pe gazon e sigur mai multă verdeaţă decît în oraşul nostru…
 Se-mpute treaba, şi se-mpute urît. Bucureştiul a ajuns un loc de experimentare a celor mai ieftine manevre politice.
Avem, deci, campania ‘Apără Bucureştiul de Elena Udrea‘, condusă de duetul Chiliman – Piedone. Să fac pe prostul şi să mă-ntreb de ce are nevoie ditai Bucureştiul să fie apărat? Şi de ce la cei doi dintre cei mai influenţi oameni din Bucureşti le tremură izmenele aşa de tare? Uitîndu-mă niţel peste topurile celor mai bogaţi oameni din România, vedem că amîndouă taberele adversare joacă în aceeaşi categorie valorică.
Avem, deci, ‘Bucureştiometrul‘, propus de Elena Udrea, care – curioasă cum o ştiţi – vrea să afle care sînt toate problemele noastre, ale cetăţenilor. Şi – săritor cum mă ştiţi şi pe mine – o să dau şi eu o mînă de ajutor: îi semnalez că una dintre problemele Bucureştiului este fix şi taman Elena Udrea.
Dar cu ce afectează toate astea site-ul Simply Bucharest? Păi asta-i şi ideea, că n-am chef să afecteze în nici un fel.
… ca să fie totul simplu, zboară de-aici toată lumea care se va băga în chestiuni politice. Da, vine referendumul – dar am spus deja ce cred despre treaba asta şi nu-i cazul să mă repet. Da, lupta politică din Capitală se va coborî la niveluri neatinse pînă acum – dar haide să nu scurmăm prin găinaţ.
Aveţi ceva de spus – nu aici. Aveţi convingeri – le ţineţi pentru voi.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
… alegeri locale? Politică? Candidați? Prea puțin avem ce spune despre astea acum.
comentarii