despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Oare nu ieși mai bine doar dînd amenzi?
Uite, la asta mă gîndeam văzînd deunăzi isprava asta a Primăriei – un trotuar întreg zăgăzuit maniacal cu stîlpișori.
Sigur – e pentru binele nostru: o să putem merge fără să mai ocolim mașini parcate neregulamentar.
Asta e și cheia – neregulamentar: înseamnă că în loc de a cheltui bani pe fiare și pe montaj (sînt, aici, puși stîlpi cu treizeci la sută mai deși decît trebuie), am avea șansa să cîștigăm bani din amenzi; iar în momentul în care cetățenii se învață și nu mai parchează aiurea, trotuarul ne ramîne curat, nu ca o închisoare.
Dar – vedem odată în plus – preocuparea administrației nu e de a servi cetățeanul, de a-i oferi un mediu plăcut în care să trăiască.
 
Primăria noastră își face de treabă: plantează copaci în prostie; prostia e pe seama noastră, căci tot niște mizerii debile apar pe marginea străzii. Ăsta anume a luat locul unuia și mai prăpădit în Romană, din vremea administrației precedente. Doar nu credeți că am uitat.
 
Grozav ce-mi plac și acum toate „inițiativele” care vin să facă bine orașului; de bine ce-i iese-n urma lor, orașul ar prefera să fie lăsat în pace.
Treceam deunăzi pe Splai – umbră, răcoare, aer curat; sau măcar două din astea trei – și fix ce lipsea erau tomberoanele astea pline, pe care mai și scria, cu prostească îngîmfare, un text care să te facă să le dai brînci în apa puturoasă.
de Ando și HM
Pentru că am trecut recent pe aici, vă prezint cu amărăciune acest copac aflat la intersecţia străzilor Popa Rusu cu Marin Serghiescu, pentru că eu, unul, îl ştiam ca în fotografiile pe care le-am făcut în mai 2020.
 
Am mai spus-o pe aici: nu sunt ecologist fanatic, dar anumite situaţii mă revoltă. Oare există o explicaţie „profesionistă” pentru felul în care a fost ciumpăvit acest „arbore ocrotit”?
 
Şi de ce a dispărut şi placa explicativă de pe trunchiul copacului? Sper să nu se repete tristul episod de la Horei cu Ferdinand.
Am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru aliniamentul dintre „Orizont” și Cîmpineanu: umbros, răcoros – trecătorul parcă mereu apărat de iureșul auto de șirul copacilor bătrîni… Din păcat, aceștia s-au tot uscat în ultimii ani și – de curînd – aproape toți au fost dați jos.
Și-i așa trist, acuma.
 
Se împuținează sălile cu jocuri – ați văzut; înseamnă mai multă sănătate socială.
Oare, însă, pericolul de pe stradă dispare, oare tinerii noștri sînt departe de tentații?
Ba bine că nu – și deși o să pară ridicol, unul din cele mai insidioase forme prin care cei mici sunt afectați e puzderia de magazine care vînd preparate „fast food”.
Succesul uriaș pe care îl are lanțul în ascensiune „Froo” nu e o bucurie – se vînd aici cele mai grele și toxice produse rapide: hot dogi, burgeri, wrapuri, cartofi congelați – toate năclăite în sosuri nenumărate.
Cozile de la magazinele astea, formate de elevii care ies de la școală, trebuie să ne pună serios pe gînduri.
 … nu i-am dat atenție. Prima dată-mi părea vreun produs medicamentos – ceva de stomac, că acuș-acuș ne umplem foalele cu miel și ouă roșii! – și mai apoi, cînd am mai trecut prin dreptul panoului ăsta, m-am gîndit c-o fi ceva legat de victimele accidentelor rutiere.
Dar nu: e o reclamă – simplă și grăitoare – la candele.
Și nu asta o face nepotrivită; și nici faptul în sine că aceste candele îs… poloneze: căci există undeva, într-un orășel zis Łańcut, o companie de lumînări și candele suficient de mare încît să-și promoveze produsele-n țara noastră. E grozav; și o zic fără nici cea mai mică urmă de sarcasm – e grozav.
Cum ar fi o fabrică din – ziceți voi – Rădăuți, Strehaia, Medgidia, Videle? care să afișeze vreo reclamă… nu la Varșovia, ci măcar aici – în București!
Oare de ce nu facem și noi candelele noastre? Căci nu mai e vorba despre legendarele înlesniri ale fermierului polonez care fac ca magazinele noastre să fie pline de lactate, de fructe și de dulciuri importate.
… dar îmi aduc aminte de meschina candelă asupra căreia Biserica Ortodoxă Română are tacit monopol și în mileniul al treilea; de uriașa industrie pendinte de obiecte bisericești; de targetul de vînzări al fiecăriei parohii; și atunci îmi dau seama că ultimul lucru de care ar avea nevoie acea corporație gri care nu apare niciodată în vreun „Top 500” e un panou publicitar.
… mai românească de-atît!
Iată-ne-n fața hotelului „Lido”, cel renovat la repezeală acum șapte ani. Temeinică lucrare: căci iată, vedem deja lipite pe vitrine popularele hîrtii cu „atenție, cade tencuiala”
de’zăpezirea după viscolul anului 1954 (1) • de’zăpezirea după viscolul anului 1954 (2) • de’zăpezirea în anii ’60, 70 și 80
Erau, da, ierni în care așterneam articol după articol despre zăpadă, despre „intervenția” autorităților. Erau – dar demult; căci iernile recente ne-au speriat mai mult cu mizerie decît cu troiene.
Dar uite că dete iar zăpada – și încă una dintr-aia sănătoasă!
… iar noi, despre „intervenția” autorităților… n-avem decît să căutăm prin arhiva noastră – căci nici atunci și nici acum intervenția n-a fost potrivită.
În continuare transportul public a fost cel mai puțin susținut de către Primărie – la primele ore ale dimineții, tramvaiele de pe linii principale – 1, 25, 41 – nu circulau; iar singurii oameni care au ajuns boierește la treaba lor, ca întotdeauna, au fost cei care și-au scos mașinile din parcare.
Dacă-n ani trecuți „ora exactă” în de’zăpezire se dădea în sectoarele 1 și 4… păi acum a ajuns sectorul 5 să le-ntreacă.
Dar de-asta ninge, ca să se topească: așa că, pesemne, n-are rost să ne bătătorim prea mult palmele la lopată.
… ați zis s-avem răbdare; c-o să iasă, totuși, ceva din clădirea asta de peste drum de Catedrală. Ei – e mai bine?
 
Eu, cînd mă uit la ea… nu înțeleg cum de fapt buildingul din spate e ăla despre care toată lumea zice c-ar trebui demolat:
Se face un an și jumătate de cînd autobuzul 311 nu mai întoarce-n Piața Rosetti. Asta-nseamnă un singur lucru: că, după deceniile-n care piața a fost și cap de linie, acum nu mai e nimic, fiindcă toate troleele și autobuzele care merg pe Bulevard opresc doar la Ministerul Agriculturii și mai apoi la Armenească. Nefiind un nod urban – căci pe Hristo Botev nu circulă, firește, transport public – piața este un loc fără interes, care parcă s-a sălbăticit.
Dar, în încremenirea ei, Societatea de transport încă ține aici, la Rosetti, un chioșc de bilete funcțional, deși – așa cum v-am zis – nu mai e stație. Chioșc nu este nici la Ministerul Agriculturii… nici la Armenească… dar e aici: unde nimeni nu are nevoie de el!
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii