despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
de Ando și HM
Pentru că am trecut recent pe aici, vă prezint cu amărăciune acest copac aflat la intersecţia străzilor Popa Rusu cu Marin Serghiescu, pentru că eu, unul, îl ştiam ca în fotografiile pe care le-am făcut în mai 2020.
 
Am mai spus-o pe aici: nu sunt ecologist fanatic, dar anumite situaţii mă revoltă. Oare există o explicaţie „profesionistă” pentru felul în care a fost ciumpăvit acest „arbore ocrotit”?
 
Şi de ce a dispărut şi placa explicativă de pe trunchiul copacului? Sper să nu se repete tristul episod de la Horei cu Ferdinand.
Am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru aliniamentul dintre „Orizont” și Cîmpineanu: umbros, răcoros – trecătorul parcă mereu apărat de iureșul auto de șirul copacilor bătrîni… Din păcat, aceștia s-au tot uscat în ultimii ani și – de curînd – aproape toți au fost dați jos.
Și-i așa trist, acuma.
 
Se împuținează sălile cu jocuri – ați văzut; înseamnă mai multă sănătate socială.
Oare, însă, pericolul de pe stradă dispare, oare tinerii noștri sînt departe de tentații?
Ba bine că nu – și deși o să pară ridicol, unul din cele mai insidioase forme prin care cei mici sunt afectați e puzderia de magazine care vînd preparate „fast food”.
Succesul uriaș pe care îl are lanțul în ascensiune „Froo” nu e o bucurie – se vînd aici cele mai grele și toxice produse rapide: hot dogi, burgeri, wrapuri, cartofi congelați – toate năclăite în sosuri nenumărate.
Cozile de la magazinele astea, formate de elevii care ies de la școală, trebuie să ne pună serios pe gînduri.
 … nu i-am dat atenție. Prima dată-mi părea vreun produs medicamentos – ceva de stomac, că acuș-acuș ne umplem foalele cu miel și ouă roșii! – și mai apoi, cînd am mai trecut prin dreptul panoului ăsta, m-am gîndit c-o fi ceva legat de victimele accidentelor rutiere.
Dar nu: e o reclamă – simplă și grăitoare – la candele.
Și nu asta o face nepotrivită; și nici faptul în sine că aceste candele îs… poloneze: căci există undeva, într-un orășel zis Łańcut, o companie de lumînări și candele suficient de mare încît să-și promoveze produsele-n țara noastră. E grozav; și o zic fără nici cea mai mică urmă de sarcasm – e grozav.
Cum ar fi o fabrică din – ziceți voi – Rădăuți, Strehaia, Medgidia, Videle? care să afișeze vreo reclamă… nu la Varșovia, ci măcar aici – în București!
Oare de ce nu facem și noi candelele noastre? Căci nu mai e vorba despre legendarele înlesniri ale fermierului polonez care fac ca magazinele noastre să fie pline de lactate, de fructe și de dulciuri importate.
… dar îmi aduc aminte de meschina candelă asupra căreia Biserica Ortodoxă Română are tacit monopol și în mileniul al treilea; de uriașa industrie pendinte de obiecte bisericești; de targetul de vînzări al fiecăriei parohii; și atunci îmi dau seama că ultimul lucru de care ar avea nevoie acea corporație gri care nu apare niciodată în vreun „Top 500” e un panou publicitar.
… mai românească de-atît!
Iată-ne-n fața hotelului „Lido”, cel renovat la repezeală acum șapte ani. Temeinică lucrare: căci iată, vedem deja lipite pe vitrine popularele hîrtii cu „atenție, cade tencuiala”
de’zăpezirea după viscolul anului 1954 (1) • de’zăpezirea după viscolul anului 1954 (2) • de’zăpezirea în anii ’60, 70 și 80
Erau, da, ierni în care așterneam articol după articol despre zăpadă, despre „intervenția” autorităților. Erau – dar demult; căci iernile recente ne-au speriat mai mult cu mizerie decît cu troiene.
Dar uite că dete iar zăpada – și încă una dintr-aia sănătoasă!
… iar noi, despre „intervenția” autorităților… n-avem decît să căutăm prin arhiva noastră – căci nici atunci și nici acum intervenția n-a fost potrivită.
În continuare transportul public a fost cel mai puțin susținut de către Primărie – la primele ore ale dimineții, tramvaiele de pe linii principale – 1, 25, 41 – nu circulau; iar singurii oameni care au ajuns boierește la treaba lor, ca întotdeauna, au fost cei care și-au scos mașinile din parcare.
Dacă-n ani trecuți „ora exactă” în de’zăpezire se dădea în sectoarele 1 și 4… păi acum a ajuns sectorul 5 să le-ntreacă.
Dar de-asta ninge, ca să se topească: așa că, pesemne, n-are rost să ne bătătorim prea mult palmele la lopată.
… ați zis s-avem răbdare; c-o să iasă, totuși, ceva din clădirea asta de peste drum de Catedrală. Ei – e mai bine?
 
Eu, cînd mă uit la ea… nu înțeleg cum de fapt buildingul din spate e ăla despre care toată lumea zice c-ar trebui demolat:
Se face un an și jumătate de cînd autobuzul 311 nu mai întoarce-n Piața Rosetti. Asta-nseamnă un singur lucru: că, după deceniile-n care piața a fost și cap de linie, acum nu mai e nimic, fiindcă toate troleele și autobuzele care merg pe Bulevard opresc doar la Ministerul Agriculturii și mai apoi la Armenească. Nefiind un nod urban – căci pe Hristo Botev nu circulă, firește, transport public – piața este un loc fără interes, care parcă s-a sălbăticit.
Dar, în încremenirea ei, Societatea de transport încă ține aici, la Rosetti, un chioșc de bilete funcțional, deși – așa cum v-am zis – nu mai e stație. Chioșc nu este nici la Ministerul Agriculturii… nici la Armenească… dar e aici: unde nimeni nu are nevoie de el!
Anul trecut pe vremea asta…
Da, atît e de cînd pe bulevardul Mihalache, între Filantropia și Banu-Manta, s-a-nceput schimbarea țevilor de apă caldă și căldură. Cu chiu, cu vai, lucrarea în sine s-a gătat cam prin iunie.
Dar de atunci încoace, noi – cetățenii – tot cu șantier stăm: deoarece șinele tramvaiului – care au trebuit, știți, scoase, pentru săpături – nu s-au montat încă la loc decît pe jumătate.
Nu-i nici o grabă.
Oricum din Piața Victoriei pînă-n Dămăroaia e nevoie de reabilitarea completă a căii de rulare, nu? Ar fi fost doar minunat să se fi făcut deja acum, cît oamenii încă înghit mizeria.
Nu-i nici o grabă.
Pesemne că o să pună șinele la loc și după aia o să le scoată iar. Sau mai stăm cu ele așa un an… doi…
Nu-i nici o grabă.
Se fac doi ani de cînd scuarul dintre arterele Antiaeriană, 13 Septembrie și Petre Ispirescu a fost distrus pentru a se construi un monument.
Fiind așa, unul militar și eroic – dar mai de periferie – a fost comisionat de alte Piedone și lăsat pe mîna artistului Valentin Tănase – pe care-l noi, cetățenii, îl știm prea bine și după alte caraghioslîcuri din bronz pripășite pe la gardurile unităților militare.
Și aici, ce-i drept, artistul a-ncercat să detalieze corect soldatul, dar…
Cei care stăm pe-aici în stație ori la semafor vedem de fiecare dată doar cum nefericitul transmisionist vorbește la telefon… cu o banană.
 
Prea mult din ce-a făcut Bucureștiul în ultimii cinșpe ani prin strădania Primăriei Generale a fost fără cap, fără milă, fără viziune. Lucrări greoaie, brutale, lipsite de bunăvoință civică.
Pasaje aruncate – a căror utilitate eu n-o contest nici acum – dar care au omorît zonele adiacente, au chinuit și urîțit împrejurimile.
Șosele reabilitate – neîndoios cu mare beneficiu pentru șofer și călător – dar cărora locuitorul nu le găsește vreo dimensiune umană, prietenoasă.
… și ce ridicol, să ajungă în ziua de azi intervențiile sectoarelor asupra marilor bulevarde să fie mai plăcute, mai accesibile, mai vesele: sectoarele, care n-ar trebui să ducă grija investițiilor mari, cu viziune!
E de ajuns să treci pe nesfîrșitele șosele verzi, pline de pomi, arbuști și flori din atît de hulitele sectoare 3 și 4. Să recunoști mintea și grija unor refaceri din sectoarele 2 și 6. Și – de ce nu? – chiar să te surprindă ici-colea cîte-o plăcută umanizare a spațiilor publice din sectorul 5!
Dintre toate exemplele la care mă pot gîndi, atunci cînd sancționez neștiința și nepăsarea administrației centrale bucureștene, cumplita șosea Pantelimon e cel mai strigător la cer!
… o ȘOSEA și atît: fără pomi pe margini, fără pomi pe mijloc, fără trotuare plăcute și odihnitoare – o refacere care s-a întîmplat în vremurile noastre contemporane, în care nu puteam zice că soluțiile care umanizează fuga și betonul nu-s la îndemînă!
      
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii