despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
… un scurt rezumat al situației din sectorul 5.
La sfârșitul iernii administrația condusă de „city managerul” Rareș Hopincă (primarul Piedone era la închisoare) pornește un program uriaș de lucrări edilitare. Lărgiri de străzi, trotuare construite prin grădinile blocurilor, noi locuri de parcare. Era la mintea cocoșului că nu era posibil ca toate să aibă și autorizație, dar nu conta: arătau bine, oamenii se bucurau. Lucrările se desfășurau cu dușmănie, lacom, ca să se termine cât mai iute, înainte ca vreuna din autoritățile statului să le poată opri. Scopul electoral era vădit, Hopincă pregătindu-se pentru a se alege primar la alegerile de la anul.
Dar s-a întâmplat ceva. Primarul Piedone a fost scos din închisoare – nevinovat – și s-a întors să conducă sectorul 5.
Imediat „city managerul” Hopincă pleacă și lucrările se opresc.
Primarul Piedone jură că se va ocupa de – țineți-vă bine! – legalitatea lucrărilor astea.
Între timp fostul „city manager” este numit prefect al capitalei, calitate în care – desigur – veghează asupra legalității activități primarului Piedone.
În toată înlănțuirea asta de fracturi logice, oamenii din sectorul 5 trăiesc deja de aproape juma’ de an în praf, cu străzi surpate, trotuare neterminate.
                     
Șoferul rahovean era obișnuit să scutească traficul de la Chirigiu scurtînd din Tudor Vladimirescu spre Calea Rahovei pe strada Rădiței.
Rădiței avea sens unic; perechea ei – strada Colonel Corneliu Popeia – asigura fluxul în direcția opusă.
Pesemne ca să mai descurajeze traficul printre liniștitele case – nu-i nimica rău în asta! – de ceva vreme sensurile astea unice s-au inversat.
Așadar, dinspre Tudor Vladimirescu spre Rahova trebuia s-o iei nu pe Rădiței, ci pe Corneliu Popeia. Înapoi? Pe Rădiței.
Cît de cît, s-a obișnuit lumea cu treaba asta.
Dar… deunăzi amîndouă străzile astea au primit sens unic dinspre Tudor Vladimirescu spre Rahova. Așadar, ciuciu scurtătură.
În Cotroceni, Ana Davila colț cu Carol Davila. Două imobile învecinate, pe care le vedem surprinse în memoria serviciilor de „street view”.
 
Și două abordări. Din casă n-a mai rămas nimic, în locul ei apărînd ceva greoi, imposibil de descris. Din blocșor însă – chiar dacă nici din el nu mai recunoaștem ceva – putem zice că a rezultat ceva nu într-atît de nefericit.
 
Crîmpeie din jurul nostru.
Strada Mihai Eminescu se sistematizează. Trotuarele se eliberează, mașinile primesc locuri de parcare și piețișoarele se închid pentru ele.
Și ce mai spațiu odihnitor – la propriu! – a ieșit.
Trecem peste! Hai să vedem ce-a ieșit la Puișor, după renovarea vechii poște: o clădire despre care n-o să știm niciodată dacă o să fie sau nu ocupată. E de-ajuns că-i folosită drept cearșaf publicitar, nu?
Ajungem în Drumul Taberei; parcul – care a fost refăcut de tot acum vreo două administrații în urmă – arată și azi foarte bine. Dar și-aici, una din dovezile alea meschine de gospodărie:
Într-una din cele mai drăguțe zone – de respirat, de admirat și de pozat – hop și plăcuța de tablă cu „peluză închisă”. Păi nu se poate fără.
Strada ce poartă numele pictorului Ion Andreescu e între Pache și Ferdinand – n-are, deci, cum să se lungească prea tare.
Găsim aici surprinzător de multe case necăjite.
… dar și una care a trecut printr-o refacere completă.
Cît de „completă”? Păi… cu de toate.
 
„Nu așa” – toate articolele
Poate țineți minte cele două șiruri de fîntîni arteziene care îmbogățeau platoul din fața Academiei Militare.
Erau, cîndva, elegant mărginite cu gard viu îngrijit; dar ajunseseră – împreună cu toată zona – în degradare.
Ei: se demolează. Lucrarea e a companiei de apă și presupune „reabilitarea fîntînilor existente”.
Primăriile noastre aplică, de cîțiva ani, genul ăsta de amenajare: zidulețe întregi, umplute cu pămînt în care se pun pomișori, flori, iarbă.
Nu arată rău întotdeauna; nu restrînge circulația pietonală – ba chiar dimpotrivă.
Cu toate astea, zidurile astea devin un necaz pentru traficul auto: de cîte ori se bușește cîte-o mașină de ele!
Conștiincios, primăriile le repară repede… pînă la următorul accident.
Rău nu e pentru oameni: mașina care se oprește în zid nu ajunge mai departe, pe trotuar, să facă vreo altă nenorocire.
Alte soluții, însă, nu-s. Ce să pui? Glisiere metalice ca pe marginea autostrăzii? – e totuși, oraș.
Deocamdată continuăm așa.
Nenică, în ceea ce privește transportul nostru public nu s-a făcut nimic în ultimii ani; nimic – și ne-am ales cu multă grijă cuvintele astea.
A, c-avem niște tramvaie noi… da; dar în tot acest timp, circulăm cu restul de tramvaie care arată îngrozitor: ni-i scîrbă să le folosim. Și-n continuare ne alegem cu grijă cuvintele.
Ritmul în care Primăria tot zice „că schimbă ceva” e deznădăjduitor!
Nu culoare libere pentru autobuz și troleu! Nu stații aduse acolo unde oamenii au nevoie să le folosească! Și – mai ales – nici o speranță în optimizări veritabile de trasee în folosul cetățeanului!
Aceeași abordare plină de dispreț, aceeași nesiguranță, aceeași lipsă de încredere, aceeași flegmă-n fața cetățeanului!
Nimica din ceea ce vine de la Societatea de Transport nu ne dă vreun semn că-i în folosul nostru.
Nici măcar… o să rîdeți – fiindcă-i cu adevărat cel mai mărunt lucru de care ne lovim – nici măcar numele nenorocitelor de stații!
Pe autobuzele care-ntorc la magazinele „Metro”, „Jumbo” și „Auchan” din Berceni scrie „Platforma comercială Arcade Berceni”… de parcă e cineva în orașul ăsta care știe de numele ăsta și se gîndește că se duce – unde? – la… „Arcade”!
Estimp, toate traseele care-au fost silite să se ducă la mall-ul din Băneasa, fiindcă acolo chipurile ar fi loc să șadă la cap de linie, se opresc la „Complexul Comercial Băneasa”… ca și cum acolo-i un aprozar, un centru de pîine, o librărie, o frizerie, o cofetărie și-o măcelărie.
Dar – undeva pe strada Mărgeanului din Rahova – avem o stație care se cheamă simplu, de zeci de ani, „Complex Comercial”, deși ar putea fi numită – mai logic! – după strada principală cu care se intersectează acolo traseul.
Ce să mai zici de mizeria care a dus la botezarea stației de tramvai de la Virgiliu „Radio România”? Postul de radio e la zece minute de mers pe jos; iar intersecția deservită e cea cu Știrbei Vodă!
Cineva – în nomenclatorul stațiilor – socoate și azi că tramvaiul oprește la „Piața Ferentari”, dar autobuzul la… „Piața Ferentarilor”.
Tramvaiele 1 și 10 – dracu știe vreodată care-i unul și care-i altul – sînt „gîndite” să aibă capăt de linie la Banu Manta, deși călătorului nu-i aduce nici un folos treaba asta, mai ales cînd vrea să și caute unul dintre ele prin aplicația oficială de transport.
Da: toate astea-s cîrcoteli, căcățișuri: dar completează de minune imaginea degradantă a transportului public bucureștean.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
Da, știu, vedem mizerie, delăsare, trafic. Dar ce nu vedem?
 
Simplu de tot: nu vedem trecerea de pietoni… fiindcă nu e!
Mă rog, pînă acum juma’ de secol se putea traversa cu ușurință… și la un moment dat se găseau, de fapt, chiar două treceri între „Scala” și intersecția cu George Enescu: la „Patria” și la „Lido”.
  
Azi, sincer, ne-am mulțumi și cu una, care să conecteze bucățile ciuntite ale străzii Arthur Verona. Vorbim de 10-15 ani despre ideea realizării unui „pietonal” pe aici – una din ideile bune din uitatul „PIDU” – dar… nimic!
Da, e greu și costisitor să fi săpat un pasaj pe sub Magheru. Dar la ce ne-ar trebui pasaj? Cu ce încurcă o zebră obișnuită? Se pierd două minute ale traficului auto care oricum e aproape mereu gîtuit pe axa asta centrală și se scade viteza cînd șoseaua e mai liberă!
Din păcate nu-i singura situație în care oamenii-s chinuiți și puși să ocolească sute de metri din comoditate și din „respect” pentru șoferi.
Ticăloșii ca astea care se perpetuează an după an trebuie îndreptate; și e treaba administrației să se ocupe, să-i pese.
Prin Rahova se lucrează. Zeci de blocuri s-au îmbrăcat în schele. Se sparg trotuarele vechi. Se înfig borduri groase, se aștern pavele, se croiesc trotuarele noi.
Cum se lucrează? La fel cum știm: cu hei-rup, fără minte și fără milă, doar cu „rezultatul” în cap.
Rezultatul, pesemne, va fi cîte o stradă mai lată, un trotuar mai liber, locuri în plus de parcare contracost.
Pierderile – cum știm, cele asumate: mai dispare un sfert dintr-o grădină de bloc; mai multă foială pe sub geamurile oamenilor; nu, încă nu se poate altfel.
E la mintea cocoșului că lucrările presupuse de modernizarea unei străzi circulate fac deranj și cer spațiu. Excavatoare și buldozere bîntuie-n sus și jos, camioane grele descarcă borduri, pavele, pietriș, nisip – și toate astea mai trebuie și depozitate pe undeva.
Bieții pietoni sar de pe-o piatră pe alta, ca pisicile. Iar șoferii… cum li-i norocul. Dacă se pricep, se bagă; dacă nu… stau.
Una din străzile pe care acum se lucrează e Dumbrava nouă, cunoscută de ani de zile pentru traficul chinuitor: mașinile negociază milimetric în ambele sensuri și nu doar la orele de vîrf.
La sfîrșitul lucrărilor, strada asta va avea sens unic (dinspre Petre Ispirescu spre Buzoieni), ceea ce nu va fi rău.
Dar cum ar fi fost ca sensul unic să se fi făcut dinainte de începerea lucrărilor? Păi, cu siguranță ar fi fost mult mai puțin trafic în timpul lucrărilor, mai mult confort pentru locuitori și chiar mai îndeajuns front de lucru pentru muncitori.
listă de articole selecționate despre infrastructură – aici
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii