despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Se face un an și jumătate de cînd autobuzul 311 nu mai întoarce-n Piața Rosetti. Asta-nseamnă un singur lucru: că, după deceniile-n care piața a fost și cap de linie, acum nu mai e nimic, fiindcă toate troleele și autobuzele care merg pe Bulevard opresc doar la Ministerul Agriculturii și mai apoi la Armenească. Nefiind un nod urban – căci pe Hristo Botev nu circulă, firește, transport public – piața este un loc fără interes, care parcă s-a sălbăticit.
Dar, în încremenirea ei, Societatea de transport încă ține aici, la Rosetti, un chioșc de bilete funcțional, deși – așa cum v-am zis – nu mai e stație. Chioșc nu este nici la Ministerul Agriculturii… nici la Armenească… dar e aici: unde nimeni nu are nevoie de el!
Anul trecut pe vremea asta…
Da, atît e de cînd pe bulevardul Mihalache, între Filantropia și Banu-Manta, s-a-nceput schimbarea țevilor de apă caldă și căldură. Cu chiu, cu vai, lucrarea în sine s-a gătat cam prin iunie.
Dar de atunci încoace, noi – cetățenii – tot cu șantier stăm: deoarece șinele tramvaiului – care au trebuit, știți, scoase, pentru săpături – nu s-au montat încă la loc decît pe jumătate.
Nu-i nici o grabă.
Oricum din Piața Victoriei pînă-n Dămăroaia e nevoie de reabilitarea completă a căii de rulare, nu? Ar fi fost doar minunat să se fi făcut deja acum, cît oamenii încă înghit mizeria.
Nu-i nici o grabă.
Pesemne că o să pună șinele la loc și după aia o să le scoată iar. Sau mai stăm cu ele așa un an… doi…
Nu-i nici o grabă.
Se fac doi ani de cînd scuarul dintre arterele Antiaeriană, 13 Septembrie și Petre Ispirescu a fost distrus pentru a se construi un monument.
Fiind așa, unul militar și eroic – dar mai de periferie – a fost comisionat de alte Piedone și lăsat pe mîna artistului Valentin Tănase – pe care-l noi, cetățenii, îl știm prea bine și după alte caraghioslîcuri din bronz pripășite pe la gardurile unităților militare.
Și aici, ce-i drept, artistul a-ncercat să detalieze corect soldatul, dar…
Cei care stăm pe-aici în stație ori la semafor vedem de fiecare dată doar cum nefericitul transmisionist vorbește la telefon… cu o banană.
 
Prea mult din ce-a făcut Bucureștiul în ultimii cinșpe ani prin strădania Primăriei Generale a fost fără cap, fără milă, fără viziune. Lucrări greoaie, brutale, lipsite de bunăvoință civică.
Pasaje aruncate – a căror utilitate eu n-o contest nici acum – dar care au omorît zonele adiacente, au chinuit și urîțit împrejurimile.
Șosele reabilitate – neîndoios cu mare beneficiu pentru șofer și călător – dar cărora locuitorul nu le găsește vreo dimensiune umană, prietenoasă.
… și ce ridicol, să ajungă în ziua de azi intervențiile sectoarelor asupra marilor bulevarde să fie mai plăcute, mai accesibile, mai vesele: sectoarele, care n-ar trebui să ducă grija investițiilor mari, cu viziune!
E de ajuns să treci pe nesfîrșitele șosele verzi, pline de pomi, arbuști și flori din atît de hulitele sectoare 3 și 4. Să recunoști mintea și grija unor refaceri din sectoarele 2 și 6. Și – de ce nu? – chiar să te surprindă ici-colea cîte-o plăcută umanizare a spațiilor publice din sectorul 5!
Dintre toate exemplele la care mă pot gîndi, atunci cînd sancționez neștiința și nepăsarea administrației centrale bucureștene, cumplita șosea Pantelimon e cel mai strigător la cer!
… o ȘOSEA și atît: fără pomi pe margini, fără pomi pe mijloc, fără trotuare plăcute și odihnitoare – o refacere care s-a întîmplat în vremurile noastre contemporane, în care nu puteam zice că soluțiile care umanizează fuga și betonul nu-s la îndemînă!
      
Din cînd în cînd mai trec pe aici; e – totuși – o bucată încîntătoare de București. Păcat că e foarte… bucureșteană. Lăsăm la o parte decăderea „pietonalului” din preajma Bisericii Anglicane – murdar, împuțit, părăsit – și pătrundem în parc.
Trist.
Rîușorul este secat, albia e plină de pietriș și gunoi. Havuzul din care curgea e o cloacă spurcată, iar lăcușorul din capăt e gol. Cum ar veni, juma’ din chichirezul parcului s-a pierdut.
Aleile au rămas de mult fără pietriș și-s doar cu praf peste betonul urît și crăpat. Așa e cînd soluția administrației locale a fost proastă: acel pietriș nu avea cum să stea peste ciment – păstrarea lui însemna o migăloasă întreținere de zi cu zi.
… această depreciere a noului parc a fost vizibilă aproape imediat după reamenajarea din 2022!
Primăria sectorului 2 nu a făcut nimic însă: nici măcar pentru oprirea și ținerea ei sub control.
Cu o discreție prostească, Bucureștiul a primit un soi de cadou – anume, pe Calea Victoriei se circulă cu 30 la oră. Măsura se va extinde și pe o sumedenie de străzi și de străduțe din centru, acuș-acuș.
Că e bine – sau de bine – socot că da; experiența civilizației occidentale nu tăgăduiește nicidecum faptul că atunci cînd se circulă mai domol, totul devine mai plăcut și mai sigur. Iar noi, nu o dată, am arătat cît de păguboase sînt șoselele astea din inima orașului și cît de ușor ar fi să le îngustăm pentru a îmblînzi iureșul.
Dar ce păcat: măsura în sine a fost introdusă hoțește, pe furiș, cu fereală; nu vezi nicăieri panouri generoase care să arate faptul că în centrul Capitalei circulăm încet. Semnele de circulație însele îs agățate pe unde s-a mai găsit vreun stîlp liber – nu zic că șoferul cam prea poate să le treacă cu vederea, deși n-ar trebui: că de-aia-i șofer, să le vadă – ci doar că asemenea măsuri majore, atîta vreme cît nu se iau cu oarecare asumare și mîndrie, lasă doar de înțeles că cineva din niște birouri a catadicsit să semneze pe-o foaie ceva care, mai apoi, nu a ajuns aplicat adecvat la beneficiar – la cetățean.
… felu-n care zona centrală trece la viteza de 30 la oră nu-l face pe acest cetățean decît să vadă un pretext de amenzi – și nu un folos adus locuirii bucureștene.
listă de articole selecționate despre infrastructură – aici
Întîi, ne vine a rîde – ia te uită, ce vînd ăștia la chioșcul de bilete! – dar uite că ne dăm seama că „mașinile electrice” astea-s doar o urmă… o amintire… a faptului că aici, unde azi ne aflăm la mall la „Afi”, fusese Uzina de Mașini Electrice; de-aia a rămas agățat și uitat, în nomenclatorul societății de transport, numele ăsta.
Tot e bine; bine că n-au lăsat… Ho Și Min.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
… acum un an și-un pic, Primăria noastră s-a apucat – în sfîrșit! – de refacerea Cișmigiului. S-au asfaltat alei; și zicem alei și nu aleile întrucît cele dinspre Schitu Măgureanu au rămas mizere, pline de gropi – or fi uitat de ele, cine știe.
În plus, odată cu începerea – și, la fel, zicem începerea și nu terminarea – lucrărilor, Cișmigiul nostru a cam rămas… fără banci – mai ales cele istorice. Cică le-au luat să le recondiționeze și pe ele, așa că mai avem și noi acolo doar cîteva – să tot fie jumate.
Și, în minunata tradiție a administrației noastre de a se căca pe om, nici azi, la un an și jumătate de la frumoasa refacere a locului de joacă dinspre Știrbey, nu s-a gîndit nimeni că în preajmă trebuie să se monteze bănci; părinții stau pe alee în picioare – că în picioare este și poziția corectă a cetățeanului.
Dar e frumos, frumos în Cișmigiu.
 
Ce nu mai e Cișmigiul • Cișmigiul dimineții mele • Cișmigiul colorat • Comorile Cișmigiului • Cișmigiul bun • Cișmigiul rău • Cîntarele istorice din Cișmigiu • Toaletele istorice din Cișmigiu • Băncile istorice din Cișmigiu
A fost cît pe ce.
De curînd ne-am pomenit cu banca asta. Și ne-am apucat să-ncercăm să înțelegem cui și cum i-a venit ideea s-o pună așa, acolo.
Știți, în general ne gîndim că bancile astea-s ca să te mai odihnești, nu? Deci poate vreo primărie și-o fi zis că după o viață de alergat după mașini, pensionarii pot acuma doar să stea frumos la bulevard și să caște gura după ele. Altă explicație n-am găsit!
Dar, taman cînd ne lăsasem păgubași, odată-n plus, să ghicim ce-o fi în mintea administrației… uite că cineva a luat banca și cine știe unde-a dus-o. Sperăm că undeva unde-i chiar locul ei.
fotografia de la Cristian Malide
scris de Ando
Gata! Au fost îndeajuns „decât” astea patru cuvinte ca să-mi risipească vălul de întrebări care stăruia de prea mult timp peste puterea mea de înţelegere. Asta înseamnă să judeci superficial, numai după aparenţe, să nu încerci măcar să înţelegi sensul profund de purificare sufletească prin care trec cei pe care, dintr-o mentalitate anacronică, de muncitor necalificat (cum ne-a etichetat, mai demult, cineva), i-am catalogat drept mâzgălitori de ziduri.
  
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii