Ca să nu mai rămîie repetent pe piața imobiliară, un banal bloc de pe Romniceanu s-a pus pe treabă.
Uite: două bidinele, niște șipci pe fațadă, și e cu totul altă clădire.
… sau nu. E doar aceeași clădire mediocră.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
scris de Ando Suntem în Piaţa Eroii Revoluţiei (lumea încă îi spune „la Pieptănari” sau la „Bellu”). Nu trec prea des pe aici, cam o dată pe an, de-ajuns să constat că e una din pieţele cele mai vitregite ale oraşului pentru că mai toţi primarii care au condus sectorul 4, au găsit de cuviinţă să facă ceva modificări „peisagistice” zonei. Insă ceea ce se petrece în această perioadă iese mult din cutuma obişnuită – ceva tufişuri, fântâniţe, panouri colorate, câţiva bolovani decorativi, adică… mărunţişuri.
Revenim şi cităm de pe site-ul primăriei sector 4: “Mai exact, toate trecerile de pietoni din intersecția Eroii Revoluției vor fi eliminate și mutate în subteran, respectiv în pasajul pietonal, astfel încât locuitorii sectorului 4 să nu mai fie nevoiți să traverseze intersecția în condiții de risc, iar conducătorii auto să poată circula în condiții de trafic fluent. În prezent, călătorii trebuie să parcurgă sute de metri pentru a ajunge în stațiile de tramvai sau autobuz, precum și la stația de metrou, iar traficul intens face ca această intersecție să fie extrem de greu de traversat. Ca urmare a lucrărilor pe care Sectorul 4 al Municipiului București le va demara și având în vedere că Piața Eroii Revoluției este un punct intermodal de transport, pasajul pietonal va face corespondență atât cu stația de metrou, cât și cu celelalte stații STB. Acesta va avea o lungime de 40 de metri, o lățime de 4,5 metri, trei căi de acces, trei escalatoare și trei lifturi pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, odată cu finalizarea acestui proiect extrem de important pentru locuitorii Bucureștiului, zonă va fi total reconfigurată”. S-ar putea să iasă un lucru bun, în final. Insă, ceea ce mă nedumereşte, este soluţia constructivă aleasă pentru exteriorul acelui „punct intermodal” din mjlocul pieţei.
Ce rost are un asemenea imens şi sofisticat eşafodaj? Chiar nu se puteau proiecta nişte adăposturi elegante şi eficiente pentru pasagerii care tranzitează staţiile, dar la nişte dimensiuni… umane? Mă gândeam că, gata, asta ar putea fi ultima mare intervenţie asupra pieţei, dar mi-am adus aminte că aici va veni şi metroul pentru Gara Progresul, deci alt şantier, alte săpături, modificări etc. Aşa că, deocamdată, bazându-mă pe spiritul inventiv al bucureştenilor, nu-mi rămâne decât să aştept porecla pe care o vor născoci pentru această construcţie fantasmagorică. Sunt sigur că n-o lasă ei nebotezată! În spate la Banu-Manta, pe colțul străzilor Scărlătescu și Sava Henția, era cîndva o căsuță frumoasă.
Că nu mai e… asta e! S-au pierdut ele altele, și mai frumoase, în București. De vreo cîțiva ani, în locul ei, e un bloc.
Banal? Neconvingător? Toate astea și – bașca! – cu niște ornamente lipite pe perete care vor, pesemne, să se „lege” cumva de vechea casă. Și mai mult rău fac. Ce frumoasă-i toamna în Cișmigiu. Atîtea culori, lumini, reflexii! Mai ales cînd e soare și-i vezi pe oameni scoțînd telefoane și aparate de fotografiat, îmbiați de colțișoarele încîntătoare.
Așa că hai să-i mulțumim Primăriei noastre care – nici la peste șapte luni de la terminarea renovării podului mare de peste lac – încă nu a catadicsit să-și strîngă troacele șantierului. Ce drăguț arată!
Știți cît de mult ne plac gardurile: nu doar ne apără, ci și arată cît de mult disprețuim omul – omul ăla care trebuie izbit cu nepăsarea, care-i pus să ocolească, care-i ținut la poartă. De aia instituțiile noastre publice țin cu dinții de gardurile lor. Le înalță, le dublează cu table și plastic, mai pun și sîrmă ghimpată, de parcă se feresc de năvala turcilor. Nu cu mult timp în urmă s-a reparat gardul Cotroceniului. A – nu vă gîndiți că a fost readus la vechea lui stare, cu minunatele ochiuri…
Nuuu, l-au tencuit și l-au zugrăvit! Acuma s-au apucat și de gardul Casei Republicii; ce, Parlamentul e mai prost?
Kilometri, kilometri de gard… grămezi din banii noștri… pentru renovarea uneia din cele mai urîte și jignitoare împrejmuiri din București. Citiți despre: garduri • gărduțuri • porți • stîlpi • căsuțe de portari scris de Ando Recunosc! Ştirea asta m-a cam îmbrobodit, aşa că, ce mi-am spus: hai să văd pe viu cişmeaua minune, mai ales că Agerpres făcuse şi nişte poze, dar acestea fiind focusate pe persoanele invitate la inaugurare, cişmeaua cam trecuse pe plan secund şi nu prea se vedea ce şi cum arată. Aşadar, am ajuns la locul faptei. Dezamăgire mare. Carevasăzică: doi demnitari guvernamentali, prefectul Capitalei, o doamnă arhitect, doi reprezentanţi ONG lângă o amărâtă de ţâşnitoare care arată ca făcută la Cercul Copiilor (ne)Îndemânatici! Dovada: la 5 zile de la inaugurare, deja unul din racorduri, făcut cu scotch (!?), se desfăcuse. Înţeleg, este un prototip, dar nici chiar aşa! În rest, las fotografiile să vorbească.
În schimb, în altă parte a oraşului, am găsit ceva chiar interesant şi util. Este un proiect-pilot numit „Perimetru de solidaritate”, realizat de cei de la Atelier Ad Hoc Comunitate, fără mult tam-tam, deşi priveşte un fenomen social crâncen, dar peste care media cam pune batista pe ţambal: oamenii străzii. Instalaţia este amplasată pe platforma de beton neutilizată, ușor supraînălțată față de trotuar, aflată la intersecția Bulevardului Carol I cu strada Paleologu (vizavi de biserica Armenească). Concret este vorba de un grup de 20 de module destinate persoanelor fără adăpost pentru depozitarea, în siguranţă, a lucrurilor personale.
Ideea de bază şi detaliile tehnice ale proiectului sunt aici, dar mie mi-a părut bine că, într-una din zile, am putut discuta cu o persoană de la un ONG care având experiență în lucrul cu persoanele fără adăpost, a preluat în administrare un grup de module. Aşa, am aflat câteva din numeroasele responsabilităţi pe care le implică o astfel de acţiune: selecţia persoanelor beneficiare, activitatea de monitorizare permanentă a modulelor preluate (utilizarea lor civilizată, fără deteriorări, controlul asupra conţinutului depozitat etc), despre intervenţiile periodice pentru igienizarea platformei, separat de cele ale ADP sector 2. În concluzie: o picătură de „mai bine” într-un domeniu tratat, uneori, cu prea multă comoditate, ca să nu spun indiferenţă.
… un scurt rezumat al situației din sectorul 5. La sfârșitul iernii administrația condusă de „city managerul” Rareș Hopincă (primarul Piedone era la închisoare) pornește un program uriaș de lucrări edilitare. Lărgiri de străzi, trotuare construite prin grădinile blocurilor, noi locuri de parcare. Era la mintea cocoșului că nu era posibil ca toate să aibă și autorizație, dar nu conta: arătau bine, oamenii se bucurau. Lucrările se desfășurau cu dușmănie, lacom, ca să se termine cât mai iute, înainte ca vreuna din autoritățile statului să le poată opri. Scopul electoral era vădit, Hopincă pregătindu-se pentru a se alege primar la alegerile de la anul. Dar s-a întâmplat ceva. Primarul Piedone a fost scos din închisoare – nevinovat – și s-a întors să conducă sectorul 5. Imediat „city managerul” Hopincă pleacă și lucrările se opresc. Primarul Piedone jură că se va ocupa de – țineți-vă bine! – legalitatea lucrărilor astea. Între timp fostul „city manager” este numit prefect al capitalei, calitate în care – desigur – veghează asupra legalității activități primarului Piedone. În toată înlănțuirea asta de fracturi logice, oamenii din sectorul 5 trăiesc deja de aproape juma’ de an în praf, cu străzi surpate, trotuare neterminate.
Șoferul rahovean era obișnuit să scutească traficul de la Chirigiu scurtînd din Tudor Vladimirescu spre Calea Rahovei pe strada Rădiței. Rădiței avea sens unic; perechea ei – strada Colonel Corneliu Popeia – asigura fluxul în direcția opusă. Pesemne ca să mai descurajeze traficul printre liniștitele case – nu-i nimica rău în asta! – de ceva vreme sensurile astea unice s-au inversat. Așadar, dinspre Tudor Vladimirescu spre Rahova trebuia s-o iei nu pe Rădiței, ci pe Corneliu Popeia. Înapoi? Pe Rădiței. Cît de cît, s-a obișnuit lumea cu treaba asta. Dar… deunăzi amîndouă străzile astea au primit sens unic dinspre Tudor Vladimirescu spre Rahova. Așadar, ciuciu scurtătură. În Cotroceni, Ana Davila colț cu Carol Davila. Două imobile învecinate, pe care le vedem surprinse în memoria serviciilor de „street view”.
Și două abordări. Din casă n-a mai rămas nimic, în locul ei apărînd ceva greoi, imposibil de descris. Din blocșor însă – chiar dacă nici din el nu mai recunoaștem ceva – putem zice că a rezultat ceva nu într-atît de nefericit.
Crîmpeie din jurul nostru. Strada Mihai Eminescu se sistematizează. Trotuarele se eliberează, mașinile primesc locuri de parcare și piețișoarele se închid pentru ele. Și ce mai spațiu odihnitor – la propriu! – a ieșit.
Trecem peste! Hai să vedem ce-a ieșit la Puișor, după renovarea vechii poște: o clădire despre care n-o să știm niciodată dacă o să fie sau nu ocupată. E de-ajuns că-i folosită drept cearșaf publicitar, nu?
Ajungem în Drumul Taberei; parcul – care a fost refăcut de tot acum vreo două administrații în urmă – arată și azi foarte bine. Dar și-aici, una din dovezile alea meschine de gospodărie:
Într-una din cele mai drăguțe zone – de respirat, de admirat și de pozat – hop și plăcuța de tablă cu „peluză închisă”. Păi nu se poate fără. |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2025 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii