despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Nimeni altcineva decît Primăria Capitalei nu trebuie să se ocupe de buna funcționare a transportului public. N-o face, n-a făcut-o.
Iată, pentru a cîta oară, starea-n care circulă tramvaiele pe Calea Rahovei. Șinele mustesc de mocirlă iar bordura șoselei se poate prăvăli pe ele oricînd.
   
Și nu: nu e vina Primăriei Sectorului 5 c-a pus iarbă. E vina Societății de transport care din 2004 de la construirea liniei și pînă-n 2018 la amplasarea gazonului nu s-a ocupat niciodată să întrețină șinele.
De altfel, să ne aducem aminte că acum doi ani-jumate în locul ăsta au decopertat gazonul taman aici pentru îndreptarea liniei. Bine au lucrat.
actualizare: la două săptămîni de la publicarea materialului, pe segmentul înfățișat s-a îndreptat șina, s-a completat cu piatră, bordura a fost un pic întărită.
E-n top, cînd e vorba de clădiri chinuite!
 
O găsiți pitulată după blocurile ce bordează Magistrala, cam peste drum de Budapesta. E greu, deci, să ghicim cum arăta înainte:
Acolo unde s-a construit accesul la metrou ciudat și strîmb de pe colțul bulevardelor Eroilor cu Eroilor Sanitari, fusese dintotdeauna o placă discretă care ne amintea că – pe locurile astea – a fost asasinat în 1939 prim-ministrul Armand Călinescu. Degradată și vandalizată periodic, ea a dispărut odată cu începerea șantierului magistralei de metrou din Drumul Taberei.
Acum, cînd în sfîrșit întreg spațiul a fost refăcut, reamenajat și redat publicului, ne-am fi așteptat, desigur, ca modestul monument să fie adus înapoi.
… dar nu. Cine știe pe unde-o fi fost aruncat. Și cui să-i pese.
Una din porcăriile Primăriei Sectorului 4 a fost improvizarea unor nesfîrșite garduri de tablă pe Șoseaua Giurgiului, ca să se ascundă vechile garduri de beton ale celor trei cimitire care funcționează aici – unul luteran și două evreiești.
De curînd însă… avem și cel de-al treilea gard.
Desigur, trebuie să fie o explicație pentru dezmățul ăsta – doar că… nu știu; parcă nu mai am răbdare să pricep
 
De fiecare dată cînd mă nimeresc pe Știrbey mă miră gîtuirea traficului dintre Berzei și Popa Tatu. Mereu două-trei, chiar patru dube de curierat parcate pe o bandă-ntreagă. „Ce naiba de corespondență or primi ăștia de pe-aicea?” mă-ntrebam, pînă cînd m-am prins.
Porcăria e adusă taman de sediul companiei de curierat „Fan Courier”; dubele, săracele, n-au altă vină decît aceea că birourile companiei funcționează tîmpit, într-o clădire care nu are nici un loc destinat staționării celor care lucrează acolo.
Poza asta, dragi concetățeni, ilustrează mai grăitor ca orice tot ce face strîmb Primăria noastră în ziua de azi.
M-am bucurat, toamna asta, să văd că în sfîrșit s-au plantat copaci în alveolele goale de pe arterele centrale.
… copaci! În orașul ăsta, unde toată lumea crede că spațiul verde e ceva vital, fiecare faptă bună merită lăudată înzecit.
Așa s-o fi gîndit și Primarul, atunci cînd s-a dus cu hîrlețul și cu televiziunea după el să se lase văzut că plantează copaci pe bulevarde.
Ce-a plantat… of! vedeți și voi dacă vă-nvigeți sila să vă plimbați prin Centru: niște chestii strîmbe, șui, contorsionate; din mizeriile astea se-așteaptă cineva să se nască un aliniament mîndru, plăcut, îmbietor, care să pună în valoare ce-a rămas încă frumos în Capitală?
Ce drac’ să mai zici: rezultate pe măsură.
Minunat și desigur interzis, imensul „parc cu platani” din Cotroceni. Banca Națională a României face ce vrea aici. De ce nu? E al ei.
Inclusiv – pe locul unui teren de tenis – trei parcaje acoperite, cu copertine, să nu se găinățeze vreo zburătoare pe automobilele Băncii.
 
Uite că vedem și cum arată „monumentul” din Cotroceni închinat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca.
Nu ne dăm seama, firește, dacă-s oamenii de tinichea din dreapta ori dihăniile înaripate ce se screm pe crăcile din stînga.
  
Nu ne-ajută defel arta asta!
… și nici ce-o fi vrut sculptorul Virgil Scripcariu: „Grupul statuar este o compoziție în care figurativul clasic este epurat de decorativism inutil. Spun «compoziție», pentru că în această lucrare am căutat să ilustrez și contextul istoric în care au trăit cele două personaje. Pe măsură ce-mi croiam drumul spre forma finală, m-am gândit că s-ar putea să fiu în fața celei mai importante provocări a vieții mele de sculptor de până acum.“
Aia e, bine că-i la dos. Poate s-or speria ciorile din părculeț măcar.
Rahova mai primește un cadou de la autorități. Chiar acum, cînd se face un an de cînd noile tramvaie circulă în Capitală, Primăria ni le-a scos de tot de pe linia 32.
… vedeți voi, erau împrumutate de pe linia 25, care fusese oprită pentru niște lucrări. Și a trebuit să le dăm înapoi.
Ne-am întors la droaștele ruginite și împuțite cu care ne-am tîrît atîția ani de zile.
Gospodarul lovește din nou.
Alcătuirea asta însăilată din țevi are, desigur, rostul ei – să-ndemne pietonul să circule cu atenție prin fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.
O fi greu – știu că e greu – să te apuci să faci reparații la o fațadă, mai ales cînd e vorba de un monument istoric.
Dar… se fac cîțiva ani de cînd ședem cu mizeria asta, cu improvizația asta.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii