despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

de ce așa?

Nu înțeleg.

Adică înțeleg cîte ceva; anume rostul stîlpilor – e ca să nu se bage mașina peste pieton, nu? Așa știu.

Și atunci, de ce naiba-i punem pe marginea traseului pietonal și nu pe marginea traseului rutier? Ca să se simtă oamenii din sectorul 4 ca-n țarc, de-aia.

mizerii pentru Rahova.

Minunea n-a durat trei zile, e drept – a durat trei luni.

Fiindcă atîta ne-a fost porția noastră, a rahovenilor, de mers civilizat cu tramvaiul.

Ne-au lăsat aproape de tot fără tramvaiele noi, alea frumoase, mari, curate și confortabile. Ne-au trimis la loc jeguri, ruginituri – tot ce e mai mizer în transportul public bucureștean.

Nu pot să zic că vin prost – mai ales atunci cînd n-ai nevoie de ele – ci doar că iar își bat joc de noi.

Și de asta era nevoie!

Poate că ăștia nici nu știu ce fac, n-ar fi de mirare. Uite că în sectorul 5 mai apăru o statuie a Ecaterinei Teodoroiu.

Pe Panduri, într-un scuar la două sute de metri în spatele lui Tudor Vladimirescu – ne abținem să comentăm.

Față de cealaltă statuie – inaugurată acum patru ani de zile – eroina e un pic mai bătăioasă; și-n orice caz, nu mai e ascunsă-ntr-un părculeț obscur.

Nu știu; poate-ar fi fost mai nimerit să îmbogățim cu ocazia asta altă piață lipsită de orice simbol – că sînt atîtea.

Ce să mai zic? Că ditai Capitala are o lipsă îngrozitor de rușinoasă de monumente care să ne aducă aminte de femeile care-au însemnat ceva pentru noi? Și că în continuare plantăm numai busturi și statui de personalități masculine? Ca și puținele redenumiri de străzi sînt pe același calapod? Că numărul de noi monumente militare e nefiresc de mare?

Așa că tot biata Ecaterina Teodoroiu trebuie să bifăm.

 

Eroina de la Jiu – cum o mai recunoaștem – mai are o străduță între Grivița veche și Occidentului.

nu așa 46

În sine, construcția asta care taman se termină pe strada Vespasian e o rușine.

Dar cînd te uiți ce fusese înaintea ei… te apucă și sila de rezultat.

„Nu așa” – toate articolele

nu, Răzoare nu-și revine.

Cea mai batjocorită zonă a Capitalei noastre, asta e.

Cum s-au mai căcat pe ea toate, toate autoritățile care au avut vreo lucrare aici.

Nu zic de pîrloaga uriașă care rușinează de peste patru decenii…

Sau de bretelele auto dezafectate, pe care azi le folosesc nesimțiții din birourile adiacente pentru a-și lăsa mașinile parcate…

Sau de aparența nesfîrșită de improvizație, de neterminat…

Dar mă uimește, mă sperie cum la atîta vreme de la punerea în funcțiune a metroului nu a reușit nimeni să construiască o alee directă între cele două puncte principale pietonale ale locului: rondul Răzoare și trecerea de pietoni de la Academia Militară. Cei care vin cu tramvaiele pe Trafic Greu n-au cum să ajungă cumsecade pe Panduri.

Da: oamenii traversează pustiul mizerabil prin țărînă, praf, noroi.

Nu: nu-i pasă nimănui.

lucrări, păstrări.

N-are cum să nu vă fi sărit în față vreuna din nenumăratele lucrări edilitare ale momentului: refaceri de trotuare, asfaltări, trasări de marcaje, plantări de stîlpișori, săpături pentru schimbarea utilităților, renovări, reparații.

Păi, da: sigur că e bine că „se face” – nu asta voiam? Să se facă, toate să se facă.

Dar noi ne uităm cum se face – și în continuare se face prost, cu ură, cu îndîrjire împotriva cetățeanului, care-nghite mizerie, necoordonare, larmă.

Și mai apoi – după ce în sfîrșit se face – ne uităm și cum se menține; și aici, oricît am vrea noi să-ncărcăm bucureșteanul cu vinile lui cunoscute, menținerea nu-i treaba lui.

Nu: menținerea e treaba Primăriei; doar ea se-ngrijește de păstrare, de curățenie, de gospodărire.

Și toată păstrarea asta nu-nsemnează amenzi, hăituirea și dresarea cetățeanului: înseamnă schimbarea atitudinii administrațiilor publice. Dacă e cineva care trebuie să primească amenzi, să-ncepem cu fiecare firmă, fiecare companie care-și bate joc, care tărăgănează, care face rabat de calitate; de aici începe administrația, de-aia se cheamă ea administrație.

nu așa 45

Mai simplu de-atîta nu se poate.

E pe strada Argentina.

„Nu așa” – toate articolele

Nu pot, mă. Nu pot.

Uitați-vă la asta.

Nu-s în stare, nu pot, nu-i duce mintea. Indiferent că-s entități publice ori particulare, au aceeași abordare a spațiului public: se cacă pe el; pe el și pe noi, ăia care totuși trăim în spațiul ăsta.

Repetăm: nu pot.

Restaurantul cu muci.

„Harbin” – restaurantul chinezesc de lîngă Alba Iulia – ne-a fost ani buni la suflet. Dar a venit vremea să ni-l scoatem de acolo.

Oricît de înțelegător ai fi… nu treci peste bucătarul chinez care-și suflă mucii pe jos, chiar în fața clientului.

Deci, pa.

nu așa 44

Înainte:

După:

… și atît. Pe strada Eugen Lovinescu, cum intri din Costache Marinescu. Atît.

„Nu așa” – toate articolele