scris de Ando

De data asta, nu e vorba despre ceva clădiri importante sau de cine ştie ce monumente, ci pur şi simplu despre câteva străzi banale pe care vremurile mi le-au aşezat şi mie… în drum. Le-am bătut la pas de n’şpe mii de ori, cu sau fără treabă. Bănuiesc că asta i se întâmplă oricui. Fugitiv şi, bineînţeles, în situaţii deosebite chiar am reţinut anumite modificări şi, de aceea, m-am bucurat nespus când am găsit în toptanul de fotografii postate cu generozitate de cei de la Studiourile Buftea imaginile pe care îmi permit să le comentez în continuare. Mai întâi, pe scurt, contextul realizării lor: „Bucureștiul anului 1964 prin lupa iscoditoare a lui Lucian Pintilie. Obsesia găsirii locaţiei perfecte de filmare la pelicula sa de debut, “Duminică la ora șase”. De la “Duminică la ora 6” rămânem cu o documentare foto incredibilă a Bucureştiului din anii ’60, cu mahalale, afaceri dispărute, piețe, trenuri, halte, bodegi, figuri expresive, vânzătoare de flori…”

Ei bine, toate aceste căutări (din Obor în Uranus, din Calea Vitan la Filaret etc.) s-au făcut cu maşina de serviciu a studiourilor, adică un automobil Pobeda pe care-l vom vedea în aproape toate fotografiile.

Dacă tot am pus link-ul la gheţăria arsă de pe strada Chiristigiilor, cu voia dumneavoastră, am să încep cu chiar cu această stradă care porneşte din şos. Mihai Bravu şi se termină, practic, în Piaţa Obor.

Iată, mai întâi, fotografiile din 1964. Prima este orientată spre Piaţa Obor şi fabrica de pompe Aversa cu actuala hală de peşte, pe stânga.

A doua imagine cuprinde, mai larg, frontul de case din dreapta, front din care aproape tot ce este în spatele liniei galbene a dispărut.

In sfârşit, a treia poză care mie, personal, mi se pare cea mai interesantă ne arată celălalt capăt al străzii, cel care ajunge în Mihai Bravu, cam prin zona unde – peste şosea – era şi prăvălia lui Predoleanu.

In dreptul grupului de persoane din stânga, este clădirea fostului cinematograf Ileana/Donca Simo/Avrig aflată chiar pe colţul de unde porneşte strada Avrig.

Bineînţeles că, după aproape şase decenii, aspectul străzii este modificat substanţial.

Cu mare satisfacţie am (re)descoperit casa de la actualul numar 24 care a atras şi atenţia echipei de la studiourile Buftea.

O clădire interesantă, dar şi mai interesant este modelul original în care era pavată curtea! Ce era aici? Cel mai bine, ne transmite, prietenul nostru, Mini-Economicus: „…în casa respectivă a funcţionat pentru o scurtă perioadă (până prin 1977-1979) sediul central al Clubului de şah “Mecanică Fină”, apoi în a doua jumătate a anilor ’80, a fost sala de forţă/antrenamente a unui club de lupte… cred că “Metalul” !?
Se pare totuşi că viluţa nu a fost proprietatea efectivă a vreunui club ci era doar închiriată de pe la primărie !?
Ţin minte că mai veneau “luptătorii” prin parc, după antrenament, să mai joace un şah… mari cât casa, dar… „băieţi buni” şi, mai ales, plini de ţigări “străineze” luate de prin deplasări şi turnee “afară”… ţigări pe care le împărţeau cu drag cu noi fiindcă îi lăsam, mai mult sau mai puţin voalat… să câştige partidele… Ei plecau fericiţi, iar noi cu plămânii plini de Camel şi Marlboro”.

Clădirea există şi acum, pitită lângă blocul masiv care se construieşte lângă ea. Deşi este ascunsă de plexiglasul gardului, am reuşit, totuşi, să fac câteva poze:

Aşadar, până la urmă, casa şi-a găsit un proprietar pentru că se văd termopanele puse la ferestre, plus că, de curând, a intrat sub schele pentru o reabilitare termică, din aia făcută cu celebrele plăci de „scârţ”. Bănuiesc că se va umbla şi la pavajul curţii, deci totul va intra în banalitatea cu care ne-am obişnuit.

Părăsim strada Chiristgiilor ediţia 1964 cu o imagine de ansamblu.

Mergem mai departe, adică intrăm pe Şos. Pantelimon şi facem un mic popas la bufetul „Parângul” aflat chiar în capul străzii Popa Lazăr.

Despre el am mai pomenit noi la povestea tunelului subteran. Iată şi cum arată acum, acelaşi colţ de stradă:

La mică distanţă, după ce a traversat fostul bd. Dimitrov (actual Ferdinand), echipa căutătorilor de la Buftea a poposit şi pe strada Zidurilor – tot într-o zonă în care îmi tocesc de mulţi ani tălpile.

De data asta, reperul prin care am recunoscut casa şi, implicit, strada, a fost acest ornament floral aflat pe zidul clădirii de la nr. 38:

Iată şi strada fotografiată, atunci, în 1964, spre cele două capete:

… şi cum arată acum, în 2021:

Şi pentru că e de bonton, hai să terminăm cu ceva… enigmatic sau măcar… în coadă de peşte. Trebuie spus că asupra clădirii din stânga planează (conform comentariilor de pe respectiva pagină de facebook) un mare semn de întrebare: a fost sau nu aici, prin anii 30, un mic cinematograf de cartier?

Dacă e să ne luăm după lista asta publicată recent pe pagina de facebook Cinematografe Bucureştene, se pare că da (chiar dacă numărul cadastral nu mai corespunde, ceea ce nu-i o noutate).