Un vestigiu interbelic ce se-ncăpățînează se reziste: Grajdul de trap „Aurel”. E pe strada Manolache Vornicul, care se desface din Calea Floreasca înainte de podul peste lacuri. Clădirea – care prin cine știe ce-ntîmplare a rămas în picioare, sub ce funcțiune habar n-avem – a păstrat mult timp pe zid doar urma în vopsea ștearsă de vreme; firma a fost împrospătată stîngaci acum vreo zece ani.
«Imaginaţi-vă un câmp, cu piste circulare, presărat de stâlpi indicatori de distanţă, un câmp destul de mare pe care, la scurte intervale, caii, spre marea satisfacţie a jucătorilor, aleargă, cu toată vioiciunea şi iuţeala de care sunt capabili. Un cal aleargă într-o singură cursă, cel mult în două; jucătorul aleargă în toate cursele, de la „potou“ la „start“, de la „start“ la „potou“, la casa de bilete, la tribune sus, apoi iarăşi jos „la sosire“ – într-un cuvânt jucătorul aleargă tot timpul şi întreg câmpul.»
Da: locurile sînt una cu istoria curselor de cai!
… la Floreasca funcționau, acum un secol, două hipodromuri. Primul a devenit velodrom și apoi a fost înghițit de complexul „Dinamo”; al doilea – în avîntul imobiliar dintre Războaie – s-a transformat, după nici 15 ani de la construcție, într-o parcelare nevalorificată; pe-aici, un pic mai jos de locul lui, ne și găsim acuma.
Fotografia din 1937 care circulă pe internet – o vedeți mai jos – e strașnică; Floreasca e o șosea de țară pitorească, chiar dacă trece pe ea autobuzul 45 (care avea un traseu uluitor de lung, ajungînd după ce străbătea orașul la… Pieptănari); urma să mai scurgă două decenii pînă să meargă și tramvaiul. Sulky-ul din prim-plan ne dovedește că încă se mai țineau curse aici… dar nu pentru multă vreme; dinamica locurilor a fost cu adevărat ridicată.
Asanarea de-abia se terminase; în stînga imaginii se ghicește forma cuvei lacului – mai încolo venea și un debarcader, amenajat prin grija U.C.B., la fel ca și noul ștrand Floreasca a cărui plajă artificială „evoca – din toate privințele – pe cea de la Mamaia”.
Biserica se găsește și azi – Sfînta Sofia-i zice – și-i legată, precum întreg cartierul, de istoria formidabilei familii Negroponte.
Grajdul-i la doar două străzi după ea.
… și cine să excludă posibilitatea ca și alte interesante clădiri din apropiere să fi avut legătură tot cu hipismul?
Dar despre Aurel, prea multe tot n-am aflat. „Grajdul Aurel”, da – e pomenit des în consistentele pagini sportive dedicate turfului în perioada 1932-33.
Găsim, printre donatorii implicați în refacerea bisericii de la mijlocul anilor ’30, un Aurel Niculescu. Nu încurcăm însă cu „Grajdul Niculescu” al cunoscutului Jean Luca, partener al lui Negroponte.
… alt Aurel – personaj monden, cunoscut ca Aurică – fiul celebrului negustor Dragomir Niculescu, apare sporadic în lumea curselor, deși îl găsim și ca promotor de meciuri de box; deloc frapantă apropierea șnapanilor de sport!
Proprietarul, deci, nu ni s-a dezvăluit, oricît ne-am băgat nasul prin hîrțoage vechi; și numele unui Iosif Berghamer (negustor de carne) apare în cîteva rînduri, mai mult ca un indiciu.
O bună vreme conducătorul cailor acestui grajd e controversatul antrenor austriac Johnny Raymer: ăsta-i singurul lucru clar, chiar dacă acum… nu mai are nici o importanță.
Citiți și:
comentarii