despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

să trăiți, doncontrolor – eu la prima mă cobor

Pe lîngă serviciul de încredere – pe care cetățeanul-l simte după cît șade-n stație și cît pierde între stații – și pe lîngă cel de calitate – de care același cetățean se scutură cu scîrbă la jegul dintre scaune și la vaselina scursă pe la uși – transportul public mai trebuie să se arate accesibil.

Încă cele mai multe tramvaie, cu trepte-nalte; stații amplasate departe de interesecții, de trecerile de pietoni și de punctele de interes; legături și transbordări deficitare.

Și – mereu ultima pe listă – problema chioșcurilor de bilete.

Mă uitam de curînd la cel de la Rahova cu Sebastian, mutat din dreptul stației de tramvai la 200 de metri, departe: cum să te mai repezi pînă la el?

… sau la cel de la Petre Ispirescu, care de cînd lumea e pus „unde s-a găsit loc”, silind oamenii să traverseze, în grabă, nepermis printre mașini?

Societatea de transport operează cam 150 de chioșcuri în ziua de azi. Dintre ele, o treime nici nu se mai deschid peste weekend; restul funcționează în fiecare zi cam pînă seara la opt – dar sînt destule care se-nchid după prînz.

Nu prea mai e nevoie de ele, ăsta-i adevărul: elevii au gratis și au aplicație online, pensionarii merg cu talonul, iar din restul cetățenilor care nu fac blatul mulți s-au obișnuit să folosească plata cu cardul ori cu telefonul.

La ce bun, deci, să păstrăm toate chioșcurile? E un impas. Dacă s-ar închide de azi, într-o lună toată lumea s-ar obișnui, nu le-ar duce lipsa. Nici n-ar mai fi nevoie de cine știe ce automate de plată; poate doar în stațiile principale.

Problema, desigur, e socială – ce facem cu sutele de doamne care vînd? Chiar dacă lucrează în condiții neplăcute – închise într-o cușcă, la precar adăpost de intemperii – asta-i munca lor; n-au loc toate nici prin birouri și poate nu li se potrivește să fie controloare de bilete ori de capete de linie.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

la mulți ani încă o dată, proștilor!

Frumoasă „aniversare” – doi ani de cînd a ars substația electrică Nițu Vasile.

Doi ani: și noua substație – în lipsa căreia nu pot circula nici troleele 73 și 74 din Berceni și nici tramvaiul 1 spre capătul Olteniței – nu a fost pusă în funcțiune nici acum.

cine sapă?

Înjurăm Primăria pentru fitece șantier de utilități publice. De ce nu? Orice șanț, orice groapă, orice ocoliș ne chinuie, ne-ncurcă, ne dă viața peste cap.

Și nu-s puține, șantierele astea! Doar că noi le-nțelegem rostul; ne bucură cînd îs gata și – cel puțin o vreme – ni-i mai bine.

Doar că, firește, nu doar Primăria-i de vină pentru toate șantierele din București: alea mari, care-nchid trotuare, care gîtuie bulevarde, care deviază transportul…

Primăria, da, răspunde direct de șantierele termoficării. Campania de înlocuire a magistralelor învechite a început greu și s-a mișcat – pînă acum – greoi; aici, din păcate, adăugăm nenumăratele lucrări de intervenții, de remedieri ale avariilor. Impresia generală e de peticeală; cu atît mai mult încît foarte rar se repară cumsecade trotuarele și străzile nenorocite.

La fel de multe – și cel puțin la fel de greu de ocolit – sînt șantierele companiei de apă. Spre deosebire de cele de mai sus, aici lucrările publice sînt… private; „Apa Nova” e o corporație, cu buget de presă, cu sponsorizări, acțiuni de relații cu publicul și… și nu prea-ți vine să sancționezi civic lentoarea cu care se lucrează și nesimțirea cu care se ocupă degeaba cu lunile benzi întregi de bulevard!

Cine mai lucrează? Păi, care-s restul utilităților? Gazul și electricitatea.

La gaze, ce să zici? Nu avem șantiere mari în Capitală; nu sînt – poate n-o fi nevoie, habar n-am – mari investiții, mari înlocuiri; ici-colea se mai intervine iute în caz de Doamne-ferește.

La electricitate e posibil să le mai încurcăm; nu orice cablu pentru care se sparge asfaltul e „de curent”; poate să fie de iluminat public, poate să fie de-al semafoarelor. Putem zice, fără să nedreptățim pe nimeni, că nici una din lucrările de genul ăsta nu e coordonată mulțumitor; șantierele trenează, se închid cu mare întîrziere și fără vreo grijă pentru aducerea locurilor afectate la starea de dinainte.

Un mare avînt a căpătat din nou proiectul „Netcity” prin care se trec în subteran nenorocitele de cabluri agățate-n stîlpi. Lucrările sînt subcontractate de Primăria Generală și se fac la mare repezeală – fiind vorba de săpături superficiale – și rezultă trotuare peticite cumplit, cu nesimțire.

Din fugă (142) – traseu nou sau deviere?

scris de Ando

Foarte recent, am observat că pe axa formată de străzile C. A. Rosetti – Maria Rosetti şi Popa Petre, au fost realizate marcaje galbene, specifice staţiilor S.T.B. pentru autobuze:

  • pe C. A. Rosetti, aproape de intersecţia cu J. L. Calderon, peste drum de circa ANAF
  • pe Maria Rosetti, chiar lângă fosta staţie de benzină de la intersecţia cu Vasile Lascăr
  • pe Popa Petre, la capăt, aproape de intersecţia cu Calea Moşilor

Am dat eu ceva căutări pe net, dar nu am găsit nimic lămuritor. O fi un traseu nou, o fi vreo deviere provizorie? Aşteptăm veştile de la S.T.B.

Intervențiile stradale din Sectorul 2 sînt bune în continuare.

Mie-mi place ce se-ntîmplă în Sectorul 2.

Refacerea străzilor, începută anii trecuți, merge mai departe. Se lucrează mulțumitor, pe cît se poate îngrijit, și rezultatul e – în sine – bun.

Rezultatul e chiar splendid prin comparație cu intervențiile din sectoarele 3, 4 și 5: fără bile de beton, fără lanțuri, fără borduri peste borduri, fără pavele de toate culorile și modelele.

În sfîrșit – omul se poate și plimba pe străzile astea, poate respira, poate merge fără să ocolească gropi, mașini parcate, fără să-i mai fie silă și frică.

Iar pe străzile mai centrale – cum ar fi Negustori – iată, totul iese mai bine decît mă așteptam.

În sfîrșit, treceri line între trotuar și carosabil: gata cu escaladatul bordurilor. S-a reușit și minunea de a se planta copaci pe margini, în locuri unde înainte aproape nici nu era trotuar

Sînt și parcaje, și alveole – și poate, cătinel, s-or mai îndura și riveranii să-și folosească curțile pentru a-și ține mașinile.

cum merge treaba în Cișmigiu.

Una peste alta, zicem că asfaltarea aleilor din Cișmigiu iese mulțumitor, îngrijit.

Rămîn, desigur, semne de întrebare: o să monteze stîlpișorii și lanțurile la loc? cum o să rezolve marginile cu pietriș pe care ședeau băncile?

Nu știm; asta și deoarece se lucrează îngrozitor de încet; după două săptămîni de-abia o pereche de alei e gata și nu vezi pe nimeni pe șantier.

 

na belea.

După experimentul plăcuțelor stradale vișinii – știți, alea la care nu-ți mai dai seama unde-i vopseaua și unde-i rugina – se lansează Sectorul 3 într-o nouă aventură cromatică?

Gînduri neplăcute înainte de alegeri.

Peste aproape două luni îs alegeri; situația – acum, la-nceput de proces electoral local – e dezagreabilă.

Ha! Cît s-a mai speriat Capitala c-o să se-ntoarcă Firea… și cînd colo, cel mai mare pericol e Piedone!

Acuma, nici noi nu trebuie neapărat să credem tot ce auzim, vedem și citim: șansele acestui personaj nu-s chiar așa de mari. Aș zice să fim destul de-ncrezători în bucureștean și-n bunul lui simț.

Dar faptul în sine că Piedone chiar e în cărți pentru Primăria Generală și că pregătește să lase „moștenire” Primăria Sectorului 5 către fiul lui pune pe oricine pe gînduri.

Atît de jos am ajuns?

Uite că da. Și, pentru toate astea, putem da vina – laolaltă – și pe lichelismul și josnicia liberală, pe dezastrul dovedit în administrarea sectorului 1 de către Clotilde Armand, pe avîntul extremist…

… și, desigur, pe activitatea Primarului Nicușor Dan!

Însă noi – cei care avem doar datoria și interesul să căutăm adevărul – înțelegem că nu toată activitatea Primarului a fost proastă. Și înțelegem că au fost lucruri pe care chiar nu le așteptam de la el: să se priceapă, să fie gospodar, să aibă echipă și viziune. Ne gîndeam c-o să fie căpos și mefient. Știam c-o să fie cinstit; speram doar c-o să mai aibă și încă ceva în plus.

Mocirla asta în care se vor desfășura alegerile, deci, nu-i într-atît de mult cauzată de Nicușor Dan. Dar el are, totuși, o vină substanțială pe care am ocolit-o cu toții.

Nu simțim că acest avînt grețos al personajelor precum Negoiță, Băluță, Piedone ocupă golul lăsat de deznădejdea civică a cetățeanului obișnuit? Cel care nu se simte în „target”, cel care nu se vede reprezentat, cel căruia nu i s-a vorbit și răspuns, cel căruia nu i s-a deschis administrația centrală?

Bătăliile civice ale Primarului Nicușor Dan – nici una, în sine, neîndreptățită! – n-au atins cu nimic agenda cetățenească. „Tracțiunea” inițiativelor civice cunoscute a fost dată de activitatea paralelă din familia Primarului: soția continuă să fie implicată în procesele cu mize imobiliare împotriva marilor dezvoltatori, timp în care – vedeți și voi! – administrațiile de sector au fost încurajate să facă tot ce le dă prin cap, brutalizînd locuirea în jumătate de oraș.

Să nu dăm vina pe oameni cînd auzim că „l-ar vota pe Piedone”.

Aceeași greșeală.

Ne-am obișnuit să-i privim pe oameni ca proști. Poate sînt – adică, poate sîntem – dar oamenii s-au săturat să credem că pentru ei contează doar „să li se dea”… „să li se facă”… și cumplita placă „a furat, dar a și făcut”.

Știți, oamenii nu-s chiar așa; nu-și vînd recunoștința c-au primit un loc de parcare, că li s-a asfaltat strada, că li s-a dat vreo aprobare: ei văd toate astea ca simple reparații, ca despăgubiri pentru locuirea proastă, pentru administrația discreționară. Le primesc, da: dar îl detestă pe primarul care-i cumpără; de aceea istoria alegerilor e plină de învinși care-au crezut că rețeta asta merge la nesfîrșit.

Cetățenii au așteptări, chiar dacă nu reușesc mereu să le exprime, să le canalizeze; și cea mai mare așteptare e ca administrația să se apropie de ei sincer, continuu, respectuos.

Ca de fiecare dată, dacă aveți întrebări despre decizii, motive, declarații și conduite pe care nu le înțelegeți ale participanților la procesul electoral, nu ezitați: dacă sîntem în măsură, vă ajutăm cu răspunsurile.

gata și 133

După ce anul trecut a dispărut 131, linia de autobuz care purta cel mai vechi indicativ și pe care – prin tradiție – societatea de transport lansa și experimenta dintotdeauna autobuzele noi, iată că mai ștergem cu buretele o frîntură de istorie.

Da, acuși dispare și 133 – altă „comasare”, după cele deja cunoscute: 300 în 381, 173 în 232, 361 în 205, 336 în 61, 201 în 90.

133 devine troleu; sub numele de 97 va lega Străuleștiul de Abator.

… ne bucură mult propășirea transportului electric, dar călătorul nu trebuie bramburit. Adică, mai multă lume folosea 133 decît 97; autobuzul dispărut era un reper mai important și înlocuirea indicativului său cu necunoscutul 97 e păguboasă.

Contează?

Iar noi, ca la fiecare pierdere de genul ăsta, ne aducem aminte că 33 a fost cîndva prima linie inelară de transport din Capitală, apărută ca atare acum 65 de ani în urmă.

Surse foto: Digitheca Arcanum și Tramclub.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

Fix acum au închis Parcul Sebastian.

Dintr-o dată s-au șters la cur c-un cartier întreg.

De luni dimineață tot parcul Sebastian a fost închis. Pentru „reabilitare”.

În plin început al sezonului călduros, singura asta bucățică de verdeață, care – așa puchinoasă cum e – bucură mii de suflete din Rahova, s-a închis.

Calculul dinastiei Piedone e infailbil – o să fie gata taman la timp pentru sezonul… electoral!

Omul cu minte se-ntreabă, desigur, de ce nu s-o fi putut face reabilitarea asta peste iarnă? Sau… de ce nu s-a îngrijit parcul, astfel încît să nu fie nevoie de reabilitare? Sau… de ce-a tot fost permisă degradarea în urma chermezelor și tiribombelor?

E un singur răspuns: nu merita.

Cît de puțin contează omul pentru ăștia.