despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Atât de multe degeaba

Rar weekend mai plin de lucruri în Capitală. Evenimente, chestii, concerte, expoziții, happeninguri, întîlniri, crosuri, marșuri. Gratis ori pe bani, toate alandala, făcute de oriunde de oricine a vrut să facă ceva – mai puțin de către Primărie… nu că eram în ajunul zilei orașului nostru.

Deci, puzderie de șanse să ne simțim bine împreună – dar ce folos! Bucureșteanul de lîngă noi habar n-a avut de ele.

S-a prins că se-ntîmplă ceva prin București doar cînd nu l-a lăsat poliția să treacă cu mașina pe cine știe ce stradă; iar atunci a dat o-njurătură și a luat-o pe altundeva.

Ce ratare uriașă! Ce prăpastie între ce putem face și folosul pe care-l au ceilalți de pe urma noastră!

Bucureșteanul nu-și mai simte demult orașul aproape: pentru că puțin din ce se-ntîmplă i se adresează. Primăria nu-l caută; societatea civilă n-are nevoie de el; și nimic din ce se petrece-n spațiul public nu e vesel, gîndit să-i aducă bucurie și – mai ales – nu ajunge acolo unde trăiește el.

Orice s-ar întîmpla în Capitală, prima reacție a tuturor e să-nchidă o stradă și să devieze un autobuz – făcînd de la bun început evenimentul inaccesibil.

Păstrați orașul deschis, proștilor.

cine a dat tonul.

Toată lumea știe: înaintăm cu viteza celui mai încet dintre noi.

Așadar, Capitala evoluează numai odată cu rezolvarea fiecărei mizerii care face viața locuitorului un chin.

E atît de simplu.

Pe de o parte trebuie să ne luptăm zi după zi și să facem și să ținem orașul curat; să reparăm trotuare, să astupăm gropi, să întărim clădiri, să trimetem tramvaie, trolee și autobuze în stații – și încă vreo sută de asemenea lucruri. Toate odată, în același timp și toate bine: doar asta este rețeta funcționării oricărui oraș civilizat.

Pe de altă parte trebuie să privim înainte, în sus: să ne dorim o atmosferă mai bună mîine, să visăm progres și să clădim un oraș vesel, bun, prietenos cu noi toți.

Nu facem nici una, nici alta.

Și știți ce-i înspăimîntător în continuare? Că Bucureștiul merge mai departe, în legea lui, pe drumuri deschise și lăsate de personaje cumplite ca Oprescu, Onțanu, Vanghelie ori Piedone. Ăștia au făcut Bucureștiul să fie așa cum îl urîm. Dar vina lor e infinit mai mică decît vina noastră, că după atîta vreme nu încă nu putem face Bucureștiul cum ne-ar prii tuturor.

Să ne gîndim un pic la asta azi, de ziua orașului nostru.

unde ne-am întors

E vorba de ceva psihologic, ce-ți dă confortul de care ai nevoie.

Uitîndu-ne-n jurul nostru vedem cum Bucureștiul se-ntoarce, fără să-și dea seama, la ultimele vremuri în care se simțea bine cu el însuși.

… de-aia parcă trăim pe „vremurile bune” ale primarului Oprescu, cînd oamenii Capitalei se simțeau în largul lor pe stradă, acolo unde se petreceau felurite chestii drăguțe, prostești, aiurite, deștepte… pe scurt, se petreceau chestii.

Da, orașul vrea să uite mediocritatea și țîfna de pe vremea primarului Firea; și – mai ales – să ignore din răsputeri nepricopseala actualei administrații.

Fix așa e – și zău că nu-i de rîs! Cît de prăpădit e orașul zilelor noastre, dac-a ajuns să-și caute alinarea-n mizerabilul trecut? Cît de mizerabil e prezentul, dacă-n comparație cu el trecutul chiar strălucește? Nu-s întrebări retorice, oameni buni – sînt întrebări doar la care evităm răspunsul.

Bucureștiul, lăsat azi să-și sugă degetul, e în continuare condamnat.

Condamnat: cu primarul general Dan pur și simplu incompetent; cu cel puțin unul din primarii de sector e la fel; cu alți trei primari de sector care fac de-a dreptul ce vor, cum vor, fără să dea socoteală de nimic din ceea ce fac.

Toate astea nu doar că „se decontează”, ci-nsemnează pași uriași înapoi, timp pierdut pentru totdeauna, precedente periculoase; uitați-vă la felu-n care absolut toate lucrările de utilitate publică se fac încet, prost, fără cap și coadă, fără grijă, fără respect pentru cetățeanul afectat de ele!

Nimica din ce se face nu mai e pentru folosul comun, cetățenesc – oamenii ajungînd să se teamă de ce li se poate întîmpla cînd trec în alt sector.

Așa e acum Bucureștiul nostru; să nu se mire nimeni că oamenii caută din răsputeri să scape de povara psihologică a mizeriei.

vară, lene, chiul.

… cinstit, mi-a fost lene și să scriu că mi-e lene!

Se vede, nu? Peste vară zău c-am lăsat-o ușor de tot.

Bunînțeles, vacanța-i sfîntă: fiecare trebuie s-o trăiască cinstit, din toată inima – și fiecare trebuie să-l înțeleagă pe cel care-și caută liniștea!

Și mă uit și la mine, și-n jurul meu – și ce obraz de primar să m-apuc să bat, dacă nici eu nu știu cum să-ntind lenea cît mai mult?

Las’ să steie și primarii-n conced! Las’ să lălăie și ei treaba dup-aia, că tare-i înțeleg că n-au chef nici de București, nici de belelele sale.

Cînd m-o apuca și pe mine cheful de treabă… m-oi uita și la paiul din ochiul altuia.

cine face și de ce?

În Bucureștiul de azi nimic nu mai merge.

Și, cu toate astea, unele lucruri se-ntîmplă; și se-ntîmplă atît de pocit și de sucit, că-ți vine să-ți iei cîmpii.

Străzile, șoselele și bulevardele-s niște locuri largi pe unde circulăm cum mai țineam minte de pe vremuri: aici parcă erau două benzi, dincoace era o zebră, colo-șa se făcea o săgeată de mers la stînga – fiindcă, firește, marcajele rutiere lipsesc; iar acolo unde mai sînt le găsim șterse și trase aiurea.

Trotuarele-s rupte, strîmbe, pline de pericole.

Dar uite că se face ceva! Pe 13 Septembrie s-a refăcut marcajul benzii de biciclete de pe trotuar.

Nu contează că e o „bandă” care duce de nicăieri, nicăieri; că nimeni n-o poate practica din cauza gropilor, șleaurilor și a petecelor de asfalt care produc denivelări; nu contează că „banda” asta n-ar fi trebuit pusă aici niciodată.

Contează că undeva, într-un catastif, banda asta există – și ca atare, trebuie să fie „întreținută”.

Ți se face scîrbă: și cînd se face ceva, ceva-ul ăla nu-i de folos.

Aşadar, care-i pasul următor, domnu Nicuşor?

scris de Ando

Poate că vă amintiţi ce vânzoleală a fost în februarie când primarul general a intervenit personal pentru stoparea lucrărilor la blocul de pe Vasile Lascăr nr. 73-75. Atunci, el a lansat o expresie care mi s-a părut foarte inspirată: „golănie urbanistică”.

Sincer, mi-a plăcut această răbufnire „la nivel înalt”, mai ales că exact în aceeaşi perioadă, la popasul meu prin Piaţa Gemeni, remarcasem acest bloc în devenire, intrigat fiind peste măsură de distanţa infimă faţă de blocul vechi.

A urmat, repede, şi o decizie administrativă aprobată în consiliul general al capitalei: PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6  suspendate pentru o perioadă de un an. Bineînţeles, decizia a fost urmată de alt ţunami de comentarii, păreri, interviuri, editoriale, opinii, puncte de vedere etc.

N-a trecut anul, dar pe mine, unul, mă interesează însă concret: ce se va întâmpla pe Vasile Lascăr 73-75?

Se va aduce construcţia la nivelul de 4 etaje cum prevede regulamentul zonei protejate? Se va demola complet blocul ridicat? Se va finaliza, totuşi, construcţia după ce dezvoltatorul va plăti o amendă consistentă care să descurajeze viitorii amatori de astfel de „abateri”? Sau rămânem şi aici cu un „schelet” de beton ca în multe alte locuri din oraş?

„vă face Piedone”

Începe să se vadă – și asta e unul din lucrurile care contează, nu-i așa?

Iar Piedone știe bine ce contează: așa că și face, și arată că face.

Da, îs ceva lucruri care se văd schimbîndu-se-n sectorul 5; și încă unul care nu se vede, dar se simte: că-ncepe să funcționeze treaba.

Că mizeria nu zace, că – la o adică – ai pe cine să chemi să rezolve, că parcă poți să ai încredere.

Nu-nseamnă că e bine: înseamnă doar că, pentru locuitor, pare mai bine.

Nu trebuie mai mult – Piedone știe.

nivel istoric

M-opresc seară de seară-n Izvor – parcul-n care, de veri nenumărate, uit de tumultul citadin – bălăriile-s uriașe: te-aștepți să iasă dintr-o tufă ursul, nu altceva!

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Izvor.

M-abat prin Cișmigiu – ce poate fi mai plăcut decît o plimbare răcoroasă-n inima orașului? Sigur că-i știu bubele: mirosul greu de găinaț, frunzele prăfuite, aleile desfundate. Dar ce-are-a face: Cișmigiul, Cișmigiu rămîne.

Cu toate astea, niciodată n-am văzut parcul ăsta atît de delăsat ca acum. Gunoi nemăturat pe alei – nemăturat cu zilele!

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Cișmigiu.

Mă plimb pe străzile din Centru – nu pe alea mari, pe unde mai sticlește cîte-o vitrină și se mai aruncă cu niște apă pe trotuar, ci pe străduțele mici, întortocheate, acolo unde-i Bucureștiul dulce și încîntător: la fitece colț și stîlp zac saci mari și gunoaie de toate felurile, dospind în caniculă.

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Centru.

Știu – înțeleg – de ce e greu să se facă și de ce nu se poate încă face.

Doar că mi-e teamă că nu nouă – cetățenilor! – ni se face silă de București, ci administrației însăși i se face silă de București. Pur și simplu Primăria se poartă de parcă deja s-a săturat de atîtea și atîtea probleme și mizerii, încît… încît nu mai face nimica.

fiecare a vrut să-l vadă.

Fiecare cetățean a avut așteptări de la primarul Nicușor Dan.

Unii au sperat!

… c-o să schimbe, c-o să se zbată, c-o să se bată, c-o să răstoarne cele greșite.

Alții au cobit!

… c-o să dea greș, c-o să fie oprit, c-o să eșueze… încercînd.

Nimeni, însă, n-a avut cum să creadă că pur și simplu a dat-o peste nas tuturor… nefăcînd și neîncercînd!

bătaie de joc!

Iată ce țarc mizerabil a montat primăria sectorului 5 odată cu igienizarea părculețului micro-cvartalului dintre străzile Carol Davila, Ana Davila și Eroii Sanitari.

… și cît de elegant fusese vechiul gărduleț!

Pe românește, cineva și-a bătut pula de Cotroceni – atît.