despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

doi ani.

S-au făcut doi ani de cînd Bucureștiul este condus de N. Dan.

Nu știu pe nimeni care să-i laude – din toată inima și într-o rezonabilă măsură – activitatea.

Păcat!

Încă socot că putem fi de partea oricărui primar care face ceva și orice pentru Capitala noastră – așa am fost mereu.

Dar au trecut doi ani în care ni s-a dovedit că primarul N. Dan n-a reușit.

Chixul cumplit al primarului Nicușor Dan e o administrație care nu e-n stare să-și aprobe ei înseși nici măcar o hîrtie cînd are nevoie.

măturați frumusețea toamnei

Da, de-asta e important să măturăm des străzile: mai ales acuma, cînd cad frunzele puzderie.

 

Fiindcă dacă le lăsăm pe jos – da, or fi frumoase! – se transformă în praf.

Și fiindcă laolaltă se adună și alte gunoaie peste gunoaie.

orice ca să se schimbe ceva

Poate ați aflat de revolta civică a oamenilor din zona șoselei Antiaeriene, sătui de goana mașinilor și de faptul că nu pot traversa fără să se afle în pericol de moarte.

Asemenea șosele n-au ce căuta înăuntrul orașului.

Nu: înăuntrul orașului nimeni nu are de ce „să-i dea” viteză, nu trebuie să aibă loc, nu trebuie să aibă cum.

Șoseaua Antiaeriană – și multe altele ca ea, mult prea multe altele ca ea – trebuie îmblînzită prin orice mijloace.

Se pot îngusta benzile. Se poate găsi loc pentru pistă de biciclete. Se pot monta patru-cinci semafoare și construi insule pe mijloc, ca să treacă oamenii și să se mai rupă ritmul traficului. La trecerile de pietoni, mai ales, se pot realiza denivelări.

Orice; orice merge.

Și nimic nu e prea puțin ca să putem trăi bine în preajma străzii bucureștene.

„Străzi deschise” în Rahova II

Săptămîna trecută s-a ținut evenimentul „Străzi deschise” și la noi în Rahova.

Succesul, mare; bucuria oamenilor, la fel.

Și uite, că datorită succesului și – ne face nouă plăcere s-o credem – pentru a continua bucuria vecinilor noștri, evenimentul s-a repetat și acum.

Nu, nu trebuia; nu, nu ăsta fusese planul.

Pur și simplu… administrațiile noastre locale și-au dat seama că merită.

Și nu, nu e vorba că „ne-au dat circ” – nu: e doar normalitate, e doar civilizație.

ți-i scîrbă

Rar mi-a fost dat să văd o asemenea mizerie.

… ia uite ce scrie pe coșul ăsta de gunoi: „La Revoluție s-a murit pentru o Românie liberă și civilizată”.

Ăsta e cel mai potrivit lucru care să apară pe… un coș de gunoi!

Repetăm: pe coșurile de gunoi nu se scrie nimic altceva decît: „PĂSTRAȚI CURĂȚENIA ORAȘULUI”.

Coșurile de gunoi și tomberoanele nu se maschează, nu se pitesc după uși și garduri. De asemenea, containerele de reciclare trebuie lăsate atît la îndemîna cetățenilor, cît și a salubrității: nu se îngroapă, nu se ascund. Curățenia orașului nu e o rușine: chiar se poate face pe față, să se vadă.

„economie”

Nu dați briciul maimuței.

Cînd e vorba de făcut economii, „gospodarul” ce să facă? – taie de la veceu: apa caldă, hîrtia igienică – cam astea-s și azi soluțiile-minune.

Să se facă economii în orașul ăsta? Desigur, fiindcă e de unde; da-n nici un caz de la oameni.

Primăriile noastre aruncă bani-gîrlă pe cele mai nefolositoare lucruri: pe astea n-o să le „taie” nicicînd.

Cel mai simplu și grăitor exemplu? Iată-l în poză!

Nu e nevoie de tăblița asta cu „Sectorul”. Știm că ne găsim în sectorul ăsta; dacă nu știm, înseamnă că nu ne interesează. Oricum: nu-i nevoie s-o vedem din cinci în cinci metri. Și… nu-i nevoie s-o prindem cu patru șuruburi.

Sînt mulți – foarte mulți bani – în București. Și prea mulți aiurea.

ceva greșit

… locurile de parcare-s îndestulătoare – să nu credeți altceva; chiar sînt – dar contracost.

Nu costul în sine ne interesează azi.

Ci costul în plus!

Vedeți voi, prețul parcării publice în București e fix: îl vedem scris pe panouri. Scrie „5 lei pe oră”? Dai 5 lei parcagiului, îți scoate chitanță și stai o oră.

Dar… dacă plătești prin aplicația „am parcat” costul nu mai e ăla de pe panou – adică 5 lei. E 5 lei și 95 de bani.

Aplicația „am parcat” îți ia la fiecare plată a parcării aproape un leu un plus.

Aici e ceva greșit: foarte greșit.

bun primarul!

E bun Nicușor Dan.

E bun: fiindcă toată lumea poate da pe el tot ce nu merge-n Capitală.

Prin „toată lumea” mă refer și la toată lumea care ar trebui, mai ales, să lucreze cu el.

Da’ e bun, e bun primarul: și-așa a fost și Oprescu, așa a fost și Firea – pe cîrca lor restul părților implicate în administrara Bucureștiului s-a făcut că n-au nici o vină.

Vedeți voi, de pildă mi-ar place să-mi dau seama cine face opoziție la noi în oraș… și cui.

Avem partide care-s într-o parte la putere și-n cealaltă în opoziție: de înțeles pînă la momentul în care vedem că din cauza asta, în același timp, au agende complet opuse legate de administrare.

Viceprimarii Bucureștiului sînt fiecare de capul lui – dacă așa pare, înseamnă că așa o fi – și, mai ales, sînt la fel de lipsiți de rezultate precum primarul general, cu care altminterea lasă impresia că nici măcar n-au de-a face nimicuța.

Dar noroc – încă o dată – cu Nicușor Dan: a rămas singurul nepriceput din Capitală.

Belea… căci, din păcate, cam cu toții am avea nevoie să reușească să facă ceva.

Am avea nevoie – întîi de toate – noi, oamenii. Ne-am dumirit iute că primarul Dan nu a simțit nici măcar vreo clipă c-ar avea vreo datorie față de toți cetățenii care, timp de un deceniu, l-au susținut, l-au împins, l-au „crezut în stare” și lăsăm asta la o parte. Dar, ca bucureșteni, chiar avem nevoie de un primar care să reușească!

Mai mult decît noi… au, însă, nevoie ei: anume cei din partidele care l-au susținut și care acuma nu știu cum să se distanțeze de el fără să deconteze cumva mișcarea.

Ei, pe undeva cred că primarului Dan chiar îi plac toate astea.

păi nu ăsta era prețul!

E cuminte să așezăm lucrurile la locul lor atunci cînd e vorba de conducerea Bucureștiului.

Întîi de toate, să lămurim: dacă oamenii văd și simt că „nu se face nimic” înseamnă că ei au dreptate, chiar dacă… nu au.

Înseamnă doar că ceva-ul care totuși „se face” nu-i pentru oameni, nu le folosește.

Pe scurt: oamenii, cînd s-au gîndit acum doi ani să-l aleagă Primar pe N. Dan, știau că n-o să fie cine știe ce pricopseală.

Nu, nu credeau cu adevărat c-o să rezolve, c-o să se priceapă…

Credeau, însă, sincer… c-o să-i pese!

Și oamenii s-au lămurit, zi după zi, că primarului ales N. Dan îi pasă de cîte ceva: doar că nu de lucrurile de care le pasă lor – oamenilor.

Oamenii nu credeau că prețul pentru a avea o primărie care ar vrea să lucreze legal și principial e traiul într-un oraș neîngrijit, murdar, din ce în ce mai scăpat din mînă.

O fi scîrba.

Că ne place și ne pasă, nu-ncape îndoială; altminterea n-am face – de paișpe ani – treaba asta aici.

Ne place Bucureștiul, deși… nu merită; n-ar trebui, dar ne place! L-am folosit, l-am bătut cu piciorul și mintea, l-am înțeles, l-am ales ca loc de joacă…

Și încă ne place – din ce-n ce mai puțin, în starea lui de degradare și de nepăsare.

Uite… anu’ ăsta, bunăoară, tot mai rar ne-am plimbat prin oraș. Nu că n-ar fi fost atîtea ocazii: pietonale de sfîrșit de săptămînă, locuri de ieșit.

Și atunci?

O fi scîrba.

Scîrba de mizerie, de gunoi, de felu-n care totul decade și nimica nu se păstrează.

Nu mai găsim, în Centru, nici un loc mai de Doamne-ajută. Calea Victoriei – privind-o mai bine – e tot mai neîngijită. Stîlpișorii scoși rămîn aruncați pe trotuare, partea la modă din zona Amzei e soioasă, ca o șaormerie uriașă. Ateneul e un maidan. Între Universitate și Romană totul pute: găinaț, pișat, gunoaie stivuite pe trepte, oameni prăpădiți pe bănci. Cișmigiul, învăluit de praf, pene, găinaț și mizerie uscată.

Și totuși, lumea iese: orașu-i plin, chiar și-n zilele cînd circulația mașinilor nu-i oprită.

Dar nu-i vezi pe oameni veseli… Nu-i vezi plimbîndu-se, bucurîndu-se de întîlnirile ocazionale, oprindu-se fără rost, doar de dragul de-a fi împreună.

Lumea iese! Dar iese doar ca să aleagă să se ducă undeva: acolo pentru ceva, dincolo pentru altceva, dincoace pentru încă ceva… Nu să se vînture de colo-colo, nu să descopere, nu să-și încarce un sfert de ceas bateriile mergînd o stație pe jos.

Ieșitul în oraș, de la an la an, e tot mai ratat.