despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

comentarii

arhiva

oamenii zic da.

… oamenii au așteptat asta: îi vezi, îi simți.

Sigur, cunoscîndu-le felul, se fac că strîmbă din nas – cum ar veni, „doar asta ne mai lipsea”.

În realitate, da: asta, într-adevăr, ne lipsea.

Și se vede din puhoiul de pe străzile centrale devenite pietonale-n weekend.

Față de sezonul trecut, s-a amplificat o țîră aerul de bîlci, apărînd și șușele entităților „culturale” ale capitalei, nevoite să-și dovedească utilitatea existenței… dar asta nu face decît totul și mai vesel.

În esență, administrația nu-i nici acum mai pregătită pentru a gestiona lumea atrasă și nevoile ei: gunoaiele umplu centrul, zona Ateneului e la fel de neîngrijită: dar nici nu credeam c-o fi altminterea.

Pesemne că multe din deschiderea asta pietonală puteau fi făcute altfel și mai bine… dar pare că-i de-ajuns atîta.

Din fugă (111): Verde cu V de la…Vitan

scris de Ando

Acum, când toată natura a intrat din plin pe „verde”, cum putea Negoiţă de la 3 să lase fântâna din faţa fostei poşte… neînverzită?

 

gînduri pietonale

A venit vremea călduroasă, oamenii ies în oraș. Sînt zone centrale unde – seara și la sfîrșitul săptămînii – nu mai ai loc să te strecori pe trotuar.

E frumos, e plăcut, e normal.

Cît de curînd o să-nceapă și acțiunile de pietonalizare pe Calea Victoriei și pe alte străduțe din centru, dînd carosabilul tuturor în weekenduri.

Iar: e frumos, plăcut și normal.

E, însă, de ajuns? 

Privind la sumedenia de alte orașe unde calitatea locuirii ni se pare de invidiat, băgăm de seamă cît de mult din zonele lor centrale a fost transformat din șosea în loc de plimbare, de întîlnire, de făcut orice și ne-făcut nimic.

Și-apoi ne-ntoarcem privirea la Capitala noastră, unde singurul loc pietonal permanent este juma’ din Centrul Vechi.

O să vină și vremea aia cînd o să-nchidem și noi străzi, dar oferindu-le oamenilor și nu instituțiilor?

Pîn-atunci, ar doar nevoie să mai îngustăm dintre ele, reducînd aproape peste tot înăuntrul așa-numitului inel central arterele la cel mult două benzi de circulație pe sens, laolaltă cu folosirea corectă a fiecărui metru pătrat rămas din urma nealinierilor istorice bine-cunoscute.

  • Orice plimbare între Unirii și Romană e un adevărat chin: trotuarele-s meschine, traficul prea aproape de oameni – fiindcă sîntem oameni înainte de-a fi pietoni – e larmă, e vuiet!
  • Deși premisele pietonale ale bulevardului Unirii nu-s nici acum incorecte, punerea lor în operă nu mulțumește trecătorul îndeajuns!
  • Lipsa oricărei posibilități de promenadă de-a lungul Gîrlei e-n continuare o rușine!

Toate astea-s știute și „adresarea” lor ar însemna un uriaș folos pentru bucureșteni. Doar că orașul nostru nu-nsemnează doar zona centrală; viața concetățenilor se petrece-n cartiere, unde crearea de zone și culoare pietonale e o idee tabu.

Cu cît un loc atrage mai multă lume și mai mult trafic, cu atît e nevoie s-apară-n jurul lui un tampon pietonal și coridoare prietenoase pe care cei din vecinătate s-ajungă-n liniște și siguranță pe jos sau pe două roți.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

… și totuși, vine Paștele!

Da, v-o spun deschis: mi-e dor de vremurile alea-n care primăriile de pe la noi agățau ouă și iepurași prin piețe, răspîntii și parcuri!

Da: te uitai la veselele prostioare decorative și-ți ziceai că simți că se-apropie Sărbătoarea!

Că n-o simți doar din făcutul cumpărăturilor, spălatul geamurilor și mersul le biserică…

O simți și-n aer, în atmosferă – și uneori chiar îi frumos să ridici privirea și ceva să-ți aducă aminte că vine Paștele.

Vine, vine: vine și fără nepricopsiții ăștia care-s din ce mai puțin oameni.

O analiză.

Să mai vorbim și de lucruri serioase și importante.

Azi, despre urbanism – așa cum se vede dinspre sectoare.

Analiza pe care vă rog s-o citiți a făcut-o Andrei Popescu – spicuim un pic concluziile:

„am remarcat diferențele enorme între sectoare. Din păcate sectorul 5 are ghinion (sau are ce a ales) și va rămâne în continuare cu probleme extraordinare. În 3 și 4 lucrurile se vor face în continuare în același mod, o administrație clasică românească în care se întâmplă ce dorește primarul. Câteodată poate să iasă prost, câteodată ilegal, câteodată bine, dar suntem încă în era unor baroni locali. Pentru sectoarele 1 și 2 ar trebui să mai așteptăm. Să vedem ce se întâmplă și în realitate. La 1 pare că va fi mai mult discurs decât realizări. La 2 există șanse de durabilitate și profesionalizare. Sectorul 6 mi se pare că are cel mai bun „start”, cu un mod mai profesionist de a face administrație.

Însă toate sectoarele încearcă să preia din atribuțiile primăriei generale. Proiecte de pasaje, administrare de bulevarde, spații publice sau clădiri sunt pe lista de „preluări”. Iar asta nu este o chestie nouă, nu putem spune că este o slăbiciune a actualei administrații generale. Asta s-a întâmplat și în trecut și așa au apărut chiar și proiecte ilegale sau doar tocarea unor bani.

Nu există coerență între proiectele sectoarelor și, în unele cazuri evidente, fiecare trage doar pentru zona lui. Bucureștiul va rămâne un oraș divizat, de la imaginea urbană la ritmul de dezvoltare și doar o administrație generală mai puternică va putea schimba asta.”

Subscriu, firește. Lucrurile – și nu doar din perspectiva urbanistică – cam așa se și văd.

Și, dacă-mi dați voie c-o încheiere care să ne pună pe gînduri, vedem că din partea Primăriei Generale… iar nu vedem nimica; de cîteva luni de zile deja.

copaci, trebuie copaci

Anii trecuți, deși oamenii au trăit cu ideea că-n București „s-au nenorocit copacii”, în realitate s-au plantat sute și mii. Rezultatul se vede frumos, multe zone centrale devenind încîntător și surprinzător de verzi și umbroase.

Cu toate astea, restul Bucureștiului e din ce în ce mai puțin verde – de ce oare?

Să fie, desigur, uriașa dezvoltare imobiliară care a făcut să dispară cvartale întregi, înlocuite de complexuri masive de blocuri în fața cărora se pun doar niște boschete ornamentale?

Nu doar asta: dar ca să înțelegem mai bine, e nevoie să mergem pe străzile lăturalnice, unde găsim în continuare curți și case; unde n-au apărut încă construcții împovărătoare.

În primul rînd, oamenii nu prea mai țin pomi în curți.

La ce folos? Vrei umbră, mai bună-i o copertină, care-n plus ține și de ploaie. Nu mai cad frunze, nu se mai găinățează păsări, nu mai e nevoie să tai crăcile uscate. Ai loc să-ncropești o magazine, să-ți lași troacele și rablele să ruginească.

Apoi, nici în fața curților – pe trotuare – oamenii nu vor copaci. Îi încurcă la lăsatul mașinilor, li se pare că se strîng necurățenii pe lîngă trunchiuri.

Ce s-o dăm la-ntors… nu mai avem loc de ei!

La fiecare reamenajare edilitară a oricărei străzi bucureștene, pe lîngă schimbatul bordurilor și plantatul stîlpișorilor e nevoie să săpăm gropi și să punem copaci pe margini.

 

din zbor (323)

Acuș-acuș se fac cinci ani de cînd s-a-nchis școala 141 din Rahova. Construită înainte de Război, a fost socotită nesigură pentru învățămînt și, după o lungă cîcîială, demolată.

Reconstrucția, tîrîș-grăpiș. Cam așa e stadiul lucrărilor acuma. Cu ceva noroc, la toamnă poate-o fi gata pentru copii.

V V C XLIV

Din cînd în cînd, căscînd gura, dăm peste lucruri uitate al căror rost simplu nu-l mai înțelegem.

Vedem aici rămășițele unui sistem de prindere al firelor de tramvai: în loc să fie legate de stîlpi, iată că fuseseră ancorate de clădiri.

Pesemne c-ați remarcat, în plimbări prin alte orașe mai deștepte, că asta e o practică înțeleaptă mai ales în zonele centrale. Se renunță la stîlpi cît se poate de mult, trotuarele-s mai practicabile, senzația de libertate e mai mare… ce să mai zici de cîștigul estetic?

Însă îndobitocirea administrației noastre publice a făcut să ignorăm cu desăvîrșire dimensiunea estetică a oricărei intervenții și investiții publice.

Nu ne interesează să renunțăm la stîlpi.

Ba chiar… plantăm cît mai mulți! Fiecare entitate-și pune stîlpul ei.

Ăi de la lumină vin cu stîlpii lor, subțiri și debili; ăi de la transportul electric vin cu alții, greoi și butucănoși; ăi cu semafoarele mai plantează și ei alții; dup-aia vine administrația străzilor și mai îndeasă vreo două indicatoare… și pe unde mai e loc, primăria de sector pune ori un catarg cu steag, ori vreo reclamă!!!

Ne căcăm pe imaginea orașului; ne batem joc de mobilitate, de accesibilitate și de siguranța omului.

… de cîte ori s-a-ntîmplat să ne lovim de-un stîlp pus în mijlocul trotuarului… sau să nu vedem la timp un semafor ori un indicator din cauza altui stîlp, care-l blochează vizual?

Trebuie cu orice preț să scăpăm de jumate din stîlpii din oraș: sînt inutili.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Din fugă (108): doar două poze

scris de Ando

Am mai scris despre patinoar şi de aia nu mai zic nimic, ca să nu spuneţi că sunt eu un om rău. Dar ce aflăm, recent, de la Gazeta Sporturilor…  asta, da, chiar e de… ceasul rău!

Din fugă (106): câte un pic, pic, pic…

scris de Ando

Aşa, mai uşurel, ca să nu ne ia ameţeala, iată că s-a ajuns şi la montarea panourilor de plastic pe cadrele cupolelor de protecţie pentru scările pasajului subteran Bucur Obor – Şos. Colentina.