Romeo și Julieta cu mîțe.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Mai avem timp:
Cine are două mîini stîngi – asta e! – rămîne afară.
… oamenii vor să știe – asta-i bine.
„a se ridica sau a nu se ridica?” – și asta-i întrebarea.
Un coș de gunoi vehement, nu-i așa? Sau doar amărăciunea riveranilor sastisiți de pungile de gunoi lăsate pe jos.
Iată și un „dat colțul” destul de la propriu:
„Chiftelărie” – hai, că era de așteptat, nu se mai miră nimeni.
„Ochila” – ce-i drept – nu-i aici, ci la Veliko Tîrnovo; dar mi s-a părut simpatic.
Mă știți – uneori îmi sare-n ochi urîtul chiar și acolo unde n-ar trebui să-l caut. Recunosc. Și recunosc că uitasem de monumentul în formă de carte deschisă din părculețul Sălii Palatului.
… pe lîngă care, trecînd deunăzi, am avut gîndul: „ce vespasiană elegantă a apărut în București”. … de s-ar găsi cineva care să oprească birourile!
Bravo – „șnițelărie” – la asta nu m-ar fi dus mintea.
„Retușescu” e, cu siguranță, mai bun decît „retușerie”, nu?
… și merge bine cu „Săpunescu”!
Purcelușu-i simpatic, dar la asta, cu deliciile și tăvăleala – mă scuzați – nu prea mă prind.
Orice ca să ne simțim bineveniți.
Școala „Ion Heliade Rădulescu” de pe Kiseleff a trecut printr-o renovare: e-n regulă. În spatele ei se construiește – prin strădania Bisericii Mavrogheni – un centru pentru recuperarea copiilor cu sindrom Down si autism. Dinspre Șosea se vede doar o parte a noii clădiri, la care ne pun pe gînduri țepușele decorative de la acoperiș. Pesemne or fi litere – habar n-am – dar, așa cum îs ridicate zici că-s niște furculițe dintr-alea pe care, prin parcuri, le primești la chioșc cînd îți iei „gogoșica fițoșica”.
… pe imaș. Adică imașul din fața Operei, care a fost multă vreme o rușine; iar după ce șantierul noii magistrale de metrou s-a isprăvit, rămăsese chelit și urîțit. Ca să-l facem mai frumos – arta cere artă, frumosul cere frumos! – de curînd s-au plantat aliniamente de copaci care cu vremea, poate, or să acopere vederea clădirii și s-au adus niște jardiniere. Noi ce să zicem? Că nu ne pricepem la așa lucruri frumoase.
citiți și: Opera Română în presa vremii
Mereu trebuie să fie vigilent, cetățeanul: cineva – „ăia”, asta dacă nu cumva „ăilanți” – umblă să-i fure mai ales ce n-are ori n-are nevoie. Ca de pildă, chestia aia gingașă despre care oricine trebuie s-aibă o părere: genul. Iar eu, uitîndu-mă, modest și cuminte-n jur, zic să stea cetățeanul liniștit. Și asta – la fel ca și multe altele – îi doar o aiureală. Știți, lucrurile-s bine așezate, iar ce dovadă mai bună decît acolo unde chiar toți sîntem egali – adică la magazin. Aici, fiecare-i așa cum Dumnezeu se zice c-a lăsat-o: dincoace, parfum de femei și de rufe iar dincolo, parfum auto. Întîi, ne vine a rîde – ia te uită, ce vînd ăștia la chioșcul de bilete! – dar uite că ne dăm seama că „mașinile electrice” astea-s doar o urmă… o amintire… a faptului că aici, unde azi ne aflăm la mall la „Afi”, fusese Uzina de Mașini Electrice; de-aia a rămas agățat și uitat, în nomenclatorul societății de transport, numele ăsta.
Tot e bine; bine că n-au lăsat… Ho Și Min. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici … dacă-i să ne luăm după tipare și șabloane, casa asta de la Filaret care din roz a trecut pe albastru, e de-acum băiat – nu?
Începută toamna trecută, amenajarea fostei Poște Vitan a presupus îmbracarea fațadelor cu ghivece; că plantele au început deja să se veștejească și arată urît, ne temeam. E ceva ironic și ghiduș în toată treaba asta, desigur – căci locul se cheamă „Mall de plante”; bună reclamă.
fotografia de la Cristian Malide |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2025 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii