despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
… ceva nou, autentic – ceva cu care te-ntîlnești mai așa, la periferie.
Să nu greșim ușa… și nici gaura de la gogoașă.
Și să nu ne pierdem!
Auzi mata: „borșul din bordei”… la ce ne-ntoarcem?
Propășesc, de o vreme, locurile care merg pe pizza. Ca-n orice alt domeniu, numele bune-s deja luate, așa că le rămîne ori să fie inventivi… ori simpatici… ori, măcar, să-ncerce.
Ne-ntoarcem la „neaoșismele” care ne otrăvesc și viața, și patiseria.
Nu știu ce urmează, după acest mousse de burduf… un shake de fasole bătută?
Intrăm și prin magazine. Doamne-ferește, ce urmează după ce ne ștergem ochelarii cu Cuza? Bețigașe de urechi cu Iorga, burete de vase cu Țepeș, odorizant de cameră cu Mircea cel Bătrîn?
altele
Băgăm la maț.
 
… dar cu atenție la preț.
Avem și azi o barbarie: „brownerie”. Chiar urmăresc și o „cupcakerie”.
… însă văd că s-a trecut la nivelul următor deja, cu „Ciorbarium”
Scoverga are cratimă.
… ghilimelele astea te cam pun pe gînduri: ce soi de „moș” o fi.
în rest, obișnuita constatare că dacă pui omului un marker în mînă… o să scrie.
altele
… priorități în Ferentari.
„Dialogurile” astea de pe pereți au, întotdeauna, haz.
Și unele din reclamele magazinelor – aici, unul de haine la mîna a doua.
Dar cînd ajungi înapoi la tine-n cartier… la doamna ta… cum e?
Nu o idee rea!
Dați-i omului o pensulă și o cutie de vopsea, și o să mănînce literele.
… ideea e că cineva tot trebuie să mănînce (dar nu porumbeii).
În atenția la domni locatari.
O parcare scumpă.
Mereu un pic nefericite, companiile străine care nu-și pot adapta numele.
Nu poate lipsi popularul concurs: „ce-o fi vrut «Lidl» să zică aici?”
altele
Romeo și Julieta cu mîțe.
Mai avem timp:
Cine are două mîini stîngi – asta e! – rămîne afară.
… oamenii vor să știe – asta-i bine.
„a se ridica sau a nu se ridica?” – și asta-i întrebarea.
Un coș de gunoi vehement, nu-i așa? Sau doar amărăciunea riveranilor sastisiți de pungile de gunoi lăsate pe jos.
Iată și un „dat colțul” destul de la propriu:
„Chiftelărie” – hai, că era de așteptat, nu se mai miră nimeni.
„Ochila” – ce-i drept – nu-i aici, ci la Veliko Tîrnovo; dar mi s-a părut simpatic.
altele
Mă știți – uneori îmi sare-n ochi urîtul chiar și acolo unde n-ar trebui să-l caut.
Recunosc.
Și recunosc că uitasem de monumentul în formă de carte deschisă din părculețul Sălii Palatului.
 
… pe lîngă care, trecînd deunăzi, am avut gîndul: „ce vespasiană elegantă a apărut în București”.
… de s-ar găsi cineva care să oprească birourile!
Bravo – „șnițelărie” – la asta nu m-ar fi dus mintea.
„Retușescu” e, cu siguranță, mai bun decît „retușerie”, nu?
… și merge bine cu „Săpunescu”!
Purcelușu-i simpatic, dar la asta, cu deliciile și tăvăleala – mă scuzați – nu prea mă prind.
Orice ca să ne simțim bineveniți.
altele
Școala „Ion Heliade Rădulescu” de pe Kiseleff a trecut printr-o renovare: e-n regulă. În spatele ei se construiește – prin strădania Bisericii Mavrogheni – un centru pentru recuperarea copiilor cu sindrom Down si autism. Dinspre Șosea se vede doar o parte a noii clădiri, la care ne pun pe gînduri țepușele decorative de la acoperiș.
Pesemne or fi litere – habar n-am – dar, așa cum îs ridicate zici că-s niște furculițe dintr-alea pe care, prin parcuri, le primești la chioșc cînd îți iei „gogoșica fițoșica”.
   
… pe imaș.
Adică imașul din fața Operei, care a fost multă vreme o rușine; iar după ce șantierul noii magistrale de metrou s-a isprăvit, rămăsese chelit și urîțit. Ca să-l facem mai frumos – arta cere artă, frumosul cere frumos! – de curînd s-au plantat aliniamente de copaci care cu vremea, poate, or să acopere vederea clădirii și s-au adus niște jardiniere.
Noi ce să zicem? Că nu ne pricepem la așa lucruri frumoase.
 
citiți și: Opera Română în presa vremii
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii