… unul dintre cele mai proaste lucruri despre viața în acest oraș este tentația de-a deveni mitocan. Începe tipitil; întîi devii Mitică, apoi miticismul ăsta nu-ți mai e de-ajuns: se transformă în altceva, mai nociv, mai greu de dezbărat: în mitocănie.

Ni se dau mii și mii de cazuri de oameni pe care Bucureștiul i-a schimbat, i-a stricat. Se dă vina pe anii în care s-a construit omul cel nou, societatea cea nouă, ani în care bunul om venit de la țară, dînd de viața liberă și permisivă din marele oraș, a lăsat de-o parte și bun-simț, și bună-creștere, și a devenit un orășean murdar, hoțoman și fără caracter.

Însă acest proces continuă; nu s-a oprit. Și azi, tentația provincialului de-a ajunge în București și de-a fi unul de-al locului îl face să se poarte ca noi, se zice.

Iar imaginea noastră printre restul românilor este proastă, desigur. Cine nu știe că sîntem răi, mitocani, că înjurăm, scuipăm, aruncăm gunoaie pe jos și că trăim într-o grabă neoprită?

Așa sîntem, probabil – ce s-o mai dăm cotită.

Nu mi-a plăcut niciodată acela care priveşte de sus pe cel care nu-i bucureștean; fiindcă cei mai mulți dintre noi nu sîntem bucureșteni din negura timpurilor. Bucureștenii sînt – și-i grozav asta – toți oamenii născuți, veniți, crescuți, primiți, fugiți aici.

Sîntem împreună în orașul nostru – oraș pe care nici nu-l iubim și nici nu vrem s-o facem; oraș pe care nu-l înțelegem și nici nu vrem s-o facem; oraș pe care însă nu vrem să recunoaștem că nu-l putem lăsa…

Doar că faptul e fapt; are Bucureștiul ăsta ceva în aer care te-ndeamnă să lași, uneori, garda jos: să-ți înjuri aproapele; să vezi cum e să-i iei fața; să simți cum e cînd îți găsești dreptatea urlînd.

Dar nu-i dracul ăsta bucureștean atît de negru – nu toți rămînem așa; altminterea am ajunge să ne dăm în cap pe stradă cu toții. Cu toată tentația de-a deveni mitocani, nu devenim niciodată nici cu toții, nici pe de-a-ntregul, nici pentru totdeauna mitocani – cumva ajungem să trăim binișor împreună aici, în București.

Păcat că nu asta e eticheta Bucureștiului – deși ar trebui.