despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (287) – „La Kostas” s-a mutat

Senzaționala tavernă La Kostas nu mai e pe Traian – lîngă Foișor – ci pe strada Marcel Iancu, între Moșilor și Episcopul Radu. Are, acum, ditamai casa și terasa-i mai mare.

Locul e știut, întrucît au funcționat aici în ultimul deceniu restaurante ca Degustibus, Cucina da Pietro, Old House și E Varză – acu-i rîndul lui Kostas s-arate că-i vrednic.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Za’atar

Nu, n-am luat plasă la Za’atar… dimpotrivă! Ce vedeți în poză e doar ce-a mai rămas din ce-am luat de la ei. Adică, da: am mîncat tot.

Ideea e de „lebanese street food”… și merge!

Za’atar e în centrul comercial „Vulcan” dintre Sebastian și Trafic Greu. Făceți-i o vizită.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Absurdul la el acasă – ne rezervăm dreptul de a ne selecta clienții!

scris de Mini-Economicus

Cred sincer că marea majoritate a bucureştenilor obişnuiţi, s-au ciocnit, mai mult sau mai puţin din “considerente bahice”, de celebra plăcuţă cu ecritoul respectiv, atârnată de uşa unor locante, unde oricum… intrau şi câinii să se cotoiască !

Miturile urbane din vremea Romei antice îi atribuiau “celebrului” Imparat Vespasian zicala de-a dreptul socratică “banii n-au miros”! Habar n-avea ‘nea Augustus ce reverberaţii va avea peste milenii zicerea lui…

Desigur că nu mă refer aici la “stabilimentele” cu pretenţii de ţinută, invitaţii exclusive, cluburi private, etc; mă refer la ceea ce ar numi tăticii noştri de peste gârlă…“your average joint”, ori mai pretenţioşii mei conaţionali de circumstanţă..“a public house”!?

Ca să nu divagăm, “par examplu”, să situăm acţiunea poveştii, undeva în 2018, când – din păcate – a fost anul, în care încă mi-am mai putut petrece vacanţa de vară în ţară… nu trag nădejde că, de atunci, lucrurile s-au schimbat în bine, mai ales după “pandemie!?

O singură remarcă: nu sunt un naiv, bat cârciumile de capul meu, încă de când eram prin clasa a-V-a, de prin anii ’70… aşa încât ştiu cu ce se… mănâncă 🙂

Merg deci, la aceeaşi veşnică terasă de pe strada copilăriei, unde evident că mai adun în jurul meu cel puţin şase-şapte comeseni, îndeobşte şahişti, foşti colegi de şcoală, câteva gagici rămase pe dinafară de prin multinaţionale, ce să mai… o trăznim la fiecare câteva zile de câte 1000-1500 lei tramvai..nu chiar puţin bani pentru România!

Evident că (probabil) “contribuţia” noastră de cca.1000 Eur/săptămână nu înseamnă nimic pentru zevzecul patron… care, culmea, mi-a fost şi coleg de generală, dar nu mă mai cunoaşte??

Vine deci Sf.Maria, adun toată gaşca, cred că de data asta eram vreo cincisprezece…dăm să intrăm, dar “chelnăritza” – cu faţa aferentă de video-chat şi “utilaj petrolier de foraj la mare adâncime” ne spune că: “avem dreptul de a vă refuza şi, aşa cum scrie pe uşă, de a ne selecta clienţii“..??

Evident că rămân interzis, mai ales că mă cunoştea, iar cu ciubucul luat de la noi după fiecare masă… cred că îşi putea lua lejer, măcar câteva furouri de la “Victoria’s Secret”…ca să le folosească pentu ocupaţia complementară!?

Insist pe un ton dulce, neînţelegând de unde şi până unde schimbarea de atitudine!?

Răspunsul mă trimite direct într-o lume, în care dacă aş fi fost pe “droage”, cred că m-ar fi trezit instantaneu – “nu permitem accesul în pantaloni scurţi, aţi deranjat personalul prea des, aţi murdarit WC-ul!?”

Treaz fiind, rămân cuc !! Incerc cu toţi neuronii valabili la ora aia, deh am şi eu o vârstă, să rememorez gravele “incidente” pentru care, acum, suntem interzişi…şi la propriu şi la figurat !? Nu ţin neapărat să cheltuiesc la ei, dar aş vrea, măcar să înţeleg!

  1. Pantalonii scurţi…vrăjeală – mai fusesm acolo de n’şpe ori în “ţinuta” aia…
  2. Desigur că am “deranjat” personalul, atunci când ţi se aduc micii reci, muştarul vine la “calendele greceşti”… iar cartofii prăjiţi… când s-or găsi mai ieftini în Obor!
  3. Fireşte că am murdărit “coşmelia” numită WC, aflată pe terasă, întrucât apa oricum nu era, perie nici atât… iar vasul respectiv era de dimensiunea unei ceşti de cafea… că, deh’, e mai ieftin!

Am plecat, fără prea multe comentarii, către un alt local, aflat pe aceiaşi stradă, din păcate prea puţin cunoscut şi lăudat, unde ne-am făcut de cap, la jumătate din bani!

Sigur că atunci când este să te urmărească pisica neagră… nu scapi! Eram total desprins de realitate într-o frumoasă zi de vară şi, n-am ce face, intru la o terasă pe Str. Mântuleasa, fără să-mi dau seama că aparţine… aceluiaşi ipochimen!?

Ghinion, mă recunoaşte chelnăriţa şi îmi spune că pot sta…doar dacă spăl WC-ul??

Imi sare muştarul rău, sun la un fost coleg de facultate, şef pe la G.F…îmi zice: bă, tu ai înebunit, păi acolo mănâncă cel mai bine băieţii mei, alege-ţi şi tu altceva să reclami…

Mă reîntorc acasă, cumpăr parizer, un ziar, o cutie de pateu, o ceapă, o bere la pet, ţigări moldoveneşti, ca să aducă..ceva..ceva cu Bucegi şi Carpaţi… mănânc şi plâng….

Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, nu este o vendetta personală, acest lucru mi s-a mai întâmplat de câteva ori, e drept că în acele locuri nu aş fi avut acces decât dacă… eram uitat în sicriul de bronzat la salon!

Un singur sfat: nu amestecaţi sentimentele cu afacerile, vorba istoricilor Bucureştilor – atunci când bagabonţii erau duşi spre spânzurătoare, culmea, aflată undeva, mai aproape de Str. Mihai Eminescu, decât de Bariera Oborului – “cine face ca mine, ca mine să păţească“!

Greu plătim amintirile tinereţii…

Restaurantul Çeşme – bun

Un punct de referință de ani și ani de zile, la intersecția Drumul Sării cu 13 Septembrie.

Cunoscut multă vreme și sub numele „Pinar” (care-a migrat pe Olteniței, la „Geamuri multe”, înainte de-a dispărea) restaurantul turcesc Çeşme e bun de tot.

Așa cum te-aștepți să și fie un restaurant turcesc, de altfel.

site

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

momentul adevărului: sîntem buni la ceva?

La ce excelează Capitala?

Despre ce mîncare putem zice – cu mîndrie – că numai aici ne pricepem să facem și că ne iese cel mai bine?

Mici? Să fim serioși. Covrigi, pateuri, gogoși, prăjituri? Nu convingem pe nimeni.

În orașu-n care trei sferturi din patiserii-s francize, am uitat să coacem pînă și amărîta aia de merdenea; să nu ne amăgim cu patiseria din Amzei, ori cu cea de pe Batiștei – merdenelele lor sînt încă bune… dar doar prin comparație!

Gogoși? Cum să-ți fie inima mulțumită știind că la vreun parter de bloc din teritoriu se face o gogoașă care-i de două ori mai bună decît cea mai bună producție bucureșteană… și de cinci ori mai ieftină?

Prăjituri? Pizza? Șaorma? Haida-de! Nimic din Capitală nu-i memorabil și unic.

Vreun produs de măcelărie, de mezelărie, din domeniul lactatelor? Vai și-amar…

Poate finețea vreunui restaurant? Poate – însă, raportat la majoritatea unităților de alimentație, am mîncat de fiecare dată excepțional în restaurante de pluton de oriunde din Țară, așa că… ciocul mic!

Mă căznesc de cîteva zile să caut ceva cu care Bucureștiul să dea ora exactă; încă n-am găsit.

Vai.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Case căzute 426 – Str. Doctor Iacob Felix 15

În vară se fac doi ani de cînd a ars casa asta, unde a funcționat celebrul restaurant turcesc „Ido Memoș”.

Putem s-o includem în serialul nostru, întrucît de-atunci nu-i nici un semn că cineva vrea să-i facă ceva.

Din anii ’50 a funcționat aici bufetul „Fîntînica”; înainte de asta, bodega lui Alexandru Costescu, cu comerț și de coloniale și delicatese.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 416 – Bd. Ferdinand 102 (fostul restaurant Bucegi)

scris de Ando

Bucegi a fost unul din acele numeroase restaurante ale Bucureştiului alintate de către „cunoscători”, la vremea lor de glorie, cu porecla „la geamuri multe”. Toponimie la fel de răspândită în tagma cârciumilor ca şi ruda ei animalieră: „la căţeaua leşinată”.

Ei bine, de peste zece ani, clădirea fostului restaurant – construită în 1965, pe bd. Ferdinand I, vizavi de liceul Iulia Haşdeu, deci la doi paşi de intersecţia cu şos. Mihai Bravu – zace baricadată într-o inexplicabilă nefolosinţă.

mai multe despre Case căzute

„KungFu King” central, mutat

N-ai nevoie de ditai spațiul cu zeci de mese, dacă nimeni n-are cum să vină să stea la ele! Așa că „KungFu King” a renunțat la restaurantul din Victoriei, din clădirea de birouri „America House” și s-a mutat mai în jos, pe Mihalache, înainte de intersecția cu Banu-Manta.

Spațiul, mai mic – potrivit și ca bază pentru livrarea-n zona rapidă-n zona centrală.

Altminterea, „KungFu King” se concentrează pe mall-uri acum.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XIII

E vremea pentru harta recomandărilor noastre.

O-nsoțim, firește, cu cîteva vorbe – ce mai e nou, ce mai e bun și ce a rămas pe dinafară.

N-a fost anul restaurantelor; deși am păstrat toate recomandările de pîn-acum, cine știe cîte dintre ele o să-și revină cu adevărat? La prea multe n-am mai fost; poate pe la „Pescăruș”, la „Hard Rock Cafe” și la „Berăria Centrală”.

Au dispărut două șaormerii: „La Haleală”, care oricum n-ar mai fi apucat vreo laudă, și „Royal Kebap”; din fericire, am putut adăuga, cu inima deschisă, „Fendi” și chiar „Panorama”.

Oareșce stagnare la patiserii – s-au mulțumit să subziste. Nici cofetăriile n-au venit cu nimica nou. Am inclus însă, la capitolul lucrurilor ce pot fi luate pe stradă, pizzeriile care vînd la felie – „Treevi” și „Latin Pizza”.

Dar – ce bucurie! – avem o creștere importantă la magazine. Băcănia „János Bácsi”, măcelăria și magazinul turcesc „Ayt”, plus „La Prăvălescu” (unde-s și cele mai bune gogoși din oraș). Plus un magazin de haine numit „Ishy outlet” unde chiar găsești… altceva.

Ce să mai zic? Am luat cozonaci de milioane de la „Ayt” și „Piticot”; pizza pentru acasă e fără reproș de la „Pizza Ka”; mîncare bună de fiecare dată de la „Nussdorf”, „Story Pizza”, „Oala cu bunătăți” – după chef; în general nu pot zice că-i rău!

N-am mai actualizat harta zonelor comerciale bucureștene; e de-ajuns de multă informație pe ediția scoasă în 2020 ca să ne facem o idee de cum sîntem înconjurați de magazine.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

ce știm despre mîncarea livrată?

De-abia ce ne obișnuisem – în sfîrșit! – să avem o piață a restaurantelor cumsecade, unde clientul să fie servit bine, iute, prietenos; de-abia ce ne trecuse spaima și sila aceea de a fi trași pe sfoară, intrînd într-un local și – fir-ar să fie! – piața asta dete-n brînci, din cauza restricțiilor din viața noastră.

Pierderile financiare pe care restaurantele le au sînt știute; dar pierderile clientului cum se pot ele măsura?

Să nu credem că noi – clienții – pierdem numai acolo unde nu mai avem cum să ne petrecem ocaziile frumoase ori pauzele de zi cu zi așezați la o masă.

Începem să pierdem, din păcate, din cauza micilor „scurtături” pe care unele restaurante și fast-food-uri încep să le practice, la adăpostul sistemului de livrare a mîncării acasă.

Întrucît ne place tare mult să fim serviți cît mai repede, curierii cu mîncare aleargă-n tot orașul.

Ne bucurăm cînd mîncarea vine fără să se lase așteptată – și, uneori, ne dăm seama că graba asta e-n paguba noastră.

Ce-nsemna, oare, cînd mîncarea ți se aducea numaidecît la masă cînd dădeai comanda? Că restaurantul era-ntr-adevăr eficient… sau că poate o avea făcută de ieri?

Ghinion – azi, dacă ceva nu ne place, dacă-i rece sau făcut greșit, nu mai avem cum să trimetem blidul-napoi la bucătărie: ne-am procopsit cu el.

Restaurantele știu asta, atunci cînd ne livrează prea repede sau cînd, din mai multe porții comandate, una-i rece.

Să știm și noi – tot ce știm e-n folosul nostru.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos