despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Cîțiva pași pe strada asta… și o mînă de noutăți și de povești.
Întîi, iată noua clădire de pe colțul cu Cîntarețul Macarie: reconstruită oarecum după cea veche, dar și cu un hambar deasupra. Cu un pic de grijă în plus, ar fi fost mai acceptabil.
 
După ea – tot pe străduța cu cîntărețul – una din cele mai interesante cutii poștale bucureștene a dispărut. Ce inepție!
 
Nu departe, acest building contemporan ascunde o istorie legată de automobilism.
 
Fostul garaj „Gironi”, cunoscut după vînzarea lui ca „Saral” – specializat în vînzarea mărcilor americane -, a fost apoi folosit de Ministerul Industriei Construcției de Mașini. După Revoluție devine service și reprezentanță auto și e demolat după mijlocul anilor 2000. Fascinanta imagine interbelică este colorizată de Stelian Popa.
  
Știți ce e în spatele lui? Mai precis… ce era! Fosta fabrică de medicamente „Galenica” care tocmai s-a demolat.
 
Din tramvai – fabrica dînd spre Iancu de Hunedoara – poza distrugerii a ieșit prost; mai bine așa.
Avem și două vești bune însă: încep niște renovări la numerele 28 și 43.
 
 scris de Ando
Cred că sunt aproape douăzeci de ani de când ştiu clădirea asta: mereu pustie doar, din când în când, cu câte un banner de vânzare, atârnat deasupra porţii.
Chiar mă gândeam că ar fi o „selectă” prezenţă în serialul nostru cu case căzute.
Spun selectă, pentru că am aflat între timp că este un proiect al ilustrului arhitect Octav Doicescu, construită în anii 1935-36 pentru familia moşierului Capră.
Revin: recent, am văzut că se derulează diverse lucrări de renovare a clădirii, deci… e de bine!
   
Neașteptat de frumoasă și echilbrată renovare pe Popa Tatu, stradă care poate deveni, cu vremea, din ce în ce mai plăcută. Revenind la clădirea pe care-o vedem azi, remarcăm grija pentru păstrarea detaliior.
 
de Ando și HM
Am strîns, cu bucurie, cîteva intervenții plăcute întîlnite-n primăvara asta – ne conving de opțiunea proprietarilor din Capitală de a se griji de case, chiar dacă asta însemnează cheltuială mare.
Impresionant și incredibil! Și cît de repede s-a scos la lumină imobilul de pe Berzei, dintre Știrbey și Transilvaniei:
Nu departe, fosta Baie Grivița din ce-n ce mai puțin respingătoare.
Un bloculeț nealterat de simpla renovare, în Cotroceni – la răspîntia străzilor Pasteur și Clunet.
… nu pot să zic decît că e chiar bine: Poiana Florilor cu Justiției.
 
Pe strada Slobozia – nu departe – o casă bucureșteană obișnuită, împrospătată cum se cuvine; de apreciat micuța copertină rotundă.
 
Știți căminul Teologiei? Zeci de ani a fost, fără îndoială, cea mai înfiorătoare clădire a Capitalei.
  
Ei… s-a reușit pînă la urmă tencuirea și vopsirea, așa că acum putem zice – fără să mîniem pe nimeni – că e doar… cea mai înfiorătoare clădire văruită a Capitalei.
  
A meritat, fără îndoială, un mic popas fotografic această clădire de pe strada Remus, de la nr. 17. Per total: un plăcut salt estetic, făcut printr-o recentă şi îngrijită renovare!
   
N-a mers repede, să știți – ceva vreme chiar m-am gîndit dacă o să-l mai scoată la lumină.
Dar uite: blocul de pe colțul străzilor Speranței și Italiană e ca nou.
 
Ipotești chiar e un covrig de stradă, care-ncepe și se termină-n Căpitan Gheorghe Preoțescu. Îl străbați în trei minute… dacă nu te-oprești la aproape fiecare blocșor interbelic – fiecare reușit și echilibrat în felul lui.
Tot aici, pe-un colț, un imobil care a stat mulți ani într-o stare nehotărîtă; renovarea prin care trece acum mi se pare binevenită.
Clădirea de pe Calea Victorei colț cu Lemnea – Victor Manu, azi – începe să ni se arate-n urma refacerii: căci a trecut prin mai mult decît doar printr-o renovare.
Interesantă e mansarda, unde s-a renunțat la învelișul din tablă – toată e sticlă; geamuri de jur-împrejur.
 
… un mod de operare fericit cu care ne-am mai întîlnit prin oraș – la edificarea vreunei construcții noi, vecinele mai prăpădite primesc cîte-o dichiseală.
În cazul ăsta de pe Dogarilor, casa asta ajunsese într-un stadiu îngrozitor, așa că o simplă aducere la lumină face mult.
Și-apoi, nici nu contează prea mult să fie nici perfectă… nici locuită… contează că atunci cînd mergi pe-o stradă, să nu te mai sperii, să nu te mai scîrbești.
… cînd trec pe strada Horei – cea care leagă bulevardul Pache de Ferdinand – mă opresc la căsuța asta a cărei renovare-refacere mi se pare mereu simplă, reușită, nevătămătoare.
 
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii