despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Ratatouille și Macovei

scris de Sonia Ratatouille

Salutări, toată lumea! N-am mai scris de mult timp, dar promit că o să mă revanșez.

Astăzo vorbim despre Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei. Casa în care locuiau este mare și extrem de frumoasă. Din păcate, totuși, nu se poate vizita și etajul.

La parter sunt trei camere și holul. Camera mea preferată a fost biblioteca, o încăpere cu rafturi pe tot peretele, toate pline cu cărți vechi și interesante.

Pe partea dreaptă a holului avem o mică bucătărie și o cameră plină cu tablouri și vase de sticlă colorată, toate fascinant de încântătoare. Vasele aveau diferite forme și erau decorate cu fel de fel de modele.

Pe partea stângă este o cameră cu obiecte de zi cu zi, cum ar fi lăzi, scaune și farfurii de porțelan.

Tot pomenesc de hol, așa că o să vă spun și despre el: sunt tablouri mari și vaze de sticlă de Murano.

E un loc fantastic! Din partea șoarecelui vostru preferat, vă transmit că merită văzut!

Acum vă las, dar ne vedem data viitoare, vorbind despre alte locuri interesante!

Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei se află pe strada 11 Iunie.

Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck

Plimbare pe Sabinelor-Sirenelor I

cu Sonia Ratatouille și HM

„Ce noroc a avut bucățica asta”, ai zice, gîndindu-te că-n jurul ei totul a fost distrus odată cu ridicarea Centrului Civic!

Dar ce ghinion, cu tot norocul ăsta – fiindcă, deși rămasă-n picioare, azi n-a mai… rămas mare lucru din ea.

Furiei demolatoare i-a urmat, în anii delăsării postrevoluționare, o uriașă degradare.

Casele s-au depopulat, au fost lăsate pradă intemperiilor, în multe s-au mutat oameni fără căpătîi: zona putea fi considerată periculoasă, sau cel puțin nefrecventabilă.

Rare au fost intervențiile majore, întrucît o lungă perioadă de vreme a fost foarte greu pentru oamenii obișnuiți să primească o autorizație pentru a demola și a construi altceva-n loc în acest sector bucureștean.

Desigur, odată ce impedimentul ăsta a fost înlăturat, s-a pornit tăvălugul rezidențial.

S-au curățat curți întregi, s-au mutat multe din familiile care locuiau fără voie și s-a construit: blocuri mari, lungi, pe măsura parcelelor generoase.

Micile magazine și-au tras obloanele; au rămas să funcționeze firme fel de fel, multe grădinițe particulare, o droaie de „hosteluri”; însă nu au prins deloc restaurantele.

Cine se plimbă azi pe aici – nu-i o plimbare frumoasă și nici una confortabilă, dar merită făcută – vede toate lucrurile astea bine.

Prea multe case care mai au un pic și cad pe ele: Acvila 34, Sirenelor 36, 57 și 70, Sabinelor 37 și 73…

   

… nu puține avînd un potențial imobiliar formidabil, precum bloculețul ascuns de pe Sirenelor 43, conacul din capătul fundăturii Acvila și proprietatea de pe Sabinelor 63!

 

Cum ne temeam, le regăsim în aceeași stare și pe cele despre care-am povestit deja în serialul „caselor căzute”: Luceafărului 11 și 12, Sabinelor 32, 57 și 103, Uranus 134:

Sabinelor 53 (unde fusese cooperativa de mucava „Stăruința”, urmată de un depozit al Întreprinderii de desfacere a produselor chimice) deja s-a demolat; și în prezent se construiește altceva pe Sirenelor 93 și pe întreg colțul intersecției acestor două străzi cu Cedrilor.

Vreo două intervenții și adaptări – dar nu mai multe – ba chiar ici-colea și-o veste care putea fi mai bună (dacă renovarea nu era cumplit de banală), precum pe colț, Acvila cu Sabinelor; la doi pași, pe Acvila 25 deocamdată s-a renovat doar gardul.

 

Una peste alta, e încîntător să-ți iasă-n față ba o prăvălie veche, ba o căsuță minusculă, ba cîte o proprietate îngrijită, ba chiar cîte una ce zici că se huruie – chit că fiecare e apăsată de noile blocuri… sau de uriașa catedrală ce se ițește la răspîntii.

 

Locuri virane peste care se apleacă noile clădiri și noile clădiri însele – unele banale, unele ușchite, unele cu mici dichisuri, unele căutînd să se-nghesuie de parcă le e frig…

   

Zona e împresurată de șantiere. Dinspre Tudor Vladimirescu și Gheorghieni (complexul care se ridică pe locul fostelor garaje e botezat „Catedral Residence”!) se construiește, dinspre Uranus vin alte hardughii – și o să mai vină.

   

Nu s-a schimbat mare lucru în segmentul de început al străzii Sabinelor – dinspre fosta fabrică de bere „Bragadiru” – unde clădirile fabricilor de ciorapi și textile au rămas în aceeași stare.

Măcar în părculețul de vizavi au rămas în picioare stîlpii care, fără tăgadă, sînt un monument istoric!

 

Tot istoric, și falnicul gard al Antrepozitelor – să nu uităm de el cînd dăm să plecăm!

Rămînem cu toate astea-n suflet și, firește, cu poveștile pe care căutăm să le deslușim – dar asta în episodul viitor.

… acesta este episodul XXXI din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici.

Misterele lui Carol

scris de Sonia Ratatouille

Sper că v-a fost dor de mine, pentru că astăzi (sau, mă rog, când scriu eu asta) mi-a venit o idee genială. M-am gândit să încep o serie de articole numită „Aventuri cu Ratatouille”, iar acesta este primul articol.

Astăzi vom vorbi despre Parcul Carol, mai exact despre câteva lucruri interesante pe care le-am găsit pe insuliță și nu numai.

În primul rând am realizat câte rațe sunt acolo. Numai pe insuliță vedeai o sută. Bine, nu chiar o sută.

 

Dar un singur lucru mă întreb: „Unde își țin ouăle?” Asta chiar că e o întrebare grea. După cum vedeți, majoritatea peticelor (care și așa sunt mici) de iarbă de pe mal, sunt inundate.

De altfel, în poza cu spărtura mică putem vedea dalele de beton.

Tot vorbind de întrebarea de mai sus, cum sunt (și cum ar putea fi în toată apa asta murdară) puii de rață, sau ouăle, în siguranță?

Chiar dacă ar găsi un petec de iarbă numai bun de pus ouăle, ar fi nesigur, deoarece oamenii, abătându-se de la potecă, ar putea călca pe ele. Recunosc, și eu am fost pe acolo, dar numai în scop profesional, plus că am avut grijă pe unde mergeam.

Un alt lucru ciudat pe care l-am văzut a fost un porumbel mort și o vrabie moartă, chiar în zona unde se jucau puii. Să nu ziceți că mă iau de rațe acum și le dau lecții de parenting, dar serios, nimeni nu curăță insula. N-am văzut urmă de pisică (iar leii știți bine că nu mănâncă porumbei), așa că n-am idee cum ar fi putut ajunge acolo. Cât despre vrabie, n-am ce zice. A – stai, nu. Era un pui. Un pui. Cum o fi ajuns un pui de vrabie acolo? De zburat nu părea că știe să zboare. Dar destul despre asta.

Un alt loc interesant pe lângă care am trecut de multe ori dar niciodată nu m-am oprit este fântâna aceea cu mulți bolovani.

În lumina soarelui (care era, de fapt, un filtru de luminozitate maximă) arăta ca o fântână a zeilor.

N-am ce zice mai mult. Priveliștea e frumoasă.

Un alt lucru pe care l-am văzut este un fruct destul de ciudat. Aș vrea să mă informez mai mult despre el, dar nu știu cum să-l descriu. Arată cam așa.

Am mai văzut o castană (care stă ca o păpușă de porțelan pe un raft înalt) care arăta ca o bilă de lemn.

În concluzie, parcul Carol este un loc extrem de interesant.

P. S.: Vă mai las aici niște poze de pe insulă!

   

Primăvara cu Ratatouille

scris de Sonia Ratatouille

Poate că trebuie să stăm în casă și nu avem voie să facem și noi o plimbare prin oraș sau prin parc, dar tot ne putem bucura de natura ce revine încet printre noi.

Dacă lumea tot nu mai iese afară, nu mai aruncă gunoaie și nu mai merge așa de mult cu mașina, natura crește veselă în liniște și pace.

Ne putem uita pe geam sau să facem un ocol când ieșim la o alergare.

E greu, dar o să se termine!

Cu cât durează mai puțin, cu atât mai bine – dar dacă va dura mai mult, măcar natura are un avantaj, sau mai multe: aer curat și sol fertil, libertatea de a crește.

Nimeni nu are cum să oprească plantele acum (bine, în afară de grădinar) dar totuși: e un nou început.

 

8 Martie!

scris de Sonia Ratatouille

Nu există cuvinte destul de mari și de puternice pentru a-i mulțumi mamei și totuși, uneori e de ajuns să spui un simplu „Te iubesc” sau „Mulțumesc” pentru a o face fericită și mândră de tine.

Mama merită tot ce e mai bun din tot universul.

Dacă ar trebui să fac niște albume cu toate momentele frumoase petrecute cu mama, atunci, vă rog frumos, să îmi dați și mie numărul de telefon de la fabrica de albume foto!

Mama e cea care ne iubește orice s-ar întâmpla și cred că toată lumea își iubește mama la fel de mult.

Cel mai greu lucru din lume e să fii mamă, dar e și cel mai frumos.

Dacă te-ai întors vreodată supărat acasă, mama ta cu siguranță te-a luat în brațe și te anunț că nu trebuie niciodată să uiți asta – mama ta te iubește cel mai mult.

Ratatouille sculptează

scris de Sonia Ratatouille

Cred că mă așteptați, nu?

Scuze, am avut treabă cu noua mea pasiune, sculptatul.

De unde mi-a venit ideea?

De la Frederic Storck.

Stai – nu ai fost la muzeul Storck? Păi hai să-ți povestesc.

Muzeul Storck este pe strada Vasile Alecsandri, numărul 16. Înăuntru sunt lucrări ale familiei Storck. Sculpturi, picturi și schițe te așteaptă.

În perioada aceasta, adică până pe 19 ianuarie, la acest muzeu se află și o expoziție cu lucrări ale Ceciliei Cruțescu Storck.

La parter te așteaptă atelierul de lucru al lui Frederic Storck, unde se află lucrările lui dar și ale Ceciliei. Este și o machetă mare, din lemn, care reprezintă Mănăstirea de la Curtea de Argeș și o sculptură care o reprezintă pe Domnița Bălașa.

Legat de sculpturi, ele sunt făcute din bronz, marmură și piatră.

La sculpturile lui Frederic Storck cel mai mult mi-a plăcut că păreau reale, se vedea pe fața lor că erau făcute de cineva care se pricepe foarte, foarte bine.

Cât despre voi, care sper că deja vă băgați lucrurile în geantă și plecați spre muzeu, nu pot decât să vă urez: Sculptare plăcută!

   

Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă

Ratatouille în tabără

scris de Sonia Ratatouille

Lasă că nu-mi lipsește nimic ca să fiu ghid, doar am experiență: am fost pe munte, iar drumul a fost destul de lung.

În tabără, la Sâmbăta de Sus, am făcut de toate: am mers cu căruța, am mers pe munte și am făcut trasee la Aventura Park.

Dar cel mai mult mi-a plăcut excursia lungă, obositoare dar și amuzantă pe munte. Drumul era plin de noroi, iar la întoarcere a plouat cu găleata. Perfect! Eram uzi din cap până-n picioare și mașina era destul de departe. Ne era foame și sete, iar de oboseală nu mai vorbim.

Pe munte ne-am întâlnit cu o cățea roșcată, pe care am numit-o Curajoasa. Ea ne-a urmărit până jos, la mașină, de unde am plecat la Academia Sâmbăta de Sus, de lângă Mânăstirea Brâncoveanu. Apropo, mâncarea-i delicioasă acolo.

Eram așa de fericiți că am ajuns la adăpost, că puteam dansa Dansul Fericirii al lui Snoopy; de fapt, ne durea tot corpul – mai ales picioarele – că nu cred că ar fi fost o idee bună să dansăm.

Pe munte am băut ciocolată caldă.

Am mers și la o herghelie, unde ne-am plimbat o oră cu căruța trasă de doi cai mari și frumoși, albi.

Am văzut capre, oi, și chiar un cuib de rîndunici.

Am mers la Aventura Park, unde nu a fost așa de greu, mai ales că traseele erau destul de joase. În ziua aceea, după trasee, am mâncat pizza…

Am fost la o piscină din apropiere. Aveau și saună acolo.

Într-o altă zi am făcut adăposturi din crengi în pădure. Acolo am văzut o lipitoare.

Seara făceam activități amuzante: tir cu arcul, șotron, fotbal și chiar cules de cireșe. Bineînțeles, noi nu le furam, ca Nică.

Pe drumul de întoarcere m-am gândit la tabără și cred că am ajuns la o concluzie: vreau să merg și anul viitor.

Și sper că o să merg.

toate vacanțele noastre – lista episoadelor

Ratatouille: cavaler de Sighișoara

scris de Sonia Ratatouille

Ei, dacă eu nu sunt cavaler, atunci cine mai e?

Am urcat în turnul cu ceas, bifat! Am învățat multe despre Sighișoara, bifat!

A, am uitat! Trebuie să știu să mânuiesc sabia și d-alde d-astea.

Bine, poate că nu-s cavaler, dar expert în Sighișoara, da!

Trebuie, pentru început, să mergeți în Cetate! E frumos acolo. Are un turn cu ceas, care e și muzeu, o grămadă de turnuri mai mici și chiar și o piață.

Casele din Sighișoara sunt colorate, diferite și ornate cu fel de fel de modele amuzante și drăguțe.

În turnul cu ceas am văzut o machetă a cetății, multe obiecte vechi și chiar câți kilometri sunt de la Sighișoara până în alte orașe.

A fost frumos. Aerul de acolo te face să crezi că s-a inventat mașina timpului.

Credeți-mă! E super tare acolo. Frumos, minunat, incredibil și interesant nu sunt cuvinte destul de mari pentru acest loc. Orașul nu e foarte mare, dar este foarte frumos. E pe placul meu: frumos și istoric.

Turnurile au nume speciale: de exemplu, Turnul Croitorilor.

Sunt mai multe biserici în Cetate. Am intrat într-o biserică mare. Are două-trei covoare mai vechi, o orgă mare și o tăbliță pe care scrie din ce capitol din Biblie citesc în ziua respectivă. Pe dinafară, biserica este decorată cu niște modele interesante, iar mai jos, la cât de veche e, se văd cărămizile.

Am fost și în cimitirul vechi. Acolo nu sunt cruci. Mormintele sunt vechi, iar unele bucăți din pietrele de mormânt au căzut. Erau și cavouri. Drumul avea spărturi, iar printre morminte creșteau în voie multe buruieni.

Dacă te oprești din drumul spre cimitir și te duci aproape de balustradă vei vedea un peisaj minunat.

În Cetate poți găsi multe magazine cu suveniruri, restaurante și pensiuni. Cele mai multe restaurante au un aer medieval.

Am văzut și o școală. Era veche, după cum cred că știți.

Puteți să vă plimbați cu trenulețul. E comod, drăguț și poți observa orașul.

Prin Sighișoara trece Târnava Mare. Acolo, pe mal, pescuiesc diferiți locuitori ai orașului.

Mi-a plăcut tot orașul! Și vreau să ajung cavaler-reporter. Așa o să schimb eu istoria: Generalul Ratatouille.

           

toate vacanțele noastre – lista episoadelor

Ratatouille la „Mamma Mia!”

scris de Sonia Ratatouille

„Mamma Mia!” este o piesă de teatru – un musical – cu cântecele tupei ABBA. Este o poveste despre o fata pe nume Sophie care vrea să își cunoască tatăl. Piesa s-a jucat la Sala Palatului.

Am fost foarte atentă și parcă simțeam cum se întoace cineva la mine să mă întrebe ce părere am. Mă simțeam ca și cum eu eram într-o piesă.

V-o recomand, pentru că este super să ai o senzație ca asta, plus că piesa este cu multe vedete ca Loredana și Cornel Ilie. O porție perfectă de relaxare!

Personajele erau îmbrăcate în haine de vară, iar întâmplarea se petrece în Grecia unde, dacă nu știți, am fost și eu.

Personajele dansează, cântă, râd și mereu au o dispoziție bună. Bine, nu chiar tot timpul. Mi-au plăcut costumele Donnei și ale prietenelor ei. Erau strălucitoare.

Chiar și acum îmi sună în minte una dintre melodii: Câți vor ști/Cine-i ea/Cine dansează așa/Azi rescrii/Un destin/Prins într-un dans sublim…

Sper că dacă mergeți o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut mie.

La Salonul de artă al copiilor

scris de Sonia Ratatouille

Orice îți place, fă din pasiune! Nu din obligație!

N-am cuvinte! O expoziție reușită, cu lucrările unor copii de la 3 la 17 ani: pe strada Mendeleev, la galeria Labyrinth, de pe 1 până pe 15 iunie.

La Salonul de artă al copiilor ne întîlnim cu lucrările unor copii talentați. Micii pictori au primit o diplomă, un cadou și un trandafir.

Încurajând copiii să facă ce le place, vom ajunge să avem expoziții, dar nu una, ci mai multe.

Cu această ocazie, am descoperit talentul celor care le place desenul.

Eu am adus șase lucrări – printre ele, „Structura fierului”, „Frize suprapuse”, „Carnavalul de la Veneția” și „Dealul Dragonului”.

Îmi place să mă gândesc la primul lucru cuvânt care din mintea mea și să încep să spun o poveste în imagini. Când pun pe foaie un lucru, tot timpul ajung la zece!

Creion, pensulă, cariocă, pix – cu orice ai în mână poți face artă; așa fac eu și îmi place mult.

Tot timpul mi-am dorit să devin pictor.

Mai vedem. Dar de pictat, tot o să pictez.