despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Vaselor unește Calea Moșilor de Mihai Bravul, dar – înainte de construirea blocurilor și a pasajului Obor – se prelungea pînă-n strada Avrig.
Ce mai stradă: umbroasă, largă, plăcută, pitorească.
Curți care se lungesc misterios între Titu Maiorescu și Călușei, urme industriale uitate…
Ce mai, zău că merită un ocoliș pe aici!
Mi-a făcut cu ochiul, pe la jumatea străzii, bloculețul ăsta îngust străjuit de ditai copacul.
    
Vizavi găsim două perechi de case-oglindă, fiecare cu cîte-o curticică. Iată-le pe primele.
    
Lipite de ele, următoarele-s la rîndul lor interesante.
    
Iată și un „duplex” din care o parte s-a renovat; dar păcat că ocazia asta a făcut pierdute ornamentele.
 
lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.
Cetățeanul de bună-credință care și-ar dori să parcheze între Universitate și Arhitectură se lovește și azi, după atîția ani, de faptul că Poliția Locală tot aici își ține mașinile.
Că asta rămîne una din mizeriile administrației bucureștene… ne-am obișnuit.
Dar faptul că mașinile Poliției Locale stau înseamnă că mașinile astea – și mai ales cei care le conduc – nu fac nimic; nu sînt pe străzi, nu ajută oamenii.
Pînă la urmă, asta e adevărata problemă!
    
scris de Ando
Revin asupra unui subiect – numerele caselor – care poate fi plictisitor, chiar enervant sau plăcut şi, de ce nu?, amuzant, uneori. Depinde de unde priveşti situaţia. Intr-un oraş unde există atâtea probleme majore nerezolvate mulţumitor pentru cetăţean, numerele caselor (sau mai bine zis: lipsa lor) pare a fi una neglijabilă…bineînţeles, până te loveşti de ea. Personal, aşa cum spuneam şi aici, sunt în continuare, adeptul unei reglementări care să impună afişarea numărului la case, mai ales că, din punct de vedere financiar, nu ar implica resursele statului.
In primul articol, am promis, dar n-am acţionat… Poate că anul ăsta, reuşesc să fac primul pas pentru sensibilizarea vreunui factor decizional din primăria generală. Până atunci, merită să privim cum au reuşit unii dintre cetăţeni să rezolve pe cont propriu acest aspect. Sigur, o să spuneţi: avem un… „zarzavat” incoerent, dar eu ca simplu privitor (şi beneficiar, dacă mă gândesc ce înjurături am tras până am localizat câte o clădire din serialul caselor căzute), am apreciat, fără rezerve, felul în care fiecare cetăţean din spatele acestei „adunături” a pus, până la urmă, o picătură de civilizaţie pe casa lui.
De aici şi îndemnul din titlu.
                                  
 A venit vara: plimbările cele mai frumoase-s dimineața, cînd umbra încă mai dă și răcoare!
O bucată-n care – dacă se-ntîmplă să ajungi – merită să te pierzi un pic este în spatele șoselei Mihai Bravu, între Ferdinand, Pantelimon, Iancului și Vatra Luminoasă.
Ai zice că-s doar blocuri – blocurile gri, alea din cîntec – și într-adevăr, pe ele le vezi, cînd te uiți din afară.
Însă dacă te mînă ceva să scotocești înăuntru?
… întîlnești rămășițele unui cartier interbelic elegant și închegat, care n-au fost distruse de îndesirile continue de blocuri din anii comunismului.
Aici – pe străzi ca Avrig, Măgura Vulturului, Elev Ștefănescu, Visarion Sachelarie.
                 
actualizare: o vedere aeriană de pe grupul „Demolările din Estul Capitalei”.
lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.
De ceva vreme, troleul 70 a fost prelungit de la Vasile Pârvan pînă la Medicină. Foarte bine; dar… hai să ne uităm la harta traseului.
La ce folos ditai bucla pe care-o face pe Carol Davila ca să revină spre Eroilor, dacă nici un călător nu poate lua troleul de pe Carol Davila, întrucît nu e stație?
Alt caz recent: autobuzul 182, care – spre Gară – merge mai rapid, pe strada Maltopol.
Și iar: la ce folos, dacă pe-aici n-are nici o stație?
Sau schimbarea traseului lui 105, care-ntoarce pe Cuza.
Iar: nici o stație; de la Titulescu pînă la Gară nu oprește nicăieri, nu folosește nimănui.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
N-am mai vorbit de multișor de felu-n care noi – oamenii care viețuim împreună – ne vedem unii pe alții. Ce să se fi schimbat? Nimic; sîntem la fel: cum dăm de o țîră de bine, cum uităm și de unde ne-am ridicat, și că nu toată lumea poate să se ridice.
Nu vrem, nu putem, nu știm să pricepem că viețuirea noastră cît mai bună însemnează să fie cît mai bine pentru cît mai mulți dintre noi.
Și – la fel – nu pricepem că, de multe ori, mai binele de care celălalt are nevoie se contrazice cu mai binele nostru.
De fiecare dată cînd aflu de vreo îmbunătățire a infrastructurii periurbane prin care ilfoveanul și bucureșteanul ajung să fie mai aproape, sînt mîhnit de „s-au mutat acolo, acum să rabde”… „de ce să le facem ălora”… „nu ne plătesc impozite, de ce să beneficieze”… care, nespus, ascund „mie mi-e bine aici, ia nu mai veni și tu să-mi iei din binele ăsta”.
Doar că… sîntem împreună; nu scoți Bucureștiul din Ilfov, nu iei Ilfovul fără București.
Mizerabilă, după două decenii de la modernizarea liniei de tramvai 32 ce unește Rahova de Centru – una din axele principale de transport ale Capitalei! – atitudinea tolerată de a lăsa traficul auto pe șine între Chirigiu și Piața Unirii.
Da; de acord – aglomerație… chin pentru șoferi… toate argumentele șubrede care ne-au otrăvit viața în orașul ăsta. Înțelegem! E-n regulă: știm că nu e loc, așa că oricine poate depăși pe linia tramvaiului… doar să nu o blocheze; să nu meargă, să nu stea în fața tramvaiului.
Dar situația cetățeanului de bună credință care ar putea străbate la orice oră de vîrf acest tronson în doar șase-șapte minute cu transportul public?
Cîtă ușurință ar fi pentru cei care folosesc și 32, și 23, și 7, și 47, și 117: fără nici un timp pierdut.
Au trecut 20 de ani; ani în care – chiar dacă nu prea vă vine a crede – noi, ca oraș, am crescut, ne-am mai deșteptat, ne-am mai umanizat. Dar nimeni din Administrația acestui oraș nu s-a ridicat vreodată din spatele biroului sau de pe bancheta mașinii de serviciu ca să zică măcar că situația tramvaiului de pe Coșbuc – Regina Maria e o rușine pentru oamenii din București.
Și de data asta nu e vorba nici că pe 32 circulă încă cele mai jegoase, jupuite și ruginite tramvaie, nici că întreținerea liniilor nu s-a efectuat niciodată după modernizare, nici că legătura prin Piața Unirii e distrusă de aproape 40 de ani: e vorba doar că interesul public legitim e călcat în picioare.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
Iată un nou mic giratoriu orășenesc – și de data asta nu pot să zic că-i nepotrivit; îmblînzește interescția rahoveană dintre Spătarul Preda și Doina.
A apărut literalmente peste noapte – după ce ani de zile Primăria Capitalei s-a văicărit că orice lucrare se face greu, acum, înainte de alegeri, se lucrează de mama focului.
Serios, ne-am obișnuit să ne crucim doar de intervențiile urbane din sectoarele 3, 4 și 5: poduri, pasaje, borduri, garduri… nebuneală nu doar inutilă, ci și dăunătoare orașului.
Dar cînd vedem o porcărie dintr-asta apărînd și-n sectorul 1, într-una din cele mai frumoase zone!
  
E vorba de piața străzii Alexandru Constantinescu, dintre Cașin și Domenii; în locul discretului ronduleț a apărut un giratoriu lăbărțat: intrarea pe autostradă mai lipsește.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii