Parcă nu-i anul șaormei stradale, bucureștene. Cîteva experiențe recente și tot atîtea dezamăgiri din locuri atît cunoscute, cît și lăudate:

• „Master Doner” – cel de la Iancului, cum intri pe Pache – cu sosuri încă bune, dar o carne «de vită» proastă, tare, sărată, dezamăgitoare.
• „La Băiatu” – pe Dinicu Golescu – cu sosuri neîmbietoare, carne «de vită» de zici că-i din conservă, cartofi amărîți și deseori reci. În Amzei n-am mai trecut; poate aici o fi mai bine.
• „Genin” – Floreasca – grea, greoaie, cu sosurile care și-au pierdut tot hazul. Carne de pui fadă.
• „La Puicuțe” – pe Eminescu – singura șaormă din viața mea pe care-am aruncat-o după cîteva îmbucături. Nimic nu mergea și nu se potrivea în ea.

În cîteva locuri nu am mai fost; de ce?

• „Fendi” – de pe Novaci – nu mă-ncîntă niciodată cartofii lor cubulețe, de zici că-s fierți.
• „Mesopotamia” – știți, nu-mi place curcanul.
• „Dristor” – cam prea scump aici.
• „Băneasa” – îngrozitor de neconvingătoare, nici măcar în localurile-fanion.
• „Panorama” – de pe Mărgeanului – devenise mediocră.

Dar și cîteva locuri unde n-am nimic de reproșat:

• „Oby” – de la Piața Ferentari – chiar dacă nu fac decît cu carne de pui, șaorma e gustoasă. Peste drum au și o mîncătorie de toată nădejdea.
• „Orient” – de la Piața 1 Mai – mereu de încredere. Au și carne de porc, nu doar de vită și pui. Și ei țin o mîncătorie.
• „Colosal” – de pe Sebastian, la Lira – simplă, cinstită – și nu doar pentru standardul de cartier. E o afacere de familie: cu atît mai mult trebuie încurajată. Șaorma e aici doar de pui. Găsiți și mîncare gătită, cîte ceva diferit în fiecare zi – deschis doar în timpul săptămînii.
• „C&A” – de la Izvor – în regulă, pur și simplu.
• „Za’atar” – niciodată fușerită; plus că aici – în galeria centrului comercial „Vulcan” fac și mîncare libaneză.
• „Circus Döner” – de pe Lacul Tei – fără cusur. Deși succesul mai mare îl au burgerii din spațiul lor alăturat.
• „Nicu Balș” – dintre toate șaormeriile mai degrabă noi, astea par a fi cele mai bune, cele mai echilibrate, cele mai plăcute.

Nu uităm – la capitolul laude – nici de șaormele turcești, distincte:

• „Ayas” de lîngă primăria de pe Banu-Manta.
• „La Domenii” – de peste drum de piață.

Nu am ajuns la „Socului” și nici prin locuri de unde mereu am auzit lucruri bune: Baicului, Titan, Uverturii și mai știu eu unde.

Neschimbată situația generală: nu s-au impus șaormerii noi și stradal, în Centru, tot nu prea sînt. Au rămas amintire locurile unde vita chiar era carne, și nu doar pastă, iar berbecuțul lipsește.

Vizitele au fost nemijlocite, șaormele s-au făcut în fața mea așa cum am cerut și de fiecare dată le-am mîncat pe loc, așa cum trebuie.