despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Ideea articolului de azi e generoasă și interesantă; punerea ei în operă, însă, ne-a chinuit. Ne-am întrebat nu doar care au fost primele restaurante noi deschise în București după Revoluție, dar și cîte dintre ele mai există și azi. Cum ar veni, care-i cel mai vechi?
Nu știm precis, și-i firesc. Așa cum am mai zis-o, anii aceștia au zburat; și noi – în plus – i-am vrut să treacă cît mai repede, percepîndu-i doar ca o nenorocită de tranziție. Cu gîndul la binele pe care-l meritam, nu am găsit momente de răgaz să-i documentăm, să-i pricepem pe îndelete.
Și da: au trecut deja peste treizeci de ani. Poate eram prea mici ca să ne pese de restaurantele vremii. Poate le priveam ca pe ceva care nu-i de nasul nostru. Am uitat multe și la fel de multe, poate, le mai și-ncurcăm.
Dar chiar și-așa să vedem ce-a ieșit!
de Mini-Economicus
Cred că printre primele legi vesele „emanate” a fost și cea care dădea drumul micii privatizări, parcă avea numarul 15? S-au constituit atunci tot felul de ghemulețe de interese, printre care unele au facut ce au știut mai bine: „mandatarii redivivus” în ediție revăzută și adăugită…
Cum nu erau nici bani, nici clientelă încrezătoare, au început cu faimoasele terase, întâi în propria curte, apoi pe diverse spații virane, parcări, etc. profitând și de momentanul cadru legislativ cam „aschilambic”… Serveau sucuri și timid bere… dar de îmbogățit s-au îmbogățit „patronello macaronaro” de câte scaune și mese multicolore din plastic au vândut!!
Dupa ce au prins „putirință” (vorba lui Anton Pann) au început să se segmenteze, câteva exemple mai jos – de care știu eu – transformându-se în restaurante în toată regula.
Strada Iancu Căpitanu colț cu Călușei, începută ca „Terasa Babylon” rapid „carosată” și devenită restaurant în toată legea (da, era în curtea vilei omului), căreia i-a mers chiar bine vreo zece ani, până când a vandut acaretul unor indieni – acum se cheamă restaurant oriental „Karishma”. Să nu uit sa reamintesc, forma de restaurant a căpătat-o deja pe la sfârșitul lui 1990, dacă țin bine minte!
Tot în aceeași perioadă, mai sus pe Iancu Capitanu s-au mutat niste vietnamezi onești veniți cu afaceri, care au deschis în propria vilă (foarte dichisită și fără factorul bling) un restaurant cu specific, în toată legea, prin 1990 (Thang Long) dar care s-a închis prin 2008…
Un alt exemplu imemorial ar fi „Templul Soarelui” lângă fostul garaj de tramvaie de pe Viitorului cu Ștefan cel Mare, devenit și el cârciumă după ce a trecut faza de terasă… prin 1991. Doi-trei ani mai încolo se deschidea și al doilea spațiu al restaurantului, de pe Mihai Eminescu colț cu Toamnei. Ambele funcționează și azi.
Nu putem părăsi zona asta a Sectorului 2 fără să amintim celebrul „Șarpele Roșu”, care a funcționat în primul deceniu liber pe Eminescu colț cu Vasile Lascăr.
Ca să sumarizez, mai în tot Bucureștiul s-au înfiripat, dintre terasele mai răsărite, restaurante; de găsit, se găseau marea majoritate în curți bogate, mai mult pe străzi lăturalnice, ferite (și) de ochiul vigilent al controalelor de la pompieri – spaima vremii apuse!
Din păcate nu sunt la curent cu ce s-a mai dezvoltat prin restul sectoarelor, fiind o perioadă mai restrânsă pentru mine, în special de instituția numita ASE, care se cerea terminată!
Când am reînceput sa umblu am constatat că toate vechile cârciumi fusesera „legiuite” ca „locații de gestiune” – parcă legea 34 – astfel că toți cei ce știau prețul berii s-au vazut patroni de cârciumă veche, luată pe bani noi, condusă în genere pe stil haiducesc, căci – deh – începuse marea epoca a furtului en-gros și en-detail, iar clientul era jumulit fără milă… Se face astfel ca apăruseră celebrele glume cu „bei o bere… lași masina, bei două… lași casa”!
Restaurante de fitze nu-mi aduc aminte să fi fost, lumea încă ieșea de dragul socializării, era o euforie generală, cam ca atunci cand plonjezi la bungee-jumping…
***
Întregim lista, desigur, cu „Derby”, care a fost deschis în 1990 pe colțul Eroilor cu Eroilor Sanitari. Actuala înfățișare – care te duce cu gîndul la o casă – e ulterioară; spațiul a fost unul dintre foarte, foarte puținele care n-au fost demolate de administrația Băsescu la-nceputul anilor 2000, în celebra campanie de curățare a spațiilor publice.
Nu putem trece peste deschiderea celebrului „Spring Time” în Victoriei, aflat în același loc din 1992 pînă azi. Chiar dacă e doar un fast-food, îl considerăm un punct de reper important în domeniu!
Am încercat să ne folosim și de presa vremii; singura unealtă – rubrica Inspectorului L din ziarul „Libertatea” – amintește mai mult de restaurantele propriu-zise care aveau vechime. Printre puținele noutăți figura, desigur, cunoscutul „Velvet” de pe Știrbey-Vodă… dar cam atît!
Trecînd de jumătatea anilor ’90 atmosfera se schimbă: apar restaurante cu specific, acoperind nișe și descoperind gusturi și mîncăruri noi. Începem să călătorim, să ne îmbogățim, să fim expuși la obiceiurile vestice. Descoperim instituția pub-ului. La sfîrșitul deceniului putem deja frecventa restaurante noi, profesioniste.
lista articolelor din seria anilor ’90
 Cînd trec pe lîngă vreun morman de gunoi lăsat pe stradă și dau de cîte-un scaun dintr-ăsta aruncat, îmi aduc aminte de primii ani ai libertății noastre: anii în care orice mirosea altfel și totul era o promisiune.
Puține „instituții” ale anilor ’90 au fost atît de importante precum terasele.
Da – au apărut peste tot, chiar și unde nu era voie; dar ce bucurie, ce atmosferă, ce libertate însemna să stai la terasă!
Însemna, vedeți voi, că aveam – în sfîrșit – cum să stăm împreună, noi, oamenii: fără să ne mai zică nimeni că nu-i voie, fără să ne mai temem că n-aveam unde, fără să ne mai pese de ora-nchiderii ori de lipsuri.
Și, mai presus de toate, aveam și cum să stăm!
Începutul anilor ’90 a adus la noi minunata invenție a… scaunului de plastic. Sigur, venea-mpreună cu masa de plastic: întinsă și ușoară.
„Scaunul de terasă”, așa cum l-am botezat, era comod, ergonomic – cum să nu fi fost nemaipomenit să te-ntinzi la vorbă ceasuri în șir cînd ședeai așa de bine?
Scăpasem de scaunele de fier cu tabla ruginită, cu picioare strîmbe și inegale, scăpasem de mesele grele care se hîțîiau!
Habar n-aveți voi, azi, ce treabă minunată a fost acest banal scaun de terasă de plastic!
lista articolelor din seria anilor ’90
… mă uitam zilele trecute la platanii din staţia de la ASE. Treceau zeci şi zeci de maşini şi era duhoare de gaze, de ulei fierbinte, de aer încins zvîrlit afară din compresoare – dar, pe undeva, foarte slab, se simţea mirosul copacilor.
Şi mi-am dat seama de-o chestie: mirosul ăsta ne-a însoţit multă vreme şi ne-a intrat, fără să ne dăm seama, în cap-undeva. Treaba asta s-a-ntîmplat la-nceputul anilor 90, atunci cînd în Bucureşti au apărut terasele: la margini de trotuar, pe scuaruri mititele – peste tot…
Terasele erau un lucru grozav! Scaunele alea noi de plastic… fumul de ţigări originale… gustul primei înghiţituri de cola din sticla de-abia deschisă… mirosul de cartofi prăjiţi peste care turnai ketchup – pentru mulţi dintre noi, toate astea erau ceva minunat, ceva nou – ceva nemaiîntîlnit.
Şi toate mirosurile astea, toate senzaţiile astea se împleteau cu mirosul platanilor; multe terase se găseau la umbra vreunui platan…
Azi nu mai avem atîtea lucruri de care să ne bucurăm pentru prima dată, ca de-o sărbătoare. Dar platanii au rămas – şi miros la fel ca întotdeauna.
Trageţi aer în piept fără grijă – ajunge la toată lumea.
 Mda, chiar aşa! Vorbim de Bucureştiul interbelic, căutăm informaţii despre anii comunismului, despre demolări, despre ceea ce s-a pierdut şi distrus – dar am uitat ceva; şi mi-e teamă că uitat va rămîne.
Bucureştiul anilor ’90
Bucureştiul anilor ’90 e mai mult decît Bucureştiul mineriadelor şi al Pieţei Universităţii şi al mitingurilor. Bucureştiul anilor aceia e un oraş deodată-liber şi gata să fie valorificat.
Cam asta s-a-ntîmplat cu Bucureştiul nostru, în primii ani de libertate. A fost valorificat. Comerţul a-nforit şi fiecare spaţiu liber a primit o firmă deasupra. Fiecare colţişor de trotuar a fost folosit: tonete, chioşcuri, gherete, magazine au răsărit, parcă peste noapte.
De ce zic că Bucureştiul ăsta s-a pierdut? Pentru că nu s-a gîndit nimeni să-l ţină minte; aveam cu toţii alte lucruri de făcut pe-atunci. Aşa că, de căutaţi cumva poze făcute prin 91-94, o să găsiţi tare puţine.
Asta e! Am pierdut lucruri şi mai importante! Dar hai să mai recuperăm – cît se poate.
Pentru mulţi dintre noi, Bucureştiul anilor ’90 a fost Bucureştiul teraselor. Au răsărit terase peste tot, şi tare capitaliste ne mai păreau scaunele cele albe de plastic!
Unde au fost terase în Bucureşti?
- La Eroilor, în staţia de la Municipal – vreo patru, în total. Au dispărut în 2000.
- Tot la Eroilor, peste pod, la intrarea în părculeţul Operei, de vizavi de Casa Radio
- Pe locul unde s-a construit primul tronson din Opera Center, era un loc viran – şi a fost şi-acolo o terasă.
- Încă o terasă (multe au fost în zonă!) era la intersecţia bulevardului Eroilor cu strada Carol Davila – se numea Trio Express.
- La pod la Cotroceni, tot vreo două – una în actuala staţie a autobuzului 123 spre Eroilor, şi cealaltă la intrarea pe strada Constantin Noica.
- La ASE în staţie, pe Calea Dorobanţior – una dintre primele terase ale Bucureştiului. Vindea pe-atunci suc la dozator – azi nu aş pune chestia aia nici în vasul cu lichid de parbriz.
- O terasă care-a rezistat destul de mult se găsea pe strada C. A. Rosetti, pe colţ cu Pitar-Moş. S-a ridicat un bloc de birouri acum trei ani pe locul acela.
- O terasă destul de efemeră a fost pe strada Jean-Louis Calderon, înainte de intersecţia cu Batiştei. A fost dezafectată prin ’93 şi s-a plănuit construirea unui bloculeţ în locul ei – lucrul ăsta nu s-a mai petrecut niciodată.
- Terase se găseau şi pe locul fostului Teatru National, unde acum s-a construit Novotel – mai ţineţi minte cazul terasa Anda?
- … şi cîte şi mai cîte! nu v-am spus că le-am uitat?
La fel de adevărat, Bucureştiul a fost şi oraşul consignaţiilor şi al buticurilor. Barăci din tablă – dar cu geamuri largi – aşa au fost Coleus (cu trei barăci, două la Piaţa Gemeni şi-o a treia mai încolo pe Dacia), aşa au fost chioşcurile-baterii din staţiile de autobuz (iarăşi, la Eroilor – acolo erau o groază!)
Merită să ne-aducem aminte de anii ’90?
Una dintre cele mai frumoase terase din oraş o găsiţi pitită pe stradă Toamnei, chiar lîngă restaurantul chinezesc Templul Soarelui. Din păcate, terasa nu prea are noroc – în fiecare an locul îşi schimbă numele şi proprietarul. Poate aţi cunoscut-o ca Insieme – sau ca Don Luigi; acum însă o veţi descoperi ca Trattoria di Venezia.
Cînd e frig, locul e la fel de plăcut şi înăuntru – casa e frumoasă.
Una dintre cele mai vechi terase ale orasului e Derby. E-n Eroilor (candva o zona cu zeci de terase) si e si amplasata asa cum trebuie: pe-un colt. A avut norocul sa reziste in 2000, in plin avant al demolarii multor terase, ba chiar atunci a evoluat de la stadiul de baraca metalica la pub cu etaj. Ramane un loc bun de mers, putin de fite, c-o servire buna si… si atat. E locul potrivit la locul potrivit.
ultima dată acolo: toamna 2011
De vazut, de mers, de incercat: Casa Sirbeasca, frumos si reusit, pe Gramont (peste drum de Starea civila a sectorului 4). Locul a mai fost folosit ca restaurant – sper sa-i mearga bine acum. UDPDATE: S-a inchis. N-a mers nici macar un an! Cine se-ncumeta sa deschida acolo urmatorul restaurant?
Un locsor dragut, pe Brezoianu, pe linga Universul, care nu e bar, nu e pub, e ceva intre cafenea si cofetarie…. si se pricep oamenii aia la amindoua. Salzburg Cafe se cheama. Momentan in renovare.
Azzuro e un loc ciudat, pentru ca-l stie o groaza de lume din alte cartiere, cu toate ca-i taman inspre bucla Drumului Taberei (de la Tricodava o tii-nainte cale de-o statie). Se maninca iefin si mult si bine, si e si de moderat-de-fite. Ditamai terasa, tot timpul plina vara! Am mai dat peste-o subsidiara in Orhideea, la Carrefour.
Piccadilly este atat o terasa frumoasa (e plina de pomi) cat si un restaurant inchis frumos – asta ca o prima impresie. Mincarea e buna si te saturi cu usurinta. Si-n afara de asta, e un loc placut – placut sa-ti petreci un ceas-doua cu prietenii. Locul se gaseste pe Strada Voinicului, ceea ce nu va spune nimic; insa daca venind dinspre Unirii-nspre Alba Iulia faceti stinga la intersectia cu Goga Blaga, ei… e drept in fata, la nici 200 de metri.
Ca bani: ok
Curat: da
Servire: buna
ultima dată acolo: primăvara 2007
Cand vine primavara si vreti sa miroasa pomii infloriti, printre cele mai reusite variante ar fi Livada cu visini. Este restaurant-si este tot mai bun, si terasa-si are atati visini, incat sa ajunga la toata lumea. Are si crama (daca vreti sa stiti). Locul este accesibil: din Dorobanti- vizavi de ambasada turca- pe Grigore Alexandrescu (asta pe jos, pentru ca sensul unic al strazii este inspre Dorobanti). Este unul dintre exemplele fericite unde se simt mana si ochiul atent al celei care se ocupa de local.
Ca bani: ok
Curat: foarte curat
Servire: buna!
ultima dată acolo: vara 2013
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii