despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
… pesemne că ați citit cam toate glumele pe seama concursului Eurovision – cel cîștigat de ceva numit „femeia cu barbă” (nu prea sînt sigur dacă ghilimelele trebuie puse doar acolo; s-ar putea să fie nevoie de ele și cînd ne gîndim la concursul în sine). Dar mă rog: a fost concurs; și ca orice concurs, a fost cîștigat; și ca orice concurs cîștigat, a fost contestat: în primul rînd pentru că… de ce acea femeie cu barbă.
Nu prea cred că mai contează. Că e femeie, că nu e. Că are barbă, că nu. Că cîntă, că nu. E spectacol, e show – și fără controverse nici un show nu rămîne în istorie.
Ziceam că glumele s-au spus. Rămîne încă vie dorința lumii de a înțelege cum și de ce.
Ca orice lucru de neînțeles, are – firește – o explicație simplă. Și totul se trage de la lucrurile care – legate – duc în spate lumea dintotdeauna: sexul și mîncarea.
Priviți silueta – forma – acestei creaturi. Mijiți-vă ochii. Da: nu vedeți o femeie; nu vedeți nici o ființă care se dă femeie; nu. Vedeți altceva:
Exact. Factorul șaorma a cucerit Eurovisionul.
… mărturisesc că sînt mult în urmă – că sînt lucruri pe care nu le pricep.
De pildă, felul în care vorbesc la telefon, între ei, bărbaţii-n ziua de azi.
O convorbire normală a unui bărbat n-ar cum să se desfăşoare în mai multe propoziţii decît: „salut”, „pă bune?”, „îhi” şi „hai, pa”. N-are cum; aşa-s bărbaţii. Sau, aşa erau.
Bărbaţii de azi vorbesc la telefon mai mult decît femeile. Ce-or avea de zis? Ce-or avea de împărtăşit? Şi de cînd au bărbaţii ceva să-şi împărtăşească?
Am încercat să fiu atent, în tramvai, la ce-şi vorbesc. Măcar să mă dumiresc şi eu. N-am priceput decît: ce-a făcut ăla, ce-a făcut ăllalt, ce-a zis cutare şi ce crede el despre ce-a zis cutare.
Nu mai înţeleg, eu, multe lucruri în ziua de azi.
… nu-i mult de cînd Mega Image a deschis, la Piaţa 1 Mai (în locul fostului magazin Altex, fost magazin de haine L’Affaire, fost… fost… ăăă… magazinul Tineretului pe vremea lu’ Ceaşcă) un magazin de produse congelate – AB Cool Food; scump şi fără muşterii. Asta, la parter. La etaj, se vede o chestie care-ţi face inima să crească: Academia Mega Image.
Ce-or învăţa viitorii comersanţi ai ţării? Să puie etichetele pe casoletele de carne? Să numere (magazinele Mega Image)? Să nu intre în magazinul greşit şi să se apuce să dea cu mopul?
Cin’ să ştie? Mega Image are, în orice caz, academie. O să-şi facă – în curînd – şi mitropolie, tribunal şi spital.
În sfîrşit! I s-a găsit şi Pasajului Basarab o utilitate:
 
Hai că-i bine.
… înainte de a fi vinovaţi în faţa justiţiei şi a presei, sînte vinovaţi în faţa lumii; ştiţi – ne judecă lumea, maică.
La ce ne-o mai trebui Cod Civil, Cod Penal, complet de judecată – avem babe; ştiu ele mai bine. Babele ştiu totdeauna cine-i om bun, cine-i om rău, la fel ca maidanezii. Poţi să te duci liniştit să-i faci de petrecanie nevestei; s-o găsi o babă să-ţi ţie partea, fiindcă iarna trecută i-ai dus o sacoşă şi-ai întrebat-o ce-i face reumatismul. “Om bun, maică!” o să zică baba; “politicos”; în schimb ea – nevasta – era o panaramă care se uita după bărbaţi – a văzut-o chiar ea, în 1985, cum se rîdea cu poştaşul.
Asta-i viaţa, cred. Cine se are bine cu babele de la bloc, e cu un crac ca şi intrat în Rai.
E interesant cum se vede lumea doar dintr-un punct de vedere. Aşa-s eu făcut, ca întotdeauna am răbdare să văd părerea portarului despre ceva. Portarul ştie tot şi judecă tot raportîndu-se la criteriile lui. Unul dintre cei mai cîinoşi, mai şpăgari şi mai lacomi doctori din România e iubit de portari pentru că dă mîna cu ei şi le spune bunăziua: “e de treabă, nu-i cu nasul pe sus”.
Portarul înţelege tot. Ştie că “ăl bătrîn” era negru cînd a venit la serviciu, şi-ţi spune să nu-i ieşi în cale azi cu vreo cerere. Portarul îşi dă seama, dacă parchezi cu faţa sau cu spatele, dacă te grăbeşti, dacă vrei s-o ştergi mai repede, dacă ai ceva de ascuns; are un simţ dezvoltat fix pentru asta.
Şi secretara înţelege, mai ceva ca omul. Cînd ajunge – după o vreme – să-şi dezvolte sentimente mămoase pentru dondirector, şi-l apără mai ceva ca leoaicele de le vedeţi filmate pe Animal Planet.
Cred că din secretare ies nişte babe pe cinste.
… complicat lucru, doftoricirea. Să iei medicamente, parcă nu-ţi vine: îi îmbogăţeşti şi pe doctori, şi pe farmacişti, şi pe producători.
Mai bine bea un ceai: e natural – două frunze de pălămidă la un kil de rumeguş; sau ceva pe-aproape.
Se vinde ceai pentru orice. De liniştire sau de enervare; de slăbit sau de îngrăşare; de răceală, de dureri de urechi, de trînji, de scărpinătură.
… dar şi pentru chestii mai delicate, domnilor. Prietenii noştri de la Alevia (ne-am mai rîs de ei) au, prin rafturi, acest produs de ridicat – ca să zic aşa – stima de sine:
Montant – scrie pe cutie; şi mai scrie aşa: stejari înalţi înzecesc pădurea de pe mal.
Grozav de meşter tre’ să fii să concepi aşa tîmpenie. Zic că-i cel mai bou mesaj publicitar pus pe-o cutie vreodată.
clienţi buni…
Ca să-şi dea seama de starea în care ni-s minţile, generaţii de psihiatri şi psihologi şi le-au pierdut pe-ale lor.
Au inventat fel de fel de teste; de personalitate, de determinare a nu’ş ce conduite – şi aşa mai departe.
Cel mai eficient, după părerea mea, e testul Obregia – dacă pînă acum n-aţi auzit de el, nu-i nimic: vă spun eu.
Uitaţi-vă la firma spitalului Obregia (sau, cum îl ştim noi – Spitalu’ 9). Uitaţi-vă; şi uitaţi-vă iar.
Nu-mi dau seama: poate-au lăsat nebunii să facă firma? Sau, dacă treci pe lîngă ea, o vezi şi te-apucă pandaliile, înseamnă că-i cazul să intri pentru nişte şocuri electrice pe chelie?
încă o limunzină care face toţi banii… ăăă… talibanii.
  
de la Ando
… iote că scrisărăm 1500 de articole. Oileu, vere!
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii